DREPTATE PENTRU ROMANII INCHISI ABUZIV – Cititi exceptia de neconstitutionalitate a art. 539 alin. 2 CPP, care pune bariere in calea despagubirilor la care au dreptul cei retinuti, arestati sau detinuti fara vina. Exceptia a fost ridicata din oficiu de judecatoarele CA Oradea Florica Roman si Aurora Popa: „O astfel de conditionare imposibil de indeplinit privind dreptul la despagubiri al persoanei achitate care a fost lipsita de libertate n-a fost prevazuta nici macar in perioada comunista”

Scris de: Valentin BUSUIOC

07.06.2020 11:14
Vizualizari: 6231

Serialul Luju.ro „Desteptii codurilor” ar putea avea parte de un nou episod, in ipoteza in care Curtea Constitutionala a Romaniei va face zob inca un text din Codul de procedura penala. Ne referim la art. 539, alin. 2, care pune bariere in calea despagubirilor la care au dreptul romanii privati nelegal de libertate (retinuti, arestati sau detinuti), dar care in final – prin hotarare judecatoreasca sau prin act al procurorului ramase definitive – se dovedeste ca nu avusesera nicio vina.



Iata actuala forma a intregului articol 539 CPP:


Dreptul la repararea pagubei in cazul privarii nelegale de libertate

(1) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.

(2) Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei”.


Minutioasa exceptie pe care o puteti citi mai jos a fost ridicata din oficiu la 15 mai 2017 de catre judecatoarele Florica Roman (foto) si Aurora Popa de la Curtea de Apel Oradea – Sectia I Civila. Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit ziua de joi, 4 iunie 2020, drept termen pentru dezbaterea exceptiei, urmand ca pronuntarea sa aiba loc, din informatiile noastre, la 9 iulie 2020.

In preambulul exceptiei, judecatoarele Roman si Popa au facut un solid excurs istoric, aratand formele in care era prevazut dreptul la despagubiri pentru persoanele inchise fara vina inca din Codul penal al lui Carol al II-lea. Oricat ar parea de contraintuitiv, situatiile stipulate de respectivul act normativ au fost nu doar preluate ca atare, ci si extinse in Codul penal din 1948 (adoptat in plina perioada de stalinizare a Romaniei), acestea perpetuandu-se in CP din 1968 (Codul Dongoroz). Ulterior, in 1991, aceasta regula a despagubirii celor arestati sau detinuti pe nedrept a fost ridicat la rang de principiu constitutional, doua decizii ale CCR (45/1998 si 255/2001) dictand ca dispozitiile Codului penal sa nu fie interpretate in sens limitativ. In ciuda celor doua decizii ale Curtii, a aparut Codul penal din 2009, cu forma art. 539 alin. 2 pe care ati putut-o citi mai sus. Intr-un final, ca urmare a mai multor decizii din 2016 si 2017, prin care CCR lasa la latitudinea judecatorilor din instantele ordinare interpretarea legata de art. 539 alin. 2 CPP, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis in 2017 binecunoscutul recurs in interesul legii care dicteaza ca simpla hotarare definitiva de achitare a cuiva inchis ilegal nu este suficienta pentru despagubirea respectivei persoane (click aici pentru a citi). Astfel, ca si cum nu ar fi fost de ajuns ca art. 539 alin. 2 era deja mai restrictiv decat prevederile din codurile penale anterioare (chiar si din cele comuniste), ICCJ a inasprit persecutia impotriva romanilor care cer despagubiri, subliniaza magistratele de la CA Oradea. De altfel (remarcam noi), va fi foarte interesant de vazut daca – in ipoteza declararii ca neconstitutional a art. 539 alin. 2 CPP, Curtea Constitutionala va declara neconstitutionala si Decizia de RIL 15/2017 sau va dicta ca decizia ICCJ trebuie atacata separat, dat fiind faptul ca CCR nu are posibilitatea autosesizarii.

De asemenea, judecatoarele Roman si Popa amintesc ca statul este obligat de Constitutia Romaniei (art. 52 alin. 3) sa raspunda patrimonial pentru prejudiciile cauzate de erorile judiciare. Or, prin edictarea unor legi care instituie conditii draconice, imposibil de indeplinit, pentru angajarea raspunderii sale materiale, statul se sustrage de la obligatia constitutionala asumata, iar o astfel de lege nu poate fi decat neconstitutionala”, subliniaza Florica Roman si Aurora Popa.

Nu in ultimul rand, autoarele exceptiei atrag atentia ca art. 539 alin. 2 CPP creeaza o discriminare intre cetatenii arestati, iar in final condamnati, si cei arestati, dar al caror proces se incheie printr-o achitare sau printr-o clasare definitiva. Motivul este cat se poate de simplu: in cazul condamnatilor, intervalul petrecut in arestul preventiv se scade din perioada totala a pedepsei definitive.


Redam partea principala a exceptiei de neconstitutionalitate:


Argumentele de neconstitutionalitate ale art. 539 alin. (2) Cod procedura penala

5.1. Teza prevazuta in art. 539 alin. (2) este neconstitutionala in raport cu art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) din Constitutie

'Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate', prevede Constitutia in art. 1 alin. (3).

Forma prezenta a dispozitiilor alin. (2) din art. 539, in interpretarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia in interesul legii 15/2017, face imposibila obtinerea de despagubiri de catre persoana dovedita nevinovata care a fost lipsita de libertate, deoarece statul pune in sarcina acesteia indeplinirea unei conditii – existenta unei ordonante, incheieri sau hotarari care sa constate nelegala lipsire de libertate – imposibil de realizat, asa cum vom arata mai jos.

O astfel de conditionare drastica, imposibil de indeplinit, cu privire la dreptul la despagubiri al persoanei achitate care pe durata procesului penal a fost lipsita de libertate, nu a fost prevazuta nici macar in perioada regimului comunist.

Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile, potrivit art. 2 alin. (1) din Constitutie, De asemenea, potrivit aceluiasi articol, lipsirea de libertate a unei persoane se poate face numai in conditii exceptionale, strict si limitativ prevazute de lege.

Statul, conform Constitutiei, are obligatia pozitiva de a garanta atat libertatea, cat si siguranta personala a cetatenilor sai.

Tot statul este cel care, in vederea protejarii unor interese generale ale societatii, permite restrangerea libertatii individuale prin masura arestului preventiv. Astfel, in situatia in care exista probe din care rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit o infractiune, statul permite ingradirea libertatii acestuia pentru a proteja ordinea publica sau pentru a asigura buna desfasurare a instructiei penale.

Or, cata vreme statul a stabilit aceste reguli, pentru a asigura un echilibru intre interesul individual si cel colectiv, tot statul trebuie sa suporte si riscurile lipsirii de libertate a unei persoane in situatia in care, prin hotararea judecatoreasca definitiva de achitare, se stabileste ca suspiciunea rezonabila a savarsirii unei infractiuni nu se confirma.

Cu alte cuvinte, statul, obligat sa protejeze atat libertatea individuala a persoanelor, cat si interesul general al societatii, este cel obligat sa isi asume responsabilitatea pentru urmarile masurilor dispuse in numele interesului general prin care a restrans drepturi si libertati fata de persoane care, la sfarsitul procesului penal, se dovedesc a fi nevinovate.

Este complet neechitabil ca statul sa transfere, chiar indirect, responsabilitatea sa in sarcina individului, acest mod de a actiona al statului fiind in contradictie cu obligatia asumata prin art. 1 alin. (3) din Constitutie, aceea de a garanta valorile supreme ca 'demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic'.

Asa cum rezulta din textul constitutional de la art. 1 alin. (3) de mai sus, dreptatea este ea lnsasi o valoare suprema a statului roman. Or, in situatia de fata, lasarea unui persoane nevinovate sa deconteze singura prejudiciile grave create prin privarea sa de libertate este un act nedemn si inechitabil al statului, care incalca insasi ideea de dreptate si contravine flagrant principiilor enumerate in art. 1 din Constitutie.

Dat fiind ca primul articol din Constitutie vorbeste despre garantarea de catre stat a unor valori 'in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989', reiteram faptul ca nu doar ca in Codul de procedura penala dinainte de perioada comunista persoana privata de libertate si la final achitata avea dreptul sa primeasca despagubiri, dar aceasta prevedere a ramas in Codul de procedura penala chiar si in perioada comunista, inclusiv cand Romania era sub ocupatie sovietica, iar justitia se staliniza. Cum am aratat anterior, prevederea a ramas In Codul de procedura penala si dupa 1989, modificarea facuta art. 504 in 1990 largind sfera persoanelor care puteau obtine despagubiri pentru a-i include si pe cei care au fost supusi altei masuri preventive in afara arestului.

Ca atare, a conditiona dreptul unei persoane private de libertate si achitate la finalul procesului penal de a obtine despagubiri numai daca exista o ordonanta, incheiere sau hotarare definitiva prin care s-a constatat nelegala lipsire de libertate, este contrara notiunii de dreptate, obligatiei pozitive a statului de a garanta libertatea persoanei in societate, precum si traditiei democratice a poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989.

5.2. Cu privire la neconstitutionalitatea tezei prevazute de art. 539 alin. (2) Cod procedura penala raportat la art. 21, art. 23 alin. (6)-(7), art. 124 alin. (1), art. 126 alin. (2), art. 129 din Constitutie

Interpretarea ca acordarea de despagubiri in caz de achitare, in situatia in care persoana a fost privata de libertate, este conditionata de existenta unei hotarari judecatoresti definitive prin care sa se constate nelegala lipsire de libertate este neconstitutionala raportata la articolele din Constitutie mentionate la punctul 5.2.

Art. 124 alin. (1) din Constitutie prevede ca 'justitia se infaptuieste in numele legii', iar art. 126 alin. (2) din Constitutie prevede ca 'procedura de judecata este prevazuta numai prin lege'.

Nicio dispozitie din Codul de procedura penala nu obliga judecatorul care pronunta o solutie de achitare ori incetare a procesului penal sa faca o analiza a legalitatii incheierilor ramase definitive, si prin care s-au dispus masuri preventive impotriva inculpatului care a fost achitat sau impotriva caruia procesul penal a incetat.

A obliga judecatorul care pronunta o hotarare definitiva de achitare sau incetare a procesului penal sa reanalizeze legalitatea incheierilor definitive privind masurile preventive, hotarari care au intrat in autoritatea lucrului judecat, nu doar ca nu e prevazuta de lege, dar ar intra in contradictie cu art. 129 din Constitutie care prevede ca 'impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii'.

De asemenea, o asemenea obligatie incalca art. 23 alin. (6)-(7) din Constitutie, care prevede modul si cadrul in care se verifica 'legalitatea si temeinicia arestarii preventive', precum si faptul ca 'incheierile instantei privind miisura arestiirii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de lege'.

O asemenea obligatie impusa judecatorului incalca principiul legalitatii, fundamentat pe prevederile Constitutionale mai sus mentionate si consacrat in Codul de procedura penala si civila.

Astfel, principiul legalitatii procesului penal este consacrat de art. 2 din Codul de procedura penala, iar principiul legalitatii procesului civil de art. 7 din Codul de procedura civila.

Principiul legalitatii presupune ca, atat in privinta organizarii justitiei, cat si in cea a infaptuirii ei, sa se respecte cu strictete si de toti cei interesati legea fundamentala si celelalte acte normative subordonate ei.

Nelegalitatea incheierilor prin care s-a dispus, in cursul procesului penal, privarea de libertate poate fi constatata in calea de atac a contestatiei prevazute de art. 204-206 din Codul procedura penala.

Din economia art. 399 Cod procedura penala rezulta ca instantele sunt obligate sa se pronunte asupra masurilor preventive in curs de executare doar in caz de condamnare, nu si in cazul pronuntarii unor solutii de achitare ori incetare a procesului penal.

Mai mult, conform art. 404 alin. (1) din Codul de procedura penala, 'dispozitivul [hotararii] trebuie sa cuprinda datele prevazute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, solutia data de instanta cu privire la infractiune, indicandu-se denumirea acesteia si textul de lege in care se incadreaza, iar in caz de achitare sau de incetare a procesului penal, si cauza pe care se intemeiaza potrivit art. 16, precum si solutia data cu privire la solutionarea actiunii civile'.

Cum am aratat, nicio dispozitie din procedura penala nu obliga judecatorul care pronunta o solutie de achitare ori incetare a procesului penal sa faca o analiza a legalitatii incheierilor anterior definitive, prin care s-au dispus masuri preventive impotriva inculpatului care a fost achitat sau impotriva caruia procesul penal a incetat.

Pe de alta parte, instanta civila, investita cu judecarea actiunii in despagubiri civile, nu se poate conforma considerentelor ca ar trebui sa constate nelegalitatea lipsirii de libertate in caz de achitare, cat timp nicio dispozitie de drept procesual civil nu prevede ca instanta civila poate cenzura legalitatea unor incheieri penale definitive prin care s-au dispus masuri preventive.

De altfel, instanta civila nu poate face nicio critica cu privire la hotarari judecatoresti ce au intrat in puterea lucrului judecat, critica legalitatii ori temeiniciei oricarei hotarari judecatoresti devenite definitive fiind prohibita de lege, potrivit dispozitiilor art. 430-431 Cod procedura civila.

In concluzie, nici instanta penala care pronunta achitarea inculpatului ori incetarea procesului penal si nici instanta civila investita cu judecarea actiunii in despagubiri nu au competenta procedurala de a cenzura o hotarare judecatoreasca / incheiere penala intrata in puterea lucrului judecat, pentru a constata daca o masura preventiva care nu mai este in curs a fost sau nu legala. Cenzura hotararilor definitive se poate face atat in materie penala, cat si civila doar in caile extraordinare de atac, in conditiile expres si limitativ impuse de dispozitiile procedurale incidente.

A sustine contrariul inseamna a incalca toate prevederile constitutionale mai sus citate cu privire la legalitatea procesului penal si a conditiilor in care o hotarare judecatoreasca poate fi cenzurata.

Efectul acestei conditionari, prevazut in art. 539 alin. (2) Cod procedura penala, incalca accesul efectiv la justitie al persoanei achitate care a fost privata de libertate pe durata procesului penal, prevazut de art. 21 din Constitutie, din doua perspective:

- Persoana achitata ori impotriva careia s-a dispus incetarea procesului penal nu are la indemana niciun mijloc procedural (civil ori penal) de contestare a incheierilor definitive prin care s-a dispus lipsirea sa de libertate, in caz de achitare.

- Conditionarea obtinerii de despagubiri de existenta incheierii prin care s-a constatat nelegalitatea masurii arestului preventiv este o 'proba diabolica', o proba imposibil de obtinut, care cade in sarcina reclamantului.

Ambele ipoteze echivaleaza cu ingradirea accesului la justitie, astfel cum este garantat atat de art. 21 din Constitutie, cat si de art. 6 din CEDO.

5.3. Cu privire la critica de necenstitutionalitate raportat la art. 52 alin. (3) din Constitutie

Dispozitiile constitutionale citate instituie raspunderea obiectiva, fara culpa, a statului in cazul erorilor judiciare.

Eroarea judiciara, conform Dictionarului Juridic, este 'eroare comisa la judecarea unei cauze, constand in gresita stabilire a faptelor, ceea ce a avut ca urmare, in procesul penal, condamnarea definitiva sau arestarea pe nedrept a unei persoane nevinovate sau exonerarea de raspundere a unei persoane vinovate de savarsirea unei infractiuni'.

In fapt, rezultatul erorii judiciare este lipsirea de libertate a unui cetatean nevinovat, fiind nerelevant daca o astfel de lipsire este ca urmare a unei condamnari definitive sau in baza unor hotarari intermediare cu privire la masuri preventive luate pe parcursul procesului penal.

Raspunderea instituita in cazul erorilor judiciare fata de victima prejudiciata se angajeaza intotdeauna si exclusiv in sarcina statului si este o raspundere speciala, directa, nemijlocita si independenta de eventuala vinovatie a magistratului sau a altei persoane, a carei fapta a produs sau determinat eroarea judiciara care a cauzat prejudiciul.

Raspunderea patrimoniala a statului, instituita de textul constitutional citat, este o raspundere civila delictuala, dispozitiile procedurale penale fiind completate, in aceasta materie, de dispozitiile prevederilor art. 1349 Cod civil.

Textul art. 539 alin. (2) din Codul de procedura penala, prin care s-a instituit o conditie imposibil de indeplinit pentru victima lipsirii de libertate, nu doar ca ingradeste liberul acces la justitie, dar goleste de continut dispozitiile art. 52 din Constitutie, facand aceste dispozitii inaplicabile in cazuri grave in care cetateni nevinovati, dovediti ca atare prin hotarari judecatoresti definitive de achitare, au fost lipsiti de libertate.

Lipsirea de libertate pe parcursul procesului penal este un atribut al statului, care, prin interpusii sai, apreciaza ca o astfel de masura este justificata pentru a apara ordinea publica.

Simetric, daca se dovedeste ca o astfel de masura a fost excesiva si a ingradit dreptul fundamental de a fi liberi al unor cetateni, statul trebuie sa raspunda, inclusiv patrimonial, pentru a repara vatamarea cauzata prin lipsirea de libertate a unui cetatean care, in final, s-a dovedit ca nu a incalcat legea.

Or, prin edictarea unor legi care instituie conditii draconice, imposibil de indeplinit, pentru angajarea raspunderii sale materiale, statul se sustrage de la obligatia constitutionala asumata, iar o astfel de lege nu poate fi decat neconstitutionala.

Pe de alta parte, acceptand ca doar in cazul in care exista o ordonanta, incheiere ori hotarare judecatoreasca prin care s-a constatat caracterul nelegal al privarii de libertate, caz in care ar exista reaua-credinta ori grava neglijenta a magistratului care a dispus masura, raspunderea statului nu ar mai fi una obiectiva, fara culpa, asa cum edicteaza art. 52 alin. (3) din Constitutie, ci una subiectiva, conditionaia de existenta gravei neglijente ori relei-credinte in sarcina magistratului.

De altfel, CCR, prin Decizia 45/1998 pronuntata cu privire la dispozitiile art. 504 alin. (1) din vechiul Cod de procedura penala, care reglementau raspunderea statului in cazul erorilor judiciare numai la doua situatii, a statuat ca acestea sunt neconstitutionale raportat la dispozitiile art. 48 alin. (3) din Constitutia din anul 1991, care stipulau ca 'statul rdspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale'.

Dispozitiile art. 48 din vechea Constitutie sunt identice cu dispozitiile art. 52 alin. (3) din actuala Constitutie.

In motivarea Deciziei 45/1998, Curtea Constitutionala a retinut ca: 'Rezulta din acest text [art. 504 alin. (1) vechiul Cpp – s.n.] – ca principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare savarsite in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. Circumstantierea 'potrivit legii' nu priveste posibilitatea legiuitorului de a restrange raspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalitatilor si conditiilor in care angajarea acestei raspunderi urmeaza a se face pentru plata despagubirilor cuvenite. Cu alte cuvinte, potrivit normei constitutionale mentionate, organul legislativ nu ar putea stabili ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, sa fie suportate de aceasta'.

Prin decizia data, CCR a admis ca este neconstitutionala prevederea din lege care reducea raspunderea statului pentru erori judiciare numai la situatiile in care persoana 'nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista'.

Ulterior, prin Decizia 255/2001, Curtea Constitutionala, pentru aceleasi motive ca si in Decizia 45/1998, a gasit prevederile art. 504 alin. (2) constitutionale 'numai in masura in care nu limiteaza la ipotezele previizute in alin. 1 al aceluiasi articol dreptul la repararea pagubei al persoanei impotriva careia s-a luat o masura preventiva, iar ulterior a fost scoasa de sub urmarire sau a fost achitata'.

'Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 2 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca acestea nu au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, dar din aceleasi ratiuni care au motivat Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 exceptia urmeaza sa fie admisa in parte, cu precizarea ca textul este neconstitutional in masura in care este inteles – contrar prevederilor art. 48 alin. (3) din Constitutie – ca nu are dreptul la repararea pagubei persoana impotriva careia s-a luat o masura preventiva, iar ulterior a fost scoasa de sub urmarire sau a fost achitata in temeiul oricaruia dintre cazurile de achitare prevazute de Codul de procedura penala', a spus Curtea Constitutionala in considerente.

In concluzie, este contrara dispozitiilor art. 52 alin. (3) din Constitutie, care instituie raspunderea obiectiva a statului in cazul erorilor judiciare, precum si contrar deciziilor Curtii Constitutionale 45/1998 si 255/2001 ingradirea / limitarea / restrictionarea dreptului persoanei nevinovate ce a fost privata de libertate de a primi despagubiri numai la situatia in care privarea de libertate a fost constatata ca fiind nelegala.

Nu in ultimul rand, daca orice cetatean are dreptul garantat constitutional, prin art. 52 alin. (1), de a i se 'repara paguba' cauzata de un act administrativ al unei autoritati publice, cu atat mai mult trebuie sa i se poata repara paguba cauzata de faptul ca a fost privat de libertate, nevinovat fiind.

5.4. Criticile de neconstitutionalitate raportat la art. 16 si art. 124 alin. (2) din Constitutie privind egalitatea in fata legii

In intelegerea actuala a textului art. 539 alin. (2) Cod procedura penala, raspunderea statului este antrenata ori de cate ori exista o ordonanta a procurorului, o incheiere sau hotarare definitiva a instantei, prin care s-a constatat caracterul nelegal al privarii de libertate a unei persoane.

Or, pe calea contestatiei reglementate de art. 202-204 Cod procedura penala, instanta poate constata caracterul nelegal al privarii de libertate al unei persoane in conditiile expres stipulate de cod: in cazul incidentei nulitatilor reglementate de art. 281-282 Cod procedura penala ori in caz ca, la dispunerea masurii arestarii preventive, nu erau indeplinite conditiile prevazute de art. 223 Cod procedura penala.

Prin urmare, este posibil ca o persoana vinovata de savarsirea unor infractiuni, constatata ca atare printr-o condamnare penala definitiva, sa fi fost lipsita de libertate in mod nelegal, caz in care statul are obligatia legala sa o despagubeasca.

In acelasi timp, insa, dupa interpretarea curenta data art. 539 alin. (2), o persoana nevinovata, dovedita ca atare printr-o hotarare penala definitiva de achitare, sa nu fie despagubita pentru paguba care i s-a produs prin lipsirea sa de libertate, deoarece nu exista o hotarare ca lipsirea de libertate a fost nelegala.

O asemenea interpretare creeaza o situatie discriminatorie pentru doua persoane care, la inceputul procesului penal, erau in situatii similare, au fost arestate preventiv, dar la sfarsit una a lost achitata, iar cealalta condamnata.

In cazul condamnarii penale, inculpatului gasit vinovat i se va deduce din pedeapsa perioada arestului preventiv, potrivit art. 399 Cod procedura penala.

De partea cealalta, in cazul unei persoane dovedite nevinovate, perioada arestului preventiv este posibil sa nu aiba nicio consecinta legala in cazul in care nu exista o ordonanta, incheiere sau hotarare prin care sa se stabileasca nelegalitatea lipsirii sale de libertate.

Altfel spus, cetateanul nevinovat care a fost arestat preventiv nu va obtine niciun fel de satisfactie si reparatie, cat timp, cum am dezvoltat mai sus, exista situatii in care este imposibila constatarea nelegalei sale privari de libertate in lipsa unor dispozitii procedurale penale sau civile care sa permita aceasta.

Prin urmare, nu este vorba doar despre tratarea in mod diferit a unor cetateni aflati in situatii similare, ci, mai grav, este vorba despre discriminarea si pedepsirea, in fapt, a unor cetateni care nu au savarsit nicio fapta penala si care, urmare a procedurilor penale la care au fost supusi, au fost lipsiti de libertate, iar prin conditionarile imposibile impuse tot acestor cetateni, statul este exonerat de orice raspundere.

O asemenea situatie incalca art. 16 si art. 124 alin. (2) din Constitutie, care garanteaza ca toti cetatenii sunt egali in fata legii, 'fara privilegii si fara discriminari', precum si ca 'justitia este unica, impartiala si egala pentru toti'.

Pentru aceste considerente, va solicitam sa constatati tratamentul discriminatoriu aplicat persoanelor achitate la finalul procesului penal, prin imposibilitatea de a fi despagubiti in temeiul art. 539 alin. (2) Cod procedura penala, raportat la cei condamnati penal care beneficiaza de deducerea din pedeapsa aplicata a perioadei de arest preventiv executate.

Pentru toate motivele care preced, va solicitam sa admiteti prezenta exceptie de neconstitutionalitate si sa constatati ca solutia legislativa cuprinsa in dispozitiile art. 539 alin. (2) Codul de procedura penala este constitutionala numai in masura in care, in cazul unei solutii de netrimitere in judecata sau de achitare, nu limiteaza dreptul la repararea pagubei al persoanelor impotriva carora s-a luat o masura preventiva numai la ipotezele in care exista ordonant, incheiere sau hotarare definitiva prin care sa se fi stabilit ca privarea de libertate a fost nelegala”.

* Cititi aici intreaga incheiere privind exceptia de neconstitutionalitate, inclusiv preambulul istoric

Comentarii

# Lita date 7 June 2020 12:40 +2

Corect, dar tardiv.

# Popescu date 7 June 2020 12:59 +2

Cel mai probabil va fi admisă excepția. Văd că inclusiv procurorul a apreciat că este neconstituțională dispoziția respectivă.

# N.M date 7 June 2020 13:46 +11

Cine putea sa munceasca atat de mult la acest material care sa probeze adevarul si dreptate pentru cei nevinovati de cat o adevarata doamna magistrat Florica Roman, si colega dumneaiei doamna judecator Popa. Vedeti dumneavoastra ca aceste doamne magistrat sunt unice prin ceea ce fac pentru nustitiabili, numai ca zic si eu, daca doamna Florica Roman nu era lovita de aceste nedreptati si de aceste abuzuri ale procurorilor poate astazi nu facea acest demers foarte bun pentru dreptate si drepturile cetatenilor. Doamna Florica Roman este un adevarat judecator lucru incomod procurorilor DNA prin atitudinea formidabila a dumneaiei de a respecta legea si nu manevrele procurorilor. Tot respectu pentru atitudinea acestor doamne, poate se vor gandi de trei ori atat procurori care acuza oameni nevinovati, cat si judecatori care condamna si dau sentinte dupa placul procurorului. Luati ticalosilor exemplu de la ceea ce fac aceste doamne ca trebuie sa platiti cumva si voi

# Gery date 7 June 2020 14:58 +1

Textul legii este prea ,stufos' pentru cei care nu sunt in bransa.Ca o concluzie,exista sau nu modalitati legale pentru a fi reabilitat material si moral cetateanul ,trecut'printr-o eroare judiciara?

# santinela date 8 June 2020 07:35 +3

Inca o data se vad "roadele" modificarilor peste noapte a codurilor facute de ministra TUICA-sau PRUNA,cum dracu o cheama pe nenorocita asta,a lui Predoiu,pelticul neamului(ministru acum )- care vrea el cu Snitel sa mai modifice ,sa mai adauge la legile justitiei si la coduri !

# Ioan Gliga date 8 June 2020 14:11 +1

Încă de acum doi ani am invocat o excepție identică, cu privire la aceleași dispoziții, este vorba de dosarul 1602D/2018 din 19.10.2018 Aflat la CCR - Dosar in faza de raport.

# Ioan Gliga date 8 June 2020 14:21 +1

Eu am Invocat o excepție identică, pentru aceleași dispoziții legale, 1602D/2018 19.10.2018 este data înregistrării la CCR. Dosar in faza de raport

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii