A FOST CRUNT - Raluca Pruna, sfasiata de avocati in Consiliul UNBR. Hasotti: "Sunteti tanara. Nu va legati viitorul de porcaria asta." Baco: "Actiune concertata impotriva profesiei de avocat. Sunteti contraapelul acestei actiuni... Avocatii doar un semnal asteapta. Daca dau un telefon, maine sunt in strada!" Chelaru: "Ne-ati ignorat. Sa nu va mire ca exista suparare impotriva dvs". Tiberius: "Alegeti-va un consilier pe probleme de avocatura. Protestul colcaie si castiga adepti! Va doresc succes"

Scris de: Elena DUMITRACHE

04.06.2016 17:08
Vizualizari: 32307

Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania s-a reunit sambata, 4 iunie 2016, aproape in formula completa, la etajul 21 al Hotelului Intercontinental din Capitala pentru a discuta, printre altele, despre prevederile cuprinse in proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995, dar si despre pozitiile publice pe care unele institutii, ori sefi de institutii le-au avut fata de noile norme din Legea avocaturii. Surpriza de la Consiliu a fost nimeni alta decat ministresa Justitiei, Raluca Pruna, cea care s-a declarat nemultumita ca nu a fost invitata la dezbateri inaintea promulgarii noii Legi a avocaturii si care, desi mereu a spus ca vine la discutii, niciodata nu a facut-o. Pana azi! Si poate ca nici astazi nu ar fi venit, daca preconiza ce o asteapta.


Seful UNBR Gheorghe Florea a pus-o in tema pe Raluca Pruna

Odata deschise lucrarile, presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, avocatul Gheorghe Florea, a tinut sa ii faca un rezumat ministresei Raluca Pruna - despre care aflati ca in timpul sedintei Consiliului a afirmat cu mandrie ca este prietena cu Monica Macovei – si sa prezinte traseul cronologic al proiectului de modificare a Legii nr. 51/1995, aratand ca pana la momentul la care proiectul a ajuns la Camera Deputatilor, care este si for decizional, Guvernul nu a emis nicio pozitie fata de noile modificari legislative.

Concluzia in urma prezentarii traseului cronologic al Legii avocaturii a fost ca vina neluarii unei pozitii in timp util din partea Ministerului Justitiei nu ii apartine Ralucai Pruna si ca, pe undeva in minister sau la Guvern, a fost un scurtcircuit care nu ii poate fi imputat acesteia.

Una peste alta, Gheorghe Florea a incercat sa interpreteze afirmatiile Ralucai Pruna care au scos in strada sute de avocati si au starnit revolta in randul altor mii de practicieni ai Dreptului, spunand ca ministresa Justitiei nu a spus ca avocatii vor beneficia de "o imunitate absoluta" dupa promulgarea proiectului de modificare a Legii nr.51/1995, ci ca presa a inteles gresit! Asa o fi?

Ulterior acestui moment, seful UNBR, Gheorghe Florea, s-a aratat oarecum nemultumit de atitutidinea pe care unele Barouri au inteles sa o adopte fata de afirmatiile Ralucai Pruna, apreciind reactiile avocatilor ca exagerate, in contextul in care au avut loc fara ca inainte sa se discute in Consiliu si fara a reprezenta pozitiile celorlalte barouri.

Ca detaliu, spre finalul discursului sau, Gheorghe Florea a mentionat ca impreuna cu Raluca Pruna sunt fondatorii unui ONG impotriva coruptiei.

Ionel Hasotti catre Raluca Pruna: "Daca domnia voastra credeti ca la ora actuala in Romania lupta anticoruptie sau lupta impotriva terorismului va fi servita in mod esential de avocatul delator, este o erorare"

Dupa discursul lui Gheorghe Florea, care a avut cele mai bune intentii fata de Raluca Pruna, avocatii, in majoritate decani sau fosti decani de barouri, au tinut sa ia cuvantul si sa ii adreseze ministresei Justitiei o serie de intrebari sau pur si simplu sa isi exprime pozitia fata de declaratiile si atitutidine pe care aceasta le-a avut fata de avocatura in general. La unison, toti avocatii care au luat cuvantul au criticat pozitiile Ralucai Pruna!

Unul dintre ei este avocatul Ionel Hasotti, fost vicepresedinte al UNBR si fost decan al Baroului Constanta, care a tinut sa ii comunice Ralucai Pruna ca adevarata miza a noii Legi a avocaturii nu o reprezinta secretul profesional al avocatului, ci eliminarea amendamentelor referitoare la eliminarea ofiterilor acoperiti si a celor care au fost informatori ca politie politica.

In timpul luarii cuvantului, Ionel Hasotti s-a aratat ingrijorat de faptul ca incep sa se inteteasca atacurile la trei profesii preferate de Dumnezeu: avocatii, medicii si preoti." Iata pozitia sa: "Daca astazi se da atacul asupra profesiei de avocat de o asemenea maniera, maine este posibil sa se dea atacul asupra preotilor si cu privire la doctori. Una dintre temeliile pe care se sprijina un stat democratic incepe sa se erodeze si incet incet, noi care suntem o societate care nu ne-am revenit inca de pe urma regimului totalitar, o sa ne trezim ca ne miscam incet si o sa ajungem tot acolo".

Spre finalul discursului, avocatul Ionel Hasotti a vorbit si despre inviolabilitatea secretului profesional, dar si despre principiile avocatilor romani. "In 2005, presedinta American Bar Association, intr-o reuniune cu usile inchise, dar au trecut atat de multi ani ca ne putem permite sa redam, a spus foarte clar ca avocatura americana se indreapta catre dezastru, catre dezastrul indepartarii de la propriile sale principii. Sa nu uitati doamna ministru ca natiunea americana a fost facuta de catre avocati! (...) Cine este de acord sa mearga la inchisoare petnru clientul sau, ca sa nu dezvaluie ceea ce se afla sub secretul profesional. Niciunul dintre avocatii occidentali nu a admis ca poate sa mearga la inchisoare ca sa nu dezvaluie ceea ce se afla sub secretul profesional. Toti avocati din tarile foste comuniste au aratat foarte clar ca prefera lipsirea lor de libertate decat sa isi tradeze clientii. Daca domnia voastra credeti ca la ora actuala in Romania lupta anticoruptie sau lupta impotriva terorismului va fi servita in mod esential de avocatul delator, este o eroare."

Ion Ilie Iordachescu a luat-o la intrebari pe Raluca Pruna

Un alt fost decan care a tinut sa ia cuvantul si sa ii adreseze o serie de intrebari ministresei Raluca Pruna este avocatul Ion Ilie Iordachescu, fost decan al Baroului Bucuresti. Acesta si-a exprimat convingerea ca proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995 a fost binevenit in contextul in care Noul Cod penal nu asigura protectia avocatului.

Profitand de prezenta in sala a ministresei Raluca Pruna, avocatul Ion Ilie Iordachescu a intrebat-o public pe Raluca Pruna care este pozitia Ministerului Justitiei fata de mai multe aspecte ce au suferit modificari in noua lege. Spre exemplu, fostul decan al Baroului Bucuresti a vrut sa afle care este pozitia Ministerului Justitiei fata de interzicerea procurorilor de a ridica, sechestra, confisca documente aflate in "curtea avocatilor", fata de interzicerea interceptarii convorbirilor purtate de avocat cu clientul sau, in contextul violarii secretului profesional, dar si fata de interzicerea asimilarii avocatului cu functionarul public, in conditiile in care din 1990 avocatii au fost scosi din sfera functionarilor publici.

Nicu Tiberius: "Va doresc succes, dar sa stiti, cu greu veti putea sa reparati, fata de cei care au pregatirea juridica necesara greselile, pe care le-ati facut prin faptul ca v-ati grabit. V-a luat putin apa si nimic mai mult!

Un alt greu din UNBR, fost decan al Casei de Asigurari a Avocatilor si actual consilier in cadrul Uniunii, avocatul Nicu Tiberius, si-a exprimat dorinta ca "urmarirea penala sa nu se mai faca prin "Romtelecom", ajungandu-se in situatia ca si hotararile judecatoresti sa se pronunte tot prin "Romtelecom". Acesta prezentare a avocatului Nicu Tiberius releva nemultimirea existenta in randul avocatilor, satui de dosarele procurorilor care se bazeaza intr-o uriasa proportie pe interceptari: "Trimiteti in instanta zeci de volume in care sunt numai inregistrari!"

"Stimata doamna colega, sunteti avocata din 1996. In 1995 cand a aparut legea, noi aveam o dispozitie in legatura cu ofiterii acoperiti! De la inceput am avut in lege o dispozitie prin care voiam sa nu primim in mijlocul nostru pe cei care au alte misiuni decat a apara drepturile legitime. Toti cei care la momentul acela am candidat la acel moment am dat declaratii ca nu am avut nicio legatura cu fosta Securitate. Acum nu am cerut noi scoaterea acestor prevederi. Doamna ministru, alegeti-va un consilier si pe probleme de avocatura! (...) Sa stiti, doamna ministru, ca aceasta forma de protest colcaie si din ce in ce mai mult castiga adepti! Pe mine m-a deranjat, doamna ministru, si am vrut sa intru in discutie cu dumneavoastra, cand ati intrebat de ce se supara colegii mei avocati ca le sunt perchezitionate birourile, in timp ce biroul unui procuror poate fi perchezitionat, dar nu ati pus virgula dupa aceasta afirmatie. Pentru ca urma 'cu avizul CSM-ului'! Lumea, cetateanul, a ramas cu impresia ca noi vrem o imunitate deosebita. Noi nu vrem nimic, doamna ministru! (...) Imi pare rau ca nu am gasit niciodata intelegere la colegii nostri, care nu inteleg ca viata politica poate fi foarte scurta sau oricum, din politica nu prea se iese la pensie, ci tot din profesia de baza se iese la pensie. Personal, doamna ministru, va doresc succes, dar sa stiti, cu greu veti putea sa reparati fata de cei care au pregatirea juridica necesara greselile pe care le-ati facut prin faptul ca v-ati grabit. V-a luat putin apa si nimic mai mult! "

Mihai Baco: "Niciodata nu am vazut asa ceva! O actiune concertata impotriva profesiei de avocat cum se face acum. Iar dumneavoastra sunteti contraapelul acestei actiuni"

Dupa pozitia fulminanta a avocatului Nicu Tiberius, care a starnit in sala reactii dintre cele mai interesante (pe unii ii bufnea rasul, alti erau muti de uimire, altii dadeau aprobator din cap, iar alti cugetau la spusele fostului sef al CAA), a preluat cuvantul avocatul Mihai Baco decanul Baroului Alba.

Spre nefericirea Ralucai Pruna, nici acesta nu a menajat-o pe Raluca Pruna, exprimandu-si dezamgirea fata de reactiile ministresei Justitiei, la randul sau avocata, fata de noua Lege a avocaturii.

De altfel, pozitia sa a inceput prin sublinia ca nu avea de gand sa fie atat de vehement, daca Raluca Pruna nu spune ca detine si calitatea de avocat!

Ulterior, Mihai Baco a intrebat-o pe Raluca Pruna, dupa ce a dat citire afirmatiilor sale referitoare la imunitatea absoluta a avocatilor sa spuna expres "care este acel text de lege care asigura imunitate?"

Vorbind despre egalitatea armelor, avocatul Baco a sublinat ca niciodata nu va fi egal in arme cu procurorul, din moment ce acesta din urma ii poate "intra" in calculator si avea acces la toate datele sale.

Decanul Baroului Alba i-a pus in vedere ministresei Raluca Pruna ca un eventual protest sau chiar greva a avocatilor nu reprezinta ceva particular, dand exemplul cazul Greciei, unde avocatii eleni se afla in greva de circa 6 luni!

"Noi, la ora actuala suntem pusi la zid! Niciodata nu am vazut asa ceva! O actiune concertata impotriva profesiei de avocat cum se face acum. Iar dumneavoastra sunteti contraapelul acestei actiuni si ma ingrijoreaza ca acest lucru vine din partea unui avocat. Daca era un procuror intelegeam, dar dumneavoastra sunteti avocat. Imi cer scuze doamna ministru, ca am fost poate... dar chiar nu am arta vorbitului frumos. Eu sunt ardelean!"

Ioan Ioanovici a blocat-o pe ministra Justitiei

Si nu doar atat a avut de patimit Raluca Pruna! La preluarea cuvantului, decanul Baroului Vrancea, avocatul Ioan Ioanovici, i-a prezentat ministresei Justitiei problemele cu care avocatii se confrunta in instanta din pricina judecatorilor, reprosandu-i acesteia ca "nu se dau banii avocatilor din oficiu". In acest sens, a dat exemplu presedintei Curtii de Apel Suceava despre care Ioan Ioanovici a sustinut ca nu vrea sa deconteze oficiile avocatilor in faza de urmarire penala. Reactia Ralucai Pruna fata de acest aspect a venit la finalul sedintei, cand a exclamat ca nu are cunostinta despre aceste probleme, dar ca se va interesa.

Ioan Chelaru: "Sa nu va mire ca exista o asa mare suparare impotriva dumneavoastra. Este justificata pe deplin"

La randul sau, avocatul Ioan Chelaru, vicepresedinte al UNBR, decan al Baroului Neamt si vicepresedinte al Senatului a marturisit ca este "autorul amendamentele atat de mult injurate in piata si singurul parlamentar dintre colegii avocati prezenti aici".

Facand abstractie de aceste doua "handicapuri" asa cum insusi le-a numit, Ioan Chelaru i-a semnalat Ralucai Pruna ca exista o mare nemultumire a masei de avocati din Romania vis a vis de modul in care de cel putin doi ani de zile, Ministerul Justitiei intelege sa colaboreze la elaborarea actelor normative, dar si de colaborarea directa cu UNBR.

In acest sens, Ioan Chelaru a aratat ca supararea a fost amplificata de dezbaterile exagerate fata de legea avocaturii, dar si de iesirile publice a Ralucai Pruna, pe care o acuza ca emis in media si "a trimis in casele avocatilor si ale justitiabililor o serie de mesaje, dupa parerea mea distrosionate, unele exagerate, care nu au nicio legatura cu conditiile extrem de grele in care muncesc in prezent avocatii romani".

"Iesirile mele in calitate de avocat si de vicepresedinte al UNBR au urmarit sa mai pondereze exagerarile evidente aflate in acest moment in discutia publica si un anume oprobiu a populatiei pe care prin declaratiile, nu numai ale dumneavoastra, am ajuns in postura in care colegii nostri sa ne intrebe 'bine, tu esti acolo sus, chiar nu poti face nimic, chiar atat de departe s-a ajuns?'. Eu vreau sa spun asa si sa stie toti colegi: nu avem dreptul sa criticam pozitia oficiala a Guvernului sau Ministrului Justitiei exprimata in comisiile juridice sau chiar in Plen. Este o pozitie oficiala. Problema este ca aceasta pozitie si eventuale propuneri care s-au facut din partea Guvernului nu au fost insusite la Comisia Juridica de niciun parlamentar. Urmare acestui refuz categoric a parlamentarilor din Comisia Juridica de la Camera Deputatilor s-a iesit public cu mesaje de natura celor care au fost atat de mult criticate. Pentru ca intre noi fie vorba, e bine ca e doamna ministru aici, cu atat mai bine ca e avocat, este pozitia unui Guvern cu care Parlamentul poate sa nu fie de acord! Ca aceasta pozitie si ca presiunea publica exagerata, evidentele iesiri ale dumneai si ale altor institutii au generat retrimiterea din Plen la Comisie de doua ori este o chestiune de democratie parlamentara pe care trebuie sa o intelegem. Acolo se fac legile, acolo se poarta dezbaterile si pana la urma votul hotarareste! Ideea care a deranjat imens corpul avocatilor este ca ati iesit public cu declaratii de genul 'restauratie', 'super imunitate'... s-au folosit elemente pe care noi nu le-am folosit niciodata."

Schimband registrul, senatorul Ioan Chelaru i-a reprosat ministresei Raluca Pruna ca a infiintat in interiorului Ministerului Justitiei un grup de lucru format din experti, procurori, judecatori, CSM ce pentru elaborarea modificari aduse Codului penal si Codului de procedura penala, fara insa a coopta reprezentati din randul avocatilor:

"Nu ati invitat reprezentati din corpul profesional al avocatilor! Dumneavoastra ne-ati ignorat. Macar 1% din avocatul Raluca Pruna ar trebui sa se gandeasca 'astia sunt ai mei, sunt avocatii mei, hai sa ii intreb si pe ei, ce parere au, sunt de acord?'. De aceea, sa nu va mire ca exista o asa mare suparare impotriva dumneavoastra. Este justificata pe deplin si indiferent ce veti spune astazi, este foarte greu sa ii convingeti pe acesti oameni, care sunt liderii profesiei din Romania, sa se duca acasa la Barou si sa spun in fata catorva sute sau mii de oameni ca a venit doamna ministru si bine a facut, a spus cateva lucruri, dar nu prea ne-a convins".

Un alt decan care a preluat cuvantul a fost decanul Baroului Satu-Mare, avocatul Dan Mihai Suta, care a intrebat-o pe Raluca Pruna ce a vrut sa spuna cu "restauratia" avocatului, in contextul in care avocatul in prezent poate fi supus perchezitiilor si chiar abuzurilor de catre procuror. Din acest motiv, Suta i-a transmis ministresei Raluca Pruna ca a gresit, intreband-o daca intelege sa retracteze afirmatiile facute in spatiul public privitoare la noua Legea avocaturii. Raspunsul, desi a venit spre finalul sedintei si nuantat a fost clar: Raluca Pruna nu isi retrage afirmatiile si nu parea nici sa le regrete!

Dupa luarea de cuvant a avocatului Dan Suta, fostul decan al Baroului Constanta, Ionel Hasotti a tinut sa ii adreseze o rugaminte Ralucai Pruna: "Sunteti extrem de tanara si aveti un viitor politic, nu in sensul comun, faceti politici publice de foarte mult timp, fara a fi angajata in politica. Nu imi permit sa dau sfaturi, dar va rog ceva! Nu va legati viitorul si numele de porcaria asta. Ceea ce se intampla acum poate fi catalogat cam asa!"

Ulterior, avocatul Mihai Baco i-a adresat rugamintea Ralucai Pruna sa reflecteze asupra celor discutate si sa ia drept exemplu pozitiile avute de alti specialisti ai dreptului fata de Justitie in general, transmitandu-i ca "avocatii doar un semnal asteapta": "Daca dau un telefon, maine sunt in strada! V-as ruga mult sa reflectati..."

La finalul sedintei de Consiliu, partea la care a participat si ministresa Justitiei, a intervenit impaciuitor vicepresedintele UNBR, avocatul Traian Briciu, transmitandu-le avocatilor ca "doamna ministru cu siguranta a avut o viziune asupra unor dintre prevederi din proiectul de lege" si trebuie apreciat ca Raluca Pruna "este unul dintre putinii ministri care stiind in ce temperatura vine, stiind cu cine se confrunta, nu s-a limitat la un mesaj de inceput si a ascultat probabil ca a si preluat o serie din aceste mesaje", iar "doamna ministru a vazut ca in realitate avocatura din paginile revistelor frumos colorate cu topuri si clasamente nu este cea majoritara".

Comentarii

# ARGUS date 4 June 2016 18:52 +19

Bravo,avocatilor,asa trebuie procedat.Dar acum sunt doar vorbe.La fapte cand treceti?Am observat un lucru:din nou dl.Flora vrea sa dreaga busuiocul.Un presedinte adevarat nu o peria pe Pruna si nici nu o scotea din rol.Daca u vroia sa fie dur,putea sa zica bun venit si sa dea cuvantul consilierilor.Si a mai zis o prostie nenea Florea:anume ca actiuile avocatilor au fost premature,fara a se discuta in Consiliu.Dar oare barourile nu sunt independente?Iarasi ne intoarem la centralizare excesiva?Si,ma rog,ce o fi cautand dl Florea intr-un ONG cu Pruna despre coruptie?

# A PROMITE E NOBIL date 4 June 2016 19:18 +13

"Dumneavoastra ne-ati ignorat." A promis, ca n-o durea gura - „Intentionez sa colaborez cu asociatiile, pentru a ma asigura ca prioritatile mandatului meu raspund problemelor reale ale justitiei". Naivi sunt cei care nu au intuit la ce sa se astepte de la elevutza CELUI MAI PUTUROS PROCUROR (198 dosare NEREZOLVATE cu vechime de 60-1030 zile) :P

# justo date 4 June 2016 19:19 +3

nu tin cu individa asta sub nici o forma. ma deranjeaza ca cei care au confiscat profesia de avocat isi impun prin forta punctul de vedere. au dreptate americanii cind dau ca exemplu negativ Romania. O tara condusa de securisti impreuna cu beizadelele lor, unde oamenii corecti si bine pregatiti nu au loc din cauza rudeniei si a spagilor. avocatura este cea mai josnica profesie, unde acced doar cei cu bani si politrucii.

# Ghita Binonu' date 4 June 2016 20:36 +9

Eu nu zau ? justoi pare ce prea stii ce dorea sa zica McCain: "Chiar daca Trump devine presedinte, in SUA institutiile functioneaza. Nu suntem Romania "

# avocat traditional date 4 June 2016 21:28 +10

zau,mai justo,e cea mai josnica profesie?Dar,atunci,de ce te chinui de ani buni sa te recunosca lumea de avocat?

# Ghitaa Biuzonu' date 4 June 2016 20:32 +7

Tanara? La 46 ani si 2o de avocatura?! Eu de la 35 ziceam ca sunt "cutra' batrana ! Asta este gaina f batrana in meserie. Sau ar trebui sa fie .. sa nu permita nimanui sa tereaca prin gara ei fara sa ia un perdaf de juam de ora de explocatii "stiintifice"

# nicolae date 4 June 2016 21:41 +17

Eu văd o singură soluție corectă : înlocuirea denumirii de PROCUROR cu cea de AVOCAT AL STATULUI , aceștia păstrându-și atribuțiunile și privilegiile(!) , dar să fie scoși din rândul MAGISTRAȚILOR , unde au ajuns în mod fraudulos . Idea mi-a venit citind o sentință a Tribunalului popular al orașului Buzău din 19 iulie 1955 , în care completul era format din „ Judecător Victor Postelnicu , Asesori populari Neaga Constantin și Constanța Iordache , Ministerul public reprezentat prin AVOCATUL C-tin Albuleț, Secretar Ioan Andronescu ” În plin avânt al epocii comuniste !

# Ilie date 4 June 2016 21:57 +9

Justitia romana... o rusine... Ca in fiecare regim, si acum avem o Pauker, sau mai multe. Restrangeti de drepturi si justitie la comanda, asta ne asteapta? Asta e libertatea?

# cetatean date 5 June 2016 09:30 +4

Sunt avocati care fac promisiuni uluitoare clientilor pentru obtinerea ,,onorariului de succes'', nu scriu aceste promisiuni in contract, nu ating succesul promis si apoi executa silit clientii solicitind de ex.:700 sute de milioane pentru un succes care practic nu exista. Sunt judecatori in Bucuresti care aproba cu usurinta executarile silite fara a dori sa afle adevarul adevarat in privinta obtinerii conditiilor de existenta a succesului avocatului in proces.

# Justitiar date 6 June 2016 09:55 0

Trebuie sa fim sinceri si sa spunem ca cel care a sarit in apararea ministresei a fost BRICIU si nu Florea. Dealtfel,Briciu se erijeaza in portavocea UNBR si exprima pareri personale ,care distosionweaza vadit cu cele sustinute de UNBR.Asa a facut si la intalnirea de sambata,cand in cuvantul de periere a ministrei,spunea ca toti care au vorbit si au luat atitudine ,nu au inteles ceea ce a spus ministra.Altfel spus,toti sunt prosti si doar el este destept. Acesta se vrea a fi viitorul presedinte al UNBR,si faptul ca este un fost stagiar a lui Florea este o simpla coincidenta.

# Jhony date 6 June 2016 12:57 0

:lol:

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii