Decizia Curtii Constitutionale in materia interceptarilor, care obliga Serviciul Roman de Informatii sa iasa din jocul anchetelor penale, a starnit reactii aprinse, impartind societatea civila in doua tabere, mai ales dupa ce seful civil al SRI, Eduard Hellvig (foto 1 stanga, alaturi de generalul Florian Coldea), s-a plans ca nu se va mai putea ocupa, chipurile, de combaterea terorismului. Aceasta diversiune ordinara servita propagandei de casa a SRI a fost taxata de Centrul de Resurse Juridice, condus de Georgiana Iorgulescu (foto 2), fosta membra a Consiliului Superior al Magistraturii, intr-un comunicat de presa dat publicitatii joi, 10 martie 2016, la o zi dupa motivarea Deciziei CCR 51/2016.

CRJ constata ca dezbaterea publica pe acest subiect este "departe de a indica radacinile reale ale problemei folosirii mijloacelor de supraveghere tehnica in strangerea probelor in procesul penal" si, in acelasi timp, readuce in discutie o problema cel putin la fel de grava ca si implicarea SRI in anchetele penale, pe modelul mostenit in '90 - la pachet cu vagoane de dosare si sute de cadre de nadejde - de la fosta Securitate. O problema care, in opinia noastra, reprezinta un alt atentat grav la democratie si care ar trebui remediata de indata. Este vorba despre hotararile CSAT prin care Serviciul Roman de Informatii a fost desemnat autoritate nationala in materia interceptarilor comunicatiilor. Hotarari tinute la secret si care adauga nepermis la lege, intrucat nu au caracter normativ, ci administrativ.

Iata comunicatul CRJ:

"Centrul de Resurse Juridice constata ca dezbaterea publica generata de publicarea motivarii deciziei Curtii Constitutionale este departe de a indica radacinile reale ale problemei folosirii mijloacelor de supraveghere in strangerea probatoriului procesual penal.

Aceasta decizie nu darama Romania, ci o face o tara normala.

In ciuda celor afirmate de catre directorul SRI: 'astfel, in procesul penal, nu vor mai putea face obiectul instrumentarii cu mijloacele tehnice complexe dezvoltate de SRI infractiuni precum cele de spionaj-tradare, terorism, criminalitate organizata transfrontaliera, contraproliferare, criminalitate informatica si, nu in ultimul rand, fapte de mare coruptie, ce reprezinta amenintari grave la adresa securitatii nationale', Serviciul Roman de Informatii (ori alte structuri de informatii) nu are abilitatea legala de a instrumenta infractiuni. SRI aduna doar informatii, iar transformarea informatiilor, acolo unde este necesar, in proba este sarcina exclusiva a organelor de urmarire penala. De altfel, activitatea de informatii are caracter de secret de stat, lucru incompatibil cu publicitatea sedintei de judecata si dreptul la aparare.

Fosta Securitate avea atributii depline de cercetare penala. Respectiv facea dosare, aduna probe. Dorim ca acest lucru sa continue, ori dorim ruperea definitiva cu trecutul, profesionalizarea ofiterilor de politie judiciara si a parchetelor? Pentru ca orice structura, cu atat mai mult una militara si secreta, le-ar face treaba, slabeste de fapt institutii-cheie ale statului: politia si parchetele. Aceasta este, de fapt, intrebarea de la care trebuie pornita dezbarea in societate: cui acordam puterea de a investiga, de a strange probe? Pana acum, Statul a hotarat sa investeasca numai in tehnica de interceptare a SRI. Nu in parchete, nu in politie. Ca inainte de 1989. Asta arata un filon de gandire perpetuat cu sarguinciozitate 26 de ani. Si asimilat de catre societate prin propaganda continua exercitata de diversi formatori de opinie.

Cum este posibil ca DIICOT, parchetul specializat in combaterea crimei organizate si terorismului, sa nu aiba propriul corp de politie judiciara? Doar Romania este, de pilda, unul dintre furnizorii de retele de trafic de persoane spre Europa, angajand sume de bani care rivalizeaza, probabil, cu infractiunile de coruptie. Cum este posibil ca, desi legea le-o permite de 12 ani, sa nu aiba niciun fel de posibilitate tehnica de supraveghere? Cine a hotarat asta si cine raspunde pentru asta?

Cum este posibil ca SRI sa fie declarata autoritate nationala in materia interceptarii comunicatiilor printr-o hotarare nepublica a CSAT?

Cum este posibil ca CSAT sa se transforme in organ legiuitor si sa adauge la Legea sigurantei nationale noi atributii in sarcina SRI (desigur, hotararea e nepublica)?

Cum este posibil ca prin acte absolut secundare, cum ar fi protocoale ori hotarari CSAT sa supralegiferam (evident, toate nepublice), mai ales ca suntem in zona drepturilor si libertatilor fundamentale?

Discutia este, deci, despre o societate democratica. Poate vor scapa cativa potentiali infractori odata cu publicarea acestei decizii (desi nu cred ca interceptarile sunt singurul mijloc de proba), dar cred ca este mai important sa ne curatam de metehnele trecutului. Nu stiu daca vom reusi: iata, maine se reuneste CSAT-ul si cine stie ce alte lucruri secrete, care adauga la lege, vor hotari.

Despre toate aceste lucruri ar trebui sa discutam.

Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice"

foto: agerpres.ro