La DIICOT Iasi, unde un domn procuror, fost sef la DIICOT, fost candidat la functia de procuror general, fost candidat la parchetul european din Belgia si probabil viitor fost candidat la sefia DIICOT, mi-a aratat ca Belarusul e mai aproape de Iasi decat Belgia.

Pe scurt, povestea este asa. Acum ceva vreme, un om este arestat la propunerea DIICOT pentru complicitate la mai multe infractiuni economice. Care sunt acuzatiile si cat de sustinute sunt ele e alta poveste, lunga si irelevanta pentru ideea acestui text. Omul si-a exercitat dreptul constitutional la tacere. Dupa doua luni de arest preventiv, Curtea de Apel Iasi modifica masura preventiva si ii da arest la domiciliu. In 17 august, in timp ce se afla in arest preventiv, procurorul extinde urmarirea penala si pentru alte infractiuni, tot de natura economica. Omul isi exercita dreptul la tacere.

Din motive pe care nu le cunosc, dl. procuror nu cere prelungirea arestului la domiciliu in termenul legal. Arestul urma sa expire ieri seara, la ora 23.59. Tot fara sa imi dam seama de ce, procurorul nici nu dispune controlul judiciar incepand de azi incolo, nici nu cere instantei inlocuirea arestului de domiciliu. Pe scurt, ieri seara omul urma sa devina liber.

Il citeaza in schimb pe om ieri la parchet pentru „reaudiere”. Cred de spus de unde „re”, ca omul spusese clar ca nu vrea sa dea declaratii si, daca se razgandeste, o sa anunte. La „reaudiere”, procedural, in scris, omului i se aduc la cunostinta drepturile pe care le are. In ele, pe formularul ala unde se semneaza de luare la cunostinta scrie si ceva de genul „suspectul sau inculpatul are dreptul de a nu da nici declaratie pe parcursul procesului penal, atragandu-i-se atentia ca daca refuza sa dea declaratii nu va suferi nicio consecinta defavorabila”. Din nou, omul isi exercita dreptul constitutional si nu da nicio declaratie.

Probabil ca ar trebui un formular de genul asta si pentru unii din procurori, inclusiv procurorul din povestea noastra. Sa i se atraga si lui atentia ca suspectul/inculpatul care refuza sa dea declaratie nu va suferi nicio consecinta defavorabila. Spun asta pentru ca, imediat dupa refuzul de a da declaratii, dl. procuror scrie rapid o ordonanta de retinere si il retine pe om pentru 24 de ore. Nu intru in discutii gen: nu poti retine pe cineva care a fost arestat in aceeasi cauza; nu poti retine in aceeasi cauza pe cineva aflat sub o alta masura preventiva, fara sa fi cerut revocarea sau inlocuirea ei; nu poti retine pe cineva caruia i-ai adus la cunostinta faptele cu o luna juma’ in urma, fara sa fi fost acuzat de influentare, fuga etc. ca astea sunt din alea care nu trec (hai sa zicem) granita dintre ilegalitate si abuz.

Vreau doar sa prezint motivarea retinerii omului. Nu e lunga. Nu citez primul paragraf, ca zice numa’ ca in cauza sunt indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca omul a comis infractiunile care i se imputa. Nu spune care sunt indiciile alea, dar din nou (poate) e doar o chestie de nelegalitate, nu de abuz. Baga ceva texte in care spune ca infractiunile la interesele UE sunt grave.

Dupa aia face praf orice idee de prezumtie de nevinovatie spunand ca “masura e necesara pentru a asigura buna desfasurare a procesului penal dat fiind ca inculpatul a sustinut in deplina responsabilitate un grup infractional, inculpatul identificandu-se pe langa calitatea de membru al grupului, ca o persoana dispusa sa accepte incalcarea legii in folosul angajatorului sau“. S-ar putea scrie multe despre buna desfasurare a procesului penal si legatura acestei institutii cu faptul ca inculpatul ar fi sustinut un grup infractional. S-ar putea scrie multe si despre cum se cumuleaza calitatea de membru al unui grup infractional cu o persoana dispusa sa accepte incalcarea legii si cum ar putea fi altfel. Dar nu e cazul aici, din astea am mai vazut.

In schimb, ce urmeaza nu am mai vazut din anii de glorie in care procurorii erau cei care arestau, iar judecatorii erau doar copii de mingi. Citez: „Desi aflat in stare de arest (actual la domiciliu), inculpatul si-a mentinut pozitia de tacere abordata de la inceputul urmaririi penale, desi a inteles ca, in afara dreptului sau legal cert de a-si gandi, impreuna cu aparatorii, propria strategie, favorizeaza, indirect, inculpati care, posibil, au comis fapte mai grave decat ele pentru care el insusi e pus sub acuzare”. Nu zic nimic despre limba romana, despre structura frazei, despre „au comis fapte mai grave decat ele pentru care el insusi e pus sub acuzare”. Ma abtin. Cu greu.

Nu ma pot abtine insa sa nu spun, in piata publica, ca fraza aceea este un abuz si o incalcare grosolana a dreptului constitutional al omului la tacere. Omul a fost retinut pentru ca si-a exercitat acest drept, dupa ce anterior procurorul i-a atras atentia ca exercitarea dreptului sau nu ii va produce vreo consecinta defavorabila. Nu va imaginati ca mai scrie ceva relevant dupa aceea. Urmeaza vreo doua fraze in care se vorbeste despre masura asiguratorie si dupa aia ca inculpatul a fost perseverent in comiterea de infractiuni (alea pentru care fusese arestat in urma cu trei luni). Si atat, 24 ore la zdup.

Pentru mine, ca cetatean si ca aparator nu atat al omului, cat al drepturilor sale fundamentale, e extrem de trist. E cu atat mai trist cu cat autorul este procuror la o directie din cadrul celei mai inalte institutii din Ministerul Public si a condus DIICOT o vreme. Care este cultura institutionala care a fost transmisa? Retineti-i pe aia care au nesimtirea sa isi exercite un drept constitutional? Ce invata tinerii procurori intrati in sistem? Ca asa se face? Daca unu’ nu vrea sa toarne sau sa recunoasca fapte reale sau inchipuite trebe’ sa mearga la racoare?

Credeti ca in Belgia asa se procedeaza? Sau mai degraba in Belarus? Ca, la un sondaj, sigur 99,99% dintre noi, inclusiv dintre procurori, ar prefera sa traiasca in Belgia si nu in Belarus…

Continuarea o gasiti aici, pe blogul avocatului Radu Chirita