29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

BANI PENTRU CONSILIERI PREZIDENTIALI - Fosta avocata Liana Bala, arestata de judecatorul Cernus Dubravca, de la Tribunalul Timis, se lauda ca va obtine o gratiere cu ajutorul consilierilor prezidentiali. Bala a cerut 17.000 euro, afirmand ca banii ajung la consilieri prezidentiali si persoane “de sus”, prin intermediul senatorului PNL Ovidiu Marian (Incheierea)

Scris de: George TARATA | pdf | print

14 December 2012 13:45
Vizualizari: 7829

 

 

Fosta avocata Liana Patricia Bala (foto) din Arad, arestata preventiv pentru fapte de coruptie in 23 noiembrie 2011 de judecatorul Cernus Dubravca de la Tribunalul Timis, se lauda ca va obtine gratierea unei persoane condamnata definitiv pentru talharie cu ajutorul unor consilieri de la Administratia Prezidentiala. Potrivit incheierii de sedinta a judecatorului Cernus Dubravca, Liana Patricia Bala, care a fost trimisa in judecata recent in acest dosar in stare de arest preventiv, i-a cerut denuntatoarei, mama celui condamnat pentru talharie, 17.000 de euro, explicandu-i ca aceasta suma va ajunge la consilieri prezidentiali dar si la alte persoane “de sus”, prin intermediul senatorului PNL de Arad Ovidiu Marian, care ii botezase copilul in urma cu mai multi ani. Potrivit judecatorului Cernus Dubravca, fosta avocata i-a explicat denuntatoarei ca a mai rezolvat in trecut o cerere de gratiere, in acelasi mod.


Tribunalul Timis: “Dupa pretinderea sumei de 10.000 euro B P L a mai solicitat suma de 7.000 euro referitor la care aceasta a sustinut ca este suma pe care o cereau cei de sus in vederea solutionarii favorabile a cererii de gratiere”

Prezentam in continuare mentiunile judecatorului Cernus Dubravca din incheierea de sedinta in care s-a dispus arestarea preventiva a Lianei Patricia Bala, exclusa din profesie in urma cu trei ani, in care este detaliat modul in care aceasta a cerut cei 17.000 de euro promitand ca va obtine gratierea unei persoane condamnare definitiv pentru talharie:

Prin plangerea adresata Parchetului de pe langa Tribunalul Arad la data de 03.10.2012, V V a reclamat-o pe B P L de savarsirea unor fapte care se circumscriu unor infractiuni de coruptie.

Aceasta a sustinut ca dupa ce fiul acesteia, V T A, a fost condamnat definitiv in data de 19.09.2011 la o pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie prin sentinta penala nr. 2505/2011 pronuntata de Judecatoria Arad, ramasa definitiva prin decizia Curtii de Apel Timisoara nr. 1899/2011, datorita faptului ca a aflat de la acesta ca starea de sanatate a acestuia s-a agravat pe fondul conditiilor de detentie, iar situatia familiala era precara, sotia acestuia avand cu greu grija de copilul acestora, a incercat sa identifice o solutie legala de eliberare a fiului sau.

In urma identificarii prin intermediul unor cunostinte a numitului M I, acesta a sfatuit-o sa se adreseze numitei B P L pe care i-a recomandat-o ca avand calitatea de avocat, pentru a o ajuta si sfatui.

Dand curs recomandarii, in cursul lunii februarie 2012 V V a contactat-o pe B P L, iar in cursul discutiei avute, aceasta i-a relatat ca fiul sau poate fi eliberat urmare a promovarii unei cereri de gratiere in numele nurorii acesteia, serviciu pentru care aceasta a solicitat suma cu titlu de onorariu suma 2.200 lei (echivalentul a 500 euro).

Initial, tot cu ocazia acelei intalniri B P a mai solicitat suma de 10.000 de euro bani care urmau sa ajunga cu ajutorul unui intermediar la consilierii care vor analiza cauza, suma mentionata initial B P L sustinand ca este identica cu cea data pentru un caz asemanator, rezolvat in aceiasi modalitate in urma cu 5-6 ani.

Dupa pretinderea sumei de 10.000 euro B P L a mai solicitat suma de 7.000 euro referitor la care aceasta a sustinut ca este suma pe care o cereau cei „de sus” in vederea solutionarii favorabile a cererii de gratiere.

Pentru obtinerea sumei de 17.000 euro, V V si fiicele acesteia V A si M N s-au adresat unor institutii de credit, iar raspunsurile primite in urma analizarii dosarelor de creditare fiind in sensul ca suma pe care o puteau obtine era de aprox. 10.000 de euro.

Aceasta suma a fost comunicata de V V si fiicele acesteia V A si M N numitei B P L, care nu a fost, insa, de acord sustinand ca, pentru solutionarea favorabila a cererii, este necesara remiterea celor abilitati a sumei de 17.000 de euro.

Pentru a le sustine in demersul lor pe cele trei, M I, prezent la una dintre discutii, s-a oferit a le sprijini prin remiterea numitei B P L a diferentei de 7.000 de euro pe care denuntatoarea nu a putut-o procura, urmand ca acea suma sa ii fie restituita acestuia de catre cele trei ulterior in transe pe masura posibilitatilor financiare.

Pe baza acordului numitei V V si a fiicelor acesteia V A si M N, numita B P L a relatat celor trei si modalitatea in care urma sa fie solutionata favorabil cererea de gratiere, respectiv faptul ca suma de 17.000 de euro urma sa fie impartita consilierilor prezidentiali care analizau cererea de gratiere, banii urmand a ajunge la acestia, precum si la alte persoane „de sus” care aveau atributii in solutionarea cererii, prin intermediul numitului O M, senator in Parlamentul Romaniei care ii cunostea pe acei consilieri.

Pentru intarirea convingerii numitei V V si a fiicelor acesteia V A si M N, B P L le-a precizat acestora ca O M era nas de botez al unuia dintre copii sai, astfel ca avea posibilitatea sa ii solicite acestuia sprijinul pentru a interveni pe langa persoanele abilitate cu examinarea si avizare cererii de gratiere.

Suma solicitata de B P L a fost remisa acesteia de catre V V si fiicele acesteia V A si M N in urma obtinerii de catre acestea a unor credite bancare, fie direct, fie in prezenta numitului M I”.

1.000 de euro a costat rezervarea numarului de inregistrare a cererii de gratiere

Conform judecatorului Cernus Dubravca de la Tribunalul Timis, Liana Patricia Bala a primit initial 1.000 de euro, bani despre care a spus ca trebuiau trimisi la Administratia Prezidentiala pentru a rezerva un numar de inregistrare a cererii de gratiere. In momentul in care rudele celui care ar fi trebuit sa obtina gratierea, fosta avocata le-a explicat ca acest lucru s-a intamplat din cauza ca nu au fost platiti toti cei 17.000 de euro: ”Initial a fost predata numitei B P L suma de 1.000 de euro pe care aceasta a solicitat-o sub pretextul necesitatii remiterii acesteia in vederea rezervarii in evidentele Administratiei Prezidentiale a unui „numar de inregistrare a cererii”, iar ulterior diferenta a fost remisa in doua transe, respectiv in cursul lunii mai a fost remisa suma de 2.000 de euro, iar in luna iunie suma de 7.000 de euro, diferenta de 7.000 de euro urmand a fi remisa de catre M I, lucru care insa nu s-a mai intamplat.

Urmare a lipsei unui raspuns la demersurile facute, V V si a fiicele acesteia V A si M N au solicitat numitei B L P explicatii, aceasta sustinand, insa, ca solicitarea nu a fost solutionata datorita faptului ca nu a fost platita integral suma de 17.000 de euro, ci doar 10.000 euro.

Pe de alta parte, Liana Patricia Bala a gasit si o modalitate pentru a justifica cei 17.000 de euro: “In scopul acoperirii activitatii infractionale desfasurate, la data de 12.07.2012, dupa primirea in cele trei transe a sumei de 10.000 euro in scopul interventiei sale la functionarii abilitati sa analizeze si sa avizeze cererea de gratiere, inculpata B P L a incheiat cu reclamanta V V un contract de cesiune a dreptului de creanta pe care inculpata il avea asupra unei parti dintr-un imobil situat in Arad, mentionand in cuprinsul acelui contract ca ar fi primit in schimbul acelei creante suma de 17.000 euro de la reclamanta. Acest contract nu reprezinta insa vointa reala a partilor, fiind intocmit „pro causa” pentru ca inculpata sa aiba astfel preconstituita o aparare in eventualitatea descoperirii faptei acesteia.

Cu prilejul perchezitiei efectuate la cabinetul de lucru al inculpatei in data de 22.11.2012, dupa ce i s-a solicitat acesteia sa prezinta toate inscrisurile pe care le detinea in acea locatie ce aveau legatura cu demersul efectuat pentru obtinerea gratierii lui V T A, au fost descoperite inscrisuri primite la data de 29.10.2012 de la Administratia prezidentiala, prin care se atesta ca cerea de gratiere formulata si inregistrata la data de 15.05.2012 pentru condamnatul V T A a fost respinsa la data de 30.05.2012, dupa ce inculpata pretinsese suma de 17.000 euro si primise pana la acea data primele doua transe de 1.000 si respectiv 2.000 euro. Aceasta imprejurare nu modifica, insa, starea de fapt si incadrarea juridica retinuta in sarcina invinuitei deoarece consumarea infractiunii realizata in modalitatea pretinderii si primirii partiale a sumelor de bani, a avut loc anterior actului de respingere a cererii de gratiere, iar primirea in continuare de catre inculpata B P L a diferentei de 7.000 euro, se explica prin imprejurarea ca aceasta nu a cunoscut modul de solutionare a cererii de gratiere pana la data de 29.10.2012 cand a primit acel raspuns pe care intentionat nu l-a comunicat denuntatoarelor si a incercat sa-l ascunda si fata de organele de urmarire penala”.

Liana Patricia Bala i-a explicat denuntatoarei ca banii au ajuns la Ovidiu Marian, senatorul PNL urmand sa-i dea mai departe

In ceea ce-l priveste pe senatorul PNL Ovidiu Marian, Liana Patricia Bala a declarat in fata instantei ca le-a spus rudelor celui pentru care trebuia sa obtina gratierea, ca banii au ajuns la parlamentar, care, la randul sau, trebuia sa-i dea mai departe: “Referitor la imprejurarea ca inculpata a incercat sa creeze in scopul obtinerii sumei de bani pretinsa falsa impresie a sprijinului de care beneficia din partea nasului sau ce detinea o functie importanta in stat, respectiv aceea de deputat in Parlamentul Romaniei, trebuie precizat faptul ca acesta a relatat numitei V A in cursul unei intalniri avute cu aceasta in data de 26.10.2012 ca nasul copilului sau urma sa participe la sarbatorirea zile de nastere a acestuia ce avea sa se desfasoare in week-endul ce urma dupa acea data, ocazie cu care va discuta personal stadiul demersurilor efectuate pentru obtinerii gratierii numitului V T A. (…) In fata procurorului, inculpata a refuzat sa dea declaratii, prevalandu-se de dreptul care ii este conferit prin dispozitiile art.70 C.p.p.

In fata judecatorului, inculpata a recunoscut, in esenta, ca a incheiat un contract de asistenta juridica cu V P pentru a intocmi o cerere de gratiere pentru sotul acesteia, V T, pentru onorariul de 2.200 lei fiind eliberata chitanta. La insistentele familiei V, inculpata a acceptat sa primeasca de la aceasta suma de 17.000 euro, in realitate primind doar 10.000 euro, in trei transe: 1.000 euro pentru deplasarea la Bucuresti pentru a vedea care sunt demersurile necesare pentru promovarea cererii, ceea ce in realitate nu s-a intamplat; desi cunostea raspunsul negativ al demersului judiciar intreprins, inculpata a acceptat sa primeasca in continuare suma de 2.000 euro, iar in final 7.000 euro, desi stia situatia precara a familiei V. Inculpata a mentionat ca a cheltuit banii in interes personal, astfel ca nu mai avea de unde sa restituie banii luati. In a doua jumatate a lunii iulie 2012, a incheiat cu V V un contract de cesiune a dreptului sau de creanta de 8.000 euro, pe care il avea asupra unui imobil din Arad, in cuprinsul caruia a mentionat ca ar fi primit suma de 17.000 euro, desi suma reala a fost de 10.000 euro.

In continuare, inculpata a aratat ca le-a spus membrilor familiei V ca numitul O M este nasul sau si al unuia dintre copii sai, ca este senator in Parlamentul Romaniei si ca poate verifica stadiul cererii de gratiere, ca i-a dat lui banii pentru ca acesta sa ii dea, la randul sau, mai departe.

Declaratia inculpatei se coroboreaza, in mare parte, cu celelalte probe din dosar”.

Ovidiu Marian a declarat in fata procurorilor ca a rupt orice legatura cu Liana Patricia Bala din 2002

In acest dosar a fost audiat si Ovidiu Marian, in calitate de martor. Senatorul PNL a declarat ca o cunoaste pe Liana Patricia Bala inca din anii '80, dar ca a rupt orice legatura cu aceasta din 2002. Parlamentarul a recunoscut ca este nasul copilului fostei avocate, dar a negat orice implicare sau interventie a sa pentru solutionarea favorabila a cererii de gratiere: “Martorul M O a afirmat ca o cunoaste pe inculpata B P din anii 80, pe cand ambii lucrau la SC G C Arad SA, iar din anul 2002, cand a plecat de la societate, a rupt orice legatura cu inculpata, desi este nasul ei sau al copilului sau. Martorul a mai sustinut ca nu a intervenit si nu a promis ca va ajuta sau ca va vorbi cu alti functionari pentru a solutiona favorabil o cerere de gratiere, aspect pe care il confirma, de altfel, si inculpata in declaratia sa”.

* Cititi aici incheierea judecatorului Cernus Dubravca de la Tribunalul Timis

Comentarii

# lache date 14 December 2012 21:00 +3

Asta e Nikita.

# ilika date 15 December 2012 12:46 +2

avocati sau guzgani nenorociti ? cetatenii oare ce si-ar vrea ? :-)

# Istratie date 16 December 2012 08:33 +2

Blatiștii în avocatură sunt acei "maeștri" care pretind că au "intrări" la magistrați. În numele acestei relații își jupoaie de șapte rânduri de piei clienții care, se înțelege, sunt la fel de onorabili. Atunci, vorba lui Lenin, "La pușcărie cu ei, tovarăși!"

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva