20 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

CORINA A DAT-O DE GARD – Ca sa mai domoleasca avocatura scandalizata de solutia pronuntata de judecatorii Matei, Dragomir si Ilie in cazul avocatului Robert Rosu, sefa ICCJ Corina Corbu s-a apucat sa vorbesca de funie in casa spanzuratului, sustinand ca ICCJ judeca doar pe probe: "Jurisprudenta din ultimii ani demonstreaza lipsa de partinire si echilibrul judecatorilor in ceea ce priveste natura solutiilor, justificate exclusiv prin prisma probelor existente la dosar". Bobita face galerie!

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

20 December 2020 17:30
Vizualizari: 7878

Se ia urmatoarea situatie: Inalta Curte prin completul format din judecatorii Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie macelareste solutia pronuntata la fond, la Curtea de Apel Brasov, de profesionistul judecator, toba de carte, Costel Cristinel Ghigheci in dosarul Ferma Baneasa si toarna pe banda condamnari cu inchisoare. Printre acestia, se afla si avocatul Robert Rosu, achitat la fond si condamnat de ICCJ la 5 ani inchisoare cu executare, in esenta, pentru ca si-a exercitat profesia si si-a reprezentat clientul.


 

De aici potopul! Breasla avocaturii s-a coalizat, iar fiecare avocat s-a revoltat cum a putut si inteles. Solidaritatea de breasla a fost socanta in randul magistratilor, a unora dintre ei, incat unii judecatori s-au trezit sa iasa si sa critice nucleul avocatilor care spun, in aceeasi voce, ca in cazul lui Robert Rosu s-a produs un abuz, ca dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare au fost violate de Inalta Curte si ca solutia nu are cum sa ramana astfel. CEDO cu siguranta ca va concluziona acest lucru!


Pana atunci insa, stupefiati de reactiile avocatilor, cativa judecatori au iesit sa ii apere pe membrii completului de executie – Ionut Matei, Florentina Dragomir si Alina Ioana Ilie – cap de lista fiind insasi sefa Inaltei Curti, judecatoarea Corina Corbu, care desi nu avea obligatia sa emita nicio pozitie fata de solutia din Ferma Baneasa, a facut-o.


Si, dupa cum veti vedea, mai bine nu iesea! Pentru ca tot ce a facut judecatoarea Corina Corbu incercand sa apere solutia despre care sustine ca nu o comenteaza a fost sa arate ca la ICCJ nu s-a respectat legea.

Cum a facut asta? Simplu: in comunicatul pe care il prezentam integral, judecatoarea Corina Corbu, in incercarea de a domoli apele pe cazul lui Robert Rosu s-a apucat sa citeze texte de lege pe care, in opinia noastra, judecatorii ICCJ, colegii sai, nu le-au aplicat sau de care au abuzat in faza de judecare a apelului dosarului Ferma Baneasa.


S-au respectat oare la ICCJ drepturile inculpatilor atunci cand s-a facut repartizarea aleatorie a cauzei? S-au preocupat judecatorii sa asigure, pe baza de probe, aflarea adevarului? Care adevar, din moment ce in faza fondului de la CA Brasov – unde judecatorul Ghigheci a efectuat minutios cercetarea judecatoaresca – s-au dat achitari pe linie, in vreme ce la ICCJ, pe o judecata heirupista si chiar intimidanta, s-a dispus o solutie diametral opusa cu ani grei de inchisoare? Cum ramane cu prevederea de la art 8 CPP pe care o invoca sefa ICCJ Corina Corbu, privitoare la faptul ca "nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala"? Care era vina unui avocat ca si-a reprezentat clientul?


Si mai ales, cine crede oare ceea ce sefa ICCJ Corina Corbu scrie spre finalul comunicatului? Anume ca solutiile pronuntate in ultimii ani la ICCJ au fost justificate exclusiv prin prisma probelor existente la dosar? Asa repede se uita era abia incheiata a Binomului (si dupa cum vedem pe punctul de a se reactiva) si a cooperarii dintre servicii, parchete si instante? Nu sunt oare suficiente exemplele publicate in toti acesti ani de la Inalta Curte care demonstrau ca judecata avea legatura cu orice altceva, dar nu cu respectarea notiunii de drept la un proces echitabil?


Nu stim de ce a ales sefa ICCJ Corina Corbu sa iasa cu o astfel de pozitie pe cazul Ferma Baneasa, cand insasi invoca "rezerva care revine judecatorilor sub aspectul comunicarii publice", si mai ales nu intelegem cum poate sustine Corina Corbu – victima la randul sau a unei facaturi odioase marca DNA, finalizata cu achitarea sa si a altor judecatori supremi – ca la ICCJ se respecta notiunea de drept la un proces echitabil cand pentru unii judecatori ICCJ pare ca este doar o gluma buna. Dovada stau chiar solutiile CEDO!


Si ca sa raspundem intrebarii de mai sus: cel care crede in comunicatul emis de ICCJ in sprijinul judecatorilor Matei, Ilie si Dragomir este chiar viitorul sef al CSM Bogdan Mateescu, judecatorul care s-a grabit sa difuzeze in toate mediile luarea de pozitie a ICCJ, si despre care avem convingerea ca odata inscaunat la sefia Consiliul Superior al Magistraturii va transforma institutia intr-un serviciu externalizat pe Justitie al PNL si al gruparilor care vor sa acapareze Justitia, avand rolul de a aproba si propune toate ideile venite dinspre alte structuri. Rabdare!

 


Redam comunicatul ICCJ semnat de Corina Corbu:

"Referitor la pozitiile exprimate in mediul public de catre mai multe organizatii profesionale ale avocatilor, in ceea ce priveste solutia de condamnare a unei persoane care are calitatea de avocat, de catre un complet de judecata al inaltei Curti de Casatie si Justitie, pozitii adoptate inainte de a se cunoaste considerentele deciziei in discutie, in pofida caracterului definitiv al acesteia si intemeiate exclusiv pe argumentele favorabile persoanei in cauza, tinand seama si de obligatia de rezerva care revine judecatorilor sub aspectul comunicarii publice, instanta suprema intelege sa reaminteasca in mod ferm urmatoarele:

„Justitia se infaptuieste de catre judecatori in numele legii, este unica, impartiala si egala pentru toti.” (art.2 alin.(1) din Legea nr.304/2004).

„Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii” (art.124 alin.(3) din Constitutia Romaniei) si „(…) sunt obligati (…) sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participantilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora”(art.4 alin.(1) din Legea nr.303/2004 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare).

„Organele judiciare au obligatia de a asigura, pe baza de probe, aflarea adevarului (...)” (art.5 alin.(1) din Codul de procedura penala), „astfel incat (...) nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala, iar orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit legii, intr-un termen rezonabil.” (art.8 din Codul de procedura penala).

„Orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva”. (art.4 alin.(1) din Codul de procedura penala)

„Nimeni nu este mai presus de lege.” (art.16 alin.(2) din Constitutia Romaniei)

„Orice persoana, organizatie, autoritate sau institutie este datoare sa respecte independenta judecatorilor.” (art.2 alin.(4) din Legea nr.303/2004).

Inalta Curte de Casatie si Justitie recunoaste si sustine dreptul fundamental la libera exprimare al oricarei persoane sau organizatii, inclusiv sub aspectul exprimarii unor aprecieri critice cu privire la hotararile judecatoresti, insa invita publicul sa faca o simpla trecere in revista a jurisprudentei sale din ultimii ani, care demonstreaza cu prisosinta lipsa de partinire si echilibrul judecatorilor acesteia atat in ceea ce priveste natura solutiilor pronuntate, justificate exclusiv prin prisma probelor existente la dosar, cat si calitatea persoanelor implicate in respectivele proceduri judiciare.

Dupa redactare, hotararea in cauza va fi disponibila, in forma anonimizata, prin intermediul paginii de internet a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, astfel incat orice cetatean interesat de modul de functionare a justitiei isi va putea forma propria apreciere. Discursul public la adresa serviciului public al justitiei ar trebui insa sa se caracterizeze, dincolo de contextul emotional, prin rigoare, echilibru si o minima echidistanta din partea tuturor persoanelor implicate.

Presedintele

Inaltei Curti de Casatie si Justitie,

Judecator Corina-Alina Corbu

Comentarii

# Catavencu date 20 December 2020 18:01 +36

Numele Țundrea vă spune ceva? Nici Gutău? Ntz Ntz Ntz Frumoasa zicere chiar magistral... ceva gen programul nostru de funcționare este de la ora 8, registratura e deschisa luni, cetățenii pot participa la ședințele publice de judecata... ups, ma scuzați am uitat ca la prea înaltă s-a introdus în avans certificatul de buna participare. PS Marii avocați or fi știind ca ședințele nu e publice,... și nici au fost? Care o fi remediul?

# Quetzalcoatl date 20 December 2020 19:21 -2

Campania de presă are întotdeauna succes.Daca nu total măcar parțial.Am dat o hotărâre în primă instanță,alaturi de un coleg(se intra in complet de doi prin1996) ,hotărâre definitivă prin neapelare cu condamnare la închisoare cu executare pentru vătămare corporală gravă în varianta slutire.Rezultatul numai eu ce eram țintă am fost ostracizat pentru că nu am ținut cont că mămăligă este in suferință, fără vreo referire la colegul de complet și cu critica președintelui judecătoriei că pedeapsa este exagerată.Ironia sorții a fost că la ceva timp a fost rândul acestui președinte să intre în colimator și alții să spună că a greșit deși era vorba tot de o hotărâre definitivă.

# Neamul lui Bicilis date 20 December 2020 20:05 +5

Cei doi magistrati, marinatul savarinat si Corbu, sunt magnetizati de fascinanta lume a serviciilor si, emit electrolitic doar reziduri, pentru ca realitatea le da-n mecla prin polarizare. Adica judecatorul asta independent, poate admite o declaratie luata prin amenintare, poate admite ca introducerea unui act falsificat in timpul perchezitiei este legal, poate admite ca un procuror ce nu are competenta devine brusc competent, poate admite falsificarea probelor, ascunderea probelor, poate sa judece singur in camera preliminara ce vrea fara ca inculpatul sa fie prezent, iar judecatorul din apel sa-i spuna inculpatului ca el este de vina pentru ca nu s-a interesat de soarta dosarului, judecatorul poate sa inlocuiasca avocatul ales cu unul din oficiu pentru ca asa vrea muschiul lui, iar independenta asta garanteaza procesul echitabil. Sictir maimutelor, judecati-va pe voi asa! Cum de CEDO rade de maimutarismele voastre iar voi aveti pretentia ca sunteti independenti?! Securisti ordinari!

# Eu date 20 December 2020 20:39 +4

Eu văd că apelul parchetului a spus altceva: inculpatul Roșu l-a sprijinit pe inculpatul Al României în activități infracționale, cunoscând natura frauduloasă a acestor activități. Prin urmare, problema de drept care se pune aici este dacă avocatul poate acorda consultații în scheme infracționale. Restul sunt povești.

# Edelweiss - Ivory Tower Skilfull Greyhound date 20 December 2020 22:56 +4

Istoria spune că toate marile Transformări au necesitat un punct inițiatic, un eveniment aparent minore, fără semnificație, dar care ulterior a declanșat binecunoscutul efect de avalanșă. Nu știu de ce dar năsucul meu de ogar iscusit îmi spune că acest regretabil dosar va constitui ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI SISTEMULUI JUSTIȚIEI PUTREFACTE. :sigh: (fuguța să mi-o trec la portofoliul de Pythie. :-? Și tot la completări, să mai trec o linie într-o exhaustivă sinteză intitulată: „Justiția Putrefactă”: „Justiția în care apărătorul este aruncat în închisoare doar pentru faptul că și-a asistat juridic clientul - ESTE O JUSTIȚIE PUTREFACTĂ” :eek: )

# Edelweiss - Ivory Tower Skillful Greyhound date 20 December 2020 23:08 +1

Ca să detaliez de ce năsucul meu de ogar abil simte importanța excepțională a acestui odios exercițiu de represiune și intimidare: fiindcă s-a trecut o linie roșie care era TABU. Fiindcă ESTE INTANGIBILĂ această categorie a apărătorului, care se contopește cu clientul său și îl complinește pe acesta prin aportul științei de carte juridică. Până și în Westul Sălbatic al licuricilor era un stereotip comportamental restrictiv: indiferent cât se împușcau văcarii între ei, ÎN PIANIST NU AVEAI VOIE SĂ TRAGI. La fel și în speța av. Roșu: s-a încălcat de către borfașii cu robe acea linie roșie, nescrisă dar cutumiar asumată reciproc: ÎN AVOCAT NU AI VOIE SĂ TRAGI, indiferent ce imbolduri, porunci sau ordine de serviciu ai fi primit! Și în momentul în care ai tras în avocat aruncându-l în temniță, ai declanșat sumedenia de semnificații și consecințe subsidiare: demantelarea conceptului de proces adversarial, a contradictorialității procedurii judiciare și terminând cu forme fățise de protest.

# Tot Io* - Ogaru' amușinând potlogării oculte date 20 December 2020 23:27 +3

Oare de ce este atât de prohibită… judiciar și patrimonial acea zonă din nordul Bucureștiului: De ce sunt atât de… spectaculoase spețele din zona Băneasa? Parcă țin minte că și Puiu Popoviciu și-a luat papara tot prin acel areal. Aceste cazuri or fi având legătură cu proximitatea unei facilități de pe dr. Librescu? Or fi având legătură cu planurile cazone ale văcarilor, din zona Tunari și, în perspectivă evolutivă, din toată zona situată la nord de capitală? :-? Am impresia că sunt șanse mai mari să dobândești o proprietate pe Marte, Venus sau Jupiter decât să devii proprietar pe o palmă de pământ în nordul Bucureștiului? Oare pe ce interval temporal sunt făcute prognozele și planurile yankeilor în acea zonă? Pe 10 ani? Pe 20? Pe 50 sau pe 100 de ani? Se strămută acolo Rammstein (De)cu tot cu văcari? Se stivuiesc acolo marafeturile nucleare de la Incirlik? :-?

# Cetateanul date 21 December 2020 04:06 0

Și ziceți că vă mirați că diverse state nu extrădează paradiții de dezonoratele ce își renegă propriile judecăți? Serios?

# santinela date 21 December 2020 08:10 +1

Vad ca la ICCJ Livia Stanciu a facut pui. A ramas acest "gica durul"=Matei,cu citeva cozi de topor acolo care taie si spinzura . Va fi o motivare de risul curcilor,care o va bate de departe pe a Liviei Stanciu ceea ce parea imposibil de realizat.Si ete asa,pe judecati strimbe, nemernici ca astia incaseaza un pourcoi de bani !

# basicuta date 21 December 2020 08:23 +5

de la achitare pe fond la 5 ani in apel e o diferenta enorma! adica la fond judele nu a avut aceleasi probe, sau inventat ele in apel! ce dracu judeca astia de sunt diferente majore! JUSTITIA E 6 DIN 49!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva