Imediat dupa 1989, procuratura fosta comunista era debusolata - sefii nu stiau cum sa justifice actiunile in slujba statului comunist. Ca sa scape de orice explicatie pentru trecut, unii dintre procurori au parasit sistemul si si-au gasit locul in profesii liberale mult mai bine recompensate in noua economie de piata. Unii au ramas in sistem din inertie, sperand ca prestatia lor profesionala stearsa ii va face de neobservat. Cei mai multi, devotati profesiei, avand constiinta curata pentru trecutul lor, au ramas in sistem, incercand sa aplice cat mai onest legea. Insa au fost si unii procurori care ramas sau au intrat in sistem, impinsi doar de dorinta de a dobandi putere si privilegii.

In 1992 apare prima Lege de organizare judecatoreasca de dupa Revolutie, adaptata noilor realitati economice si sociale din Romania si unei cresteri galopante a criminalititatii care fusese tinuta in frau, opresiv dar si statistic de regimul comunist.

Prin Legea de organizare judecatoreasca apareau instante noi de judecata si parchetele de pe langa acestea, remarcandu-se o crestere a schemei de personal si, deci, o nevoie mare de cadre noi.

Statul a trebuit sa gaseasca solutii rapide de a acoperi nevoia de cadre, dar nu avea prea multe solutii la indemana.

Cea mai usoara a fost sa permita fostilor ofiteri de militie si de securitate sa intre in sistem fara niciun concurs, dupa ce in prealabil isi echivalase studiile scolii militare de la Baneasa prin sustinerea unor examene la scolile de drept din tara. Numai ca acesti noi procurori perpetuau in sistem mentalitatile din trecut si nu aduceau un suflu nou institutiei procuraturii redenumita Parchet, pentru a sterge parca apartenenta la sistemul politic trecut.

In perioada 1990-1995, schemele de personal erau acoperite si prin repartizarea absolventilor facultatilor de drept printr-o simpla cerere, fara a li se verifica cunostintele profesionale si aptitudinile in profesia de procuror.

Din 1995 pana in 2000, s-a incercat filtrarea noilor candidati pentru functia de procuror prin organizarea unor examene prin care nu se testau formal cunostintele viitorilor procurori. Abia dupa anul 2000, cand la Institutul National al Magistraturii au inceput sa absolve noile generatii de cursanti, putem vorbi de o selectie cat de cat riguroasa a magistratilor procurori care intrau in sistem.

In toata aceasta perioada, schemele de personal deveneau de la an la an subdimensionate, sistemul era subfiinantat. Factorii decidenti politici simteau ca in acest fel pot controla sistemul judiciar si amanau finantarea si reforma acestuia.

Schemele de personal subdimensionate pe fondul unei cresteri explozive a ratei criminalitatii faceau ca procurorii sa aiba un volum impresionant de munca, sa depaseasca termene de executare a lucrarilor si, bineinteles, sa si greseasca.

Asta era o forma de presiune indirecta asupra procurorului care avea o vulnerabilitate permanenta in fata superiorilor cu sute de dosare intarziate, aflate in lucru. Dar era si o forma de control si de santaj.

Pana in anii 2000, sefii in Parchete erau numiti prin vointa discretionara a Procurorului General care-si selecta potentialii conducatori pe criterii subiective si nu in raport de competenta.

Desi erau voci in sistem care reclamau subfiinantarea, salariile de mizerie si conditiile de lucru improprii, sefii aveau intotdeauna grija sa “gestioneze” asemenea situatii.

S-a tot spus in toata aceasta perioada ca factorul politic si-a dorit cu adevarat sa puna presiune pe procurori prin neadoptarea la timp a unor legi de reforma a justitiei, prin subfiinantarea sistemului judiciar.

Lucrurile sunt partial adevarate, insa nici procurorii nu au stat cu mainile in san si au facut tot ce le-a stat in putinta sa impiedice reforma in sistem. Ba mai mult, unii dintre ei obisnuiti ca in trecut cand aveau legaturi cu politicienii comunisti, mai ales pe plan local, s-au dus ei catre noua clasa politica din Romania, oferindu-i deseori sprijin si protectie, asteptand in schimb reconfirmarile in functiile de conducere.

Lucrurile au inceput sa se schimbe dupa anii 2000, cand in Ministerul Public au aparut procurori tineri, cu mentalitati sanatoase si cu dorinta de reforma.

A aparut CSM-ul, ca garant al independentei procurorilor, s-au schimbat legile de organizare judecatoreasca, iar numirile in functiile de conducere au inceput sa se faca in urma unor examene prin care erau testate aptitudini manageriale si de comunicare. A aparut Inspectia Judiciara care a diminuat presiunea pe care sefii o exercitau in permanenta asupra procurorilor, iar sistemul parea sa se reformeze.

De la an la an, se retrageau din functiile importante fostii procurori comunisti, insa locul le era luat de fostii lor stagiari carora reusisera sa le transfere parte din mentalitatile lor.

Echilibrul intre puterea executiva si legislativa, pe de-o parte, si puterea judecatoreasca pe de cealalta parte, parea sa se realizeze pentru prima data prin anii 2010. In sfarsit, clasa politica parea sa recunoasca si sa accepte rolul procurorului in societatea romaneasca.

Astfel, sistemul judiciar a inceput sa fie finantat corespunzator, schemele de personal s-au marit semnificativ si au fost acoperite in intregime, au sporit garantiile independentei procurorilor prin cresterea rolului CSM ca garant al acestei independente.

Un pic nedumeriti de acest echilibru si neobisnuiti cu aceasta stare de fapt, sefii din Ministerul Public si-au cautat o noua dependenta care sa le asigure puterea, uneori discretionara si conservarea unor privilegii tacit recunoscute in societate.

Asa se explica aparitia protocoalelor de colaborare cu SRI, secrete la inceput, carora ambele parti semnatare au incercat sa le dea o aparenta de oportunitate si legalitate.

Cititi continuarea pe Monitorul Justitiei