Pana cand dreptul de a ne pune intrebari ne va fi suspendat in numele unui bine colectiv ar trebui totusi sa revenim la bunele obiceiuri carteziene, cu atat mai mult cu cat cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii, Invierea Domnului, se apropie. In multe scoli sau institutii de cultura gaseam scris pe vreun perete – Cogito ergo sum – simbol al rationalismului. Am vazut vorbele lui Rene Descartes chiar si in scoala in care porneam la drum in ciclul gimnazial, erau taiate din polistiren expandat, invelite in staniol si lipite pe perete.

Rationalismul cartezian nu fusese dat la o parte nici de comunisti dar fusese cenzurat. Gandesc deci exist, mai are in realitate o urmare dar si un inceput. Spuneam ca ne apropiem de Inviere si prima idee care imi rasare in minte este urmarea rationamentului filosofic al lui Descartes - Cogito ergo sum, sum ergo Deus est – Gandesc deci exist, exist deci exista si Dumnezeu. Pot pricepe de ce Romaniei socialiste ii era drag rationalismul dar il cenzurase, sa nu se ajunga cumva la existenta lui Dumnezeu, era totusi un subiect care facea oamenii sa se raporteze si la alte valori decat cele impuse de statul laic. Iar in vremurile pe care le traim, interdictiile care vizeaza indepartarea oamenilor de biserica, prin impunerea unei instrainari denumite, politically correct, distantare sociala, reusesc ceea nu reusise nimeni in lagarul socialist, sa impiedice oamenii sa ia lumina si sa traiasca cu speranta.

Cum de reusesc statele moderne sa faca, cu participarea noastra a tuturor, o inregimentare sociala in spatele unor concepte insuficient demonstrate stiintific? Cum ne-am lasat convinsi ca distantarea sociala este cheia scaparii de molima? Ajung aici la inceputul rationamentului cartezian, inainte de Cogito ergo sum, exista un Dubito ergo cogito. Indoiala, ridicarea unor semne de intrebare, setea de raspunsuri, sunt cele care au impins inainte omenirea, au permis evolutia intelectuala, au adus cuceririle stiintifice. Oamenii care nu au crezut pur si simplu in ceea ce oferea statul, majoritatea sau regula. Acestia au fost pionierii lumii moderne si contemporane pentru ca impotriva tuturor uneori au continuat sa se intrebe, De ce? Cum ? De cand? De unde? Cine? In ce fel? Cat? Din ce cauza? si venind la situatia noastra de acum, Ce urmeaza?

Imi pare ca societatea moderna a pierdut in buna parte acest simt al cautarii raspunsurilor la intrebari chinuitoare, pentru ca ne confruntam cu o dictatura ideologica a majoritatii care suprima orice intrebare din fasa. Suntem pusi la zid cei care avem indoieli. Exista o dictatura a opiniei majoritare, aliniata in spatele unor experti si a unor discursuri publice. Lansez cateva intrebari: De ce nu se efectueaza in mod obligatoriu necropsii in cazul deceselor inregistrate ca avand cauza Covid-19? Intreb asta pentru ca nu gasesc raspunsul la o intrebare subsecventa. Cum s-a stabilit in concret cauza decesului, mecanismul tanatogenerator? Cine a stabilit stiintific ca in cazul unei persoane cu un istoric de comorbiditati cauza medicala a decesului este Covid-19 si nu o afectiune preexistenta? Un al doilea set de intrebari este cel legat de eficienta masurilor de distantare sociala. De ce in state care au aplicat foarte tarziu sau nu au aplicat deloc astfel de masuri, procentele, atat cu privire la cazurile confirmate cat si cu privire la decese, sunt sensibil egale, daca nu chiar mai mici in cazul unor state care au aplicat tarziu sau deloc astfel de masuri? Si pentru a nu compara China sau Statele Unite cu state mai mici ma uit la situatiile din Belgia si Olanda sau la cele din Norvegia si Suedia. Cum se face ca Suedia si Olanda au aceleasi cifre ca si vecinii lor belgieni sau norvegieni desi nu au impus astfel de masuri?

Nu sustin ca nu exista raspunsuri stiintifice, dar cred ca aceste intrebari trebuie puse public si ar trebui ca statele, prin expertii lor, sa raspunda la ele. Vreau sa fiu convins ca ceea ce facem este ceea ce trebuie sa facem. Vreau sa fiu convins sa respect regulile impuse si nu sa le respect de teama unor eventuale consecinte. Indemn pe toata lumea sa respecte aceste reguli, pentru ca bune sau proaste, asa functioneaza un stat de drept, puterea politica instalata legitim are aptitudinea constitutionala sa instituie astfel de reguli de constrangere. Dar asta nu inseamna ca noi, cetatenii trebuie sa incetam sa punem intrebari.

Pana la urma indoiala noastra cu privire la fundamentul stiintific al masurilor impuse nu trebuie sa fie altceva decat o forma de presiune publica asupra autoritatilor si specialistilor pentru a cauta raspunsul la intrebarile de mai sus si la multe altele puse de toata societatea sau pentru a oferi acest raspuns in masura in care el exista dar nu a fost inca devoalat.