ATENTIUNE NATIUNE: URMEAZA GAZARE CU INFORMARE – Liberalii modifica Legea Jandarmeriei instituind obligatia fortelor de ordine de a instiinta populatia cu privire la substantele iritant lacrimogene folosite in timpul protestelor si efectele pe care acestea le au asupra sanatatii: „Atentie, se vor folosi urmatoarele substante iritant lacrimogene...Acestea au in componenta lor..., ce pot cauza efecte precum...”. Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor (Documente)

Scris de: Elena DUMITRACHE

06.04.2021 18:48
Vizualizari: 4260

Fabulos ce ii duce capul pe unii parlamentari PNL! In prezent, la Senat se afla pe ordinea de zi spre a fi votat proiectul de lege referitor la completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane. Ceva banal ar parea la prima vedere, insa nu e chiar asa. Proiectul de lege initiat de trei deputati liberali si un deputat independent (fost USR-ist, care s-a plimbat si pe la PNL si care nu a mai avut loc in Parlament in noua legislatura) prevede ca pe timp de „razboi” in strada intre jandarmi si cetatenii tarii, fortele de ordine sa fie obligate sa instiinteze oamenii ce fel de substante iritant lacrimogene urmeaza sa foloseasca, ce contin acestea si care sunt efectele pe care le pot avea. Dupa care, spray! Ce o sa se intample cand un cetatean din piata va ridica mana si va reclama ca e alergic la o substanta enumerata de jandarmi, ramane de vazut!


 

Important e ca cetateanul va fi informat, dupa cum prevede legea: „Atentie, se vor folosi urmatoarele substante iritant lacrimogene...Acestea au in componenta lor..., ce pot cauza efecte precum...”.


Acest lucru este prevazut in proiectul de lege la art. 32 alin. (3) indice 1 din Legea nr. 550/2004: „In cazul folosirii de substante iritant lacrimogene, mesajele de somare si de avertizare trebuie sa includa și informatii legate de denumirea, componenta substantelor folosite și efectele acestora asupra sanatatii, dupa cum urmeaza: „Atentie, se vor folosi urmatoarele substante iritant lacrimogene...Acestea au in componenta lor..., ce pot cauza efecte precum...”


Repetam, proiectul de lege, oricat de fantastic ar suna este absolut real si are deja istorie in Parlamentul Romaniei.

Concret, la data de 30 septembrie 2020 a fost depusa la Camera Deputatilor propunerea legislativa pentru completarea Legii nr.550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane. Aceasta a fost adoptat tacit la 15 decembrie 2020 (ca urmare a depasirii termenului de 45 de zile, potrivit art.75 alin.(2) teza a III-a din Constitutia Romaniei republicata) si inregistrata la Senat, camera decizionala, la 17 decembrie 2020. De atunci, au curs avizele si rapoartele. Cateva pozitive, restul negative. Numai ca, in ciuda avizelor negative, este foarte probabil ca propunerea legislativa sa fie adoptata si in Senat.


Si-au adus aminte de protestele din 10 august dupa doi ani


Initiatorii proiectului de modificare a Legii Jandarmeriei sunt patru la numar, respectiv:

Bica Danut - deputat PNL (in prezent nu mai ocupa nicio functie) (foto stanga);

Bumb Sorin-Ioan - deputat PNL, in prezent senator (foto dreapta);

Dobrovie Matei-Adrian - deputat independent, fost USR (in prezent nu mai ocupa nicio functie) (foto centru dreapta);

Roman Florin-Claudiu - deputat PNL (foto centru stanga).


La baza propuneri initiate in 2020, conform expunerii de motive, au stat celebrele proteste din Piata Victoriei din 10 august 2018, initatorii gandindu-se ca trebuie sa implementeze un „mod de lucru” al jandarmilor pentru a fi evitate „abuzuri care submineaza increderea cetatenilor in aceasta institutie”.

Ce or fi facut intre timp, nu stim, cert este ca manifestatiile de la Guvern de acum 3 ani au fost declansatorul propunerii de modificare a Legii Jandarmeriei: „A existat o interventie nejustificata si disproportionata in forta a jandarmilor, iar multi protestatari pasnici au fost victime”, se precizeaza in expunerea de motive a proiectului de lege.


Interventie dupa caiet


Propunerea legislativa care se doreste a fi un „caiet de sarcini” pentru jandarmi este are rolul de a stabili o interventie „graduala” a fortelor de ordine, proportionala cu pericolul din strada.

Adica, sa se treaca de la bastoane de cauciuc sau tompfe, bastoane cu energie electrostatica, la jeturi de apa, iar in cazuri mai grave la dispozitive cu substante iritant lacrimogene, arme albe, arme cu glont de cauciuc si in final arme de foc din dotare. Asta zice initiatorul principal in persoana lui Dobrovie Matei-Adrian (foto centru dreapta)!

Pentru aceasta „ordine” s-a gasit si un dublu avantaj: „In primul rand, fortele de ordine sunt supuse zilnic unei mari presiuni sociale, iar asteptarea generala a societatii este ca acestea sa actioneze extrem de rapid pentru restabilirea ordinii publice, dar in acelasi timp, proportional cu atacul si cu gravitatea situatiei operative si totodata cat se poate de obiectiv si gradual”.


Modul de interventie al jandarmilor este prevazut la art. 33 alin. (2)-(5) din Legea 550/2004 si prevede urmatoarele:

„(2) In cazul in care celelalte mijloace prevazute la art. 29, care nu sunt enumerate in prezentul alineat, au ramas fara rezultat, se respecta urmatoarea ordine de folosire: bastoane de cauciuc sau tompfe, bastoane cu energie electrostatica, jeturi de apa, iar in cazuri grave, dispozitive cu substante iritant-lacrimogene, arme albe, arme cu glont de cauciuc, armamentul de foc din dotare.

(3) In cazuri exceptionale considerate astfel de catre fortele de ordine, in functie de situatia operativa, de periculozitatea persoanelor agresive sau turbulente, dar si de dotarile pe care fortele de ordine le au la dispozitie, ordinea de folosire a mijloacelor de protectie si de imobilizare prevazuta la alin. (2) poate fi diferita, cu respectarea principiului proportionalitatii.

(4) Inainte de utilizarea jeturilor de apa, a dispozitivelor cu substante iritant-lacrimogene, a armelor cu glont de cauciuc sau a armelor de foc se procedeaza la cate o noua somatie, pe langa avertismentul si cele doua somatii prevazute la articolul 32.

(5) Jandarmul trebuie ca, in cel mai scurt timp, sa solicite serviciilor medicale de urgenta si prim ajutor acordarea de asistenta si ingrijire medicala pentru persoanele ranite prin utilizarea substantelor iritant-lacrimogene, precum si a celorlalte mijloace de constrangere si imobilizare prevazute la art. 29 din prezenta lege.”


Avize negative pe linie


Atat de bun este proiectul ca nici macar Guvernul, prin semnatura premierul Florin Vasile Citu nu a putut aviza favorabil propunerea legislativa. Motivatia Executivului a fost una simpla: niciun stat european nu anunta compozitia si efectele substantelor iritant lacrimogene:

Mentionam faptul ca in niciunul din statele membre ale Uniunii Europene procedura de avertizare a participantilor nu presupune anuntarea compozitiei sau efectelor substantelor. Mai mult, Jandarmeria Romana folosease aceleasi substance iritant lacrimogene ca si fortele similare din statele membre ale Uniunii Europene, achizitionate cu respectarea procedurilor legale nationale in vigoare”.


Aviz negativ a primit proiectul si din partea Comisiei pentru drepturile omului, Comisiei pentru administratie publica, Comisiei pentru administratie publica, si Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Consiliul Legislativ si Consiliul Economic si Social au fost singurele institutii care au avizat favorabil propunerea liberalilor.


 

Iata proiectul de lege:



Comentarii

# Cetateanul date 6 April 2021 20:49 +77

No fain. Dar dacă te gazează jăndarii se poate vă rog și o prevedere cu ceva sesiuni de training cu populația vizată, ceva mostre, exerciții și instructaje cu/fără gaze reale, toate bineînțeles cu cereri prin care cetățenii să își asume eventualele efecte adverse (gen modificare ADN, idioți în funcții publice etc)

# santinela date 7 April 2021 07:12 +57

Bai frate cum sa propui asa ceva.Dar daca se vede poza lui Roman concluzia vine de la sine.Adica incep violentele,se arunca cu pietre,sticle incendiare si tot tacimul dar TU jandarmerie trebuie sa le citesti alora formula chimica a gazului,efecte,etc.! Vai mama voastra.

# VIKY date 7 April 2021 08:45 +125

Gunoaiele din GuWern se ocupa de un an doar de scos legi pe banda rulanta ingradind toate drepturile si libertatile. Legile in vigoare care sunt in interesul populatiei, sunt aruncate la cosul de gunoi. Aceste gunoaie umane conduc si vor conduce cu cizma nazista pe gatul vostru daca nu va treziti. V-au luat si dreptul la viata, inchizand spitalele pentru bolnavii cronici. Ce trebuie sa va mai ia ca sa va treziti?. Aceasta alianta este atat de toxica, incat nu prea ai cuvinte sa o caracterizezi. Multi romani au pus botul (si inca pun) la manipularea acestor nazisti. De la 1 iunie, cum va anuntat catelul Cutu, veti intra in normalitate. FALS si MINCIUNA. In acea mormalitate veti intra cu legi (care se pun acum pe hartie), in care veti intra peste tot, si veti calatori doar vaccinati, cu masca pe bot si distantare SOCIALA. Asta e puscarie, nu normalitate. NU PUNETI BOTUL, TREZITI-VA!!!!!!!

# escu date 7 April 2021 09:52 +50

Nu fiți nervoși cu nervi! Asta ați votat, asta aveți. Ați vrut exprimări democratice, gen „...UIE, PSD”, acum vă dau liberalii gaze. Apropo, se pot califica aici și gazele cauzate de fasole?

# X date 7 April 2021 14:07 +42

Așa va trebuie. Mai rău. Și nu uitați sa_i mai votați o data. Ca sa va fie și mai bine. Ei pun sfoara , voi săpunul.

# maxtor date 7 April 2021 16:15 -21

@santinela-luju cica vrea sa afle de la maxtor mai intai DE CE florin roman este (cenzurat).....fatza intradevar il da de gol!

# VIKY date 13 April 2021 08:59 +31

Tara este aruncata in aer din cauza unor inconstienti (ca sa nu ii numesc cretini, inculti, nulitati umane), care au votat formatiunea nazista USR+. Ma intreb cum o duc acesti votanti, unde sunt acesti tineri, frumosi si liberi?. Ei nu au bunici, parinti, copiii cu boli cronice care nu beneficiaza de tratament, si lasati sa moara, sau bagati la covid fiind "ajutati" sa plece pe ultimul drum?. Unde sunt diasporezi, care au hotarat soarta romanilor din tara cand au votat un nazist in fruntea tarii?. Nici ei nu au bunici si parinti umiliti si omorati prin spitalele groazei?. Unde sunteti, tradatori de tara si neam?. V-ati inghitit limba, sau v-au spalt creierul in asa hal incat nu a mai ramas nicio urma de demnitate umana in voi?.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii