Vorbe de fumoar – 23.03.2018 – Afacerist aruncat gol pusca din celula
* Razbunare la Penitenciarul Ploiesti. Omul de afaceri Liviu Luca, aflat in executarea unei pedepse privative de libertate, a fost supus unei actiuni de represiune in urma cu mai putin de 24 de ore pentru "vina" de a face o plangere la judecatorul de drepturi si libertati. Concret, Liviu Luca a reclamat instantei faptul ca este incarcerat intr-o camera de 11 metri patrati impreuna cu alti patru detinuti si ca la nivelul conducerii Penitenciarului Ploiesti s-a luat decizia suplimentarii randurilor de doua paturi suprapuse, cu inca unul, astfel incat sa existe cate trei paturi suprapuse, sudate intre ele. Liviu Luca s-a plans de faptul ca se incalca norma de minim 4 mp/detinut si ca toti ocupantii celulei vor fi adusi in stare de tortura si tratamente inumane. Imediat dupa depunerea plangerii la judecator, un desant al gardienilor din penitenciar a navalit in celula lui Liviu Luca si l-au scos in fundul gol, obligandu-l sa tina un cearceaf pe spate, in scop de umilire si intimidare. Doamne, Dumnezeule, in ce tara traim! In loc sa devina europene, autoritatile devin tot mai inchizitoriale. Cand vor fi sanctionate asemenea apucaturi? Credem ca se impune interventia urgenta a ministrului Justitiei, caci asta ne mai lipsea, dupa ce sunt conditii inumane de detentie, mai avem un pic si ajungem la batai cu pulanul, ca pe vremea comunista.
* N-are nicio treaba dragul si iubitul nostru conducator, Klaus Iohannis, cu problemele stringente din spatiul Justitiei. Dupa cererea de revocare a Laurei Kovesi si dupa ce Sectia de procurori i-a trimis motivarea avizului negativ pe cererea lui Tudorel Toader, presedintele Iohannis, cu o lentoare caracteristica, a anuntat ca nu se va pronunta, decat dupa Paste. Adica dupa vreo doua saptamani. Chiar asa, unde o pleca de data asta domnul nostru presedinte, care de fiecare data cand arde tara, e prin State, prin Tenerife, sau pe ski, oriunde altundeva, dar nu in deal la Cotroceni? Auziram ca saptamana de lucru a domnului presedinte incepe marti si se termina joi. Hai sa nu fim rai, mai vine si in cate-o vineri. Punem pariu ca domn' presedinte va pleca cat de curand undeva la ski, ceva Austria, Elvetia? Ca nu e vreme de bicicleta...
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# visu 23 March 2018 18:17 +12
# DODI 23 March 2018 19:12 +7
# un mizantrop 23 March 2018 19:45 +5
# Leopold 23 March 2018 20:04 +2
# Nicolae Pop 23 March 2018 21:01 +1
# Victor 23 March 2018 22:14 +9
# nicu 23 March 2018 22:38 +2
# Edelweiss - Fost deținut la Găești 23 March 2018 23:02 +3
# Edelweiss - Fost deținut la Găești 23 March 2018 23:08 +3
# Edelweiss - Fost deținut la Găești 23 March 2018 23:16 +4
# Edelweiss - fost deținut la Găești 23 March 2018 23:23 +3
# Marinela Dobrea 24 March 2018 07:35 +3
# cunoscator 25 March 2018 09:23 -20