ALINA BICA TREBUIE DISTRUSA CU ORICE PRET – Fosta sefa DIICOT mai are putin si va fi arsa pe rug in piata publica. Baroul Dolj a suspendat-o din avocatura pe Alina Bica. Decizia a fost luata desi fosta sefa DIICOT nu este condamnata definitiv, iar de la punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a trecut peste 1 an, timp in care Bica a fost admisa fata probleme in Baroul Dolj. Culmea, in Baroul Dolj activeaza avocati condamnati definitiv

Scris de: George TARATA

09.12.2016 14:09
Vizualizari: 10882

Este tot mai limpede ca dusmanca sefilor „Binomului SRI-DNA”, generalul Florian Coldea si dr. Laura Kovesi, trebuie executata si distrusa cu orice pret. Ne referim la fosta sefa DIICOT Alina Bica (foto), cea care in ultimii ani a fost transformata de parchetul lui Kovesi in „infractoarea de serviciu”, fiind defilata in catuse, umilita public si care, de curand, a suferit o dubioasa condamnare la 4 ani inchisoare cu executare, in prima instanta, la Inalta Curte, pentru pretinsa favorizare a faptuitorului. Alinei Bica i-a mai fost aplicata o lovitura. De data aceasta nu din partea „Binomului” direct, ci din partea Baroului Dolj, acolo unde fosta sefa DIICOT este inscrisa ca avocat.


Consiliul Baroului Dolj a decis, joi 8 decembrie 2016, suspendarea dreptului Alinei Bica de a mai exercita profesia de avocat. Decizia a fost luata in baza art. 50 din Statutul profesiei de avocat, care prevede urmatoarele:

Dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat in cazul in care impotriva avocatului s-a pus in miscare actiunea penala sau s-a dispus trimiterea in judecata pentru savarsirea unei infractiuni de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei, pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive”.

Bica s-a inscris in Baroul Dolj in martie 2016. Atunci, Consiliul nu a avut nicio problema

Este drept, Alina Bica „indeplineste” toate conditiile pentru aplicarea acestui articol. Exista insa cateva semne de intrebare.

Spre exemplu, interesant este ca Alina Bica a fost suspendata in 8 decembrie 2016, desi actiunea penala in toate cele trei dosare deschise de parchetul condus de dr. Laura Kovesi, a fost pusa in miscare inca din 2014. Mai exact, primul dosar actiunea penala a fost pusa in miscare in noiembrie 2014, in cel de-al doilea dosar in ianuarie 2015, iar in cel de-al treilea dosar in septembrie 2015. Apoi, Alina Bica a fost trimisa in judecata in primul dosar - in decembrie 2014, in al doilea dosar - in februarie 2015, iar in cel de-al treilea dosar – in septembrie 2015. In niciunul dintre dosare Alina Bica nu este acuzata ca ar fi comis fapte in calitate de avocat.

Mai mult, Alina Bica s-a inscris in Baroul Dolj in 17 martie 2016. Acest lucru reiese chiar de pe pagina de internet a siteului Baroului Dolj (vezi facsimil 1). Atunci, nimeni nu a avut nicio problema, desi situatia Alinei Bica era aceeasi, inculpata si trimisa in judecata, conditii prevazute in art. 50 din Statutul avocatilor, invocat acum pentru suspendare din avocatura. Practic, Baroul Dolj putea sa respinga inscrierea Alinei Bica sau sa o suspende pe aceasta imediat. Au facut-o insa la noua luni de la inscrierea Alinei Bica in Barou.

Pe de alta parte, foarte interesanta este o declaratie pe care avocatul Lucian Sauleanu, decanul Baroului Dolj, o facea in martie 2016, in legatura cu situatia Alinei Bica. Sauleau explica atunci ca Bica nu a fost condamnata definitiv, astfel ca are dreptul sa isi exercite activitatea unde doreste: „Doamna Bica se afla in faza de cercetare, este avocata si, neavand o hotarare definitiva de condamnare, are dreptul sa isi exercite activitatea unde vrea in Romania”. Asadar, Alina Bica se bucura, in opinia decanului Baroului Dolj, de prezumtia de nevinovatie. Ceva s-a intamplat intre timp, astfel incat Alina Bica nu mai „are dreptul sa isi exercite activitatea unde vrea in Romania”.

Avocati condamnati definitiv in Baroul Dolj

Nu in ultimul rand, extrem de interesant este faptul ca Alina Bica a fost suspendata din avocatura de Baroul Dolj, fara a fi condamnata definitiv, desi in acelasi Barou activeaza avocati care au la activ condamnari definitive. Dam doua exemple:

-avocatul Bogdan David Oane, condamnat definitiv in noiembrie 2015 de ICCJ, la 2 ani inchisoare cu suspendare, intr-un dosar in care DNA l-a acuzat de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata, presupuse fapte pe care le-ar fi comis in calitate de avocat;

-avocatul Stelian Duta, condamnat definitiv de ICCJ in octombrie 2014, la 8 luni inchisoare cu suspendare, pentru complicitate la trafic de influenta, fapta pe care ar fi comis-o in calitate de avocati.

Bogdan David Oane si Stelian Duta figureaza pe site-ul Baroului Dolj la tabelul cu avocati definitivi (vezi facsimil 2).

Ca sa nu mai amintim de alti avocati din tara care isi exercita profesia in pofida unor condamnari definitive, precum fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu sau fostul judecator si membru CSM Adrian Toni Neacsu. O situatie normala, in conditiile in care dosarele celor doi nu au nicio legatura cu activitatea de avocat, adica fix ca in cazul Alinei Bica.

Comentarii

# Carcotas date 9 December 2016 17:21 -3

Sariti cu totii, inculpata Bica suporta rigorile legii! Propun sa fie pedepsiti avocatii din Consiliul Baroului Dolj de doua ori: ca au promit-o pe sest pe Bica cand ea era inca procuror, si pentru ca acuma au suspendat-o miseleste, sub pretextul unei condamnari minore de numai patru anisori. Asa ceva....

# bercea mondial ,, e manevra lu frații miei........,, date 9 December 2016 19:51 +3

Baroul Dolj nu o poate exclude din profesie pentru că incă nu este înființat. El a fost desființat prin Legea nr. 3/1948 și a uitat să se mai înregistreze la persoană juridică potrivit art. 5 din Decretul nr. 281/21.07.1954. . Săuleanu spune că a fost înființat în anul 1864 și ar fi un barou de tradiție și nu are nevoie de personalitate juridică.

# gig berlogea date 11 December 2016 07:43 +1

Pentru bercea mondial ,, e manevra lu frații miei...: SCUZE DAR NU EȘTI INFORMAT, BAROUL DOLJ ESTE PERSOANĂ JURIDICĂ DE TRADIȚIE. EL A FOST ÎNFIINȚAT PRIN EFECTUL LEGII NR ???????? DIN 6 DECEMBRIE 1864. DENUMIREA DE ,,BAROUL DOLJ,, A FOST PROPUNEREA LUI DECEBAL PER SCORILOS- REGELE OLTENILOR.

# dodo date 11 December 2016 12:18 +1

Oricum ,,traditia,, acestor ,,barouri,, s-a rupt la pașopt prin Legea 3/48 !

# cio cio san date 11 December 2016 16:54 +3

Baroul Dolj exista si este unul singur, fiind infiintat de domnul avocat Pompiliu Bota. Faptul ca mai sunt huhurezi care cred ca legea 51 a infiintat barouri, si procurori platiti cu sume uriase din taxele contribuabililor si care se ocupa de RIL-uri pe genunchi e alta poveste. Naivii de gen avi avi nu vor disparea pina nu se va da o lege de eutanasiere a capetelor patrate.

# madambatarflai date 11 December 2016 19:16 -1

Poate ca legea nu a infiintat barouri pentru ca ele erau deja functionale legal.In 1958 barourile traditionale/vechi au fost transformate in colegii de avocati.Dl.Bota a infiintat nelegal/abuziv/prin fraudarea legii acele barouri ,,constitutionale,,.Legea pe care o asteptati nu va veni pentru ca exista RIL-ul lui Nitu ,ril carfe a lamurit pertujur situatia.

# @madam but date 12 December 2016 09:08 +1

Madam s-o crezi tu ca decretul din 58 v-a infiintat. Numai daca esti avici la cap poti sustine aberatii. Ia trage cu ochiul in dreapta si vezi ca niciodata nu ati facut dovada infiintarii. Deci nu ati fost si nu veti fi infiintati niciodata.

# Cetateanul date 9 December 2016 17:40 +8

Da' nu va suparati, acu va dadurati seama ce afectatoare de profesie e Bica? Dupa ce a dat niste UE la DNA? Da' infractorii necercetati din Barouri care isi bat joc de clienti, pe aia nu ii vazurati? Zau ca as muri de rusine daca as fi in locul vostru, domnilor "avocat" din Baroul Dolj. Da' la cate ati facut la viata voastra, asta fu mizilic... 

# Edelweiss - Rarinc de Bucovina date 9 December 2016 17:43 +5

Uăi tată, uăi frate, uăi omuli, uăi băieti, abea amu’ m-am prins de ce Lulutza o cetluit-o-n funii pe Alina: din gelozie Da, da! Lulutza-Huiduma e geloasă pe Alina că-i mai frumoasă ca ea și că are „oi mai multe, mândre și cornute, și cai mai bărbați, și câni învățați, ” … și bărbați versați …” (în fine, ceva cam pe-acolo, că doară cine, la naiba, își mai aduce aminte de Mioritza- laie la mai bine de 30 de ani de la isprăvirea vasmiletcii? ) :P :P :P

# Florii de colt date 9 December 2016 18:05 +2

Alina Bica o femeie frumoasa de podium,o inteligenta de mare rang,cum dreaq sa nu fie geloase meschinele?

# Edelweiss - Rarinc de Bucovina date 9 December 2016 20:29 +3

Mey, și Io* voiam să spun amu' ceva vreme treaba asta, dară mi-o fost frică să nu-mi sară în căpățână caporalii și plotonerii din Divizia de presă a SRI și să „mă întunericească”, făcându-mă boșorog libidinos și depravat afemeiat. Ca o simplă apreciere estetică, asupra a ceva ce îi plăcut și Domnului Zeu, să știi că fără a o compara pe Bica cu Huiduma de la CSM Mediaș, (nefiind cazul de a compara mărgăritarele cu troaca paradigmatică a pierzaniei lor), poci să enunț opinia personală strict și obiectiv fundamentată : Alina Bica este o femeie frumoasă și mai ales este o femeie cu trăsături delicate, elegante. :roll:

# Un roman... date 9 December 2016 21:05 +8

Luju..deventi ridicoli cu cat incercati sa o aparati pe Bica, in timp ce doar un redus mintal nu vede ca a fost prinsa cu mana-n sac :lol:

# in baroul spagarilor legea e facultativa date 9 December 2016 21:07 +3

ce sa mai vorbim. in acest barou putred de corupt, neinfiintat, plin de securisti cu facultati dubioase absolvite dupa revolutie prin care si-au completat studiile... in timp ce mii de fraieri plateau 1000 e lei examenul trucat la acesti indivizi, smecherii intra pe baza de cerere. ca duduia asta sunt mii de cumparatori de roba, foarte putini au dat examen pe bune. vine repede latraul ala traditional si se ingheboaie ca baroul desfiintat in 1948 a fost infiintat de revolutionarul in drept nitu pe cind se faceau chiolhanuri pe plaja de la modern din constanta.

# ?????? date 10 December 2016 11:31 +2

O astfel de "decizie" despre care face referire articolul ar veni si in contextul pronuntarii instantei asupra rejudecarii dosarului Tender ? Considerati totusi ca pana la o pronuntare definitiva a instantelor este totusi o "ingradire a dreptului la munca" din partea celor care au luat si pun in aplicare o asemenea decizie ?

# Omul cu dreptatea date 10 December 2016 14:22 +1

Binomul o vrea arsa pe rug pe Alina Bica!!!Dupa ce joi,8 decembrie alaturi de doamna avocat Laura Vicol au obtinut rejudecarea dosarului fostului presedinte al CJ Constanta acum binomul se razbuna si vrea sa ii dea o lovitura Alinei Bica!!!!Sunt convins ca la contestatia doamnei Bica va fi repusa in drepturi deoarece se incalca grav prezumtia de nevinovatie!Cu Dumnezeu inainte!!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii