28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

INCOMPATIBILITATEA, UN MOFT? - Judecatoarea Monica Nica, de la Tribunalul Bucuresti, a dat daune morale record de 200.000 euro in favoarea unei firme, dupa ce initial le-a respins pe motiv ca paratul nu poate avea calitate procesuala. Dupa casarea dispusa in apel de judecatoarea Elisabeta Rosu, Monica Nica a rejudecat si a admis actiunea. Legea obliga judecatorii sa se abtina din dosarele in care s-au pronuntat anterior (Hotararile)

Scris de: L.J. | pdf | print

15 May 2017 18:14
Vizualizari: 19370

(urmare din editia din 14 mai 2017)

In editia precedenta am prezentat cazul din dosarul 1050/98/2013 al Tribunalului Bucuresti – Sectia VI civila, in care judecatoarea Monica Nica l-a obligat pe omul de afaceri Stefan Poenaru sa plateasca reclamantei A&S International 2000 SRL, atentie, daune morale record de 200.000 euro, dupa o serie de erori pe care le calificam inadmisibile. Mai precis, prin sentinta civila 3456 din 06.06.2016, judecatoarea Monica Nica a acordat daune de numai 250.000 lei, pentru ca in februarie 2017, dupa 8 luni, sa revina cu o Incheiere de indreptare de eroare materiala si sa majoreze daunele la 200.000 euro.


Prin materialul de fata, Lumeajustitiei.ro sesizeaza pe presedintele Curtii de Apel Bucuresti Elisabeta Rosu (foto), precum si Inspectia Judiciara, asupra faptului ca in dosarul 1050/98/2013 judecatoarea Monica Nica a judecat atat fondul initial al cauzei (in care a respins actiunea), cat si fondul cauzei, dupa casarea cu rejudecare dispusa in apel (in care a admis actiunea acordand cele mai mari daune morale din analele justitiei).

Art. 41 Cod procedura civila – Cazuri de incompatibilitate absoluta: “(1) Judecatorul care a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care s-a solutionat cauza nu poate judeca aceeasi pricina in apel, recurs, contestatie in anulare sau reviziuire si nici dupa trimiterea spre rejudecare”.

Art. 43 Cod procedura civila – Abtinerea: “(2) Judecatorul care stie ca exista un motiv de incompatibilitate in privinta sa este obligat sa se abtina de la judecarea pricinii”.

Art. 99 din Legea 303/2004 - Constituie abateri disciplinare: “b) Incalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitati si interdictii privind judecatorii si procurorii”

Circuitul procesual al dosarului 1050/98/2013

In acest caz, fazele procesuale pana in prezent au fost urmatoarele:

-sentinta civila nr. 6838 din 02.12.2013 prin care judecatoarea Monica Nica de la Sectia VI a TMB a respins actiunea reclamantei A&S International 2000 SRL ca fiind facuta impotriva unei "persoane lipsita de calitate procesuala pasiva” (Poenaru Stefan)

-decizia civila nr. 379 din 19.05.2014 prin care judecatoarele Elisabeta Rosu si Georgeta Guranda de la Sectia V a Curtii de Apel Bucuresti au admis apelurile declarate si au dispus: “Anuleaza sentinta apelata si trimite cauza spre rejudecare aceluiasi tribunal. Definitiva”.

-sentinta civila nr. 3456 din 06.06.2016 prin care judecatoarea Monica Nica de la Sectia VI a TMB a admis actiunea reclamantei A&S International 2000 SRL si, in rejudecare, si-a schimbat optica si l-a obligat pe Stefan Poenaru la plata unor daune morale catre reclamanta in suma de 250.000 lei;

-incheiere de camera de consiliu din 13.02.2017 prin care judecatoarea Monica Nica de la Sectia VI a TMB, dupa 8 luni, a majorat considerabil daunele morale: “Admite cererea de indreptarea erorii materiale formulata de reclamanta SC A& INTERNATIONAL 2000 SRL (…) dispune indreptarea erorii materiale inserata in dispozitivul sentintei civile nr. 3456 pronuntata la data de 06.06.2016 in sensul ca se va mentiona corect suma la plata careia s-a dispus obligarea paratului catre reclamanta, respectiv 200.000 euro, in loc de 200.000 lei cum eronat s-a tehnoredactat

-cauza se afla in prezent in faza apelului;

Coincidenta? Un general SRI are sotia angajata la firma reclamantei

Potrivit documentelor si informatiilor publice, in 1998, A&S International 2000 SRL (reclamanta din prezenta cauza) a preluat Farmavet SA, fosta Centrala Farmaceutica Zooveterinara, specializata in distributia de produse de uz veterinar. Sotia generalului Adrian Ciocarlan – Otilia Ana Ciocarlan apare ca salariat al firmei Farmavet SA, in declaratia de avere a sotului(vezi documentul atasat la finalul articolului)

Generalul Adrian Ciocarlan este adjunct al directorului SRI si s-a ocupat in trecut de legatura dintre SRI si DNA.

Intrebarea care ne-o punem in acest caz este daca a existat sau nu un “camp tactic”?

Lumeajustitiei.ro solicita presedintelui Curtii de Apel Bucuresti Elisabeta Rosu si Inspectiei Judiciare sa clarifice aspectele sesizate de noi si sa ia masurile legale ce se impun, daca se impun.

* Cititi aici declaratia de avere a generalului Adrian Ciocirlan, adjunct al SRI

Comentarii

# Vladimârrr...!!! date 15 May 2017 18:48 +7

Chiar dacă Legea obliga magistrații sa se abțină in anumită situații, aceștia o fac din ce in ce mai greu și, din ce in ce mai des, "se scapă pe ei". Și Doamne ce tare și urât mai puteeee... !!!

# Petru date 15 May 2017 20:47 +7

Dispozitia prevazuta de art. 41 C. proc. civ. are in vedere situatiile prin care, solutionand cauza, judecatorul a statuat asupra fondului. Or, in cazul admiterii unei exceptii procesuale (exceptia lipsei calitatii processuale active, in speta) nu se prea intra pe fond. Pe cale de consecinta, in cauza nu e incident cazul de incompatibilitate in discutie.

# Socrate date 15 May 2017 22:07 +3

Dom Petru, stiu ca va e frica de raspundere, dar art. 41 spune "judecatorul care a pronuntat o hotarare prin care s-a solutionat cauza". Deci nu a fost o exceptie pusa in discutia partilor cum citezi matale din art. 42 care nu are aplicabilitate aici. Pui pariu cu mine ca sanctiunea disciplinara va fi de excludere din magistratura?

# Petru date 15 May 2017 22:12 +1

Nu am facut niciun moment referire la art. 42, ci m-am referit la art. 41. Recititi ce am scris si poate veti intelege. Bineinteles, daca veti si dori acest lucru. Dar mai repet inca o data: art. 41 are in vedere, prin hotarare prin care s-a solutionat cauza, acele cazuri in care instanta a statuat asupra fondului procesului. Hotararea prin care instanta se dezinvesteste (adica nu mai judeca) poate fi pronuntata si ca urmare a admiterii unei exceptii. Si, initial, instanta a respins cererea tocmai fiindca a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active, astfel cum se vede in minuta prezentata in articol. Atat timp cat nu s-a savarsit o abatere disciplinara, nu se pune problema excluderii cuiva din magistratura.

# Petru date 15 May 2017 22:14 0

Si nu ar fi rau daca, inainte de a comenta ceva (sau de a scrie articole - avand in vedere ca ceea ce spui i se aplica si autorului articolului), s-ar intelege dispozitia legala. Inteleg ca e la moda sa lovim in justitie, dar sa o facem cand avem argumente.

# Socrate date 16 May 2017 00:01 +3

Nu mai da lectii ca macane. A pronuntat o hotarare si a solutionat cauza. Deci nu mai avea ce cauta in dosar. Daca nu era atacata cu apel ramanea solutionata definitiv asa pe exceptie. Legea raspunderii magistratilor! Urgent! Trebuie scapatr de astia care interpreteaza legea cum vor :-x

# Petru date 16 May 2017 00:22 +4

Poti sa ramai in eroare in continuare si sa astepti sanctiuni disciplinare, sau poti sa te informezi cu privire la corectitudinea celor spuse de mine. Si prin informare nu ma refer la a citi articole de pe luju. Citeste cartile scrise de marii profesori de procedura civila.

# Vladimarrr...!!! date 16 May 2017 08:56 +1

Sfinte Petre, te intreb si eu retoric ca tot prostu', nededulcit la cele sfinte taine ale dreptului: cum se face ca, cu asa MARI PROFESORI, avem in (in)justitia noastra asa MARI HAHALERE ... ?!?! Oare rectorul Tudorel sa fie o explicatie ??? Sa ai o zi buna !

# Gabriel Nitulescu date 16 May 2017 09:48 -1


Citeza pe Socrate
Nu mai da lectii ca macane. A pronuntat o hotarare si a solutionat cauza. Deci nu mai avea ce cauta in dosar. Daca nu era atacata cu apel ramanea solutionata definitiv asa pe exceptie. Legea raspunderii magistratilor! Urgent! Trebuie scapatr de astia care interpreteaza legea cum vor :-x
Desi mi-as dori (in sufletul meu) sa raspunda penal vreo 4 magistrati pentru solutiile date, nu sunt de acord cu legea raspunderii magistratilor, pentru ca BINOMUL ar avea un nou si mult mai eficient mijloc de presiune asupra judecatorilor. Pt ca daca ne facem iluzii ca vor raspunde cei vinovati cu adevarat inseamna ca nu mai stim in ce tara traim. Si ca sa nu fiu banuit de a avea vreun interes va confirm ca numele folosit aici e cel adevarat si in plus sunt unul care a data in judecata CAB pt nerespectarea legislatiei europene, iar la TB am avut castig de cauza pe jumatate (s-a recunoscut incalcarea de CAB a legislatiei europene, dar s-a respins actiunea pt despagubiri

# Pif date 16 May 2017 10:54 0

Probabil ca judecatoarea n-a considerat ca este cazul sa se abtina,insa nici partile n-au invocat exceptia incompatibilitatii printr-o cerere de recuzare. Cel putin, nu se pomeneste in articol ca ar fi existat o astfel de cerere. Ce era mai interesant in poveste, nu se vede si nu se spune. Deduc ca paratul ar fi spammat-o pe reclamanta cu 2 dosare de fond identice si 9 OP identice la 2 instante de rang diferit. E de inteles ca reprezenantii reclamantei s-au enervat , nestiind care-i treaba cu litispendenta, insa si sa ceara 2 milioane euro despagubiri morale pt. aceasta forma de abuzzz, mi se pare tare exagerat, chiar si cu o nevasta de general SRI printre angajati. Or fi cerut suma astronomica la vrajeala, pt. divertisment abuzator in revansa si de curiozitate sa vada cati zero vor avea curaj judecatorii sa taie din 6. Oricum, sentinta nefiind definitiva, ramane de vazut care va fi decizia finala. ;-)

# mishulescu date 15 May 2017 23:08 -1

"Legea obliga judecatorii sa se abtina din dosarele in care s-au pronuntat anterior " Dar ce, ii strica femeii vreo 50.000 de euro in sifonier ? :lol:

# romanul date 16 May 2017 08:39 +2

Tara nimanui in care fiecare face ce vrea, in special procurorii, iar legile sunt doar pentru prosti!

# Petru date 16 May 2017 16:45 +2

Ma asteptam sa retractati articolul in momentul in care vi s-a atras atentia ca nu exista un caz de incompatibillitate. Sau cel putin sa incercati sa va informati cu privire la acest aspect. PS: Intrebarea care ne-o punem in acest caz este daca a existat sau nu un “camp tactic”? Oare nu lipseste ceva aici? Si nu, nu ma refer la niste virgule.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva