“E adevarat! Am vazut la televizor!” - Manipularea ordinara dintr-un videoclip cu Viorica Dancila

Scris de: prof.dr. Adrian SEVERIN

04.11.2019 11:22
Vizualizari: 2754

Internetul ne-a adus in case un filmulet reprezentand o mostra de manipulare ordinara rezultata din asocierea intre progresul tehnologic si regresul moral.


Din punct de vedere tehnic filmul este perfect. Mai ales pentru privitorul mediu grabit inselatoria este de neevitat. Viorica Dancila pare a fi aceea care pronunta un discurs aberant, de necrezut pentru toti cei care mai beneficiaza de o gandire critica, dar care intareste toate prejudecatile bagate in capul omului sufocat de griji si mandru ca nu face politica, de catre propaganda ticaloasa justitiar-populista. Chiar si pentru cei dintai, insa, falsul este atat de reusit, incat in primul moment ei insisi pot fi socati de ceea ce aud.

Privind „inregistrarea”, prima mea reactie a fost aceea de crede ca Viorica Dancila a incurcat textele si, preocupata de interpretarea artistica a ceea ce citeste, mai mult decat de sensul a ceea ce spune, a ajuns sa debiteze enormitatea ca ii va proteja pe pedofili si violatori. Ceea ce ar fi o proba a prostiei, sau cel putin a inadecvarii la rol. Caci rolul unui om politic nu poate fi acela de a citi texte pe care nu le intelege. Chiar daca nu are talent oratoric, ceea ce nu este chiar letal, este constient de ceea ce spune pentru ca stie ce vrea sa faca.

Vedeti asadar ticalosia acestei manipulari?? Pe fraieri ii face sa creada ca Dancila, sefa unui partid de “penali”, este protectoarea “penalilor”. Pe isteti ii convinge ca este proasta si deci nu este prezidentiabila.

Manevra frizeaza penalul. Iar daca legea este prea confuza pentru a permite sanctionarea drastica a unor asemenea fapte, a caror prima victima nu este Viorica Dancila, ci poporul roman, atunci ea trebuie urgent completata si clarificata. Asta nu este libertatea de expresie. Asta este, cel putin, impiedicarea libertatii alegerilor, daca nu intruneste si elementele constitutive ale altor infractiuni.

Cei care sparg parolele computerelor si sustrag informatii din bazele noastre de date sunt imediat arestati si condamnati penal. Cei care introduc informatii false in bazele noastre de date sunt cu mult mai vinovati, dar nu patesc nimic. Primii ne fura intimitatea. Cei din urma ne fura libertatea. in numele dreptului lor la libertatea de exprimare (redus la libertatea de a minti), ne priveaza de dreptul nostru la libertatea de gandire.

Daca Viorica Dancila este cel mai convenabil contra-candidat al lui Klaus Iohannis in turul doi al alegerilor prezidentiale, de ce se mai recurge la o campanie de minciuni odioase pentru a o impiedica sa ajunga in acel tur? Daca Viorica Dancila este atat de proasta incat nu are cum fi aleasa, de ce mai este necesara aceasta supralicitare si de ce se recurge la asemenea minciuni, cand adevarul ar fi deja convingator? Cu siguranta ca cei care au comandat acest trucaj stiu ceva ce noi, manipulabili, manipulati si tinte ale manipularii, nu stim.

Asemenea filme contrafacute au fost folosite si ca probe in justitie, pentru lichidarea personalitatilor incomode. Pe baza lor, procurorii si judecatorii#rezistau distrus destine si au trimis oameni nevinovati in puscarii. Asta dupa ce, vizionand aceleasi contrafaceri, strada, animata de batalioanele de asalt #rezist, apucase deja sa ii condamne.

Instantele de judecata au refuzat sa dispuna expertizarea acestor filme, pentru a li se stabili originalitatea si autenticitatea. Cand experti neutri au stabilit ca era vorba de probe false, concluziile lor au fost ignorate pe motiv ca ... expertiza nu fusese dispusa de instanta.

O asemenea bataie de joc - de fapt o crima judiciara - nu ar fi fost posibila daca completele de judecata nu ar fi fost alcatuite la comanda unor servicii secrete prezente ilegitim in campul tactic, deci fara tragere la sorti. intelegem acum si de ce legile privind formarea completelor de judecata au fost incalcate si de ce toti cei care, din tara si din strainatate, s-au folosit de aceasta justitie selectiva, sunt mobilizati acum pentru desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

Pe propria mea pagina de fb au venit unii, “postaci” de formatie sau naivi din nastere, si au publicat copii ale unui film editat de doi pseudo jurnalisti britanici, in care chipurile se vedea cum eu accept sa intervin contra cost pentru modificarea legislatiei europene. Orice explicatie, inclusiv invitatia de a privi cu atentie inregistrarea, chiar asa contrafacuta cum era, pentru a observa ca nimic nu confirma interpretarea cu care era introdusa in spatiul public de falsificatorii realitatii (astfel cum i-au calificat pe acestia tribunalele britanice), a fost zadarnica. Opinia publica era deja formata.

Contraargumentul era: “Nu putem fi mintiti! Am vazut cu ochii nostri! Puteti sa spuneti ca nu am vazut ce am vazut? Si oricum, nu iese fum fara foc!” Expertul care a afirmat ca fumul este artificial, a fost pus sub urmarire de DNA pentru divulgarea de date secrete din dosarul cauzei. (sic!)

Iata ca tehnologia moderna permite si producerea fumului fara foc. Filmul falsului discurs al Vioricai Dancila, vizionat de sute de mii (probabil peste un milion, cu totul) de alegatori si difuzat cu doar cateva zile inainte de ziua votului, spre a reduce posibilitatea neutralizarii efectelor lui, arata ca nu tot ce vedem la televizor sau citim in ziar este adevarat. Ba dimpotriva, intr-un timp nefericit in care tehnologia anuleaza limitele nerusinarii, majoritatea informatiilor care inunda spatiul public - real si virtual - sunt false. False sunt declaratiile candidatilor de sorginte #rezist la intalnirile cu alegatorii. False sunt stirile difuzate de echipele lor de zgomot prin presa si retelele sociale.

Si mai putem trage alte doua concluzii.

In primul rand, ca cei mai vulnerabili in fata dezinformarii sunt tocmai cei care se cred prea destepti pentru a fi manipulati. Categoria „Mie-mi spui?! Las ca stiu eu!”

In al doilea rand, se dovedeste ca cei care inunda cu stiri false campania electorala fac parte din acelasi sistem cu magistratii care au condamnat pe baza de probe false. Prin urmare, minciuna nu este accidentala si izolata. Ea este sistemica si coerenta. Este exact ceea ce se pregateste romanilor si ceea ce ei insisi isi vor oferi daca nu vor sti la randul lor sa reziste. Iar primul act de rezistenta este la vot. Ar trebui sa spunem ca nu pot ei fura, cat putem noi vota!

Sub acest bombardament al falsurilor, pe care un stat esuat nu poate sa il contracareze, riscam sa devenim si o societate esuata. Asta daca nu vom sti sa ne pastram capul pe umeri si sa gandim cu el, aparandu-ne astfel impotriva minciunilor care ni se livreaza zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa.

Si repet: principala victima a acestor nemernicii nu sunt liderii-tinta, ci poporul, cetateanul de rand pe care, spre a-l controla si exploata in voie, manipulatorii nu il vor lucid, ci turmentat.

Videoclipul poate fi accesat facand click aici.

Comentarii

# Nadia Comanescu date 4 November 2019 13:00 +7

A venit MOMENTUL propagandei de DEZINFORMARE in MASA prin orice mijlosce mass-media. Nu inteleg de unde disperarea CLANULUI Johannis, cand EI considera alegerile gara castigate. Mai veden NOI.

# Panica date 4 November 2019 14:46 +9

Miza prezidentialelor din noiembrie, pentru KW Johannis este URIASE inplan personal. Daca PIERDE este ca si NENOROCIT pe viata. Doamna "gingase" Johannis va face puscarie pentru afacerea "Sibiu".

# Pintea date 6 November 2019 16:15 +4

Păi, ce, încă ne miram? Nu este clar ca EI au voie orice? Un alt nespălat care a proiectat anul trecut in Piata Victoriei, pe o cladire, un text jignitor la adresa d-nului Tudorel Toader, a fost amendat de jandarmi, însă, Judecatoria sector 1, ce credeti ca a facut? A anulat amenda, cu o motivare de rahat referitoare la dreptul de exprimare fata de politicieni, care trebuie interpretat in sens mai larg fata de cel al altor persoane! Asadar, de ce continuăm sa ne mirăm ca a fost avertizată Mădălina Afrăsinie sau că Antena 3 a pierdut procesul cu Koveși ? Dar daca PSD raspundea cu aceeasi monedă și îi jignea pe Kakanis, pe troglodiții din piață, cum era? Ce bine era!Dar n-am avut noi parte de placerea asta! Bine ca pe forumul acesta santem urmăriți, cenzurati, atacați, dar ĂIA, nu! Au voie sa posteze orice, oricând si oriunde! Rahatul care se numește emfatic justiție e de partea lor!

# Moromete date 7 November 2019 17:09 +2

Cata mizerie ! Si netrebnicul ala din deal probabil ca rade ,la fel ca la placuta suedeza! Sictir si sila , maxime !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii