28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ALERTA: EXPERIMENTUL DIN ROMANIA SE MUTA LA CHISINAU – Proiect de lege cu scandal care urmareste reducerea numarului de judecatori cu ajutorul unei comisii ad-hoc formate din presedintele statului, parlamentari, membri ai Guvernului, CSM, societatea civila si experti straini. Judecatorii, prin vocea sefului CJS, Ion Druta, s-au opus vehement proiectului, cerand in zadar sprijinul CSM. In schimb, CSM i-a ridicat imunitatea lui Druta, pentru a fi cercetat pentru „imbogatire ilicita” (Proiectul)

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

24 September 2019 18:07
Vizualizari: 6871

Toti ochii pe Republica Moldova caci tinde sa devina noul stat supus experimentului la care Romania a fost ani la randul „gazda”: catuse, abuzuri, razvratire, culminata cu rezistenta in strada a magistratilor si implicarea fara perdea a puterilor straine in treburile interne, sub pretexte precum „europenizare”, „uniformizare” si "starpirea coruptiei". Vrajeala in Romania pare sa nu mai tina ca in trecut, desi continua sa existe grupari care pun in aplicare directivele trasate de alte state. Consecinta: experimentul Romania s-a mutat la Chisinau! Nu o spunem noi, o demonstreaza ultimele evenimente petrecute in Republica Moldova care ne arata stradania noii puteri instalate de a controla Justitia.


Conform informatiilor in posesia carora Lumea Justitiei a intrat, la Chisinau se duce o lupta cu toate armele pentru acapararea magistraturii. Iar totul trebuie sa se intample pana la 1 ianuarie 2020. Se folosesc puterile Statului, institutii de traditie, dar si asociatii nou infiintate, care au iz #rezistent si in spatele carora aflam ca s-ar afla chiar magistrati romani ale caror nume nu sunt deloc straine publicului larg. Concret, Parlamentul Republicii Moldova a initiat recent un proiect de lege pentru „reformarea Curtii Supreme de Justitie (CSJ) si a organelor procuraturii”, proiect care urmareste, printre altele, „restabilirea increderii in justitie” si reorganizarea CSJ prin reducerea numarului de judecatori, astfel incat de la 1 ianuarie 2020 in instanta suprema de la Chisinau sa figureze un numar total de 17 judecatori.

Comisia ad-hoc ce evalueaza judecatorii supremi are 6 experti straini

In proiect se precizeaza ca pentru stabilirea criteriilor obiective ale judecatorilor care vor activa la Curtea Suprema de Justitie va fi infiintata o comisie de evaluare ad-hoc care va analiza „integritatea si stilul de viata, activitatea profesionala in ultimii 10 ani si calitatile personale relevante functiei de judecator”. In cazul in care unul dintre judecatorii supremi de la Chisinau va refuza evaluarea, conform proiectului de lege, va avea „dreptul la demisie”.

Conform aceluiasi proiect de lege, din Comisia de evaluare definita ca fiind „un organ ad-hoc si independent” vor face parte:

-2 membri ai Parlamentului;

-Presedintele Republicii Moldova;

-2 membri ai Guvernului;

-2 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii;

-2 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor;

-4 membri ai Platformei Nationale din Moldova a Forumului Societatii civile din Parteneriatul Estic;

-ministrul Justitiei;

-6 experti straini, ce se bucura de o reputatie ireprosabila si au cel putin 10 ani experienta in domeniul dreptului, preferabil in domeniul judiciar si al procuraturii.

Practic, aceasta Comisiei de evaluare, cu cei 20 de membri moldoveni sau straini care o alcatuiesc, vor decide cine sunt cei 17 judecatori care merita sa ramana in Curtea Suprema de Justitie de la Chisinau. Iar la cum se deruleaza evenimentele in Republica Moldova, se pare ca deja se filtreaza judecatorii supremi. Si se incepe de la varf!

Cel mai vehement critic al proiectului, luat de DNA-ul lor: Judecatorul Ion Druta cercetat pentru "imbogatire ilicita"

In urma cu doar cateva ore, Consiliul Superior al Magistraturii din Republica Moldova a incuviintat ridicarea imunitatii presedintelui Curtii Supreme de Justitie Ion Druta (foto), dupa ce Parchetul Anticoruptie solicitase acest lucru pentru a-l cerceta pe magistrat pentru, atentie, imbogatire ilicita.

"Temei pentru urmarirea penala a servit sesizarea Serviciului de Informatii si Securitate, care a analizat proprietatile dobandite de membrii familiei Druta, in perioada 2016-2019, dat fiind ca a fost constatata o discrepanta esentiala intre acestea si veniturile legale declarate”, se arata intr-un comunicat de presa al Procuraturii Generale, conform ziarulnational.md.

Anterior acestui moment, in iunie 2019, CSM il suspendase pe judecatorul Ion Druta din functia de presedinte al CSJ, insa hotararea a fost anulata de Curtea de Apel de la Chisinau.

Intamplator, constatam ca acest caz de „coruptie” din sanul Curtii Supreme de Justitie care il vizeaza pe judecatorul Ion Druta, unul dintre cei mai respectati si apreciati judecatori din Republica Moldova, fost presedinte al Asociatiei Judecatorilor din Republica Moldova a fost scos la iveala dupa ce acesta, alaturi de alti onorabili judecatori au cerut CSM sa ia pozitie fata de proiectul de lege al Parlamentului care vizeaza ca evaluarea lor sa fie facuta de celelalte puteri ale statului, dar si de 6 experti straini. Pentru ca CSM a refuzat sa dea curs solicitarilor, judecatorii, prin Asociatia Judecatorilor, au decis sa conteste in instanta decizia CSM de a nu intruni Adunarea generala, recent judecatorii de la Curtea de Apel din Chisinau dispunand ca CSM sa se intruneasca astfel cum au solicitat judecatorii. Ce sa vedeti! In ziua in care a anuntat ca nu va lua in dezbatere solicitarile Asociatiei, CSM a decis si incuviintarea urmaririi penale solicitate de procurorul general interimar al Republicii Moldova, Dumitru Robu, fata de judecatorul Ion Druta!

Pe de alta parte, conform informatiilor pe care le avem, in sedinta din 24 septembrie, CSM a facut cateva observatii pe proiectul de lege al Parlamentului, insa acestea vizau fie faptul ca este prea mic numarul judecatorilor ce ar urma sa ramana in curtea suprema, fie ca nu trebuie sa le modifice pensiile, fie ca este prea mare numarul reprezentantilor societatii civile. Nimic despre expertii straini!

CSM indeamna judecatorii sa se inscrie intr-o asociatie nou infiintata

Si asta nu este tot. Pentru intregirea dezastrului si a haosului care se intampla peste Prut, in acelasi timp in care CSM pune la zid opozantii proiectului de lege prin care se urmareste reducerea numarului de judecatori de la instanta suprema si evaluarea lor de catre straini – adica pe unii judecatori CSJ si traditionala Asociatie a Judecatorilor din Republica Moldova acelasi Consiliu Superior al Magistraturii recomanda judecatorilor sa se inscrie intr-o alta asociatie, atentie, intrata in functiune la data de 1 septembrie 2019! Este vorba despre Asociatia Obstesteasca „Vocea Justitiei”, careare misiunea sa „racoleze” nu doar judecatori, ci si „profesionisti implicati in sectorul justitiei”.

Anuntul este postat chiar pe site-ul CSM din Republica Moldova si il prezentam mai jos:


Asociatia Europeana a Judecatorilor: „Evaluarile facute de Ministerul Justitiei ori organisme externe trebuie evitate”

Extrem de binevenita in toata aceasta situatie este pozitia Asociatiei Europene a Judecatorilor, care reactioneaza dur si solicita autoritatilor din Republica Moldova sa actioneze in spiritul respectarii si asigurarii independentei judecatorilor. Concret, Asociatia Europeana a Judecatorilor, prin presedintele Jose Igreja Matos a cerut Parlamentului Republicii Moldova sa revizuiasca proiectul de lege, astfel incat sa se militeze pentru Statul de drept si a independentei judiciare. In acest sens, presedintele Asociatiei Europene a Judecatorilor a subliniat ca evaluarile ar trebuie efectuate de catre judecatori, fiind necesar sa se evita ca evaluarile sa fie efectuate de catre Ministerul Justitiei sau „de alte organisme externe”.

Jose Igreja Matos aminteste astfel de recomandarile de la Kiev privind independenta judiciara din Europa de Est, Caucazul de Sud si Asia Centrala din OSCE care au subliniat ca „in timp ce un Consiliu Judiciar poate juca un rol in specificarea criteriilor si procedurii, evaluarile profesionale trebuie efectuate la nivel local. Evaluarile sunt efectuate in special de alti judecatori".
Din acest motiv, apreciaza Asociatia Europeana a Judecatorilor, proiectul de lege prin care se doreste reformarea sistemului judiciar „incalca in mod clar principiile internationale pentru evaluarea judecatorilor”.

Iata scrisoarea transmisa Parlamentului Republicii Moldova:

* Cititi aici proiectul de lege

Comentarii

# Pintea date 24 September 2019 18:23 +18

Am vazut ca moldovenii l-au reanimat pe Augustin Lazăr! Il plac, il apreciaza, il adoptă, il iubesc, le va implementa nu stiu ce scut anti-corupția din Rusia, via usa!

# santinela date 25 September 2019 07:38 +8

Sintem natie de berbeci,cu moldoveni cu tot(aia de peste Prut). Se fac experimente pe noi si taceam ca niste slugi ce sintem. Se intoarce Stefan in mormint daca ar vedea ce rahati am ajuns sa fim !

# Bernard date 25 September 2019 13:44 +1

Astia vor sa mai demoleze inca un stat. Ar trebui sa luam exemplu de la Republica Moldova. Din toate punctele de vedere

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva