29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

GALA PREMIILOR STIINTIFICE – Uniunea Juristilor din Romania la cea de-a 28-a Gala de premiere a celor mai bune lucrari de Drept. Presedintele UJR Ioan Chelaru: "Niciodata un jurist nu este complet daca nu si scrie... Cultura juridica este una din formele de cultura care, spun eu, ca reflecta intelectualitatea, reflecta ceea ce este mai inalt intr-o societate"

Scris de: E.D. | pdf | print

20 December 2019 16:54
Vizualizari: 3342

Joi, 19 decembrie 2019, s-a desfasurat festivitatea de inmanare a premiilor Uniunii Juristilor din Romania, editia 2019. Cea de-a 28-a Gala a Premiilor Stiintifice a Uniunii Juristilor din Romania, in cadrul carora sunt premiate cele mai bune lucrarii de Drept, a avut loc in sala Himalaya a Hotelului Minerva din Capitala, gazda evenimentului fiind, ca in fiecare an, av. dr. Ioan Chelaru (foto 1), presedintele UJR.


 

Presedintele UJR Ioan Chelaru: "Cei care au putere, inteligenta, rabdare, vointa sa traiasca bucuria paginii tiparite sunt oameni alesi"


De altfel, avocatul Ioan Chelaru a fost si cel care a deschis seara premierilor, sustinand o alocutiune in care a vorbit despre dedicarea cu care oamenii Dreptului contribuie la imbogatirea culturii juridice, forma de cultura despre care si-a exprimat convingerea ca "reflecta intelectualitatea, reflecta ceea ce este mai inalt intr-o societate": "Am spus intotdeauna ca cei care au putere, inteligenta, rabdare, vointa sa traiasca bucuria paginii tiparite sunt oameni alesi si am mai spus ca niciodata un jurist nu este complet daca nu si scrie, in sensul ca trimite catre semenii sai ceea ce crede ca este important, ceea ce crede ca poate folosi si poate deveni patrimoniul vietii juridice din Romania si, pana la urma, pentru fiecare dintre cei care fac acest efort, sa transpire, zic eu, cu sange, este o bucurie sa vada un coleg, un prieten, un cititor obisnuit ca rasfoieste macar, daca nu intra in profunzimile unei carti sau unui articol. De aceea apreciez ca un act de cultura tot ceea ce noi, dvs, sunt parti ale unui act de cultura. Iar cultura juridica este una din formele de cultura care, spun eu, ca reflecta intelectualitatea, reflecta ceea ce este mai inalt intr-o societate. O societate cu juristi foarte buni, profesori de drept foarte buni, cu practicanti ai Dreptului, si aici ma refer la toate profesiile, nu are cum sa nu devina in timp o societate dreapta, corecta, o societate in care majoritatea celor care actioneaza in justitie sau apeleaza la justitie pot raspunde pozitiv".


Scurtul discurs de la inceputul Galei sustinut de presedintelui UJR Ioan Chelaru a fost urmat de o expunere sustinuta de invitatul de onoare al Galei, prof. univ. dr. Ion Traian Stefanescu.

Ulterior, s-a procedat la inmanarea premiilor UJR, in cadrul sesiunii de premiere fiind acordate urmatoarele distinctii:


Premiul „Mihail Eliescu”, in domeniul dreptului civil – Cristian Paziuc, pentru lucrarea „Raspunderea contractuala. O analiza juridica si economica” – Editura Universul Juridic – Laudatio: prof. univ. dr. Cristian Jora;


Premiul „I.L. Georgescu”, in domeniul dreptului civil – pentru lucrari cu profil de drept comercial, Smaranda Angheni, pentru lucrarea „Drept comercial. Tratat” – Editura C.H. Beck - laudatio Sorin Popescu;


Premiul „Viorel Mihai Ciobanu”, in domeniul dreptului procesual civil si dreptului international privat - Ion Rebeca, pentru lucrarea „Drept international privat european” – Editura Hamangiu - laudatio av. dr. Ioan Chelaru;


Premiul „Vintila Dongoroz”, in domeniul dreptului penal - Gheorghita Mateut, pentru lucrarea „Procedura penala. Partea Generala”– Editura Universul Juridic – laudatio av. dr. Constantin Duvac;


Premiul „Anibal Teodorescu”, in domeniul dreptului public - Andreea Stanciulescu (Alexe), pentru lucrari altele decat cele din domeniul dreptului penal – „Puterea constituanta. Teoria si practica puterii constituante” – Editura C.H. Beck - laudatio prof. Cristian Ionescu;


Premiul Revistei „Dreptul” pentru publicistica stiintifica in domeniul dreptului a revenit dnei prof. univ. dr. Maria Fodor – laudatio Cristian Jora


In cadrul evenimentului, Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania reprezentata la Gala de vicepresedintele Mihai Milca a acordat diploma de onoare Revistei „Dreptul”.


Uniunea Juristilor din Romania a mai decernat si urmatoarele Premii de Excelenta pentru intreaga activitate in domeniul stiintelor juridice:


Prof. univ. dr. Nicolae Popa (laudatio dl Augustin Fuerea) – pentru intreaga activitate in domeniul stiintelor juridice;

Prof. univ. dr. Sorin Popescu (laudatio dl Ovidiu Predescu) – pentru intreaga activitate in domeniul stiintelor juridice;

Av. Ioan Macovei (laudatio dl Ioan Chelaru);

Prof. univ. dr. Bogdan Ciuca , redactor-sef al Buletinului Notarilor publici (laudatio dl Constantin Duvac).


In cadrul evenimentului au fost acordate si Diplome de Onoare, fiind apreciate urmatoarele lucrari stiintifice:

Ioana Olaru – „Rezerva succesorala in dreptul intern si in dreptul international privat” – Editura Solomon;

Colectivul compus din Gheorghe Gheorghiu, Bucura Ionescu, Alexandru Cristian Strenc – „Dreptul brevetului. Tratat” – Editura Universul Juridic;

Ioan Alexandru „Despre sacralitatea justitiei” – Editura Academiei Romane;

Tandemul Sorin Popescu, Tudor Prelipceanu„Personalitati ale Consiliului Legislativ” – Editura Lumina Lex;

- Cristian Ionescu „Tratat de drept constitutional contemporan. Editia a 3-a” – Editura C.H. Beck.


Publicam in continuare o serie de fotografii de la eveniment, realizate de Universul Juridic, parteneri media ai Galei UJR:



Comentarii

# L date 20 December 2019 19:15 +1

Felicitari profesionistilor premiati, felicitari organizatorilor si felicitari dlui presedinte al UJR, dl Ioan Chelaru care este, de asemenea, un excelent profesionist. In noul an care se apropie, le doresc tuturor sanatate,putere creativa si mult curaj in abordarea si solutionarea problemelor spinoase ale dreptului. LA MULTI ANI!

# Vad ca Antena 3 s-a/si-a dat la fund ... date 20 December 2019 22:19 +1

SRI e cu biciul pa ei . A mai ramas www.luju.ro ; sa vedem pana cand . Dormiti linistiti Koldea lucreaza ... :eek:

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva