28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

IAR PLATIM PENTRU TICALOSIA PROCURORILOR MILITARI - Romania a pierdut un nou proces la CEDO din cauza tergiversarii dosarelor Revolutiei la Sectia Parchetelor Militare, condusa de Ion Vasilache. In cauza Bosnigeanu si altii, statul a fost condamnat pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil, fiind obligat si la plata unor daune morale. Guvernul nici macar nu s-a mai obosit sa combata plangerea reclamantilor sub aspectul incalcarii art. 6 din Conventie (Hotararea)

Scris de: Alex PUIU | pdf | print

4 November 2014 14:46
Vizualizari: 23296

Tergiversarea dosarelor Revolutiei la Sectia Parchetelor Militare condusa de controversatul procuror Ion Vasilache (foto dreapta)numit in functie de presedintele Basescu, ne-a adus, marti 4 noiembrie 2014, o noua condamnare la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Este vorba despre Hotararea pronuntata in cauza Bosnigeanu si altii vs. Romania, in care cei 7 judecatori ai Sectiei a III-a au constatat incalcarea Art. 6.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, si au obligat Guvernul sa plateasca 45.900 euro daune morale.


Reclamantii, reprezentati de avocatii Antonie Popescu si Ionut Matei, au participat la manifestatiile impotriva regimului comunist organizate, in perioada 21-23 decembrie 1989, in Bucuresti si in alte orase din tara. Faptele si contextul istoric nu au mai fost insa reluate de CEDO in hotararea pronuntata astazi, pe motiv ca acestea au fost descrise pe larg in cauza Acatrinei si altii vs. Romania, precedenta solutie pronuntata la Strasbourg in favoarea unor victime ale Revolutiei, reprezentate de aceiasi avocati.

Statul roman nu a avut argumente care sa combata acuzatia privind incalcarea dreptului la un proces echitabil

Un aspect interesant care atrage atentia in Hotararea pronuntata in cauza Bosnigeanu si altii vs. Romania este motivarea cu care Curtea de la Strasbourg a constatat incalcarea Art. 6.1 din Conventie. In acest sens, CEDO a retinut ca Guvernul nu a invocat niciun argument prin care sa combata plangerea reclamantilor sub aspectul incalcarii dreptului la un proces echitabil: "Dupa examinarea tuturor elementelor care au fost prezentate, Curtea considera ca Guvernul nu a invocat niciun fapt sau argument care sa poata conduce la o concluzie diferita in prezenta cauza. Avand in vedere jurisprudenta sa in materie, Curtea constata ca in acest caz durata procedurii este excesiva si nu raspunde exigentei notiunii de 'termen rezonabil'. Prin urmare, a existat o incalcare a Ar. 6.1" (a se vedea paragraful 23 din Hotararea atasata la finalul articolului).

Pe langa nerespectarea dreptului la un proces echitabil garantat de Art. 6.1, reclamantii - 34 la numar - au sustinut ca au indurat traume psihice din cauza absentei unei anchete efective si impartiale care sa conduca la identificarea si pedepsirea celor responsabili de suprimarea cu violenta a manifestatiilor din decembrie 1989, solicitand Curtii in acest sens sa constate incalcarea Art. 2, Art. 3 si Art. 13 din Conventie. CEDO a respins ca inadmisibile aceste capete de cerere, cu motivarea ca petentii nu au pus la dispozitia Curtii acte medicale care sa dovedeasca eventualele sechelele psihice si fizice pe care acestia le-au suferit in postura de victime ale abuzurilor comise impotriva lor in timpul Revolutiei.

In privinta pretentiilor materiale, reclamantii au solicitat sume cuprinse intre 30.000 si 500.000 euro, dar au primit din partea Curtii doar o reparatie simbolica: 1.350 euro daune morale (in total, 45.900 euro).

Alte procese la CEDO pierdute de statul roman in fata victimelor Revolutiei din 1989

Precedenta solutie favorabila victimelor Revolutiei din 1989 a fost pronuntata in cauza Acatrinei si altii vs. Romania. Prin Hotararea din 26 martie 2013, CEDO a condamnat statul roman pentru incalcarea Art. 2 (Dreptul la viata) si Art. 3 (Interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante) din Conventie. In plus, Curtea de la Strasbourg a obligat statul roman sa plateasca 349.500 euro daune morale celor 72 de reclamanti, victime ale Revolutiei de la Timisoara. Hotararea a fost atacata de Guvern, insa cererea de recurs a fost respinsa, astfel ca examinarea in Marea Camera de 17 judecatori nu a mai avut loc. In aceasta cauza, CEDO a considerat inutila examinarea admisibilitatii plangerii sub aspectul incalcarii Art. 6 paragraful (1) din Conventie.

Statul roman a suferit condamnari in fata victimelor Revolutiei din 1989 si in cauzele Asociatia "21 Decembrie 1989" si altii vs. Romania (25 mai 2011, incalcarea Art. 2 si Art. 8) si Sandru si altii vs. Romania (8 decembrie 2009, incalcarea Art. 2).

*Cititi aici Hotararea CEDO in cauza Bosnigeanu si altii vs. Romania

*Cititi aici detalii despre cauza Acatrinei si altii vs. Romania

Comentarii

# De ce nu zice nimeni de Tiberiu Nitu date 4 November 2014 16:30 0

Parca nu este si vina lui Tiberiu Nitu. De el de ce nu zice nimeni nimic.

# MAGISTRATII MILITARI CASTIGA SALARII IMENSE PE DEGEABA date 4 November 2014 17:48 +1

JUDECATORII SI PROCURORII MILITARI AU SALARIILE CU ZECI DE MILIOANE MAI MARI DECAT JUDECATORII SI PROCURORII DE LA INSTANTELE CIVILE. SE STIE CA AJUNG CU PILE , CA NU SUNT FOARTE DESTEPTI SI AU CATE 3 DOSARE PE AN. DA NU-I INTREABA NIMENI DE SANATATE SI LEAFA CURGE IN CONTINUARE. POATE EXPLICA PERTINENT CINEVA DIFERENTELE SALARIALE IMENSE INTRE MAGISTRATII MILITARI SI CIVILI? SI ,IN PLUS, AU OBTINUT SI GRAD PROFESIONAL SUPERIOR, IN VIRTUTEA LEGII DE PUNERE IN APLICARE A NOULUI COD DE PROCEDURA PENALA.

# unul din lumea cea mare date 5 November 2014 00:20 -2

ptr MAGISTRATII MILITARI CASTIGA SALARII IMENSE PE DEGEABA//cica ,,este mai prosti,, SI TREBUIE SA LE DEA SPOR DE MAI SI ,,MFA,,(SAU MAPN)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.03.2024 – Oamenii s-au dus peste „Baronul Lamborghini” (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva