CONFERINTELE INM - Noul Cod de procedura civila are lacune, dezacorduri, iar unele texte reproduc intocmai pasaje din alte legi. Judecatorul Liviu Zidaru: “Seminarul asta trebuia sa aiba loc inainte de intrarea in vigoare a legii de aplicare!”

Scris de: Ionut MURESAN

06.07.2012 15:28
Vizualizari: 13049

 

Noul Cod de procedura civila abunda in lacune, iar conferintele organizate de Institutul National al Magistraturii pe tema noilor prevederi trebuiau organizate inainte de intrarea in vigoare a legii de aplicare a acestora, a fost concluzia trasa de judecatorul de la Tribunalul Bucuresti Liviu Zidaru (foto 1) joi, 5 iulie 2012 in urma unor discutii cu magistratii care au participat la a doua serie de intruniri pentru dezbaterea prevederilor noului Cod de procedura civila. La conferinta organizata in perioada 5-6 iulie au luat cuvantul judecatorul Liviu Zidaru, avocatul Traian Briciu si executorul judecatoresc Bogdan Dumitrache (foto 2). Acesta din urma le-a vorbit magistratilor, vineri, 6 iulie, despre executarea silita, si a gasit inadvertente in textele noului Cod de procedura civila, pe care le-a pus pe seama unei neglijente in redactarea textelor.


 

La sediul INM, magistratii au constatat ca textele din noul Cod de procedura civila contin dezacorduri, iar unele reproduc intocmai pasaje din alte norme de drept. Discutiile au pornit de la prevederile art. 1009 alin. 2 din noul Cod de procedura civila potrivit caruia “Cererea in anulare poate fi introdusa de creditor impotriva incheierilor prevazute la art. 1.006 alin. (1) şi (2), precum si impotriva ordonantei de plata prevazute la art. 1.007 alin. (2), in termenul prevazut la alin. (1)”. Reproducem intocmai dialogul dintre judecatorul Liviu Zidaru si magistratii din sala:

Sala: Unul dintre marile avantaje, dupa parerea mea, la noua procedura este ca defineste solutiile la actiunea in anulare. Inainte nu existau pe niciuna dintre proceduri.

Liviu Zidaru: Exact. Si era un oarecare vid...

Sala: Ce se intampla daca se anuleaza ca netimbrata?

Liviu Zidaru: Din punctul meu de vedere exista doar solutia anularii si pronuntarii unei solutii pe fond. Evantual, o hotarare intermediara, daca prima instantade judecata nu a judecat fondul de netrimbrare, sa anuleze ordonanta si dupa aceea sa se stabileasca un termen pentru probe. Nu exista soltutia trimiterii spre rejudecare, este o cale de atac eminamente devolutiva. Si este si firesc sa fie asa.

Sala: Exista actiune in anulare, daca s-a anulat ca netimbrata?

Liviu Zidaru: Strict formal textele nu se refera la aceata ipoteza, dar din cate stiu ele sunt trecute ca irevocabile pentru ca creditorul nu le putea ataca.

Sala: Erau pe vechea reglementare si din pacate nu ...nu-i nimic nou.

Liviu Zidaru: Art. 1009 alin. 2 se refera la cererea in anulare introdusa de creditor impotriva respingerii pe fond a ordonantei. N-as trage totusi concluzia ca cererea...ca incheierea prin care se anuleaza ca netimbrata ordonanta ar fi definitiva. In lipsa unui text expres nu cred ca avem dreptul sa tragem aceasta concluzie.

Sala: Pe de alta parte cererea de anulare invoca nerespectarea cerintelor prevazute de prezentul titlu. O anulare ca netimbrata...

Liviu Zidaru: Este o problema interesanta, intr-adevar. Ce parere aveti, exista in acest caz cererea in anulare sau nu? Da, sa dau cale de atac pe fond si sa nu dau pe chestiuni de genul anulare ca netimbrata ar fi usor redundant. E o scapare, clar, a textului ca nu ... Eu inclin spre admisibilitatea cererii in anulare

Sala: E mai firesc, numai ca am avut intotdeauna vidul asta.

Liviu Zidaru: Si persista se pare. Lacunele persista. De fapt, vedeti, seminarul asta trebuia sa aiba loc inainte de intrarea in vigoare a legii de aplicare. Atunci ar fi fost discutia asa... ar fi conribuit si la modelarea textelor”

Magistratii au descoperit, joi, dezacorduri in textele C.p.c.

Alte discutii au fost generate de dezacordurile din cuprinsul articolului 999 indice 1 din noul Cod de procedura civila, asa cum a observat un alt magistrat din sala, discutie pe care o reproducem integral:

Sala: As avea o intrebare legata de procedurile de dinainte. La 999 cu are am inceput a fost discutia pe care ati avut-o in ceea ce priveste contractul, instrumentul si negotul, numai ca formularea este in felul urmator: “obligatiile de plata a unor sume e bani care rezulta dintr-un contract civil constatat printr-un inscris sau determinate potrivit unui statut” Ori este o eroare pentru ca “Constatat” acela, asa cum este formulat, se acorda cu “contract”. In cotinuare “determinate” – la plural – se acorda cu “obligatiile”.

Liviu Zidaru: Acolo este o eroare.

Sala: Pentru ca daca inlaturam “constatat”-ul asta e perfect adevarat: contractul nu este musai sa fie intr-un inscris unic.

Liviu Zidaru: In general, chiar daca se refera textul la “printr-un inscris”, acum sa nu fim atat de restrictivi, nu este vorba despre “un inscris unic”, este vorba despre “constatat prin inscris” – asa ar fi trebuit sa spuna. Dar vedeti ca textul nu exceleaza prin rigoare pentru ca spre exemplu el se refera la creante. O creanta nu reprezinta o obligatie, nici nu consta intr-o obligatie. Sunt corelative unor obligatii.

Sala: Aliniatul 1 este un melanj nefericit intre ordonanta 5 si ordonanta 119

Liviu Zidaru: Ambele texte sunt destul de criticabile, mai ales cel din ordonanta 5, dar si cel din ordonanta 119 si in general aici pot doar sa presupun ca redactorii acestei parti a Codului au dorit sa mentina nemodificate textele din Ordonanta 119 si in ideea de transpunere a unei directive si sa nu umble peste masura la cuvinte, dar a fost rescris cap coada...

Sala: Simplul motiv ca nu mai avem doua proceduri, ci una singura este un avantaj, este un progres teribil.

Liviu Zidaru: Pana la urma vreti ca litigiul ala sa ajunga la cererea in anulare ca era inscris unic sau doua inscrisuri si eventual sa vina toate astea pe drept comun? Depinde si de flexibilitatea judecatorului”

Vineri, magistratilor li s-a vorbit despre inadvertentele C.p.c.

Executorul judecatoresc Bogdan Dumitrache le-a vorbit, vineri, 6 iulie, magistratilor care au participat la conferinta organizata de INM pe tema Codului de procedura civila despre executarea silita. Si pe aceasta tema auditoriul a ridicat probleme care l-au determinat pe executorul judecatoresc sa recunoasca faptul ca exista inadvertente in textele Codului de procedura civila si a vorbit despre neglijenta in redactarea acestora. Este vorba despre disputa creata in jurul articolului 809 C.p.c potrivit caruia incuviintarea urmaririi silite a unui imobil se solicita instantei in circumscriptia caruia se afla imobilul respectiv. Executorul judecatoresc a fost de parere ca inadvertenta se regaseste in articolul 703 aliniatul 2 teza a II-a care vorbeste despre un “imobil care se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare”. Reproducem mai jos discutia:

Sala: …de fapt se incuviinteaza acelasi titlu…

Bogdan Dumitrache: Pentru ca asa spune 809.

Sala: O explicatie…asa…a ratiunii textului, nu se poate da?

Gabriel Dumitrache: Eu cred ca nu. Dar asa spune 809 si exact asta v-am spus si mai devreme, sa va ganditi in lumina contestatiei la executare pe acest aspect, pentru ca – stiti ceva – contestatia la executare e o procedura care are o zona formala, si asa, vizibila, si o zona mai ascunsa, cu tensiuni, cu probleme, cu tot felul de lucruri care nu ajung la dumneavoastra. Este relativ comod – nu in sensul ca nu ati examinat pe fond cauza – dar este relative comod sa dai o solutie la contestatia la executare cand vezi atat de clar ca o cerinta procedurala pur si simplu nu a fost indeplinita. Adica, vreau sa spun, intr-o contestatie in care debitorul vine si zice: “pai, unde-i cererea de urmarire?” – credeti ca puteti face fata? Este vorba despre o succesiune reglamentara. Initial s-a mers pe ideea ca la urmarire e o chestiune mai speciala, aici se produc abuzuri de cele mai multe ori, aici trebuie un filtru cu totul dedicat. In contextul muncii de punere in aplicare s-a renuntat mental la aceasta idee, dar degeaba s-a renuntat daca n-au fost eliminate toate textele. De altfel, va rog sa observati ca la articolul 703 din noul Cod de procedura civila la alineatul 2 teza a II-a aveti o formulare care este marturia acestei inadvertente de care vorbesc. Zice: “In cazul urmaririi silite a imobilelor (…) daca imobilul se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare(…)” Pai, cum? Este exclus. In cazul urmaririi imobiliare nu se poate imagina asa ceva atata timp cat ai 809 care spune ca incuviintarea urmaririi se cere instantei in circumscriptia careia se afla imobilul. Daca ai imobile in 40 de judete te duci peste tot. Aveti o dovada de neglijenta in redactarea textelor. Dar …nu stiu daca va ajuta din punct de vedere tehnic. Problema se muta in curtea executorului, cu toate riscurile care decurg de aici. El trebuie sa aiba diligenta cand vine debitorul si spune lasa ca e imobil si in Constanta…Unu: sa-i spuna vreau cerere de urmarire silita (…) da-mi-o s-o depun la Judecatoria Constanta. Daca nu faci asa, riscul este destul de mare intr-o contestatie la executare cand judecatorul are pe tava o evidenta incalcare a unor cerinte procedurale (...)”

Urmatoarele doua conferinte privind noul Cod de procedura civila vor avea loc in perioada 20 - 21 septembrie si 27-28 septembrie.

UPDATE - Precizari

In urma materialului publicat, executorul judecatoresc Bogdan Dumitrache ne-a trimis la redactie urmatoarele precizari: "Cu privire la cele publicate pe site-ul "Lumea justiţiei" pe marginea conferinţei organizate de Institutul Naţional al Magistraturii în zilele de 5-6 iulie 2012 şi, în particular, pe marginea intervenţiei mele susţinute vineri, 6 iulie 2012, doresc să precizez următoarele: Aspectele semnalate de mine in sensul unor inadvertenţe ori necorelări ale textelor din Noul Cod de procedură civilă, şi nu doar cel privitor la dispoziţiile art.808-809 la care se referă extrasul publicat de dvs., sunt imputabile Comisiei de redactare a Proiectului Legii de punere in aplicare a Noului Cod de procedură civilă, comisie din care, de altfel, am facut parte. Mai mult decât atât , responsabilităţile trasate subsemnatului în cadrul Comisiei s-au referit, în primul rând, la materia executării silite, astfel încât, în lumina acestui fapt, se va avea în vedere că toate criticile pe care le formulez la adresa reglementării în zona acestei materii sunt, înainte de toate,...autocritici."


 

Comentarii

# jack date 6 July 2012 16:08 +5

Desi aberant, il baga pe gatul justitiei cu forta! Cod gresit, lipsa oameni, lipsa sedii! Atat noul Cod civil cat si cel de procedura sunt un regres fata de fostele reglementari. Insa creatiile aberante ale lui Predoiu si ale avocatilor din cabinetul lui, croite dupa interesele lor, trebuie aplicate.

# mazare date 7 July 2012 13:32 +4

La aceste creatii aberante au participat si unii judecatori care au incasat modesta suma de...118.000 de dolari SUA!!!???De exemplu,"marele procedurist"Mitea Valentin de la Curtea de Apel Cluj,un oportunist fara limite si amic cu Predoiu.

# ARE LACUNE PRECUM JUDECATORII IN SOLUTII PRECUM - CAZ-BOTA date 6 July 2012 16:47 -5

A-TI CONDAMNAT UN OM DUPA SUTE DE HOTARARI DE ACHITARE. RUSINE JUSTITIEI DIN ACEST MOMENT !!!!!!!

# Lupul moralist Liviu Zidaru date 6 July 2012 17:20 +3

Mai bine lasă Codul de procedură d-le Zidaru şi vezi-ţi de judecăţile alea strâmbe. Nu mai face valuri că lumea te ştie. Stai în banca ta şi soluţionează corect dosarele! Şi n-o mai pune pe mă-ta să mărturisească strâmb. Av.Neagu Rodica, tel.0743242121.

# camera de consiliu date 7 July 2012 01:54 +2

art.208 alin.1: "In fata primei instante cercetarea procesului se desfasoara in camera de consiliu, daca legea nu prevede altfel." Probabil salile de judecata vor fi declarate sali de consiliu, dar judecata nu va mai fi ca acum: sedinta publica, se iau dosarele in stare de amanare, prioritati si apoi in ordinea de pe lista. Intra in ordine unul cate unul. Unde or sta restul si cat au de asteptat, nu se stie. Pe holuri? Toata lumea care statea pana acum in sali? Sa faca programare, pe ore, daca tot traduc codurile altora si le impun, adica sa creeze si conditiile alora. Judecatorul estimeaza durata procesului. Pai la noi trec vreo 5 termene pana se stabileste cadrul procesual. Daca astepti si raspuns la adrese sau expertize, mai trec 5. Probabil se vor satura de justificari si vor da solutia oricum, numai sa scape de un dosar vechi. Daca asta e reforma in justitie ... se vede ca nu ii intereseaza calitate, ci doar cantitatea.

# avocati care fac legi pt ei date 7 July 2012 11:14 +1

aveti perfecta dreptate. in plus, intr-o tara in care ii banuim pe toti de coruptie, eliminarea publicitatii sedintei ca garantie a transparentei procesului nu ne duce cu gandul decat la dorinta AVOCATILOR din comisia de cod, acoliti de/ai dl predoiu, sa isi asigure o relatie oculta cu judecatorul.

# Robert date 7 July 2012 20:13 -1

Sper din tot sufletul ca acest judecator Liviu Zidaru sa suporte pe buzunarul sau daunele pe care le voi obtine la CEDO din partea Romaniei, pentru modul in care acesta trateaza cauzele civile pe care le judeca la Tribunalul Bucuresti. Deja Decizia semnata de el este casata cu rejudecare de Curtea de Apel Bucuresti pentru neglijente grave in aplicarea Codului de Procedura actual. Nu stiu de ce isi mai bate capul cu noul Cod de Procedura Civil, cand nici pe acesta nu il aplica si respinge pe banda rulanta, in mod criminal, probe utile. In tara asta impostorii au ajuns sa-si dea cu parerea.

# Robert date 7 July 2012 20:55 0

Sper din tot sufletul ca acest judecator Liviu Zidaru sa suporte pe buzunarul sau daunele pe care le voi obtine la CEDO din partea Romaniei, pentru modul in care acesta trateaza cauzele civile pe care le judeca la Tribunalul Bucuresti. Deja Decizia semnata de el este casata cu rejudecare de Curtea de Apel Bucuresti pentru neglijente grave in aplicarea Codului de Procedura actual. Nu stiu de ce isi mai bate capul cu noul Cod de Procedura Civil, cand nici pe acesta nu il aplica si respinge pe banda rulanta, in mod criminal, probe utile. In tara asta impostorii au ajuns sa-si dea cu parerea.

# zidar date 7 July 2012 21:13 -2

Zidaru asta e batut in cap !

# Avocat date 9 July 2012 21:40 0

Textul "obligatiile de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil constatat printr-un inscris sau determinate potrivit unui statut..." nu contine nicio eroare gramaticala, iar magistratii cursanti au fot neatenti. Textul se imparte in urmatoarele unitati frazeologice: obligatiile de plata a unor sume de bani \ care rezulta dintr-un contract civil constatat printr-un inscris \ sau determinate potrivit unui statut... Prin urmare obligatiile sunt determinate potrivit unui inscris si nu contractul. Dar nu este foarte grava neatentia celor din sala. A fost doar o repezeala a domnului judecator.

# reexaminare date 27 May 2013 10:43 0

anularea ca netrimbrata se face in procedura regularizarii, de aceea codul nu prevede calea speciala de atac, este calea de atac prevazuta pentru inchierea de anulare a cererii, respectiv, reexaminare, codul nu e stramb, doar ca mai intai trebuie citit si apoi comentat, nu invers

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii