CRINA MUNTEAN RAMANE SANCTIONATA – Partenera de “anticoruptie” a procurorului Ciprian Man nu a scapat de pedeapsa disciplinara. Crina Muntean trebuie sa se multumeasca doar cu reducerea sanctiunii, dupa ce Completul de 5 al ICCJ condus de Corina Corbu a avut mila de ea: “Diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 25% pe o perioada de 3 luni”. CSM dispusese suspendarea Crinei Muntean din functie timp de 6 luni (Minuta)

Scris de: George TARATA

07.06.2021 11:47
Vizualizari: 3961

Judecatoarea Crina Muntean (foto) de la Tribunalul Bihor, cunoscuta drept partenera procurorului Ciprian Muntean, pe vremea in care acesta activa la DNA Oradea, in asa-zisa combatere a coruptiei din magistratura, ramane sanctionata disciplinar. Definitiv.


 

Crina Muntean nu a putut sa scape de pedeapsa disciplinara dispusa in dosarul in care a fost acuzata de comiterea abaterii disciplinare constand in „manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu”, abatere prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor. Sanctionata in 15 iulie 2020 de Sectia pentru judecatori a CSM cu suspendarea din functie pe o perioada de 6 luni, Crina Muntean a reusit totusi sa isi imblanzeasca pedeapsa, gratie Completului de 5 judecatori al ICCJ in materie civila, condus de sefa instantei supreme Corina Corbu. Mai exact, luni, 7 iunie 2021, Completul de 5 judecatori ICCJ compus din Corina Corbu, Marian Buda, Veronica Nastasie, Minodora Condoiu si Mihaela Paraschiv a admis recursul judecatoarei Crinei Muntean de la Tribunalul Bihor si a modificat sanctiunea disciplinara din suspendare in functie pe o perioada de sase luni in “diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 25% pe o perioada de 3 luni”.


Pe de alta parte, Inalta Curte a respins cererea Crinei Muntean de repunere pe rol a cauzei. O cerere care, conform informatiilor noastre, este foarte posibil sa fi avut la baza decizia CJUE din 18 mai 2021, care a criticat numirea sefului Inspectiei Judiciare Lucian Netejoru ca interimar prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului. Este un semnal extrem de puternic dat de Inalta Curte, care prin neaplicarea deciziei CJUE stabileste ca aceasta nu poate fi folosita pentru blocarea dosarelor disciplinare, asa cum au facut, spre exemplu, procurorii din CSM in cazul ultimelor musamalizari pe care le-au pus in practica.


Iata minuta ICCJ de luni, 7 iunie 2021, din dosarul 3389/1/2020:


“Respinge cererea formulata de recurenta Muntean Crina-Elena privind repunerea pe rol a cauzei pentru reluarea dezbaterilor. Admite recursul declarat de Muntean Crina-Elena impotriva Hotararii nr.9J din 15 iulie 2020, pronuntata de Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru judecatori in materie disciplinara in dosarul nr.1/J/2020. Caseaza in parte Hotararea nr.9J din 15 iulie 2020, pronuntata de Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru judecatori in materie disciplinara in dosarul nr.1/J/2020, si, in rejudecare, in temeiul art.100 lit.b) din Legea nr.303/2004, aplica paratei Muntean Crina-Elena – judecator in cadrul Tribunalului Bihor sanctiunea disciplinara constand 'diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 25% pe o perioada de 3 luni', pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004. Mentine in rest Hotararea nr.9J din 15 iulie 2020, pronuntata de Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru judecatori in materie disciplinara in dosarul nr.1/J/2020. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Muntean Crina-Elena impotriva incheierilor din 19 februarie 2020, 31 martie 2020, 17 iunie 2020 si 1 iulie 2020, pronuntate de Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru judecatori in materie disciplinara in dosarul nr.1/J/2020. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 7 iunie 2021”.


Iata minuta Sectiei pentru judecatori a CSM din 15 iulie 2020 privind sanctionarea disciplinara a judecatoarei Crina Muntean de la Tribunalul Bihor:

 


 

Rechizitoriul Inspectiei


Amintim ca dosarul disciplinar in care a fost sanctionata judecatoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor priveste mai multe declaratii facute de aceasta intr-o serie de interviuri, in care a adus acuzatii la adresa colegilor sai si avocatilor Razvan Doseanu si Cristian Domocos, ambii din Baroul Bihor. De altfel, asa cum Lumea Justitiei a prezentat in exclusivitate, totul a pronit chiar de la doua sesizari trimise Consiliului Superior al Magistraturii in august 2019 de catre avocatii Cristian Domocos si Razvan Doseanu.


Redam principalele pasaje din rezolutia IJ nr. 4459/B din 20 decembrie 2019, semnata de inspectoarele judiciare Floarea Grosu si Olimpia Louysse Raducu:

Riscul de a conduce la pierderea respectului pentru instante si a increderii necesare in activitatea acestora, la producerea unor consecinte nefaste in privinta recunoasterii instantelor ca unice organe calificate spre a decide in privinta solutionarii proceselor, justifica restrangerea libertatii de exprimare.

Statutul de magistrat nu o priveaza pe doamna judecator Muntean Crina Elena de dreptul la libera exprlmare, drept consacrat, in mod imperativ, de dispozitiile art.8 si 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si dispozitiile art.26 si 30 din Constitutia Romaniei, insa conduita acesteia concretizata in afirmatiile facute in cadrul interviurilor citate in articolele de presa, declaratiile publice facute in acest context, contravin obligatiei de rezerva impuse magistratilor in exercitarea libertatii de exprimare, in considerarea statutului lor.

Astfel, este incalcat echilibrul just intre dreptul fundamental al individului la respectarea libertatii de exprimare, pe de o parte, si interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca functia publica sa se conformeze scopurilor enuntate art.10 paragraful 2 din Conventla Europeana a Drepturilor Omului.

Obligatia de rezerva a magistratilor presupune, prin insasi natura sa, rnoderatle si retinere in ceea ce priveste prezentarea opiniilor de catre magistrat.

In temeiul art. 10 din Conventie, doamna judecator avea dreptul sa isi exprime opiniile in legatura cu unele aspecte ce implica activitatea instantei in cadrul careia isi desfasoara activitatea sau actiunea disciplinara exercitata impotriva sa la care face referire in cuprinsul articolelor de presa. Cu toate acestea, maniera concreta in care doamna judecator Muntean Crina Elena a inteles sa actioneze a fost de natura a afecta acel 'just echilibru' de care s-a facut vorbire mai sus, cu atat mai mult cu cat niciun element nu tinde sa arate ca, in imprejurarile date, acest demers constituia pentru doamna judecator unica modalitate de a pune in valoare informatiile pe care intelegea sa le prezinte.

Afirmatiile si sustinerile facute in spatiul public de doamna judecator Muntean Crina Elena, precum si modalitatea concreta in care au fost prezentate evenimentele, exprimarile folosite in cuprinsul relatarii, constituie atat o manifestare contrara demnitatii functiei, cat si o manifestare de natura a aduce atingere probitatii profesionale si prestigiului justitiei, fiind realizat continutul constitutiv al abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Contrar sustinerilor in aparare invocate de doamna judecator, afirmatiile doamnei judecator Muntean Crina Elena in cadrul interviurilor, prezentate in articolele de presa citate, nu pot avea nici semnificatia unui drept la replica fata de mediatizarea actiunii disciplinare in lucrarea lnspectlei Judiciare nr. 19-134 (n.r. primul ei dosar disciplinar), in conditiile in care nu face referire la faptele concrete imputate prin rezolutia de exercitare a actiunii disciplinare care vizeaza abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

In cursul cercetarii disciplinare, s-a procedat la audierea judecatorulul la care se face referire, respectiv domnul Harja Radu din cadrul Tribunalului Bihor, martor propus in aparare de judecatorul cercetat disciplinar (...).

In declaratia data in procedura cercetarii disciplinare, domnul judecator relateaza ca, intr-un anumit context, in care discutau despre ceea ce se intampla in instanta, i-a relatat doamnei judecator Crina Muntean, in urrna cu aproximativ 7-8 luni, cu mult inainte sa apara interviurile doamnei judecator in publicatia newsweek.ro, despre o imprejurare petrecuta in anul 2011, cand functiona in cadrul Judecatoriei Oradea; ca i-a relatat doamnei judecator Muntean Crina Elena in acest context ca a fost chemat in biroul vicepresedintelui Judecatoriei Oradea la acel moment, doamna judecator Carmen Domocos, care in prima parte a discutiei l-a intrebat despre modalltatea de instrumentare a unui dosar in care se formula plangere impotriva mai multor procese-verbale de contraventie, dupa care doamna judecator Domocos i-ar fi spus ca a fost contactata de doamna judecator Roman si i-a cerut sa fie atent la un dosar pe care ii avea pe rol, in care au fost conexate 2 plangeri formulate de doua terte persoane fizice impotriva a doua procese-verbale de contraventie, ce vizau aceeasi situatie de fapt (un accident rutier cu culpa comuna).

Potrivit declaratiei date, domnul judecator Harja Radu i-a raspuns ca este atent la toate dosarele si ca nu trebuie sa ii solicite cineva acest lucru.

A precizat ca nu i s-a cerut sa pronunte o anurnita solutie, insa a inteles ca ar trebui sa admita o plangere contraventionala, care era formulate de o parte reprezentata de un avocat nominalizat de doamna vicepresedinte, respectiv domnul avocat [Mircea] Ursuta.

Sustine domnul judecator in declaratia data in cursul cercetarii disciplinare ca i-a raspuns doamnei Domocos ca este atent la toate dosarele si ca lucrurile acestea nu se fac, cel putin in ce priveste persoana sa, referindu-se la sugestiile exprimate in legatura cu solutia ce va fi pronuntata.

A precizat de asemenea ca a pronuntat solutia in baza probelor din dosar, fara a da curs sugestiei, respingand ambele plangeri contraventionale si a depus copia hotararii pronuntate in respectivul dosar (...).

Domnul judecator a mentionat ca la aceasta discutie nu a fost prezenta o alta persoana si ca nu este in relatii de dusmanie cu doamna judecator Domocos Carmen, Roman Florica sau Crina Muntean. A apreciat ca, in acceptiunea sa, afirmatiile doamnei judecator Muntean in publicatia newsweek.ro nu sunt de natura a afecta prestigiul justitiei, dar ca ar fi fast mai rezervat cu relatarea in spatiul public a unor aspecte de genul celor mentionate de doamna judecator.

Declaratia domnului judecator Harja Radu nu poate inlatura concluzia ca aflrrnatiile doamnei judecator Muntean Crina Elena sunt de natura a afecta prestigiul justltiei.

Chiar daca episodul relatat ar fi real, nu poate fi ignorat faptul ca afirmatiile doamnei judecator Muntean Crina Elena privind constituirea unui grup de interese se refera si la alti judecatori care nu au fost implicati in presupusul incident si care au fost nominalizati mai sus.

De asemenea, perceptia domnului judecator privind impactul declaratiilor doamnei judecator Muntean Crina Elena din perspectiva afectarii / neafectarii prestigiului justltiei nu pot avea caracter edificator, fiind sublectiva in contextul raporturilor de colegialitate, neavand semnificatia perceptiei unui observator neutru.

Faptul ca are calitatea de judecator in cadrul instantei respective ii confera in mod obiectiv o alta perceptie asupra faptelor relatate de doamna judecator Muntean Crina Elena. Reactia fata de presupusa sugestie la care face referire in declaratie confirma aceeasi ipoteza, demonstrand aptitudinea martorului de a valoriza conceptul de independenta a judecatorului, astfel ca mesajul existentei unui act de justltie subiectiv este perceput in mod diferit de un judecator care promoveaza aceste valori, comparativ cu un observator obiectiv si neutru.

De mentionat in ceea ce priveste episodul relatat ca nu se justifica masuri de competenta Inspectiei Judiciare, avand in vedere data specificata de martor la care a avut loc actiunea respectiva – anul 2011 – si reglementarile prevazute de art. 46 alin. 7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (...) privind termenul de prescriptie in materie disciplinara.

Conform dispozitiilor legale citate, actiunea disciplinara poate fi exercitata in termen de 30 de zile de la finalizarea cercetarii disciplinare, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data la care fapta a fost savarsita.

In acelasi timp, initierea unei masuri de competenta Inspectiei Judiciare din aceasta perspectiva nu era posibila nici in contextul cadrului desfasurarii procedurii disciplinare, limitata la activitatea judecatorului cercetat disciplinar si faptele pentru care s-a dispus cercetarea disciplinara, astfel cum rezulta din prevederile art. 46 alin. 1) din Legea nr. 317/2004: 'In cadrul cercetarii disciplinare se stabilesc faptele si urmarile acestora, imprejurarile in care au fost savarsite, precum si orice alte date concludente din care sa se poata aprecia asupra existentei sau inexistentei vinovatiei'.

Se impune a se sublinia faptul ca doamna judecator Muntean Crina Elena nu a initiat niciun alt demers care sa puna in discutie conduita reclamata pana la momentul interviului, desi, potrivit declaratiilor martorului Harja Radu, a aflat in urma cu aproximativ 7-8 luni, cu mult inainte sa apara interviurile doamnei judecator in publicatia newsweek.ro, despre imprejurarea petrecuta in anul 2011.

De asemenea, indoiala doamnei judecator vis-a-vis de comportamentul judecatorulul in cauza, pornind de la aspectul relatat, nu justifica afirmatiile grave, care vizeaza o sfera larga de persoane, mai ales magistrati a caror onoare si demnitate profesionala este grav afectata, ca de altfel si prestigiul justitiei in general.

Nu poate fi ignorat faptul ca judecatorii nominalizati in cadrul interviului sunt judecatori in functie, care isi exercita atributiile judiciare, iar afirmatiile doamnei judecator Muntean Crina Elena genereaza grave indoieli in ceea ce priveste impartialitatea sau chiar independenta acestora, afectand demnitatea lor in profesie si in societate si actul de justitie in general.

Conduita doamnei judecator Muntean Crina Elena constand in afirmatii facute in spatiul public si acuzatii generice pe baza unor simple presupuneri la adresa magistratilor nominalizati, in conditiile in care nu sunt dovedite conform legii, este in mod evident contrara art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorllor, care in alin. 2) impune cerinta ca relatiile judecatorilor si procurorilor la locul de munca si in societate sa se bazeze pe respect si buna-credinta”.


* Cititi aici integral rezolutia Inspectiei Judiciare prin care a fost trimisa in judecata disciplinara judecatoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor

Comentarii

# Vai si amar de justitia din Romanica date 8 June 2021 00:15 0

Apa de ploaie, doamna CORINA CORBU a fost mușcata de vipere dar se pare ca nu a inteles nimic, se mulțumește cu faptul că a fost pusă în cea mai înaltă funcție din justiție și atât.....păcat ca nu se gândește la cei ce au trecut prin ce a trecut și dânsa , asta este ROMANIA NORMALA !!!!!!!!!!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii