Este capabil Parlamentul sa exprime „vointa nationala”?

Scris de: Mihail ALBICI

13.01.2021 17:16
Vizualizari: 997

 

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.”

Constitutia Romaniei



Raspunsul la intrebarea din titlul prezentului demers publicistic nu ar trebui sa fie decat afirmativ. Da, oricare parlament dintr-un stat cu un sistem politic democratic consolidat sau chiar in curs de consolidare ar trebui sa fie capabil sa exprime „vointa nationala”, aceasta fiind una din ratiunile esentiale ale existentei parlamentarismului, realitate pe care si Constitutia Romaniei o consacra. Dar exprimarea prin organul reprezentativ al tarii a „vointei nationale” nu este un „dat” avand in vedere ca lumea reala impune numeroase limite, in toate societatile omenesti existand tendinte si interese contradictorii. In consecinta, este nevoie ca edificarea „vointei nationale” sa aiba drept temei interesul general al societatii in materializarea caruia trebuie sa lucreze in Parlamentul Romaniei, in toate institutiile fundamentale ale statului (cu exceptia celor ale autoritatii judecatoresti), clasa politica.


In zilele noastre asa numitul „contract juridico-social”, care sta la temelia societatii organizate de stat, se manifesta sub forma „constitutionalismului” care consacra faptul ca ordinea constitutionala este stabilita prin adoptarea legii fundamentale (Constitutia), toate deciziile ulterioare (post-constitutionale) trebuind a fi adoptate in litera si spiritul acesteia. Respectivele decizii sunt insa un apanaj al puterii politice care are menirea de a conferi societatii certitudine si stabilitate. Aceasta menire nu se realizeaza insa de la sine, „puterea politica trebuind a fi intretinuta si reinnoita in mod constant printr-un proces de legitimare” (Dennis Wrong), „legitimitatea avand o substanta juridica de ordin strict procedural, produsa intr-un chip perfect si absolut de alegeri” (Pierre Rosanvallon). Dar un sistem politic democratic are menirea de a asigura si respectarea legii, motiv pentru care alaturi de legitimitate s-a impus si legalitatea, ambele reflectand relatia dintre clasa politica si corpul social. „Pentru cel condus legitimitatea puterii fundamenteaza necesitatea de a se supune celor pe care i-a ales, iar legalitatea puterii reprezinta garantia dreptului poporului de a nu fi oprimat” (Norberto Bobbio), legatura dintre cei condusi si clasa politica fiind articulata pe principiul si practica reprezentarii. Alesii au calitatea de a fi reprezentanti politici ai intregii natiuni, calitate care isi are sorgintea in principiul esential al functionarii sistemului reprezentativ, cel al „despartirii reprezentantului de reprezentat”, motiv pentru care alesii au exclusiv un mandat reprezentativ. Acest tip de mandat (spre deosebire de mandatul imperativ) permite metamorfozarea vointei „majoritatii politice” in „vointa generala” prin acomodarea intereselor majoritatii cu interesele celorlalte forte sociale, liantul fiind destinul comun transformat in „vointa nationala”. Este indiscutabil insa faptul ca pentru materializarea acestor cerinte, pentru realizarea „vointei nationale”, este nevoie de un anumit consens politic national. Acesta nu pune capat luptei politice dar permite competitiei dintre actorii politici, dinte partidele politice, sa se desfasoare printr-un „conflict reglementat” bazat atat pe consens, cat si pe disensiune.


Finalul anului trecut a fost dominat de doua evenimente politice majore: alegerile locale si cele parlamentare. Ele au trecut prin filtrul electoratului politicienii aflati in fruntea comunitatilor si in legislativul national. Desigur, in sistemele politice democratice fiecare tip de scrutin are importanta sa. Cu toate acestea, „parlamentarele” ocupa un loc aparte, ele determinand, intre altele, modul in care Parlamentul ca „organ reprezentativ suprem al poporului roman” reuseste sa exprime „vointa nationala”. Recentul scrutin parlamentar s-a „bucurat” insa de o prezenta la urne cu mult sub asteptari, ceea ce demonstreaza – fara a face abstractie de influenta nefasta a pandemiei – scaderea in continuare a increderii electoratului in clasa politica. Drept urmare, un numar de trei partide parlamentare au disparut din Parlament, aparand in schimb pe scena politica un nou partid care, urmare a votului popular, a obtinut un numar de mandate ce il propulseaza ca cea de a patra forta politica a tarii. Tot in acest context Presedintele Romaniei a incredintat formarea guvernului unei coalitii „de dreapta”, castigatorul alegerilor – partidul de centru-stanga – fiind lasat in opozitie, el neavand, teoretic, posibilitatea constituirii, de unul singur, unei majoritati guvernamentale. Nu analizam daca solutia presedintelui a fost una constitutionala sau daca mai existau si altele. Constatam numai ca actualei structuri a Parlamentului ii va fi greu sa metamorfozeze „vointa majoritatii politice” in „vointa generala”.


In ultimele doua decenii Romania nu a reusit sa realizeze nici un proiect de tara major, iar reformarea unor sisteme si institutii esentiale ale societatii au stagnat. Relatia dintre clasa politica si corpul social a cunoscut perioade de tensiune din cauza unor episoade de „democratie neliberala” ce au fortat limite ale legalitatii care reprezinta garantia celor condusi de a nu fi oprimati. Am putea spune ca puterea politica nu a fost in stare sa confere societatii suficienta certitudine si stabilitate. Nu au conferit certitudine si stabilitate initiativa de „prezidentializare” a Constitutiei, initiata de fostul presedinte al tarii care a „fisurat” texte constitutionale menite sa puna sub control exerciţiul puterii politice, si nici protocoalele secrete incheiate intre structuri ale autoritatii judecatoresti si institutii din sfera sigurantei nationale. Ca sa nu mai vorbim de excesul de situatii de „conflict intraexecutiv” din ultimii ani ca urmare a luptei politice dintre presedinte si premier asupra ramurii executive. Exemplele pot continua. Trebuie insa sa facem precizarea ca tensiunile generate de episoadele de felul celor prezentate nu fac, in pofida unor afirmatii din spatiul public si nu numai, din sistemul politic romanesc unul nedemocratic. Dar infrangerea in anumite situatii a suprematiei legii a facut ca democratia sa nu devina si un mod de viata. Statul, ca principala institutie a tarii, nu a fost pe deplin supus dreptului, supunere ce se realizeaza prin deciziile post-constitutionale, apanaj al clasei politice romaneşti care este marcata de limite reflectate in decizia politica.


Dupa opinia noastra, limitele clasei politice sunt datorate, intre altele, modului in care aceasta intelege sa abordeze „jocul politic” menit sa asigure echilibrul dintre consens si disensiune, inerente in lupta politica, in asa fel incat „opozitia sa poata obtine si gestiona in mod pasnic puterea politica, iar cel ce o pierde sa stie ca o poate recuceri tot in mod pasnic, pierderea fiind nedefinitiva si reversibila” (Domenico Fisichella). Dar „jocul politic” depinde in mod esential de calitatea clasei politice, de selectia si pregatirea acesteia, atribut al actorilor politici. Formarea clasei politice romanesti post-totalitare a inceput intr-o perioada de instabilitate institutionala, performanta si moralitatea nefiind principalele criterii de selectie, carente prezente si in zilele noastre. Sunt numerosi politicieni carora le lipseste acea formatie generala de care are nevoie un om politic intr-o societate complexa si dinamica. Unii politicieni, astazi parlamentari sau ministri, au avut „intrari laterale” la varful ierarhiei politice (lipsa de experienta spunandu-si, ulterior, cuvantul), altii au intrat in politica fiind acoperiti de o diploma universitara „subtire”, fara cunostinte de teorie politica, de doctrine politico-economice si drept public care sa le permita a face fata obligatiilor ce si le asuma in exercitarea puterii in stat. In schimb, limbajul folosit de multi dintre acestia este descurajator pentru promovarea unei politici echilibrate. Ultimele campanii electorale – ca sa ne referim numai la acestea – au constituit exemple nefericite de violenta verbala, limbajul populist si demagogic fiind dominat de numeroase promisiuni seducatoare fara acoperire. Unii politicieni, intre care si premierul „anului trecut”, au avut iesiri publice prin care au contestat institutii fundamentale ale statului, comportament ce a contribuit la scaderea increderii fata de lege dar si fata de clasa politica.


In urma cu mai bine de un an, dupa alegerile prezidentiale, afirmam ca „daca «parlamentarele» ce vor urma nu vor conduce la constituirea unui legislativ favorabil presedintelui si, in consecinta, la formarea unui «guvern al presedintelui» – sintagma perfect valabila intr-un regim politic semiprezidential bicefal – vom avea o perioada indelungata in care ne vom afla in plin «conflict intraexecutiv», ceea ce va fi un lucru extrem de pagubos pentru tara”. Tot atunci mai afirmam ca „Va continua sa scada credibilitatea clasei politice macinata constant de conflicte politicianiste, se va intari pozitia formatiunilor politice care se dezic de valorile ce au facut posibila functionarea democratiei liberale si vor prolifera gruparile care promoveaza un nationalism gresit inteles ca surogat de patriotism”. Astazi ne aflam exact in aceasta situatie ca urmare a faptului ca guvernul minoritar „al presedintelui”, care a condus destinele tarii in ultimul an, in pofida declaratiilor de bune intentii, nu a reusit, din varii motive, sa performeze fiind sanctionat de electorat. Parlamentul, ca putere legislativa, este format din cinci partide, fiecare dintre acestea avand, dupa opinia noastra, o agenda proprie, ceea ce face anevoioasa adoptarea unor legi organice menite sa rezolve problemele tarii si sa coaguleze „vointa nationala”. La randul sau, guvernul, ca putere executiva, este format din trei partide politice care se autointituleaza „de dreapta”, lucru ce este de discutat deoarece numai unul dintre acestea are traditie si viziune de dreapta. Va fi anevoios ca executivul, condus de un premier secondat de doi vicepremieri, lideri de partide, sa „cante pe aceeasi voce”. Primele semnale ale coalitiei de guvernare au fost catre o politica de austeritate, pentru care pot exista justificari, dar contrara promisiunilor facute in campania electorala si asteptarilor corpului social sever afectat de criza sanitara si o criza economica care se manifesta tot mai virulent. Semnale ce au generat deja unele actiuni de nesupunere civica ce survin atunci cand „cetatenii au convingerea ca mecanismele normale ale evolutiei sunt blocate sau ca revendicarile lor sunt ignorate” (Hannah Arendt).


Demersul nostru nu si-a propus si nici nu poate identifica solutii pentru depasirea impasului in care se afla tara. Cea care este chemata sa rezolve problemele tarii este tot clasa politica. Actualul executiv este la inceput de drum si orice om de buna credinta pleaca de la premisa ca acesta este animat de dorinta de a gasi solutii viabile pentru iesirea tarii din impas. Dar aceasta iesire din impas se poate realiza numai prin coagularea „vointei nationale”. In aceste conditii, o intrebare legitima persista: se poate realiza acest obiectiv in conditiile in care clasa politica are limite (ce nu au disparut odata cu recentele alegeri), structura actuala a Parlamentului este eterogena, iar partidele politice au propriile lor interese?

Comentarii

# Lorenzo de Medici date 13 January 2021 18:19 +11

Răspunsul este unul evident: NU ! Ca să exprimi ”voința națională”, oricare ar fi, trebuie mai întâi să îți pese cât de cât de ea. Or, fie-mi iertat scepticismul, nu cred că, dintre actualii politicieni, parlamentari sau nu, membrii ai guvernului ori nu, președinte de republică sau de scară de bloc, dă vreunul vreo ceapă degerată pe ce vor cetățenii. Cetățenii, recte ”voința națională”, sunt buni numai să meargă ca vitele la vot și să le bage bani în buzunar ”fără număr” din resursele statului. În rest, cu cât îi deranjează mai puțin, pe ”ei”, ”cei aleși”, în decursul unui mandat, cu atât mai bine. Deh, nu toți trebuie să viețuim. ”Deștepții”, adică ”ei”, viețuiesc, pe când ”proștii”, adică ”noi”, supravietuiesc. Sau cum zicea deunăzi domn prezident: Asta e ! Adicătelea: Ghinion !

# nae girimea date 14 January 2021 07:12 +1

"Este capabil Parlamentul sa exprime „vointa nationala”?" Raspunsul e clar : nu !" Fiindca Parlamentul nu mai e national , ci e "deep statal". In consecinta reprezinta interesele alegatorului lor : deep sate .

# Gilu date 14 January 2021 20:50 0

Vax! Un fel de " mare adunare nationala" la dispoziția tov. Iohanescu !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii