COMPLETUL NEGRU NU MAI SPERIE – Avocatii nu se lasa intimidati de judecatorii ICCJ Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie: “Baroul Bucuresti respinge orice conduita prin care profesia de avocat este amenintata sau i se aduc acuzatii fara temei legal... Baroul Bucuresti solicita Inspectiei Judiciare si CSM sa respinga orice incercare de cenzurare a libertatii de exprimare a profesiei de avocat, intrucat o masura in acest sens ar reprezenta o vadita violare a dreptului la aparare”

Scris de: George TARATA

25.01.2021 13:12
Vizualizari: 4579

Avocatii din Baroul Bucuresti nu se lasa intimidati de “completul negru” de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, format din judecatorii Ionut Matei (foto), Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie. Baroul Bucuresti le-a dat replica celor trei judecatori, dupa ce acestia au cerut la CSM apararea independentei autoritatii judecatoresti in ansamblul sau, acuzand, vezi Doamne, presiuni din partea avocatilor ca urmare a protestelor generate de condamnarea avocatului Robert Rosu pe motiv ca acesta si-a exercitat profesia (click aici pentru a citi).


 

Intr-un comunicat de presa dat publicitatii luni, 25 ianuarie 2021, Baroul Bucuresti respinge acuzatiile lansate de judecatorii ICCJ Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie potrivit carora reactiile de dupa condamnarea avocatului Robert Rosu ar fi constituit o forma de presiune inacceptabila la adresa tuturor judecatorilor, atat cei care au pronuntat decizia penala nemotivata inca, cat si la adresa celor care urmeaza sa judece eventualele cai extraordinare de atac; ar fi depasit limitele libertatii de exprimare, precum si limitele in care pot fi formulate critici la adresa hotararilor judecatoresti, tinzandu-se la perturbarea normalei functionari a sistemului judiciar prin manifestarile de proteste propuse a se desfasura; ar reprezenta un atentat la independenta justitiei, cu scopul final de intimidare si crearea unei stari de temere in randul magistratilor de la toate instantele si parchetele din Romania ca, in cazul pronuntarii unor solutii nefavorabile reprezentantilor categoriei profesionale a avocatilor, vor fi supusi acelorasi presiuni.

Dand asigurari ca prin luarile de pozitie nu s-a urmarit si nici nu s-a realizat o presiune la adresa corpului profesional al magistratilor, Baroul Bucuresti subliniaza ca si-a exprimat ingrijorarea majora cu privire la modul in care doi avocati, achitati, in prima instanta, pentru activitati care, in opinia unui judecator, au reprezentat exercitarea normala a activitatii de avocat, au fost, ulterior, condamnati la pedepse cu inchisoarea pentru aceleasi activitati. De asemenea, Baroul Bucuresti cere Inspectiei Judiciare si Consiliului Superior al Magistraturii sa respinga orice incercare de cenzurare a libertatii de exprimare a profesiei de avocat, atragand atentia ca o asemenea masura nu ar reprezenta decat o o vadita violare a dreptului la aparare.


Prezentam reactia Baroului Bucuresti ca urmare a solicitarii adresate CSM de judecatorii ICCJ Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie de aparare a independentei autoritatii judecatoresti in ansamblul:

 

“Consiliul Baroului Bucuresti, intrunit in sedinta din 12 ianuarie 2021, a primit, cu stupefactie, informatiile publice despre acuzatiile care sunt aduse profesiei de avocat, in cuprinsul Cererii adresata Inspectiei Judiciare de catre 3 persoane, membri ai corpului profesional al magistratilor, in legatura cu comunicatele Baroului Bucuresti din 18.12.2020 si 19.12.2020.

Prin cele doua pozitii publice s-a exprimat ingrijorarea, reala, ca activitatea profesionala, desfasurata, in limitele legii, de catre un avocat, sa fie calificata ca activitate infractionala, in contextul in care doi avocati din Baroul Bucuresti au fost condamnati la inchisoare pentru activitati care au fost efectuate, asa cum rezulta din informatiile disponibile public, in exercitiul profesiei si in limitele legii.

Acuzatiile care sunt aduse Baroului Bucuresti, in sesizarea adresata Inspectiei Judiciare, privesc faptul ca acesta ar fi:

-exprimat o forma de presiune inacceptabila la adresa tuturor judecatorilor, atat cei care au pronuntat decizia penala nemotivata inca, cat si la adresa celor care urmeaza sa judece eventualele cai extraordinare de atac;

-depasit limitele libertatii de exprimare, precum si limitele in care pot fi formulate critici la adresa hotararilor judecatoresti, tinzandu-se la perturbarea normalei functionari a sistemului judiciar prin manifestarile de proteste propuse a se desfasura;

-savarsit un atentat la independenta justitiei, cu scopul final de intimidare si crearea unei stari de temere in randul magistratilor de la toate instantele si parchetele din Romania ca, in cazul pronuntarii unor solutii nefavorabile reprezentantilor categoriei profesionale a avocatilor, vor fi supusi acelorasi presiuni.

Cu privire la cele sustinute de cei trei magistrati, in cererea adresata Inspectiei Judiciare, Consiliul Baroului Bucuresti reafirma, cu caracter preliminar, principiul ca avocatii raspund in fata legii, ca orice alt cetatean. In consecinta, orice alta pozitie, in sensul ca avocatii ar beneficia de imunitati sau conditii speciale de limitare sau inlaturare a raspunderii penale sunt lipsite de temei legal si de natura sa afecteze imaginea si prestigiul profesiei de avocat. Prin aceasta, este afectata chiar imaginea justitiei, din care profesia de avocat nu poate sa lipseasca.

Pe de alta parte, Consiliul Baroului Bucuresti reafirma ca, prin luarile sale de pozitie, nu s-a urmarit - si nici nu s-a realizat - o presiune la adresa corpului profesional al magistratilor prin comunicatele din 18 si 19 decembrie 2020. Baroul Bucuresti asigura toti magistratii, si pe aceasta cale, de puternicul sprijin pe care il acorda independentei justitiei si a magistratilor, pentru buna infaptuire a scopului acesteia, aplicarea legii si respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti.

In calitate de purtator de cuvant al profesiei de avocat din capitala tarii, Consiliul Baroului Bucuresti si-a exprimat ingrijorarea majora cu privire la modul in care doi avocati din cadrul Baroului Bucuresti, achitati, in prima instanta, pentru activitati care, in opinia unui judecator, au reprezentat exercitarea normala a activitatii de avocat, au fost, ulterior, condamnati la pedepse cu inchisoarea pentru aceleasi activitati.

Pozitia exprimata de Baroul Bucuresti a fost ulterioara pronuntarii hotararii judecatoresti in cauza, astfel incat nu se poate sustine, cu temei, ca autorii cererii au fost supusi oricaror forme de presiune nepermisa de lege.

Baroul Bucuresti a anuntat ca, respectand independenta justitiei precum si obligatia de rezerva, pana la motivarea deciziei penale, exercitandu-si libertatea de exprimare, recunoscuta inclusiv de catre Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si de jurisprudenta in materia drepturilor si libertatilor fundamentale, va intreprinde masuri (vezi Comunicatul din 19.12.2020) legale si firesti, din perspectiva drepturilor conferite de Legea 51/1995, de Constitutia Romaniei si de tratatele internationale la care Romania este parte, in scopul apararii profesiei de avocat.

Avand in vedere rolul esential pe care il are Baroul Bucuresti, in calitate de organism cu rol de aparare a profesiei, in cazul in care constata posibile incalcari ale drepturilor avocatilor, Consiliul Baroului Bucuresti apreciaza ca toate pozitiile publice pe care le-a exprimat, in decursul timpului, reprezinta o manifestare legala a dreptului la libera exprimare, a obligatiei de aparare a profesiei de avocat si a independentei justitiei.

Baroul Bucuresti respinge, in mod ferm, orice conduita prin care profesia de avocat - si oricare dintre avocati - este amenintata sau i se aduc acuzatii fara temei legal, care sunt departe de a putea fi catalogate drept apararea independentei unei alte profesii juridice.

Baroul Bucuresti solicita Inspectiei Judiciare si Consiliului Superior al Magistraturii sa respinga orice incercare de cenzurare a libertatii de exprimare a profesiei de avocat, intrucat o masura in acest sens ar reprezenta o vadita violare a dreptului la aparare, exercitat, in cea mai mare masura, prin intermediul profesiei de avocat.

Baroul Bucuresti constata ca hotararea pronuntata in cauza este pusa in executare, iar obligativitatea acesteia nu a fost pusa in discutie de profesia de avocat, insa, in mod evident, pentru realizarea functiei sale legale, isi rezerva dreptul de a examina, in consultarile din interiorul profesiei, riscurile ca exercitarea, in limitele legii, a profesiei de avocat, sa fie calificata, gresit, ca activitate infractionala, prin orice hotarare judecatoreasca sau orice alt demers similar, precum si de a o critica, in formele prevazute de lege.

Baroul Bucuresti aminteste pe aceasta cale ca nu a fost singurul barou din tara care a reactionat in legatura cu situatia evocate mai sus. Toate Barourile membre ale U.N.B.R. au avut o pozitie ferma si neechivoca, manifestata prin proteste si actiuni pentru apararea profesiei de avocat”.

Comentarii

# Edelweiss - Ivory Tower Utopian Thinker date 25 January 2021 16:06 -1

Mey, steteam Io* așa și mă uitam ieri la coana chirica de la Iași ce frumos îi ședea cu iaurtul pe mu_ian :-x și pe reverele Armani-ului de țărănoi îmbuibat și m-a dus mintea la o șotie: cum și matei are tot așa costum Armani de țărănoi cocalar, oare cum i-ar sta și lui cu reverele pline de stuchiți, lansați cu entuziasm colegial de avocații din Barou? :eek: Oare cum ar fi? :-? Da' amu' se naște o dilemă din care nu putem ieși: stuchitul unui jude potlogar se pune că e infracțiune? iar reverele pline de „aprecieri profesionale” pot fi considerate „Ultraj judiciar”? Oare Sovietul Suprem CCR-ist - autorul unei oripilante decizii în materie, în februarie anul trecut - oare ce părere are? Ultrajul judiciar poate fi comis prin absolut orice mijloc iar actul material al infracțiunii poate îmbrăca absolut orice formă? :-? Stuchitul Disprețuitor pe reverele unui Magistrat poate fi considerat Ultraj judiciar? :eek:

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii