20 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ALATURI DE GABRIELA BALTAG – AMR, UNJR si AJADO condamna executia ticluita in CSM impotriva judecatoarei Gabriela Baltag: „Magistratii care vorbesc despre problemele reale ale justitiei, cauze si solutii, trebuie incurajati sa vorbeasca, nu blamati ori sanctionati... Doar sistemele totalitare detesta critica, promovand unanimitatile... Primul pas pentru rezolvarea problemelor justitiei il constituie recunoasterea si asumarea greselilor, nu blamarea celor care le arata”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

6 July 2020 18:36
Vizualizari: 10285

Este inadmisibila atitudinea unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, care au pus la cale un puci chiar impotriva unei colege de-ale lor din CSM, in ciuda faptului ca aceasta a demascat nereguli grave din sistem.


 

Este vorba despre judecatoarea CSM Gabriela Baltag (foto), care a intrat in malaxorul anumitor membri ai Sectiei pentru judecatori din Consiliul pentru simplul fapt ca a indraznit sa vorbeasca deschis despre ceea ce nu merge bine in autoritatea judecatoreasca. Revolta impotriva adversarilor Gabrielei Baltag a fost exprimata luni, 6 iulie 2020, de catre Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) si Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO) – ONG-uri conduse de catre judecatoarele Andreea Ciuca, Dana Girbovan, respectiv Florica Roman.


Coteria Superioara a Magistraturii


Amintim ca totul a pornit de la o sesizare facuta la Sectia pentru judecatori de catre #rezistenta Alina Mihaela Nita (fosta Palancanu), de la Tribunalul Neamt. Cunoscuta pentru protestele impotriva legilor justitiei la care a participat, judecatoarea-activista a cerut apararea reputatiei intregului corp de magistrati din cauza unor adevaruri spuse de Gabriela Baltag. Mai precis, la inceputul anului, prezenta la bilantul Tribunalului Caras-Severin, membra CSM a declarat urmatoarele (click aici pentru a citi):

In ultimii doi ani am asistat la o avalansa de lucruri neadevarate. Este aproape stupefiant ca un corp care trebuie sa aduca adevarul la suprafata minte. De foarte multe ori, nu generalizam, dar avem foarte multe personaje printre noi – nu stim cum se poate, cum e posibil, cum s-a ajuns aici – care mint, care nu spun adevarul societatii. Eu nu condamn societatea, nici macar lumea politica. Oamenii politici sunt intr-o lupta electorala permanenta. Eu ii condamn pe cei care trebuie sa stie legea, s-o cunoasca, au obligatia sa vorbeasca numai dupa lege si totusi nu fac acest lucru. Si ne intrebam de ce se intampla si cui serveste toata aceasta chestiune. Pentru ca ce se intampla zilele acestea, de aproape doi ani, toate lucrurile neplacute sunt generate in primul rand din interiorul sistemului judiciar”.

La 4 iunie 2020, judecatorii CSM i-au dat un mare flit Alinei Nita, respingandu-i cererea. Trei saptamani mai tarziu, judecatoarea Andrea Chis a cerut reluarea votului. De data aceasta, vointa le-a apartinut strict membrilor CSM, mecanismul procedural nemaidepinzand de petenta (click aici pentru a citi). Vorbim despre mutarea dosarului de la Sectia pentru judecatori la Plenul CSM, cu subiectul schimbat: apararea autoritatii judecatoresti, in ansamblul sau, astfel incat sa poata vota si procurorii din Consiliu. Or, stiind deja cat de draga le este Gabriela Baltag membrilor „Brigazii Nufarul”, este lesne de inteles ca se urmareste o majoritate consistenta impotriva incomodei judecatoare. Cu atat mai mult cu cat, in afara de Evelina Oprina (care s-a impotrivit) si de Gabriela Baltag (care s-a abtinut), toti ceilalti judecatori au optat pentru trimiterea cauzei la Plen (click aici pentru a citi). Asadar, planul este limpede: fortarea unui vot masiv impotriva judecatoarei Baltag, care, chiar daca va avea o valoare strict simbolica, va putea fi folosit drept munitie propagandistica pentru incercarea de revocare a magistratei din CSM.


Asociatiile de traditie ii nimicesc pe complotisti


Am facut preambulul de mai sus ca sa va aratam dimensiunea grozaviei ce se cloceste chiar in institutia care, potrivit Constitutiei, ar trebui sa fie „garantul independentei justitiei”. Or, este de datoria fiecarui judecator si procuror sa apere independenta justitiei, atragand atentia public asupra neregulilor din sistem – cu atat mai mult cu cat ei cunosc sistemul din interior, subliniaza AMR, UNJR si AJADO. Altminteri, urmand calea unanimitatii, riscam sa alunecam in totalitarism, avertizeaza cele trei organizatii non-guvernamentale.

Cu privire la afirmatiile concrete ale Gabrielei Baltag, AMR, UNJR si AJADO dau doua exemple nefaste din ultimii ani, care au intrat in istoria magistraturii la categoria „asa nu”, pe care orice magistrat onest ar fi trebuit sa le sanctioneze public:

- minciunile spuse de nenumarati judecatori si procurori – inclusiv procurori-sefi, printre care chiar Laura Kovesi – impotriva modificarilor la legile justitiei;

- minciuna scoasa pe gura de catre Procurorul General de trista amintire Augustin Lazar, cum ca el nu incheiase niciun protocol cu SRI, in conditiile in care cu numai doua luni inainte isi pusese semnatura pe binecunoscutul Protocol PICCJ-SRI din 2016, alaturi de directorul Serviciului Roman de Informatii, Eduard Hellvig.

In aceste conditii, orice magistrat – si cu atat mai mult orice membru CSM – „are datoria de a spune adevarul in intregime si public despre sistemul judiciar, chiar si atunci cand acest adevar este neplacut, irita sau deranjeaza”, insista AMR, UNJR si AJADO.


Prezentam comunicatul celor trei asociatii profesionale:


AMR, UNJR si AJADO condamna public sanctionarea ori blamarea in orice fel a judecatorilor si procurorilor care critica intemeiat sistemul judiciar

Judecatorii si procurorii, mai ales membrii CSM, care vorbesc despre problemele reale ale justitiei, despre cauzele care le-au generat si despre posibilele solutii, trebuie sustinuti si incurajati sa vorbeasca, nu blamati ori sanctionati in vreun fel. Criticile nu reprezinta excese de limbaj, depasiri ale obligatiei de rezerva, ci sunt reactii necesare pentru ca doar sistemele totalitare detesta si exclud critica, promovand doar unanimitatile.

Justitia din Romania are probleme grave si nerezolvate de multi ani, iar cei care le cunosc cel mai bine sunt cei din interiorul sistemului. Primul pas pentru rezolvarea problemelor justitiei il constituie recunoasterea si asumarea greselilor, nu blamarea celor care le arata.

Judecatorul Gabriela Baltag, membru CSM, cand a spus anul acesta, cu ocazia participarii la bilantul activitatii unui tribunal, ca exista magistrati „care mint, care nu spun adevarul societatii”, a relatat un fapt dovedit, o realitate.

Subscrisele asociatii, prezentam opiniei publice doar cateva date factuale, realitati necontestate, cand de la varful autoritatii judecatoresti nu numai ca a fost indusa in eroare opinia publica romaneasca, ci au fost induse in eroare si institutiile europene.

In anul 2018, cu referire la modificarea legilor Justitiei, a Codului penal si Codului de procedura penala, judecatori si procurori – inclusiv procurori-sefi, cum a fost cazul procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi – au spus neadevaruri, deci au indus in eroare nu doar societatea romaneasca, ci si Comisia Europeana, Comisia de la Venetia, statele GRECO, sustinand ca prin modificari a fost incalcata independenta procurorului de caz, deoarece procurorul ierarhic superior poate verifica nu doar legalitatea, ci si temeinicia solutiilor dispuse de procurori.

Or, in fapt, o asemenea reglementare exista deja in Codul de procedura penala in vigoare si existase si in codul anterior, insusi fostul procuror-sef DNA dand un ordin in acest sens. Astfel, potrivit Ordinului 78/23.07.2014 al procurorului-sef Kovesi, procurorii-sefi adjuncti ai DNA examinau din oficiu temeinicia si legalitatea masurilor procesuale si ale solutiilor, altele decat cele de trimitere in judecata, dispuse de procurorii-sefi de sectie si de procurorii-sefi ai serviciilor teritoriale. Prin urmare, in DNA se verificau de catre procurorii ierarhic superiori, pentru legalitate si temeinicie, toate solutiile adoptate de procurori, nu doar trimiterile in judecata.

Apoi, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a declarat, in ianuarie 2017, ca el nu a semnat niciun fel de protocol cu SRI, ca nu are de ce sa foloseasca astfel de ”inginerii care, Doamne Dumnezeule, nu sunt prevazute de legea penala!” Insa, cu doua luni inainte de acea declaratie in CSM, semnase alte doua protocoale cu SRI, in locul celor denuntate, protocoale inregistrate la Parchetul General cu doua numere de inregistrare diferite si cu continut diferit. Declaratia neadevarata a fost facuta fara retineri, desi cu numai 4 luni inainte peste 80% dintre instante adoptasera in adunarile generale Memorandumul cu privire la starea Justitiei, lansat de AMR si UNJR, care printre motive a avut si „lamurirea interferentei dintre justitie si serviciile de informatii”, in conditiile „lipsei de explicatii privind modul in care serviciile de informatii coopereaza cu sistemul judiciar in cadrul anchetelor penale”. Unul dintre punctele documentului programatic l-a constituit „asigurarea unei transparente depline in cooperarea institutionala cu serviciile de informatii”.

Acestea sunt doar doua exemple in care magistrati de inalt nivel ierarhic nu au spus adevarul si au indus in eroare opinia publica si institutii europene. Nici intr-un caz, nici in altul nu s-a simtit nevoia, din interiorul sistemului, a unor demersuri pentru apararea independentei autoritatii judecatoresti sau a blamarii respectivilor magistrati, cu toate ca exprimasera neadevaruri, aduse la cunostinta publica.

AMR, UNJR si AJADO au sustinut in mod constant ca orice critica solida, intemeiata pe fapte dovedite sau chiar pe indoieli rezonabile este obligatorie si necesara, nu doar pentru sanatatea unui sistem social, ci pentru existenta insasi a democratiei.

Importanta garantarii liberei exprimari a magistratului si a criticilor publice cu privire la realitatile sistemului de justitie sunt relevate si de CEDO prin hotararile Baka contra Ungariei si Kudeshkina contra Rusiei, prin care Curtea a retinut, in esenta, ca opiniile exprimate de judecatori in legatura cu buna functionare a justitiei, chestiune de interes public, sunt protejate conventional si ca “Teama de sanctiuni poate avea un efect descurajator pentru judecatori in a-si exprima punctele de vedere cu privire la alte institutii publice sau politici publice. Acest efect descurajator se manifesta in detrimentul societatii in ansamblul sau”.

Apararea independentei justitiei este rolul constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii. Punerea in aplicare a acestuia se face prin activitatea fiecarui membru CSM, care are datoria de a spune adevarul in intregime si public despre sistemul judiciar, chiar si atunci cand acest adevar este neplacut, irita sau deranjeaza. Este ceea ce a facut judecatorul Gabriela Baltag, indeplinindu-si misiunea constitutionala. Concluzia se impune cu atat mai mult cu cat declaratia data a avut ca subiect apararea statului magistratului, prin raportare la una dintre componentele importante ale independentei magistratului, astfel cum este consacrata si garantata de documentele internationale la care Romania este parte.

Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) si Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului (AJADO) isi reafirma determinarea de a sustine orice magistrat, judecator ori procuror, care aduce critici intemeiate sistemului judiciar, asemenea critici fiind necesare imbunatatirii functionarii justitiei, ca serviciu public, in interesul fiecarui cetatean”.

Comentarii

# NM date 6 July 2020 19:04 +9

Nu mai înțeleg nimic, dacă niște procurori penali gen Mihai Ban, și chiar uni judecători cum ar fi Bogdan Mateescu cu o sumedenie de dosare penale pe rolul Secției speciale, ei adică au tupeu sa ceara și sa voteze sanctionarea doamnei Baltag, un adevărat magistrat și un mare caracter. Unde vom ajunge cu aceste clanuri mafiote din justiția romana nu știu. Politicieni trebuie sa dea urgent o lege ca toți magistrații care sunt cercetati penal și dispusa începerea în rem sa fie suspendați imediat, veți vedea atunci cât sunt de cuminti

# Eugen Ciontu date 6 July 2020 20:35 +4

Tot respectul pentru doamna magistrat care încearcă sa elimine tumorile canceroase din justiție, cât și din CSM????????

# santinela date 7 July 2020 07:17 +2

Daca la sectia Nufarul toti "PUT"de-ti muta nasul a slugarnicie ordinara,iata ca si la CSM, sectia de judecatori,sint vre-o patru nulitati ce raspund la comenzi, ce au caracter si onoare cit pina la genunchiul broastei,cit despre meserie = ZERO ! Dar sint "vocali"in nemernicia lor.

# basicuta date 7 July 2020 07:46 +5

acesti magistrati dovedesc in mod clar că trebuie revizuita legea de functionare a magistratilor si trebuie introduse sanctiuni clare ca in orice breasla!

# escu date 7 July 2020 09:11 +9

În România lucrului bine făcut, știutorii de carte sunt blamați în timp ce nulitățile, cei certați cu cartea și cu legea, sunt ridicate în slavă/promovate, asta cu acordul fățiș al actualilor guvernanți, care nu prididesc în a ataca instituțiile statului care nu le permit lor să facă ce vor. Când Dragnea iniția câte vreo lege pe problemele justiției toți trepădușii săreau de târtiță în sus că se încalcă independența magistraților și se caută subordonarea justiției.

# imun/teanu date 7 July 2020 09:39 +4

Furuncul este cand puroiul da pe afara. La origine are in adancime o "inima", de la care se produce infectia. Care in "justitia" (noastra?) este deja generalizata. Si doar o minune ar mai putea-o ameliora. Stiti?!, cum la Judecatoria Piatra Neamt si Tribunalul Neamt colcaie falsul si ordinaria?, la cherem infractori generalizati, cu gulere albe institutionalii (in special primaria, care si pe "justitiari" i-a servit cu teren de viloaie), cum si tatuatii stradali, primilor si "scule" cand le trebuie. La fel si in toate judetele. Cand "inimile" au, cunoscute, nume concrete, de la canalia comunista Macovei, cu "O" Lulutza si "UN" Lazarica (un fel de Turcan!), la actualul SERVITOR Predoiu. Slus si la "crampele" viscerale ale infractorilor temporar "sefi", "Un" Base (il "turnatore" de la patria!), "Un" Hoha Iohanis ("sofer" la "transfer" de copii, "falsuri" in acte /de case, restaurator de nazism). Qvo vadis?, normal ca-nainte, pana n-o mai ramane nimic /desi voi prosti sunteti totusi multi

# olteanu dănuț date 7 July 2020 10:32 +2

Dn. Gen. Gică Popa l-a condamnat la moarte pe Ceaușescu DAR , i-a dat drept de RECURS in ZECE zile .CINE a ordonat ? ? să nu poată face recurs. Dn. Gen. Dan Voinea s-a mirat cind i-am spus că , am fost de două ori la Procuratura Militară Buc. și nu mi s-a permis să merg la un Proc. Milit . M-au bătut poloțiști la Comănești( 12 mar. 1997 ) pt că m-au tilhărit cfr-iști. in Acceleratul Iași - Craiova ( 26 iun. 1993 ) Sint inscris la Procuratura Generală la nr. 13 601 și sint TELEPATIC . (O D din Com. , fan CFR din 1956)

# George date 7 July 2020 12:39 +1

Când judecătorii și procurorii vor înțelege ce au făcut va fi deja prea târziu. Cred că este deja prea târziu. Nu-mi rămâne decât să le urez să aibă parte din plin de ceea ce au promovat.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva