Intr-un context bio-economic si psiho-politic cel putin delicat, romanii par a-si fi gasit alt subiect de galceava: starea de urgenta – lung prilej de vorbe si de ipoteze.

Unii cer instituirea imediata a starii de urgenta pentru a se putea combate eficient virusul Covid19, inclusiv prin oprirea asaltului emigratiei romane care se repatriaza cu tot cu virusi, dorindu-si acum „o tara ca ...acasa”. Altii se opun cu vehementa avertizand ca aceasta ar insemna incetarea libertatii presei, militarizarea administratiei publice, perchezitii si arestari ilegale, suspendarea tuturor drepturilor cetatenesti.

Ar fi grav daca in conditiile panicii instalate la nivel mondial, sub conducerea mediocritatilor euro-atlantice aduse la putere prin gratia unor democratii bolnave, noi am fi dezbinati si pe tema starii de urgenta. Asta ne mai lipsea!

Exista o lege generala care stabileste cadrul juridic principial al starii de urgenta. La continutul acesteia fac referire cei care se opun la instituirea starii de urgenta, adesea confundand starea de urgenta cu starea de asediu, reglementata prin acelasi act normativ, dar, desigur, in capitole separate.

Aplicarea respectivei legi generale in concret se realizeaza in limitele stabilite prin Constitutie, la care ea insasi face trimitere, si printr-un decret prezidential (contrasemnat de seful executivului) care trebuie aprobat in maximum cinci zile, cu eventuale modificari, de catre Parlament.

In acest scop, Parlamentul se convoaca de indata, daca nu este in sesiune (ceea ce acum nu este cazul) si ramane astfel pe toata durata starii de urgenta, dizolvarea sa in acel interval de timp fiind imposibila. (Nu cumva, tocmai de aceea, s-a raspandit stirea ca parlamentarii ar fi suspecti de contaminarea cu virusul buclucas si ca ar trebui urgent indisponibilizati in carantina, in timp ce, ca la comanda, a pornit o campanie cerand ca testarea medicala a acestora sa nu se desfasoare cu prioritate fata de zecile de mii de „diasporezi” veniti sa „moara acasa” cu rudele de gat? Doar suntem egal in fata virusului si a legii, nu-i asa? O dizolvare de facto, fie doar si pe o perioada limitata a starii de urgenta, cu un „guvern prezidential” la carma statului, ar fi tot ceea ce isi pot dori cercurile de putere oculta, interne si externe.)

Orice masura luata apoi in baza decretului referitor la instituirea starii de urgenta, devenit lege si, eventual, completat ulterior, in functie de nevoi, prin alte legi, nu este ilegala. Cum ar putea fi? Tocmai de aceea a fost adoptata legea.

Sunt, de asemenea, drepturi care nu pot fi suspendate pe timpul si sub motivul starii de urgenta. De asemenea, exercitiul unor drepturi poate fi limitat (nu dreptul desfiintat) numai daca problema concreta care a impus instituirea starii de urgenta o reclama prin specificul sau, potrivit cu acest specific (una este un cutremur, alta un incendiu, alta o inundatie, alta o epidemie etc.) si numai proportional cu amenintarea de combatut.

Daca masurile cerute de situatia actuala pot fi adoptate si aplicate in limitele legilor existente, nu este nevoie de declararea starii de urgenta. Aceasta cu precizarea ca problema exceptionala careia trebuie sa ii fie adresate solutii exceptionale nu se rezuma la pandemia cu Covid19, ci si la toate consecintele economico-sociale uriase pe care amintita pandemie le determina; si care vor afecta intreaga populatie a lumii, iar nu numai pe cei infectati de virus. Daca omorand virusul atat de eficient incat omoram economia mondiala, impingand omenirea intr-un alt razboi si o alta revolutie mondiala, nu am facut nimic.

Constatam, insa, ca s-au luat deja masuri care limiteaza drepturi fundamentale, fara ca starea de urgenta sa se fi instituit. Abia asta este ilegal. O limitare de facto, chiar si acceptata de cetateni in mod tacit, este mai grava decat una de jure, caci abia asta deschide poarta tuturor abuzurilor.

S-au interzis adunarile publice (in unele cazuri asta afectand si libertatea religioasa); oamenii au fost internati in centre de supraveghere iar incercarile de a le parasi sunt oprite prin forta; a fost suspendata executarea unor contracte. Presupun ca vor trebui luate masuri pentru rationalizarea aprovizionarii populatiei. Daca oamenii ar fi rationali nu ar fi necesare restrictii, dar nu sunt rationali. Am asistat in supermarketuri la manifestarea egoismului animalic al unei populatii (caci de popor nu se mai poate vorbi) ce si-a pierdut orice incredere in capacitatea administrativa a statului, odata cu propria-i demnitate.

Toate acestea in prezent sunt ilegale. Comitetul pentru situatii de urgenta, care le-a luat, si fortele de ordine care le impun, sunt pasibile de raspundere penala. Si in dictatura procurorilor se poate intampla orice. Pana cand, oare, cei implicati, adesea cu dedicatie si pricepere, in gestionarea unei urgente de fapt nerecunoscute formal potrivit Constitutiei, isi vor asuma raspunderea de a lua masuri necesare fara acoperire legala?

Pe de alta parte, urmarind emisiunile posturilor de stiri ale mediei electronice observam ca acestea nu informeaza populatia, ci comercializeaza panica. Nu ar trebui oare limitat un asemenea comert in conditiile actuale? De facto a fost limitat, prin oprirea transportului intern si international, comertul cu alimente si medicamente. De ce nu ar fi limitat si cel cu stiri alarmiste, ca sa nu le zic false?

Sa privim la alte tari care au introdus starea de urgenta! Ce stiu ele si noi nu stim? Nu am vazut acolo armata intrand in casele oamenilor si operand arestari de noapte. (Am vazut, in schimb, asta in Romania, fara stare de urgenta, e drept.)

Sunt de acord ca a permite actualului presedinte si actualului sef de guvern apelul la masurile exceptionale permise in regimul starii de urgenta, pare acelasi lucru cu a pune briciul in laba maimutei. Daca, insa, masurile ce nu pot fi adoptate in lipsa starii de urgenta sunt indispensabile, trebuie sa acceptam ca nu putem face omleta fara sa spargem oua.

Toata atentia va trebui indreptata atunci spre continutul decretului / legii de instituire a starii de urgenta, si toate sperantele trebuie puse in cenzura exercitata de Parlamentul de stransura cu care ne-am dotat prin votul nostru, precum si prin absenta noastra de la vot. In oftatul de azi, se gaseste tifla de ieri. Asta-i regula jocului.