Motto: “Romania s-a cam pripit cand a trebuit sa-si asume niste obligatii internationale. O sa va dau exemplul care mi-e cel mai apropiat, ratificarea Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale...” - judecator Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti

Romania a incetat sa mai fie un stat de drept in conditiile in care legislatia interna privind raspunderea magistratilor este inaplicabila – jurisprudenta CEDO de la Strasbourg in materie este incalcata in mod deliberat - iar magistratii actioneaza concertat pentru impiedicarea despagubirii victimelor abuzurilor judiciare, chiar daca nu ei sunt cei care platesc, ci Statul roman. Mai mult, la randul sau, Statul roman – reprezentat de Ministerul Finantelor - care are drept de actiune in regres impotriva magistratilor care cauzeaza prejudicii justitiabililor se comporta in mod iresponsabil, complice, si actioneaza la randul lui impotriva cetateanului, opunandu-se in procesele civile de solicitare de daune oricaror despagubiri.

Tot acest peisaj apocaliptic este urmare a tonului dat de Inalta Curte – ultimul bastion al statului paralel – care impreuna cu elemente ostile democratiei din anumite instante, au nascocit o interpretare anti-cetatean a legilor interne astfel incat sa se invoce ca nicio victima a abuzurilor din Justitie nu isi poate obtine dreptul de a fi despagubit, decat daca in prealabil obtine pe care disciplinara sau penala sanctionarea magistratilor responsabili de producerea unei “erori”. Adica niciodata, pentru ca in practica este imposibil sa obtii o asemenea recunoastere, iar termenul de prescriprie pentru solicitarea de daune morale si materiale este de doar 3 ani.

Instantele au aruncat jurisprudenta CEDO la gunoi

Aceasta interpretare fortata a legii este in opinia noastra de sorginte totalitarista - si reprezinta o intelegere oculta in interiorul sistemului judiciar - intrucat articolul 20 din Constitutie prevede ca daca exista neconcordanta intre legile interne si pactele si tratatele internationale la care Romania a aderat, au prioritate reglementarile internationale. Or este de notorietate ca judecatorii de la CEDO de la Strasbourg au despagubit pana in prezent zeci de romani pentru arestari sau condamnari nejustificate, fara a fi nevoie de condamnarea in prealabil a magistratilor care au produs aceste “erori”.

De cand nu se mai aplica jurisprudenta CEDO in Romania, care este obligatorie potrivit legii de ratificare a Convenitiei din 1994 si Constitutiei?

Tonul la razvratirea unor magistrati impotriva legii nu a fost dat doar prin imixtiunea serviciilor in Justitie ori de miscarile #rezist, ci mai ales de Inalta Curte de cand aceasta a ajuns sa fie condusa de Cristina Tarcea, instanta care in prin Decizia 15/2017 (Dosar 935/1/2017) a pronuntat cel mai anti-romanesc Recurs in Interesul Legii, prin care s-a statuat ca nimeni nu mai are dreptul la despagubiri pentru lunile sau anii petrecuti in urma unor arestari nejustificate, chiar daca a fost achitat ulterior, intrucat mai intai de toate trebuie dovedit in instante, prin hotarare definitiva ca arestarea a fost nelegala: "Pronuntarea unei hotarari de achitare nu atribuie implicit si un caracter nelegal masurii preventive privative de libertate... Nelegalitatea privarii de libertate trebuie stabilita prin hotararile instantelor penale" – mai multe despre acest act anti-romanesc puteti citi aici!

De la acest RIL si pana in prezent niciun roman nu a mai putut obtine in instante despagubiri pentru lunile de arest, si asta pentru ca in orgrada Inaltei Curti condusa de Cristina Tarcea exista magistrati care ne fac viata imposibila in aceasta tara minunata!

Publicam in continuare Decizia nr. 1051 din 22 martie 2018 a Sectiei II Civila a ICCJ, publicata cu mandrie de aceasta instanta pe site-ul oficial www.scj.ro, prin care se proclama ca niciun roman nu mai are dreptul la despagubiri daca a fost trimis nejustificat in judecata de procurori si a suferit ani de hartuiala in instanta la capatul carora a fost achitat. Indiferent daca si-a pierdut sanatatea, familia, serviciul, afacerile, si asta pentru ca judecatori de la Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Bucuresti si Inalta Curte au gandit ca CEDO nu se mai aplica si ca tot ele, victimele, abuzurilor judiciare, trebuie sa obtina in prealabil hotarari definitive de sanctionare a magistratilor pentru a avea “vocatia” despagubirii. In cazul de fata, reclamantul A. a solicitat daune de 1.000.000 euro pentru ca a fost trimis abuziv in judecata si tarat prin tribunale vreme de 6 ani in perioada 22 septembrie 2009 – 22 iunie 2015, pana cand a fost achitat definitiv.

Dar inainte sa publicam decizia sa nu uitam! Aceeasi magistrati daca cumva unul din colegii lor e criticat in public pentru prestatia profesionala, obliga justitiabilii, jurnalistii sau politicienii in procesele de daune civile la daune morale demente – cum au fost spre exemplu cei 300.000 lei bagati in buzunar fostei sefe a DNA Laura Kovesi in procesul cu Antena 3 – fiind evident ca tot acest spectacol este expresia unei dictaturi a unor magistrati, care asa inteleg sa faca viata amara semenilor lor.

Iata ultima decizie de rusine a ICCJ:

Dispozitiile art. 1 alin. 1 si 3 si ale art. 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 nu au relevanta sub aspectul existentei unui raport de prepusenie intre magistrati si Statul Roman, aceste raporturi fiind specifice dreptului privat, iar nu dreptului public, cum sunt normele prevazute de Legea nr. 304/2004.

Raspunderea Statului poate fi atrasa in baza dispozitiilor prevazute la Cap. VI Titlul IV din C. proc. pen., insa, pentru a putea fi atras acest tip de raspundere, legiuitorul a prevazut expres necesitatea existentei unei erori judiciare sau a unei privari nelegale de libertate, conform dispozitiilor art. 538-542 din Cap. VI al Titlului IV C. proc. Pen.

in acest context, se impune existenta unei hotarari definitive de achitare dupa anularea sau desfiintarea unei hotarari de condamnare definitive ori trebuie ca privarea nelegala de libertate sa fie stabilita prin ordonanta procurorului sau prin incheiere definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara si prin incheiere definitiva sau hotarare definitiva a instantei de judecata investita cu judecata cauzei.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 1051 din 22 martie 2018

Nota: A se vedea Decizia nr. 15/2017 din 18 sept. 2017, pron. de I.C.C.J.- Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in M.Of. al Rom., Partea I nr. 946 din 29 noi. 2017

1.Prin cererea inregistrata la data de 24 noiembrie 2015, pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila, sub nr. x/x/2015, reclamantul A. a chemat in judecata civila si personal la interogatoriu pe paratul STATUL ROMAN - prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, pentru ca instanta, prin hotararea judecatoreasca ce va pronunta sa dispuna obligarea paratului la plata sumei de 1.000.000 Euro (in echivalent lei la data platii) cu titlu de daune morale pentru prejudiciul adus onoarei, demnitatii si reputatiei sale rezultat dintr-o represiune nedreapta in perioada 22 septembrie 2009 – 22 iunie 2015.

2.in drept, au fost invocate dispozitiile art. 1349 si art. 1373 C. civ.

3.Prin cererea precizatoare, reclamantul a aratat ca, prin adresa instantei din data de 3 decembrie 2015, comunicata la data de 11 decembrie 2015, i s-a pus in vedere sa depuna precizari cu privire numele si prenumele paratului sau denumirea paratului, sa justifice calitatea procesuala pasiva.

4.A aratat ca cererea introductiva de instanta a formulat-o in contradictoriu cu Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, prin reprezentantii sai legali (respectiv ai acestui minister).

5.Prin intampinarea formulata, paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, in temeiul art. 205 (1) C. proc. civ., cu privire la cererea formulata de reclamantul A. de obligare a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, a solicitat in principal, admiterea exceptiei nulitatii cererii de chemare in judecata, admiterea exceptiei netimbrarii actiunii, admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, iar in subsidiar, respingerea actiunii ca neintemeiata.

B.Hotararea primei instante.

6.Prin sentinta civila nr.754/14.06.2016 Tribunalul Bucuresti - Sectia V-a Civila a respins, ca nefondata, actiunea in raspundere civila delictuala, asa cum a fost precizata, formulata de reclamantul A. in contradictoriu cu paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

7.Prin cererea de chemare in judecata, asa cum a fost precizata, reclamantul a solicitat antrenarea raspunderii civile delictuale a paratului in temeiul art. 1349 C. civ., potrivit caruia orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane si cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral iar in cazurile anume prevazute de lege, o persoana este obligata sa repare prejudiciul cauzat de fapta altuia si ale art. 1373 C. civ. care prevede ca comitentul este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepusii sai ori de cate ori fapta savarsita de acestia are legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate, comitent fiind cel care, in virtutea unui contract sau in temeiul legii, exercita directia, supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul sau ori al altuia.

8.Pentru a fi angajata raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, care este o forma a raspunderii indirecte, se cer a fi intrunite, cumulativ, conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (a prepusului): existenta prejudiciului; existenta faptei ilicite a prepusului; existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si culpa prepusului in savarsirea faptei ilicite, conditii pe care trebuie sa le probeze victima. Este exprimata si opinia potrivit careia culpabilitatea prepusului nu este o conditie esentiala pentru angajarea obligatiei de reparare a prejudiciului, ci se are in vedere doar situatia obiectiva, cea privind prejudiciul cauzat de acesta.

9.Raportat la temeiul de drept al actiunii, prima instanta a retinut ca intre Statul Roman si magistratii care au instrumentat dosarul penal in care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a reclamantului nu exista un raport de prepusenie in baza caruia sa poata fi angajata raspunderea civila delictuala a Statului in temeiul art. 1373 C. civ.

10.Astfel, din prevederile acestui text de lege rezulta ca pe langa conditiile generale, cumulativ cu acestea, pentru angajarea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului se cer a fi intrunite si doua conditii speciale: existenta raportului de prepusenie; prepusul sa fi savarsit fapta in exercitarea atributiilor ce i-au fost incredintate sau cu scopul indeplinirii functiilor acordate.

11.Pentru definirea notiunilor de comitent si de prepus trebuie avute in vedere raporturile dintre acestia, raporturi de subordonare stabilite in baza legii sau a unui contract si care permit comitentului sa directioneze, sa supravegheze si sa controleze activitatea prepusului in exercitarea functiilor sau insarcinarilor conferite pentru realizarea interesului comitentului ori al unui tert.

12.Conform art. 2 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 republicata, judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, iar conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, procurorii se bucura de stabilitate si sunt independenti in conditiile legii. Statutul judecatorilor si al procurorilor, precum si conditiile de angajare a raspunderii acestora sunt reglementate in legea speciala, iar intre acestia si Statul Roman nu exista raport de prepusenie in sensul dispozitiilor art. 1373 alin. 2  C. civ. Nefiind intrunite cumulativ toate conditiile pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratului pentru fapta altuia in conditiile art. 1349 C. civ. cu referire la art. 1373 C. civ., invocate de catre reclamant, instanta a respins cererea de chemare in judecata, asa cum a fost precizata, ca nefondata.

C.Calea de atac impotriva hotararii primei instante.

13.impotriva acestei sentinte, la data de 23 septembrie 2016 a declarat apel reclamantul A., care a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie la data de 7 noiembrie 2016.

in drept, au fost invocate dispozitiile art. 466 si urmatoarele C. proc. civ.

14.La data de 29 noiembrie 2016 intimatul-parat Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, a depus intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat.

in drept, au fost invocate dispozitiile art. 205 si urmatoarele din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si pe toate actele normative la care a facut referire in cuprinsul acesteia.

D.Hotararea instantei de apel.

15.Prin decizia civila nr. 477 A din 25 mai 2017, pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A., cu domiciliul in Constanta, judetul Constanta si in Braila, judetul Braila – la avocat B., impotriva sentintei civile nr. 754 din 14 iunie 2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia V-a Civila in dosarul nr. x/x/2015, in contradictoriu cu intimatul-parat STATUL ROMAN, prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul in municipiul Bucuresti.

16. Pentru a se pronunta astfel, instanta de apel a retinut, in esenta, urmatoarele:

17. Cererea de chemare in judecata cu care reclamantul a inteles sa investeasca Tribunalul Bucuresti a fost motivata in drept de acesta pe dispozitiile art. 1349 si art. 1373 C. civ., fiind invocat ca temei juridic raspunderea civila delictuala, reclamantul apreciind ca in perioada 22 septembrie 2009 – 22 iunie 2015, prin faptul de a fi avut calitatea de inculpat intr-un dosar penal, respectiv, de a fi suferit doua condamnari pe nedrept, a suferit un prejudiciu de natura morala, cauzat, in mod culpabil, de procuror si de judecatori, situatia in care s-a aflat fiind rezultatul unei erori judiciare, iar reclamantul fiind supus unei represiuni nedrepte.

18.Apelantul a recunoscut ca nu a fost niciodata in situatia de a fi fost condamnat definitiv si nici nu a fost in situatia ca impotriva sa sa se dispuna masuri restrictive de libertate fizica, situatie in care ar fi invocat ca temei juridic dispozitiile C. proc. pen., respectiv, art. 539 si urm., temei juridic, care, in opinia sa, ar fi grefat tot pe raspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

19. Modalitatea de reparare a prejudiciilor cauzate prin erori judiciare difera dupa cum acestea sunt o consecinta a existentei erorii in procesele penale sau in alte procese, distinctie care rezulta din analiza prevederilor art. 96 alin. (3) si (4) din Legea nr. 303/2004. Astfel, in ceea ce priveste eroarea judiciara din procesele penale, art. 96 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 face trimitere la dispozitiile C. proc. pen.

20.in acest sens, art. 538 alin. (1) C. proc. pen. prevede ca „Persoana care a fost condamnata definitiv, indiferent daca pedeapsa aplicata sau masura educativa privativa de libertate a fost sau nu pusa in executare, are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite in cazul in care, in urma rejudecarii cauzei dupa anularea sau desfiintarea hotararii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare”.

21. De asemenea, dispozitiile art. 539 alin.(1) C. proc. pen. prevad ca „Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate”.

22. in mod evident, dreptul la despagubiri pentru cazurile vizate de art. 538 si art. 539 C. proc. pen. nu poate fi valorificat decat in conditiile vizate de aceste norme, in baza principiului „specialia derogant generalibus”, iar nu dupa regulile comune, specifice raspunderii civile delictuale, cum eronat se sustine de catre apelant in argumentarea criticilor formulate prin cererea de apel.

23. in ceea ce priveste eroarea judiciara decurgand din alte procese, instanta de apel a constatat ca, prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, s-a instituit dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciului dupa ce, in prealabil, a fost pronuntata o hotarare definitiva, penala sau disciplinara, impotriva magistratului pentru o fapta savarsita pe parcursul instrumentarii cauzei, care sa fi dus la comiterea erorii.

24. Instanta de apel, contrar celor sustinute de apelantul-reclamant, a constatat ca, in lipsa unei erori judiciare – situatie in care o instanta chemata sa stabileasca raspunderea patrimoniala a statului ar verifica daca se regaseste in speta unul dintre cazurile stabilite de C. proc. pen. (prev. de art. 538-539), in care persoana vatamata, in urma procesului penal, are dreptul la repararea prejudiciilor sau, pentru erorile judiciare savarsite in alte procese decat cele penale, daca s-a stabilit, in prealabil, printr-o hotarare definitiva, raspunderea penala sau disciplinara, dupa caz, a judecatorului sau procurorului pentru o fapta savarsita in cursul judecatii procesului, precum si daca aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciara (conform art. 96 din Legea nr. 303/2004), Statul Roman nu este tinut sa raspunda patrimonial.

E.Calea de atac impotriva hotararii instantei de apel.

25.Recurentul-reclamant A. a atacat cu recurs decizia instantei de apel, aducandu-i urmatoarele critici:

26.in mod gresit, instanta de apel a retinut ca intre Statul Roman si magistratii ce au instrumentat dosarul penal nu ar exista un raport de prepusenie in baza caruia sa poata fi antrenata raspunderea civila delictuala a Statului Roman, in temeiul art. 1373 C. civ.

27. in opinia recurentului-reclamant acest raport de prepusenie exista, acest fapt rezultand din dispozitiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, potrivit carora „puterea judecatoreasca se exercita de inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti stabilite de lege”.

Tot astfel, in cuprinsul alin. 3 al aceluiasi articol se arata ca „Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete, in conditiile legii”.

De asemenea, art. 4 alin. 1 din aceeasi lege, prevede ca „in activitatea judiciara Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor”.

28. A mai sustinut recurentul-reclamanta ca, desi nu exista o reglementare expresa cu privire la posibilitatea atragerii raspunderii pentru fapta altuia rezultata din raportul de prepusenie existent intre Statul Roman si magistrati, raspundere care sa fie fundamentata pe culpa acestora in indeplinirea functiilor incredintate, totusi, in speta ar fi aplicabile dispozitiile art. 1 alin. 1 si 2 C. civ., in sensul ca in cazurile neprevazute de lege se aplica uzantele, iar in lipsa acestora dispozitiile legale referitoare la situatia asemanatoare, iar cand nu exista asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului.

29. in opinia recurentului-reclamant, astfel de situatii asemanatoare sunt reglementate de dispozitiile art. 538 – 542 C. proc. pen., ba chiar de intregul capitol VI, evidentiind faptul ca, in caz de eroare judiciara sau in caz de privare nelegala de libertate ori in alte cazuri, reparatia este suportata, in toate cazurile, prin Ministerul Finantelor Publice, aceasta ratiune a raspunderii Statului Roman avand la baza ideea de culpa a reprezentantilor sai din puterea judecatoreasca, in aceasta situatie existand un raport de prepusenie intre Statul Roman si magistrati.

30. Recurentul-reclamant a invederat ca nu a fost in situatia de a fi condamnat definitiv, impotriva lui nedispunandu-se masuri restrictive de libertate, astfel ca nu este in situatia de a invoca dispozitiile art. 539 si urmatoarele C. proc. pen., insa a apreciat ca in speta, in situatia de fapt pe care a expus-o, ar fi aplicabile dispozitiile art. 1349 si art. 1373 C. civ.

31. Hotararea instantei de apel este surprinzatoare prin aceea ca a apreciat ca fiind legala respingerea exceptiei inadmisibilitatii cererii introductive, dispuse de prima instanta prin incheierea de sedinta din 22 aprilie 2016, neretinand ca ar exista vreo contradictie cu privire la statuarile din considerentele primei instante cu privire la inexistenta cerintelor legale pentru a se atrage raspunderea civila delictuala a paratului si respingerea exceptiei inadmisibilitatii.

32. Recurentul-reclamant a reiterat faptul ca el nu era obligat sa suporte rigorile unui dosar penal, iar pentru faptul ca i s-a produs un prejudiciu moral, in lipsa unei reglementari exprese, considera ca sunt incidente dispozitiile legale privitoare la situatii asemanatoare, in opinia sa, prejudiciul moral suferit fiind rezultatul unei erori judiciare.

33. in mod gresit a retinut instanta de apel ca nu a fost constatata o eroare judiciara printr-o hotarare definitiva, astfel incat Statul Roman nu ar fi tinut sa raspunda patrimonial in numele magistratilor, sustinand ca nu era nevoie de o astfel de hotarare.

in opinia sa, impotriva lui au fost pronuntate doua condamnari nelegale, acest aspect rezultand din decizia penala nr. x din 22 iunie 2015 a Curtii de Apel Galati, rezultand, astfel, eroarea judiciara savarsita de cei trei magistrati.

34. in ce priveste pe procurorul ce a intocmit rechizitoriul a apreciat ca acesta a savarsit o eroare judiciara deoarece trebuia sa constate ca sunt incidente dispozitiile art. 11 din vechiul C. proc. pen. si sa dispuna scoaterea sa de sub urmarire penala.

35. La randul lor, cei doi judecatori ai fondului cauzei de la Judecatoria Braila ar fi trebuit sa dispuna achitarea sa, asa dupa cum rezulta din hotararea Curtii de Apel Galati, astfel incat si acestia au savarsit eroare judiciara.

36. S-a mai invocat faptul ca instanta de apel a facut referire la dispozitiile art. 96 alin. 3 si 4 din Legea nr. 303/2004, insa aceste dispozitii legale nu au legatura cu cauza de fata, pe motiv ca, neexistand un text legal expres care sa prevada raspunderea Statului Roman pentru astfel de situatii, trebuie aplicate texte de lege existente pentru situatii asemanatoare, in caz contrar ar rezulta ca pentru prejudicii de genul celor suferite de catre recurentul-reclamant nu ar putea fi atrasa raspunderea magistratilor sau a Statului.

37. in ce priveste prejudiciul suferit, recurentul-reclamant a invederat situatia sa familiala si sociala atat din perioada de dinaintea inceperii urmaririi penale cat si pe perioada derularii acesteia cat si a judecatii in toate fazele si etapele procesului penal, scotand in evidenta prejudiciul de imagine pe care l-a suferit, cat si suferinta psihica prin care a trecut.

F.Considerentele instantei de recurs.

38. Criticile cu privire la existenta raportului de prepusenie intre Statul Roman si magistratii ce au instrumentat dosarul penal nu pot fi retinute.

39. in primul rand, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. 1 din C. civ. (Legea nr. 287/2009), acest act normativ reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.

Aceasta inseamna ca sunt reglementate raporturile dintre persoane care se afla pe pozitii de egalitate, in regim de drept privat iar nu in regim de drept public.

40. Chiar daca in alin. 2 al aceluiasi articol se arata ca acest act normativ constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau spiritul dispozitiilor sale, nu se poate face o extrapolare a aplicarii a acestor dispozitii si la situatiile in care se aplica dreptul public, in cauza de fata dispozitiile C. proc. pen., respectiv ale Legii nr. 304/2004.

41. in speta de fata recurentul-reclamant invoca aplicabilitatea unor norme de drept privat, or, magistratii care au intrat in raporturi juridice cu acesta au facut-o in baza unor norme de drept public, cu referire la persoanele despre care exista suspiciuni ca au savarsit fapte prevazute de legea penala.

Ca atare, nu pot fi aplicabile dispozitiile art. 1373 raportat la art. 1349 C. civ.

42. Asa dupa cum a retinut si instanta de apel, dispozitiile art. 1 alin. 1 si 3 si ale art. 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, nu au relevanta sub aspectul existentei unui raport de prepusenie intre magistrati si Statul Roman, aceste raporturi fiind specifice dreptului privat iar nu dreptului public, cum sunt normele prevazute de Legea nr. 304/2004.

43. Nerelevante sunt si referirile la dispozitiile art. 1 alin. 1 si 2 din C. civ., deoarece, asa dupa cum rezulta chiar din text, aceste dispozitii se refera la izvoarele dreptului civil, neavand legatura cu dreptul public, asa dupa cum este cazul raporturilor dintre recurentul-reclamant si magistratii care au instrumentat cauza penala in care acesta a fost cercetat si, respectiv, judecat.

44. intr-adevar, asa dupa cum a aratat si recurentul-reclamant si a retinut si instanta de apel, raspunderea Statului poate fi atrasa in baza dispozitiilor prevazute la Cap. VI Titlul IV din C. proc. pen., insa, pentru a putea fi atrasa aceasta raspundere legiuitorul a prevazut expres necesitatea existentei unei erori judiciare sau a unei privari nelegale de libertate, conform dispozitiilor art. 538-542 din Cap. VI al Titlului IV C. proc. pen., insa pentru aceasta trebuie sa existe o hotarare definitiva de achitare dupa anularea sau desfiintarea unei hotarari de condamnare definitive, respectiv trebuie ca privarea nelegala de libertate sa fie stabilita prin ordonanta procurorului sau prin incheiere definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara si prin incheiere definitiva sau hotarare definitiva a instantei de judecata investita cu judecata cauzei.

45. in speta de fata insa, asa dupa cum recunoaste chiar recurentul-reclamant, acesta nu a fost condamnat definitiv si nu a suportat masuri restrictive de libertate, astfel incat nu pot fi aplicate dispozitiile art. 538 si urm. C. proc. pen.

46. De altfel, chiar sub acest aspect, este legala decizia recurata, cu referire la faptul ca a fost considerata ca fiind corecta respingerea, de catre prima instanta, a exceptiei inadmisibilitatii cererii introductive, motivat de faptul ca ea este doar nefondata, nefiind indeplinite conditiile cerute de lege pentru ca Statul Roman sa raspunda pentru eroare judiciara sau arestare nelegala, iar nu pentru faptul ca o astfel de cerere nu ar fi fost permisa de lege.

47. Faptul ca recurentul-reclamant a suportat rigorile unui dosar penal atat in faza urmariri penale cat si in faza cercetarii judecatoresti nu poate conduce, in mod automat, la acordarea unor despagubiri morale, chiar daca a fost achitat, cat timp nu sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru ca Statul sa raspunda patrimonial.

48. Nu se poate aprecia ca impotriva recurentului-reclamant au fost pronuntate doua condamnari nelegale, asa dupa cum sustine acesta, cat timp niciuna dintre ele nu a devenit definitiva, ba dimpotriva, datorita faptului ca reclamantul a avut la indemana caile de atac prevazute de lege, in ultima instanta acesta a fost achitat.

49. in ce priveste pretinsele erori judiciare savarsite de procurorul care a intocmit rechizitoriul cat si de cei doi judecatori ai fondului, aceste sustineri nu pot fi retinute, deoarece pentru a exista eroare judiciara trebui indeplinite conditiile prevazute de art. 538 si urm. C. proc. pen., or, asa dupa cum s-a aratat mai sus, aceste conditii nu sunt indeplinite.

50. Eventualele erori savarsite de catre magistratii la care a facut referire recurentul-reclamant nu pot fi avute in vedere decat la o evaluare a activitatii acestora facuta in cadrul evaluarii periodice a magistratilor, respectiv de inspectia judiciara sau de organele de cercetare penala, dupa caz, in situatia in care recurentul-reclamant ar fi formulat plangeri sau acuzatii cu privire la activitatea desfasurata de acestia in cauza penala respectiva, situatie care, insa, nu s-a dovedit a exista in cauza de fata.

51. Nici criticile referitoare la gresita invocare, de catre instanta de apel, a dispozitiilor art. 96 alin. 3 si 4 din Legea nr. 303/2004 si la necesitatea aplicarii unor texte pentru situatii asemanatoare prevazute in C. civ., nu pot fi retinute, deoarece, aflandu-ne pe taramul dreptului public, sanctiunile si raspunderile nu pot fi decat de stricta interpretare, fiind necesar a fi prevazute, in mod expres, in legislatia respectiva, neputandu-se face similitudini cu alte situatii asemanatoare, acestea din urma fiind posibile numai in domeniul dreptului privat.

52. Avand in vedere cele de mai sus, in baza art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Inalta Curte a respins recursul, ca nefondat.