CSM, PASIV IN FATA ABOMINATIEI – Profesorul Adrian Severin cere CSM sa ia atitudine dupa ce seful PT Brasov Claudiu Sandu si-a permis sa infiereze avocatii care-si apara clientii, in contextul condamnarii lui Robert Rosu: „Tragedia esecului in care se scufunda sistemul judiciar romanesc, ce pierde credibilitate, e cauzata de faptul ca procurorii si judecatorii s-au considerat arhangheli ai dreptatii, nu servitori ai justitiei... Cu ce incredere se mai pot adresa justitiabilii justitiei?”

Scris de: Valentin BUSUIOC

07.05.2021 16:54
Vizualizari: 5279

Consiliul Superior al Magistraturii are datoria morala si legala – in calitatea lui de garant al independentei justitiei – sa ia atitudine fata de felul revoltator in care Claudiu Sandu (foto 2), prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov, si-a permis sa infiereze avocatii care fac eforturi sa isi apere clientii.



Apelul catre CSM a fost lansat vineri, 7 mai 2021, de catre fostul europarlamentar PSD Adrian Severin (foto 1), la doua saptamani dupa ce Lumea Justitiei a publicat adresa lui Claudiu Sandu catre Baroul Brasov, in care procurorul saluta condamnarea avocatului Robert Rosu in dosarul „Ferma Baneasa”, chiar daca acesta nu a avut alta vina decat aceea de a-si fi facut meseria (click aici pentru a citi).

Ca reactie, profesorul Adrian Severin le atrage atentia membrilor CSM ca daca vor ramane pasivi in fata acestei abominatii, atunci vor contribui la scaderea si mai dramatica a increderii romanilor in justitie.

De altfel, esecul sistemului judiciar romanesc este cauzat de faptul ca judecatorii si procurorii se cred „arhangheli ai dreptatii, nu servitori ai justitiei”, remarca fostul eurodeputat.

Inainte de a va lasa sa cititi mesajul profesorului Severin, amintim ca procurorul Claudiu Sandu a facut istorie in ianuarie 2019, cand a marturisit fara nicio apasare ca a tinut 5 luni in arest preventiv un inculpat, pentru ca in final sa claseze dosarul (click aici pentru a citi).


Prezentam intreaga scrisoare deschisa adresata de catre Adrian Severin membrilor CSM:


Doamnelor si domnilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),

Ma adresez dumneavoastra in legatura cu scrisoarea Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov (PTBV) nr. 2326/IX-1/2021, formulata ca raspuns la memoriul pe careab Baroul din Brasov (BBV) l-a trimis Parchetului de pe langa Curtea de Apel din Brasov, pe data de 14.04.2021. Asa cum intr-o picatura de roua se poate vedea intregul univers, asa si in mica scrisoare mentionata, alcatuita din sase scurte paragrafe acoperind cu greu o jumatate de fila, se poate vedea uriasa confuzie care a ratacit intregul sistem judiciar romanesc.

In incercarea disperata de a gasi pe cale amiabila un modus vivendi cu parchetele si instantele judecatoresti, inspirat sau neinspirat, Baroul Brasov a gasit cu cale sa isi expuna, printr-un memoriu adresat PTBV, ingrijorarea legata de decizia ICCJ pronuntata in cauza cunoscuta public sub numele de „Ferma Baneasa” sau „Cazul Robert Rosu”; decizie, pe buna dreptate, vazuta ca dand nastere unui precedent amenintator la adresa exercitiului profesiei de avocat.

Demersul Baroului, sub aspectul caii alese pentru a apara drepturile aferente statutului profesiei de avocat, nu are de ce face obiectul preocuparii CSM, intrucat corpul avocatilor nu se afla in jurisdictia sa. In schimb, raspunsul pe care a ales sa il dea, formal neintrebat, Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, trebuie sa-l alerteze maximal pe „garantul independentei justitiei” (art.133.1 din Constitutie), care este CSM.

Independenta justitiei nu poate exista atat timp raporturile dintre aparare si acuzare nu sunt corecte, ceea ce presupune o delimitare precisa a functiei fiecareia, simultan cu asigurarea „egalitatii armelor” lor. Aceasta intereseaza nu doar statutul avocatilor, ci, mai ales si cu mult mai important, drepturile procesuale ale justitiabililor, cu speciala privire asupra dreptului fundamental la aparare, esential pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil.

In primul paragraf de dupa cel introductiv, PTBV, salutand decizia ICCJ mai inainte mentionata, apreciaza ca aceasta „trebuie sa constituie un reper moral si profesional pentru avocatii romani”. Or, in mod esential, referirea vizeaza o decizie politica, in centrul careia s-a aflat, dincolo de delirul verbal al considerentelor, menit a face cat mai greu de descoperit absenta silogismului juridic, ideea ca punerea in executare a unei hotarari judecatoresti definitive constituie o fapta penala daca ulterior pronuntarii acesteia, chiar fara a se gasi vreun temei legal pentru anularea sa, un procuror sau un alt judecator gasesc ca solutia consacrata de ea a fost ilegala.

Pornind de aici, este absolut obligatoriu ca CSM sa clarifice cu caracter de principiu intelesul formulei „res judicata pro veritate habetur”, precum si limitele si importanta acesteia pentru stabilitatea si securitatea raporturilor juridice.

Lucrul judecat” nu exprima adevarul absolut, ci numai adevarul judiciar, care ia, insa, locul adevarului absolut si pe care, in mod conventional, il acceptam ca adevar absolut, pentru ca altfel raporturile juridice si situatia juridica a subiectelor de drept ar ramane in veci incerta. Or, o asemenea incertitudine afecteaza increderea, fara de care nu exista progres sau progresul devine extrem de lent. Cu alte cuvinte, in ordinea de drept, cautarea adevarului absolut este sacrificata de dragul securitatii si stabilitatii relatiilor sociale. Aceasta nu desfiinteaza principiul aflarii adevarului, ci numai il circumstantiaza.

Pentru a se evita ca un asemenea rationament sa devina obiect al abuzului, legea a stabilit, pe de o parte, anumite reguli procesuale menite a garanta ca intre adevarul absolut si cel judiciar distanta este, in cel mai rau caz, minima, iar pe de alta parte, posibilitatea de a rasturna o hotarare judecatoreasca definitiva daca se descopera ca ea a fost pronuntata cu incalcarea unei legi penale.


Pornind de aici, cu referire la speta, CSM ar trebui sa dea autoritatii judecatoresti o orientare generala raspunzand la doua intrebari:


1. Gasirea unui adevar judiciar cat mai apropiat de adevarul absolut se poate oare realiza altfel decat prin duelul judiciar intre aparare si acuzare, intre avocat si procuror, si in alte conditii decat acelea in care fiecare dintre acestea dispune de aceleasi mijloace pentru a-si sustine pozitia?

2. Poate un procuror sau un judecator sa puna in discutie o hotarare judecatoreasca definitiva, fara sa existe nici un indiciu, respectiv nici un act de inculpare cu privire la imprejurarea ca pronuntarea acelei hotarari a avut loc prin comiterea unei fapte penale ori in legatura cu o asemenea fapta?


Procurorului i se cere formal (ceea ce practic nu prea se intampla) sa stranga probe atat impotriva, cat si in favoarea persoanelor invinuite, intrucat el este „avocatul interesului public”. Or, ordinea publica nu are interesul de a trimite in judecata persoane a caror vinovatie nu poate fi dovedita de acuzator suficient pentru a justifica trauma, personala si sociala, precum si cheltuielile materiale si morale aferente unui proces judiciar urmat de achitare sau [avand ca obiect fapte] a caror periculozitate sociala este nesemnificativa.

Avocatul, in schimb, este chemat sa contribuie la aflarea adevarului prin scoaterea in evidenta exclusiv a probelor si argumentelor favorabile acuzatului, intrucat duelul judiciar are loc intre interesul public, care este complex, contradictoriu si multilateral, asa cum am aratat, si interesul privat, care este omogen, necontradictoriu si unitar. In procesul civil sau administrativ, mutatis mutandis, lucrurile se petrec la fel atunci cand in cauza intervine si un interes public.

Ceea ce procurorii PTBV nu inteleg, iar CSM ar trebui sa lamureasca, este faptul ca orice limitare s-ar aduce libertatii de actiune a avocatului este o limitare cu caracter asimetric a desfasurarii duelului judiciar, ceea ce conduce la limitarea valorii si relevantei adevarului judiciar. Poate un curs de dialectica (macar tratata ca metoda) la Institutul National al Magistraturii s-ar impune. Ar fi o buna pavaza impotriva tentatiei iacobinismului care ameninta actul de justitie in Romania.

Pe de alta parte, CSM este obligat sa cerceteze fapta procurorilor care, in lipsa oricaror indicii de natura a justifica o acuzare formala, au audiat ca martori (!) pe judecatorii autori ai hotararilor presupus ilegale, a caror punere in aplicare a condus la condamnari in dosarul „Ferma Baneasa” / „Cazul Robert Rosu”, respectiv fapta judecatorilor care au transformat o hotarare judecatoreasca definitiva in corp delict, fara a fi sesizati cu vreun rechizitoriu la adresa celor care o pronuntasera.

Nici un judecator nu poate fi propriul sau procuror general” – spune un adagiu citat in doctrina juridica. In cazul la care ne referim, judecatorii, de o maniera sui generis, s-au transformat in procurori si s-au sesizat in legatura cu o „infractiune” al carei produs a fost o hotarare judecatoreasca, condamnand apoi nu pe cei care, chipurile, au comis-o prin pronuntare, ci pe pseudo-complicii lor, singurii vizati de rechizitoriu, care au pus-o in aplicare. Poate ramane tacut CSM in fata unei asemenea aberatii juridice? Poate lasa CSM autoritatea judecatoreasca fara o limpezire in absenta careia independenta pe care o garanteaza poate fi a magistratilor, dar nu a justitiei, devenind arma arbitrariului, a instabilitatii si insecuritatii raporturilor juridice, si pana la urma a injustitiei?

Cand un parchet precum PTBV vine si saluta public asemenea aberatii, considerandu-le ca fixand repere de comportament general in realizarea actului de justitie, avem dovada ca ratacirea subsecventa este mai grava decat ratacirea originara.

Explicand afirmatia sa initiala, PTBV adauga ca, in exercitarea profesiei de avocat, se „poate acorda consiliere si asistenta oricarui client, dar in limitele legii”. Ce inseamna, in acest caz, „limitele legii”? Inseamna asta ca avocatul este un fel de procuror sub acoperire, judecatorul urmand a deveni un fel de notar care autentifica rechizitoriul comun al celor doi? Inseamna cumva ca avocatul trebuie sa isi incalce obligatiile de confidentialitate pe care pana si doctrina comunista le recunostea (chiar daca practica se mai indeparta uneori de teorie), si sa se transforme intr-un denuntator?

Cel care aplica legea este judecatorul. Avocatul nu este judecator. Avocatul are misiunea de a-l ghida pe cel pe care il consiliaza printre meandrele legii. Daca cel care apeleaza la avocat a incalcat, deja, legea sau exista dubii cu privire la aceasta, avocatul are indatorirea de a cauta cai nu pentru a-l scapa de raspundere, ci pentru a gasi argumente fie in dovedirea faptului ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii, fie pentru usurarea raspunderii. Spre deosebire de „avocatul diavolului” din procesele de canonizare ale bisericii catolice, acesta este „avocatul ingerului”, caci toti oamenii si toate faptele sunt un amestec de bine si de rau, iar judecata presupune stabilirea soldului corect al acestora.

Daca judecatorul, urmarind duelul judiciar, decide ca angajarea raspunderii este justificata, cel care raspunde este cel care a comis fapta ilegala, iar nu avocatul. Rolul social al avocatului este acela de a da consistenta si relevanta maxima duelului judiciar, iar nu de a fi un fel de judecator la mana a doua sau de inculpat auxiliar.

Avocatul nu il obliga pe clientul sau sa faca nimic. Clientul face si raspunde pentru asta. Avocatul poate raspunde numai fata de client daca nu i-a acordat asistenta ceruta la nivelul regulilor artei, cu maxima prudenta si diligenta. In atare sens, avocatul nu poate refuza asistenta intrucat sesizeaza slabiciuni in pozitia celui care il solicita, ci ii poate doar atrage atentia in privinta acestora, indicandu-i calea pentru a reintra in legalitate. O legalitate a carei constatare urmeaza a fi operata de judecator, dupa confruntarea cu argumentele partii adverse din proces.

Este evident ca procurorii PTBV nu inteleg aceste lucruri, intrucat ei nu inteleg rostul social al avocatului, vazand in avocatii de succes nu participanti esentiali in apararea ordinii de drept prin apararea justitiabililor, ci un fel de complici la crima. O asemenea conceptie se cere eradicata. CSM are misiunea de a o face.

Prin consilierea unui client, avocatul nu manevreaza pentru a ocoli dispozitiile legii, ci incadreaza faptele in lege prin interpretarea acesteia, dupa caz, ex ante sau ex post. Cel putin in speta care a determinat corespondenta dintre BBV si PTBV, avocatul nu a participat alaturi de client la „constituirea si utilizarea unei scheme infractionale”. Care ar fi fost aceasta schema infractionala? Punerea in executare a unor hotarari judecatoresti definitive? Am stabilit deja ca daca acestea se bucurau de autoritatea lucrului judecat, nu aveau cum constitui cauza sau mijlocul unei infractiuni.

Daca avocatul ar fi conspirat cu judecatorul, l-ar fi mituit, santajat sau amenintat in asa fel incat sa il determine a pronunta o hotarare nelegala si netemeinica, lucrurile ar fi stat altfel. Daca in sustinerea cauzei pentru care a fost mandatat ar fi produs ori s-ar fi folosit de inscrisuri false, ar fi corupt martorii prin favoruri sau amenintari ori ar fi apelat la diferite manopere expres interzise de legea penala pentru a obtine o decizie favorabila mandantului sau, am fi avut de a face cu infractiuni. Evit intentionat cuvantul „client”, pentru ca punerea accentului pe caracterul comercial al relatiei avocat-justitiabil este eronata. Nu aceasta a fost situatia de fapt.

Se poate cere unui avocat sa puna sub semnul intrebarii o hotarare judecatoreasca definitiva pentru executarea careia a fost angajat, numai intrucat el crede ca aceasta este nelegala si netemeinica? Nu ar fi fost aceasta un semn al lipsei de respect pentru actul de justitie? CSM a criticat adesea pe cei care arunca umbra neincrederii asupra hotararilor judecatoresti definitive si i-a blamat public. Ar putea acum sa accepte ca o asemenea critica sa fie formulata chiar de catre reprezentantii autoritatii judecatoresti si inca in asa fel incat faptul nu se rezuma la discutie, ci merge pana la lipsirea de efecte a hotararii criticate, fara ca aceasta sa urmeze vreo cale extraordinara de atac recunoscuta de lege? CSM trebuie sa spuna care este pozitia sa in aceasta privinta.

Drepturile pot fi iluzorii, controversate, disputabile, precare, aparente, anulabile. Toate sunt, insa, drepturi si titularii lor nu pot fi blamati pentru a dori se le exercite. Tocmai pentru clarificarea unor asemenea situatii se apeleaza la avocati. Daca nu ar fi asa, nu ar fi nevoie de acestia. Judecatorii urmeaza sa decida daca astfel de drepturi pot fi valorificare, exercitate, recunoscute sau nu. Daca atunci cand se decide ca asemenea pretentii sunt netemeinice, avocatii ar trebui trasi la raspundere penala, atunci si cand se decide ca rechizitoriile sunt neintemeiate procurorii ar trebui trasi la raspundere penala. Unde am ajunge astfel?

Scopul existentei justitiei este aflarea adevarului, iar notiunea de dreptate, atasata indisolubil ideii de justitie, nu poate fi subordonata interesului avocatului de a obtine un onorariu de succes” – ne invata PTBV. Aceasta afirmatie tine de domeniul ideologiei, iar nu al ordinii de drept. Intre dreptate si drept exista o diferenta imensa.

Dreptatea este echivalenta echitatii, si ambele, impreuna cu conceptele de bine si de rau, se definesc pe terenul moralei. Dreptate face Dumnezeu. Dumnezeul din noi, in care unii dintre noi traiesc, ne spune ce este bine si ce este rau. Legile nu se caracterizeaza si nu se apreciaza prin prisma binelui si raului, ci prin evaluarea masurii in care sunt adecvate sau inadecvate scopului in care au fost adoptate; iar acest scop este echilibrul, armonia, stabilitatea si securitatea dinamica a raporturilor sociale.

Asa stand lucrurile, magistratilor nu li se cere sa faca dreptate, ci sa faca justitie. Adica sa asigure suprematia legii. De masura in care legea este si dreapta se ocupa legiuitorul.

CSM ar trebui sa observe ca tragedia esecului in care se scufunda sistemul judiciar romanesc, in dramatica pierdere de credibilitate, este cauzata tocmai de faptul ca procurorii si judecatorii s-au considerat arhangheli ai dreptatii, in loc sa se considere servitori ai justitiei. Ei au vrut sa faca dreptate, si poate uneori au facut-o, condamnand pentru fapte necomise in compensarea lipsei condamnarilor pentru faptele comise. Astfel a fost distrusa justitia ca factor de mentinere a pacii sociale si a functionalitatii statului. Este timpul ca CSM sa limpezeasca aceste aspecte si sa stavileasca veleitatea procurorilor si a judecatorilor de a fi un fel de preotime seculara.

Cat priveste onorariul de succes, acesta nu este legat nici de dreptate, nici de justitie, ci de masura in care avocatul isi indeplineste misiunea (de interes public) subordonata aflarii adevarului judiciar. Este absolut corect ca acesta sa fie remunerat in primul rand in functie de masura in care judecatorii au validat pledoaria sa. Daca o astfel de pledoarie devine continut al adevarului judiciar, el trebuie premiat. Astfel este stimulat sa isi faca datoria atat fata de cel ale carui drepturi le apara, cat si fata de ordinea publica. Excluderea unei asemenea posibilitati reprezinta un premiu acordat incompetentei, lenei, imposturii profesionale, superficialitatii si chiar tradarii. Un avocat care nu se bate pentru castigarea procesului in care este implicat va prefera sa isi vanda clientul acuzatorului (si asemenea fapte sunt curente, fara ca CSM sa se simta responsabil pentru ele), in schimbul indulgentei acestuia in alte cauze, comisionul unor asemenea abominabile tranzactii venind apoi pe cai oculte.

Se pare ca nimeni nu se mai intreaba cu ce incredere se mai pot adresa justitiabilii justitiei si avocatilor, ca aparatori sui generis ai acesteia, daca stiu ca avocatii au obligatia de a-i denunta procurorului sau ca nu au nici cel mai mic interes personal in succesul demersului lor judiciar. Oare asa ar mai putea functiona statul de drept? CSM are datoria sa faca lumina in aceasta problema, chiar in numele apararii independentei justitiei.

In finalul scrisorii sale, PTBV „saluta buna colaborare cu BBV si isi exprima convingerea ca aceasta colaborare va continua”. Avocatii sunt sau ar trebui sa fie, asadar, „partenerii de nadejde” ai procurorilor?!

Nu ne este de ajuns ca judecatorii s-au declarat a fi, vorbind din inaltimea minaretului ICCJ, astfel de parteneri? Ce justitie mai este aceea in care si judecatorii si avocatii colaboreaza cu acuzarea, respectiv cu procurorii?! Nu stim cat populism sau cata demagogie se gasesc in asemenea declaratii absurde, si cat exprima ele o ideologie specifica dictaturii si tiraniei. CSM este tinut sa raspunda acestei intrebari si sa elimine asemenea pericole.

Avocatii si procurorii sunt parti adverse in duelul judiciar, in care judecatorii sunt arbitri. Nimeni nu poate coopera cu procurorii, decat cu riscul de a submina orice sanse ale procesului judiciar de a fi unul corect si de a conduce la aflarea adevarului. Cooperarea dintre procurori si avocati, ca si aceea dintre procurori si judecatori, constituie baza prezumtiei irefragabile de judecata care incalca principiul aflarii adevarului.

Pentru a fi afirmat public si arogant asemenea convingeri, antrenarea raspunderii disciplinare a celor care au facut-o este insuficienta. Este nevoie de scoaterea lor din sistem pana la parcurgerea unui proces de reeducare. Si nu numai a lor, ci si a tuturor celor ce gandesc ca ei.

Ca fost vicepresedinte al Comisiei juridice si pentru drepturile omului a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei si ca fost raportor special ONU pentru drepturile omului, va pot asigura ca o mentalitate ca aceea care rezulta din scrisoarea PTBV adresata BBV este intru totul neconforma cu principiile aflarii adevarului, al statului de drept, respectiv al guvernarii legii, si al procesului corect. Este datoria CSM sa ia in discutie si sa remedieze acest derapaj, nespecific doar autorilor scrisorii, ci valabil pentru tot sistemul nostru judiciar.

CSM nu este instanta de apel si nu poate revizui deciziile ICCJ. El este doar instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a magistratilor (art. 134.2 din Constitutie). Pe de alta parte, procurorii lucreaza sub autoritatea ministrului justitiei (art. 132.1 din Constitutie), care ar fi trebuit probabil sa declanseze deja actiunea disciplinara impotriva „ideologilor” de la PTBV.

Acestea sunt insa aspecte marginale. Raspunderea celor care au pus in aplicare conceptiile exprimate in scrisoarea PTBV frizeaza penalul. In acelasi timp, acele conceptii infecteaza gandirea si actiunea intregului sistem judiciar judecatoresc si submineaza justitia romana in ansamblul sau. Din acest motiv, este imperios necesara interventia clarificatoare a CSM. O asemenea miza nu poate fi lasata la voia bunavointei aleatorii si a intelegerilor informale dintre organizatiile profesionale ale avocatilor si diversi reprezentanti ai autoritatii judecatoresti.

Nu se pune problema revizuirii deciziei ICCJ in speta „ferma Baneasa”/ „Cazul Robert Rosu” de catre CSM, ci aceea a lamuririi unor chestiuni de principiu, folosindu-se inclusiv ocazia oferita de scrisoarea PTBV. Nimic nu contureaza mai bine rolul strategic oferit CSM de Constitutia Romaniei decat capacitatea de a tine autoritatea judecatoreasca pe fagasul principiilor unui adevarat stat guvernat nu numai de lege, ci si de tezele fundamentale ale (stiintei) dreptului.

Ma adresez deci dumneavoastra cu solicitarea de a va juca acest rol. Nu este vorba despre dreptul dumneavoastra, ci despre obligatia dumneavoastra. O obligatie pe care o aveti fata de Constitutie, in litera si spiritul acesteia, fata de lege, fata de ideea statului de drept, fata de justitiabili, fata de natiunea romana si, nu in ultimul rand, fata de propria constiinta.


Nadajduind ca veti sti sa va faceti datoria, raman al dumneavoastra

Prof.dr. Adrian Severin.

Comentarii

# CARCOTAS date 7 May 2021 23:28 -32

Avand in vedere trecutul destul de recent al semnatarului, mai bine se abtinea! Nici macar siesi nu isi face bine, fiind evident ca despre lege, raspundere penala nu mai poate afirma ceva convingator in viata asta. Astfel de aflari in treaba fac mai mult rau ideilor pe care vrea atat de tare sa ne arate ca le apara. Iar Sandel nu va invata nimic, o data pentru ca la 40 de anisori ai sai i s-a inchis posibilitatea unor astfel de acumulari in materia respectului, decentei si modestiei, iar apoi pentru ca va respinge lectia sub motivul nedemnitatii mesagerului.

# Ciolac date 8 May 2021 18:49 +11

Domnule Severin,Sandu a semnat cu antetul și ștampila MPR,către conducerea Baroului Bv și cu trimitere la UNBR. Adică asta e pozitia MPR. Dna. Scutea,iar ați lăsat năzdrăvanii sa se dea cu trotinetele,pe parchetul de mahon din living.

# Adrian Severin date 9 May 2021 00:41 +75

Dle CÂRCOTAȘ, când un laș care nu are decența de a-și da numele încearcă să dea lecții de morală unuia care vrea să apere legea, credibilitatea lui este zero. Ceea ce afirm eu sub numele meu, iar nu sub pseudonim, poate fi judecat și acceptat sau nu prin prisma argumentelor, iar nu a semnăturii autorului. Trecutul meu recent este acela de condamnat politic, prin două hotărâri nule, întrucât au fost pronunțate de complete ilegal constituite (este decizia CCR în acest sens), și cu încălcarea principiului aflării adevărului (este opinia unui judecător). Destinatarul este CSM. Spuneți-i să își facă datoria. Eu pe a mea, de cetățean și de profesor de drept mi-am făcut-o.

# Vorbe goale: lege, justitie. Sandu-nistii 2.0 stiu de ce. date 9 May 2021 09:48 +3

Ce vrea Claudiu e lege. Cand face Claudiu e justitie. Motto Claudiu: "ie ka mine sau te CRAP"! PS. Persoanele fara dubii sunt de evitat.

# CARCOTAS date 9 May 2021 22:07 -100

Domnule Severin, eu nu postez pe vreun blog personal, doar reactionez la ce incearca altii sa induca ca mesaje in opinia publica. Prin urmare, am libertatea de a ma adaposti in anonimat de injuriile cu care de obicei ganditorul roman de ambe sexe ii gratuleaza pe aceia care, intocmai ca mine aici, se ridica impotriva curentului. Ca am dreptate o dovedeste graba cu care v-ati ales cuvintele in ceea ce ma priveste. Nu am cunostinta sa va fi fost anulate hotararile judecatoresti de condamnare si, de aceea, presupun ca nici cazierul judiciar nu arata ca al meu. Sensul mesajului meu era destul de simplu in intentie: sa nu vorbim de funie in casa spanzuratului! Va urez ce pare ca va place cel mai mult: bani nemunciti si succese nemeritate!

# Ciolac date 10 May 2021 20:12 +7

Și care este cazierul dumneavoastră,... Domnule Cârcotaș (dincolo că dacă scrii,îți asumi și injuriile,căci nu poți să pescuiești,fara sa te uzi pe picioare monșer). Da' vreau să îți văd cazieru' cu care te lauzi. Că cine afirma (și se lauda,), musai sa și dovedească.Altfel esti un mincinos,stimate domn.Si impostor

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii