29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

PARTENERUL DE NADEJDE AL PROCURORILOR – Episod halucinant cu unul dintre candidatii pentru CSM. Judecatorul Bogdan Voinescu de la Curtea de Apel Bucuresti a fost acuzat ca a dispus prelungirea arestului preventiv fata de un inculpat DIICOT inainte ca avocata acestuia sa se prezinte in sala. Comunicarea incheierii judecatorului Voinescu de prelungire a masurii a fost trimisa catre Arestul Central la ora 12.44, insa avocata inculpatului a ajuns la CAB abia la 14.30 (Document)

Scris de: George TARATA | pdf | print

31 March 2022 12:04
Vizualizari: 5624

Dupa ce citesc vorbele frumoase si promisiunile nesfarsite din proiectele de candidatura, judecatorii si procurorii din tara ar trebui sa isi faca si o documentare proprie despre candidatii la viitorul Consiliu Superior al Magistraturii. Pentru a sti cu exactitate pe cine voteaza si pentru a nu avea suprize in viitor. Iar in cazul unora dintre candidati vor afla lucruri extrem de interesante.



Spre exemplu, unul dintre candidatii la alegerile pentru CSM-ul care isi va incepe activitatea in ianuarie 2023, judecatorul Bogdan Florin Voinescu de la Curtea de Apel Bucuresti, a fost in urma cu fix trei ani protagonistul unui episod halucinant petrecut in instanta. Un episod despre care s-a scris la momentul respectiv, dar care, credem noi, merita reamintit in contextul alegerilor pentru noul CSM, tocmai pentru ca judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti si apoi din tara (in cazul in care Voinescu va reusi sa treaca de prima faza a alegerilor – cea din instanta) sa aiba toate datele despre acest candidat. Nu doar cele favorabile din proiectul pe care Voinescu probabil si-l va face public la un moment dat.

Astfel, in 21 aprilie 2019, cunoscuta avocata Laura Vicol (in prezent deputat PSD) dezvaluia cum un client de-ai sai, inculpat intr-un dosar DIICOT, a fost tinut in arest de judecatorul Bogdan Florin Voinescu, magistratul luand decizia inainte ca ea sa ajunga in instanta. Mai exact, conform unui articol publicat de site-ul Lumea Juridica, Laura Vicol a explicat pe pagina sa de Facebook faptul ca in timp ce se afla in spital a primit un mesaj de la o grefiera de la Curtea de Apel Bucuresti in care era anuntata ca termenul de prelungire a mandatului de arest preventiv emis in cazul clientului sau a fost fixat pentru ora 12.30. Vicol arata ca a reusit sa obtina o amanare de doua ore, astfel ca a ajuns in instanta la ora 14.30, pledand 35 de minute.

Problema este ca prelungirea mandatului de arestare preventiva, afirma Vicol, fusese dispusa inca dinainte ca ea sa ajunga in instanta. Dovada este comunicarea incheierii de prelungire a arestului preventiv, care fusese trimisa la Arestul Central la ora 12.44 (vezi facsimil).

Laura Vicol nu a mentionat in postarea sa numele judecatorului, dar din comunicarea incheierii de prelungire a arestului preventiv catre Arestul Central se poate observa ca este vorba despre judecatorul Bogdan Voinescu de la Curtea de Apel Bucuresti. Adica actualul candidat la algerile pentru CSM.



 

Prezentam postarea de pe Facebook a avocatei Laura Vicol din aprilie 2019:


„Un nou caz revoltator in justitie, abuz ca la carte, vizibil de pe Luna: vineri la ora 10.00 primesc mesaj scris de dna grefier prin care ma anunta sec de termen pentru prelungirea mandatului de arest preventiv fixat pentru ora 12.30. Anunt ca sunt in perfuzii la spital si solicit sa-mi fixeze ora 14.30. Cu scrisoarea medicala in dinti ma prezint la termen, pledez 35 minute, plec din sala spunandu-i clientului sa declare contestatie avand in vedere completul de judecata.

Surpriza, prelungirea era deja admisa si trimisa pe fax-ul Arestului Central de la ora 12.44, cand nici macar nu ne judecaseram!

Cinismul, mizeria si mai ales abuzul nu vor fi stopate niciodata!

Dragi tovarasi conducatori, fapte nu vorbe!

Cu acordul clientului postez si proba, ca doar asa atac eu, dovedit!

Share sa vada toata lumea!”


Iata minuta Curtii de Apel Bucuresti din dosarul nr. 2324/2/2019:


„Admite propunerea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala – Sectia de Combatere a Traficului de Droguri privind prelungirea masurii arestarii preventive luate fata de inculpatul Ciobanu Vasile.

In baza art. 236 C. proc. Pen., dispune prelungirea masurii arestarii preventive luate fata de inculpatul Ciobanu Vasile (...) (arestat preventiv in baza MAP nr. 300/UP/28.11.2018 emis de Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala in dosarul nr. 4129/3/2018) pe o durata de 30 de zile, de la 28.04.2019 pana la 27.05.2019, inclusiv.

Respinge ca nefondata cererea inculpatului de inlocuire a masurii arestarii preventive.

In baza art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.

Cu drept de contestatie in 48 de ore de la comunicare.

Pronuntata in camera de consiliu azi, 19.04.2019”.

Comentarii

# Bogdan Gyuse date 31 March 2022 15:20 +3

Doar magistratii infractoti pot candida pentru CSM. Altfel cine sa-i protejeze pe ceilalti 6.500 de infractori magistrati?!

# maxtor date 31 March 2022 17:19 -1

judecator in auto-aparare.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva