Mai sunt trei saptamani pana la alegerile Baroului Bucuresti – cel mai mare barou din tara. Unul dintre candidatii pentru demnitatea de consilier al Baroului Bucuresti este si cunoscutul avocat Remus Borza (foto) fondatorul societatii de avocati „Borza & Asociatii”. Nascut la 12.01.1973 in localitatea Copalnic-Manastur, judetul Maramures, Remus Borza a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti in 1995. In 1996 si-a luat definitivatul, iar in 2002 a infiintat societatea de avocati „Borza si Asociatii”. Din 2005 a devebit si membru al Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare Judiciara, fiind practician in insolventa. Remus Borza a acordat un interviu pentru revista Florianei Jucan – „Q Magazine” (www.qmagazine.ro) pe care il publicam integral in continuare.

Coordonati societatea de avocati care va poarta numele, dar si alte doua, Euro Insol si Assistance Insolv, specializate in servicii de insolventa si reorganizare judiciara. Ce va determina sa va asumati si responsabilitati in conducerea administrativa a Baroului Bucuresti?

Sunt avocat din anul 1995. Fac parte din cea mai buna promotie de absolventi pe care a dat-o Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti in ultimii 20 de ani. Toti colegii mei din promotia 1995 si-au construit o cariera solida in avocatura, magistratura, si nu numai. Voi da doar cateva exemple, fara pretentia de a fi exhaustiv: Gabriel Zbarcea, Monica Bena, Dragos Vilau, Mugur Filipescu, Daniel Stefanica si, cu voia dvs., Mircea Andrei - senator PD-L, Dan sova - senator PSD, Victor Ponta - presedinte PSD. Toti acesti colegi au dat dovada de multa creativitate, originalitate si inovatie in a aduce o profesie golita de continut, in peste 50 ani de comunism, in actualitate, in a o adapta la noile nevoi, realitati si dinamici sociale, economice si politice. Datorita lor avem astazi in Romania o piata a serviciilor juridice matura si competitiva in raport cu marile case de avocatura straine prezente in Romania. Ei au inclinat definitiv balanta dintre avocatura clasica si cea moderna.

Daca intre 1990 si 1995 ponderea veniturilor era generata de avocatii de bara (litigantii), dupa 1995 au castigat teren avocatii de consultanta regasiti in marile firme de avocatura.

Asa este, insa tranzitia sau reforma profesiei nu a fost una deplina. Din punct de vedere financiar, incontestabil a fost un succes. Daca in 1990 piata avocaturii insemna unul-doua milioane de dolari, in 2010, ea reprezinta peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere al organizarii interne, al perceptiei publice si al legitimarii ca profesie-pilon a unei societati democratice, mai avem multe de facut.

Dupa unii, avocatura are o conotatie usor peiorativa, nu de putine ori avocatul este perceput ca un tip veros, interesat doar de castig.

Totusi, nicio societate moderna nu poate functiona fara avocati. Avocatura inseamna ceva mai mult decat avocatii care te scapa sau te baga la puscarie, care iti partajeaza casa sau iti iau copiii, care iti castiga sau iti pierd milionul de euro sau de lei. Vorbim aici despre o abordare personala a avocaturii. Dar avocatura mai inseamna si altceva, mult mai important: inseamna o stare de spirit, inseamna o elita, inseamna o clasa conducatoare. inca din antichitatea greaca stau marturie cele doua lucrari ale lui Platon si Aristotel, respectiv Republica si Politica, unde rolul guvernarii cetatii revenea elitelor. Or, cei care cunosc legea sunt primii chemati sa guverneze o societate democratica. Aceasta dimensiune sociala a avocaturii trebuie sa prevaleze.

N-as uita, totusi, ca tot grecii, de la Solon incoace, au omologat democratia, adica puterea poporului!

Intr-o tara cu o instabilitate legislativa alarmanta, avocatii, ca practicieni ai dreptului, au menirea de a da legi trainice, care sa asigure stabilitatea si progresul tarii, bunastarea si protectia cetatenilor sai. Urmand exemplul inaintasilor nostri Tache Ionescu, Nicolae Titulescu, Dem I. Dobrescu, care au fost nu doar mari avocati, ci si mari oameni de stat, parintii fondatori ai Romaniei moderne, trebuie, ca si noi avocatii de azi, sa ne asumam un rol social mai determinant.

Totusi, legile sunt date de legislativ, nu de avocati. Puteti fi, uneori, consultati, insa eu am observat ca punctele dvs. de vedere nu sunt luate in considerare nici macar atunci cand vine vorba despre un principiu de baza care ar decongestiona, practic, activitatea judecatoreasca si ar face din Romania un stat avansat. Ma refer la practica unitara despre care ne vorbea si Mona Pivniceru, intr-un interviu din numarul trecut.

Peste o treime dintre parlamentari sunt juristi. Deci ei pot influenta direct si nemijlocit procesul legislativ. Ideal ar fi ca jumatate, cel putin, dintre parlamentari sa aiba studii juridice. In acest fel, avocatul ar putea sa se manifeste ca un modelator si moderator social. Aceasta este adevarata sa vocatie, fara a o ignora pe cea de garant al respectarii legii, de aparator al cetateanului impotriva abuzurilor statului, integrator si factor de echilibru si de nonintruziune intre cele trei puteri ale statului: legislativa, executiva si judecatoreasca. In ceea ce priveste inexistenta in Romania a unei practici judiciare unitare, institutia chemata sa uniformizeze interpretarea si aplicarea legii este Inalta Curte de Casatie si Justitie, care ar trebui sa nu mai judece cauzele de fond, ci sa dea decizii de indrumare in ceea ce priveste uniformizarea practicii judiciare.

Poate avocatura sa-si potenteze dimensiunea de profesiune de utilitate publica?

Chiar este de dorit s-o faca! Lipsa de transparenta si comunicare cu societatea civila, proasta relationare cu celelalte institutii chemate sa infaptuiasca actul de justitie sau sa legifereze, cum ar fi Ministerul Justitiei, CSM, Parchetul General, Parlamentul, au marginalizat si anatemizat avocatura. Derapajele infractionale ale catorva colegi, nesanctionate la nivelul Baroului sau al Uniunii, au amplificat acest deficit de imagine. inversunarea unor colegi de a se agata de o demnitate la nivelul Baroului sau al Uniunii, de peste 20 de ani, fara sa confirme niciodata, au aruncat si mai mult in derizoriu profesia si, mai ales, organele sale de reprezentare. Sigur, avem de-a face cu o vina colectiva, pe care trebuie sa ne-o asumam. Absenteismul, lipsa de implicare si de interes a majoritatii avocatilor din Baroul Bucuresti pentru alegeri si candidati au facut posibile candidaturi validate ulterior in demnitati mai mult decat anoste, lipsite de consistenta si valoare. De aceea, fac apel in special la marile societati de avocati sa fie mai responsabile in procesul electiv, sa dea votul doar acelor candidati care au confirmat in plan profesional si au demonstrat veritabile aptitudini manageriale. Pentru ca, in fond, la asta se rezuma mandatul Consiliului si al Baroului: la management.

Din cauza lipsei acestei aptitudini s-a devalorizat patrimoniul Baroului si al Uniunii?

Absolut. Eram una dintre cele mai capitalizate profesii. In conturile Uniunii, in 1990, erau cateva zeci de milioane de lei, pe care le-a mancat inflatia. In loc sa invatam din greselile istoriei, le repetam. si azi lichiditatile Baroului si ale Casei de Asigurari a Avocatilor sunt tinute in depozite cu dobanda care de-abia acopera inflatia, in loc sa fie investite in produse financiare moderne si sigure, care sa ofere randamente maxime. Din cauza acestei incapabilitati manageriale, Baroul Bucuresti isi are si azi sediul intr-o cladire improprie, care sta sa cada. Din cauza actului managerial necalificat, avem un aparat administrativ supradimensionat si ostil celui care il finanteaza, avocatului. Pentru a sustine aceasta armata de functionari, pentru a masca ineficienta actului managerial, in fiecare an, Consiliul Baroului si al Casei de Asigurari mareste taxele percepute avocatilor, adica taxa pe venituri, pe intrare si definitivare in profesie, pentru deschiderea de cabinete sau societati etc. Pentru ca avem conducatori care au o problema de legitimitate si reprezentativitate, suntem azi profesia cea mai fiscalizata, fiind anul trecut la un pas de a plati si contributii pentru somaj, in totala contradictie cu statutul de profesie liberala a avocaturii si cu incompatibilitatea intre calitatea de avocat si cea de salariat.

Din moment ce va bucurati de notorietate si mizati pe increderea colegilor de breasla, de ce nu ati candidat la emnitatea de decan?

Era o oportunitate sa-mi maximizez sansele pentru un mandat de consilier. Pe o astfel de strategie au mers si cativa colegi, care nu au confirmat ca si consilieri, dar spera sa demonstreze ca decani. Revenind la intrebarea dvs., nu am candidat la decanat pentru ca inca mai am simtul ratiunii si al decentei. si pentru ca e greu sa te ridici la importanta istorica a acestei institutii emblematice pentru natiunea romana. Baroul Bucuresti s-a infiintat in 1831, iar in decembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat prima lege a avocaturii. Si mai ales pentru ca orice demnitate inseamna asumarea unor noi responsabilitati si obligatii. Pentru mine, o functie nu inseamna onoruri si privilegii, ci multa munca si devotament. Credeti ca eu nu as vrea sa ajung acasa la sase-sapte seara, sa am o familie si, in primul rand, un copil? Din pacate, de prea multi ani, viata mea personala a fost lasata in plan secundar, acordand timp si energie unor proiecte de interes public. Sunt un om dedicat si loial profesiei mele, pe care o indeplinesc cu onestitate si buna-credinta.

Ce asteptari aveti de la noul Consiliu?

Sa se manifeste ca o echipa. Sa puna mai presus de efemerele si iluzoriile interese si orgolii personale profesia si pe cei care o slujesc. Orice reforma se face cu trei oameni: un vizionar, un ideolog si un strateg. Sper ca, din inflatia de candidati, adunarea electiva a Baroului Bucuresti sa-i identifice pe cei trei care sa dea o noua fata avocaturii, in acord cu noile realitati si dinamici ale secolului 21.

Demers foarte greu, daca nu chiar imposibil. Noi, ca natiune, avem o problema: suntem o tara de individualisti, solitari si introvertiti. Ne lipsesc spiritul de echipa si coeziunea de grup.

Aveti dreptate! De aceea la sporturile de echipa luam bataie pe linie. Pentru ca noi avem tot timpul de demonstrat, de aratat cat de buni, de destepti, de smecheri si de talentati suntem ca indivizi. Cand vom intelege ca actul managerial, actul de conducere in sine, este unul colectiv, si nu individual, rezultat al unor compromisuri rezonabile si interese comune, atunci vom progresa. Pana atunci, vom ramane cei mai viteji si mai drepti dintre traci!

http://www.qmagazine.ro/articole/8326/remus-borza-baroul-are-nevoie-de-un-manager.html