Site-ul Lumea Justitiei a publicat recent documente potrivit carora actualul procuror sef al Republicii, Augustin Lazar, pe vremea cind era procuror la Procuratura Alba, ca sef al unei Comisii de eliberare conditionata, a refuzat cererea detinutului politic anticomunist Iulius Filip de a fi eliberat conditionat.

Site-ul, preluat rapid de intreaga presa ostila lui Augustin Lazar, sustine ca Iulius Filip avea dreptul legal de a fi eliberat conditionat. Intreaga presa ostila lui Augustin Lazar sustine ca Iulius Filip avea dreptul legal de a fi eliberat conditionat.

In replica, presa favorabila lui Augustin Lazar, ca presa de propaganda si agitatie a Sistemului, sustine ca procurorul general de acum a fost seful unei Comisii strict tehnice. Refuzul de eliberare conditionata a venit din partea judecatoriei. Intr-adevar, a refuzat eliberarea conditionata, dar a facut-o din motive tehnice si nu politice.

Presa ostila lui Augustin Lazar cere demisia sau demiterea procurorului general al Republicii pe motiv ca, urmare a refuzului sau, un dizident anticomunist a ramas mai departe in inchisoare. Presa favorabila lui Augustin Lazar raspunde ca un procuror precum Augustin Lazar a decis doar dupa niste chestii tehnice, pe care dizidentul nu le-ar fi indeplinit. Nu ni se spune daca procurorul de la Alba a stiut sau nu despre ce detinut e vorba. Sigur este insa ca a stiut. Documentele aratau clar ca Iulius Filip sedea la inchisoare pentru ca trimisese o scrisoare de sprijin Sindicatului independent din Polonia. Altfel spus, documentele aratau clar ca solicitatorul eliberarii conditionate era un cetatean condamnat pentru ceea ce se numea la vremea respectiva „infractiune impotriva ordinii socialiste”.

Cazul Augustin Lazar de pe vremuri poate fi judecat de pe doua pozitii. Una e pozitia de pe care eu am judecat si am propus sa fie judecati toti cei care au lucrat in regimul comunist. Am sustinut si continui sa sustin ca fiecare dintre cei care au lucrat in Sistemul comunist trebuie judecati in parte, dupa ceea ce au facut in cadrul functiei detinute. Chiar si in cazul unui procuror comunist, cum a fost Augustin Lazar in ultimii ani ai domniei lui Ceausescu, trebuie sa vedem daca a fost zelos, zbir, sau omenos, preocupat de a evita abuzurile si – acolo unde a putut – de a favoriza pe cei condamnati pentru activitate anticomunista sau obsedat de a reprima orice gest de minima revolta fata de Sistemul comunist.

In dispretul total al opiniei publice si profitind de sprijinul neconditionat al ONG-urilor si presei puse in slujba Sistemului, Augustin Lazar a evitat sa vorbeasca in public despre perioada in care a fost procuror comunist. Daca ar fi facut-o, eu, care admit nuantele, as fi avut poate argumente pentru a-l apara. Poate ca a fost mai blind acolo unde se cerea sa fie nemilos cu dusmanii poporului, poate c-a facut scapat vreun dizident. Totul era posibil intr-o lume in care nu era obligatoriu sa fii fiara.

Evident, un procuror in regimul comunist e mai greu de aparat chiar decit un activist. Prin natura functiel sale, un procuror in comunism a aparat legalitatea socialista. Legalitatea socialista insemna si condamnarea unei femei care a facut avort sau a unui amarit care a furat o sacosa de stiuleti de la CAP. Printre conditiile principale ale legalitatii socialiste se numara apararea statului comunist de orice punere la indoiala a legitimitatii sale. Prin urmare, prin natura functiei sale, un procuror in comunism avea datoria de a depista faptele care puneau la indoiala ordinea socialista, de a le ancheta si de a le impune o sentinta. Ca aceasta activitate se desfasura sub supravegherea Securitatii nu incape indoiala. Totusi, daca Augustin Lazar a avut sau nu relatii cu Securitatea n-are nici o importanta. Ca procuror in regimul comunist el nu putea decit sa sprijine lupta Securitatii pentru protejarea statului comunist.

In aceste conditii, cind s-a zbatut sa fie procuror (in socialism nu se ajungea lesne procuror, trebuia sa ai dosar beton, dar mai ales aprobarea Securitatii), Augustin Lazar a stiut ca urma sa fie bratul inarmat al regimului impotriva tuturor celor care contestau. Daca ar fi avut o minima constiinta s-ar fi facut altceva: avocat, jurist. De ce s-a zbatut el sa fie procuror? Din aceleasi motive pentru care s-a zbatut sa fie procuror general al Republicii in conditiile in care lasase in urma numeroase abuzuri comise in anii comunismului: cele tinind de parvenire cu orice pret.

O alta pozitie fata de lucratorii din comunism este cea a insilor pe care eu i-am poreclit in anii de inceput ai democratiel romanesti Talibani. Sint cei care au considerat si considera ca toti cei care au lucrat in fostul regim sint din start niste criminali. Criminali chiar daca n-au comis abuzuri. Criminali, pentru ca au lucrat pentru un regim criminal. Impotriva acestora s-au propus legi ale lustratiei, s-au dus campanii violente, de excludere din viata publica. Mai nou, talibanilor le-au luat locul TeFeL-istii. Sprijiniti de partidele de Opozitie, in frunte cu PNL, TeFeL-istii agita slogane gen „Ciuma Rosie”, „comunisti”, pentru cei din PSD. Din nevoia de a gasi instrumente de lupta impotriva PSD, TeFeL-istii condamna in bloc comunismul, cer linsarea celor care au lucrat in fostul regim. Recent, ca expresie a TeFeL-ismului agresiv, USR a propus o lege prin care ar fi condamnat pina si folosirea cuvintului „comunist” in spatiul public.

Unul dintre cei mai fanatici anticomunisti din Romania actuala e presedintele Klaus Iohannis. Desi nu stim sa fi facut vreun gest de dizidenta in anii comunismului, Klaus Iohannis n-a ostenit a denunta comunismul cu inversunare. M-a mirat aceasta pozitie (de regula, anticomunisti sint cei suspecti de a avea pe constiinta lucruri necurate facute in comunism) inca de la interviul din septembrie 2014 dat de Klaus Iohannis Realitatii TV. Candidatul la presedintie era mai inversunat anticomunist decit cei care facusera puscarie in anii stalinismului romanesc. Biografia sa vorbea de un ins care, desi parintii emigrasera in Germania, beneficiase de toate avantajele oferite de stat unui minoritar de treaba, care nu punea probleme regimului. Am crezut atunci ca e vorba de o figuratie electorala. Dupa ce-a ajuns la Cotroceni, Klaus Iohannis si-a facut din anticomunism un program politic. E cel mai anticomunist presedinte din istoria postdecembrista. Mai anticomunist decit Traian Basescu, initiatorul unei denuntari publice a perioadei comuniste.

Iata un exemplu recent de denuntare de catre Klaus Iohannis a comunismului:

„Comunismul, in realitate, a fost un regim oribil, un regim crunt, un regim draconic si aceste lucruri nu se pot recrea printr-un spatiu, aceste lucruri se pot recrea numai prin amintiri si o mica parte din ce am trait noi atunci se poate transmite prin povestire, nu se poate recrea si este bine. Ceea ce am simtit, cum ne-am simtit, oprimati, umiliti, jigniti, ingraditi, lipsiti de libertate, aceste lucruri nu se pot nici imagina in ziua de astazi, nici nu se pot transmite ca sentiment de viata. Insa ceea ce se poate povesti este ce evenimente am vazut, ce evenimente am trait, cum a fost cadrul general. Si, din acest motiv, cred ca spatiul are valoarea lui prin faptul ca iti da un motiv sa intri in aceasta discutie despre vremea comunismului in Romania, dar sa tineti minte intotdeauna: epoca a fost probabil cea mai neagra epoca a Romaniei. Ororile comunismului nu trebuie uitate, trebuie povestite tocmai pentru a nu ajunge in situatia sa repetam greseli pe care noi le-am facut” (Klaus Iohannis, la inaugurarea Spatiului 80east (optzecist) - „Acasa in comunism”, 11 Februarie 2019).

Nelndoielnic, printre ororile comunismului s-au numarat si tinerea la inchisoare a unor cetateni care nu facusera altceva decit sa-si exprime un punct de vedere. Cetateni precum Iulius Filip. La tinerea la inchisoare a lui Iulius Filip, la o oroare comunista, asadar, a contribuit din plin si Augustin Lazar. Sa admitem ca in clipa cind l-a numit procuror sef al Republicii, desi stia ca Augustin Lazar a fost procuror in regimul comunist, Klaus Iohannis n-avea cunostinta de gestul de a refuza eliberarea conditionata a unui cetatean condamnat pentru delict de opinie. Acum, iata, stie. Si in loc sa-i ceara celui care a contribuit la ororile comunismului demisia, fie ea si de onoare, Klaus Iohannis tace. Tace si, prin spalatorul sau de rufe murdare, consilierul prezidential Andrei Muraru, un fel de Gavrila Marinescu al Cotrocenilor de azi, ii pune pe cei din presa prezidentiala si pe cei de la CNSAS-ul prezidential sa-l spele pe Augustin Lazar.

De ce? Augustin Lazar e omul de casa al lui Klaus Iohannis, mai precis al familiei Iohannis. Ca si in cazul fostei sefe a ICCJ, Klaus Iohannis ii e dator pina in git lui Augustin Lazar. L-a spalat de 40 de dosare. Dar nu numai atit. In conditiile de batalie prezenta, cind fiecare dintre cele doua tabere – tabara PSD si tabara prezidentiala – isi numara oamenii din cadrul institutiilor de forta, Augustin Lazar nu poate fi sacrificat.

Da, dar astfel Klaus Iohannis sacrifica unul dintre instrumentele sale de lupta impotriva PSD: Anticomunismul feroce. Ramine de vazut ce ar costa mai mult: sacrificarea unui om din gasca sau a unui instrument de lupta.

Preluare de pe Cristoiublog.ro