28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

EXCLUSIV - Fata in fata cu premierul Romaniei despre Justitie (I). Victor Ponta declara ca actuala procedura demarata de ministrul Mona Pivniceru pentru numirea succesorilor lui Kovesi si Morar, este una ”care adauga, intr-adevar la lege”, dar este consecinta presiunilor europarlamentarilor PDL la Comisia Europeana. In opinia premierului, cel mai grav abuz la independenta Justitiei l-a constituit anchetarea la DNA a unor judecatori pentru solutia data!

Scris de: Adina A. STANCU - Elena DUMITRACHE | pdf | print

3 October 2012 17:35
Vizualizari: 7601

 

Justitia romana se afla in continua cadere in ce priveste credibilitatea. Vara referendumului, cruciada procurorilor declansata impotriva alegatorilor, jocul Curtii Constitutionale, atitudinea politicianista adoptata de unii membri ai CSM care au blocat cat au putut demisia Monei Pivniceru de la Inalta Curte pana ce aceasta a fost obligata sa-si dea demisia din sistem, razboiul cu mass media al CSM, problemele majore ale sistemului judiciar, hotiile neanchetate si jefuitorii economiei nationale nederanjati de autoritatile statului, dar si procedura declansata la Ministerul Justitiei pentru a gasi cele mai potrivite propuneri care sa ocupe functiile inalte de procuror general al Romaniei si procuror sef al DNA - procedura care, desi transparenta, ar putea sa nu se finalizeze pana la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, constituie motive pentru care Lumeajustitiei.ro a solicitat un interviu premierului Victor Ponta (foto), interviu realizat in dupa-amiaza zilei de 2 octombrie 2012. Publicam azi, 3.10.2012, prima parte a acestui interviu, cu mentiunea ca, la ora la care l-am realizat, CSM nu hotarase detasarea la MAE a procurorului DIICOT Laura Codruta Kovesi si nici nu fusese depusa plangerea penala impotriva lui Dan Diaconescu in cazul Oltchim.


Domnule premier, e bine asa? E bine cu Daniel Morar pus sa asigure cu delegare de doamna Codruta Kovesi interimatul ca procuror general al Romaniei? Va rugam sa ne raspundeti cu sinceritate: procedura pe care ministrul Mona Pivniceru a agreat-o, adaugand la actuala lege, de care au beneficiat si predecesorii este, de fapt, impusa prin dumneavoastra, de Jose Barroso si Viviane Reding?

In primul rand, cred ca cel mai bine este sa avem un Procuror General si un procuror sef. Sigur, propus de ministrul Justitiei, avizat pe cat posibil de CSM si numit de presedintele Basescu. Asa incat, nu cred ca solutiile interimare si interimatul la interimat reprezinta o solutie buna, nici la parchete, nici in alte institutii publice. Doi, discutia cu Comisia Europeana si cu domnul Barroso, am discutat eu - cu doamna Reding nu am discutat, dar ii cunosc punctul de vedere - a adus in discutie aceasta procedura care intr-adevar adauga la lege, nu este prevazuta de lege, dar vreau sa stiti foarte clar de ce am ajuns la aceasta procedura. Pentru ca in fiecare zi si la presedintele Comisiei si la doamna comisar Reding si la secretarul general al Comisiei, doamna Catherine Day, oamenii din PDL in frunte cu doamna Macovei s-au dus si au spus ca in Romania trebuie sa ii aparam pe domnul Morar, pe doamna Kovesi, in Romania nu se respecta nicio lege, in Romania este coruptie peste tot si toate celelalte elucubratii pe care le cunoasteti foarte bine. Sigur ca efortul meu si al doamnei Pivniceru si al domnului Corlatean a fost de a incerca incet-incet, de a incerca sa demontam aceste aberatii. Nu am reusit in totalitate si este nevoie de consecventa in acest sens.

Oricum una dintre cele mai evidente minciuni, care a fost proferata, cred ca o luna sau doua, a fost aceea ca suspendarea domnului Basescu s-a facut ca sa ii schimbam pe doamna Kovesi si pe domnul Morar. De ce este una dintre minciunile cel mai usor de demontat? Pentru ca a fost suspendat domnul Traian Basescu, presedinte interimar a fost domnul Antonescu, intamplator ministru interimar la Justitie am fost chiar eu si nu s-au produs asemenea modificari, nu le-am avut niciodata in minte. Erau minciuni de cea mai joasa speta, proferate insa zi de zi in toate mediile de catre Macovei si compania. In momentul in care cineva tot timpul minte despre Romania la Bruxelles, sigur ca efortul este dublu de a dovedi ca nu ne dorim nimic altceva decat cu adevarat o conducere independenta si depolitizata a parchetelor. In acest moment, am constatat cu surprindere ca, chiar si cei care il sustin pe presedintele Basescu si au salutat acest transfer al domnului Morar de la DNA la Parchetul General, au facut-o intr-o nota politica. Au spus: excelenta mutarea, felicitari cu acesta lovitura data USL-ului. Ori eu ma gandeam ca tocmai cei care vorbesc de depolitizare, isi doresc cel mai tare politizarea acestei institutii.

Sunteti convins ca nu va prind alegerile parlamentare cu Morar procuror general? Adica fara ca ministrul Mona Pivniceru sa aiba doua propuneri acceptate de Traian Basescu pentru Parchetul General si DNA? Nu de altceva, dar dupa depunerea candidaturilor mai urmeaza trei saptamani de interviuri, vine noiembrie, apoi patru-cinci saptamani CSM-ul poate lesne tergiversa cvorumul intrucat au ramas doar 16?

Nu. Propuneri vor fi facute de catre doamna Pivniceru, conform graficului agreat cu Comisia Europeana. Nu pot sa acuz insa ce se va intampla sau nu in CSM. Am insa o experienta personala, in care doua zile cu greu am reusit sa obtin cvorum pentru a se lua act de decizia doamnei Pivniceru, asa incat nu exclud nicio varianta de tergiversare a numirilor. Cred insa ca este spre binele Justitiei din Romania sa avem Procuror General si procuror sef la DNA numiti si stabili, nu interimari, care depind intotdeauna de o vointa sau de un sprijin politic.

Inainte de 9 decembrie?

De maine, daca s-ar putea.

Cum ati putea sa redresati, cu Guvernul actual, imaginea zdrentuita a Justitiei actuale? Ce avea Justitia pe vremea cand erati magistrat in exercitiu, ce a pierdut? Va ganditi pe viitor la niste modificari necesare in privinta pachetului de legi pentru Justitie? Eventual, la o alta procedura de numire a sefilor de parchete?

Va reamintesc ca numirea sefilor de parchete s-a facut in acord inclusiv cu Comisia Europeana, cu care negociam atunci Capitolul 24 – Justitie si Afaceri Interne. Deci, numirea lor era atributul CSM-ului. In momentul in care domnul Basescu a devenit presedinte si doamna Macovei, bratul sau armat politic in Justitie, a devenit ministru, s-a modificat aceasta lege si s-a bagat aceasta influenta politica inevitabila in numirea procurorilor sefi. Asa incat, in continuare sustin ca daca vrem cu adevarat sa depolitizam, nu putem sa lasam sistemul profund politizat introdus de ministrul Macovei si presedintele Basescu, in 2005.

Doi, marea problema a Justitiei din Romania o reprezinta faptul ca atentia si a Comisiei Europene si a mass-media este canalizata in totalitate catre o mica parte a Justitiei, lupta anticoruptie. Care sigur ca este foarte importanta, dar care de multe ori imbraca si o haina foarte politizata. Nimeni din Comisia Europeana, nimeni din mass-media si din pacate nimeni pana acum din cei care au condus Ministerul Justitiei nu s-a uitat la partea importanta, substantiala a Justitiei, care inseamna durata proceselor, si vorbesc de procese civile, procese comerciale sau procese penale. Pana la urma, inclusiv marile procese penale facute de domnul Morar impotriva domnului Nastase s-au finalizat, unul dintre ele dupa sapte ani de zile cu achitare definitiva. Eu am fost procuror si tin minte ca daca aveam vreo achitare definitiva nu ma mai promova nimeni de la sector in alta parte. Cealalta, cu o condamnare sigur, nu am dreptul sa o comentez, dar de la ce s-a pornit, de la fapte mari de coruptie si s-a ajuns la niste afise care au fost facute...

Prima problema a Justitiei romanesti este durata uriasa a proceselor. O problema care exista si in alte tari, dar care afecteaza grav credibilitatea. Al doilea lucru, este incarcatura inadmisibila pe procurori si pe judecatori. Judecatori care intra la sedinta cu 70-80 de dosare nu vor putea niciodata fizic sa judece acele dosare si le vor prelungi pe multe dintre ele. Procurori care, inteleg ca procurorii de la DNA au sute de dosare. Al treilea lucru, problema de competenta. De ce a ajuns DNA sa ancheteze oameni care au votat la referendum? DNA a fost gandit, sigur doar in Spania exista aceasta formula, pentru a ancheta marea coruptie, nu pentru a ancheta pensionari si tarani care au votat la referendum.

Pentru ca au format in timp si acea Sectie de fapte conexe, care nu are trebui sa existe...

Care nu are nicio legatura! De ce ajung 80% dintre procesele din Romania la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care in loc sa fie o Curte de elita, asa cum sunt ele in toate tarile din lume - in America sunt noua judecatori la Curtea Suprema, aici a ajuns un fel de instanta de drept comun. Aproape totul se termina acolo. De ce ai un proces in Maramures sau in Suceava si ajungi sa te judeci cu el pana la Bucuresti, facand costul accesului la justitie ingrozitor de mare si insuportabil pentru cei mai multi? De ce lucrurile bune care s-au facut in aceasta perioada, si ma refer la primele modele de tribunale comerciale, de exemplu, sau tribunale pentru minori, de ce nu le extindem in toata tara? De ce nu exista o adevarata responsabilitate a magistratului? Eu sunt de parere ca fiecare judecator sau procuror este stapan pe solutia lui. Nu cred ca am auzit de un abuz mai mare decat acea situatie in care judecatorii au inceput sa fie cercetati penal de catre DNA pentru solutia data in dosar. Este cel mai grav abuz la independenta Justitiei. Marea problema este insa si ca exista suficiente cazuri de judecatori si procurori, procurori care au arestat oameni si au avut achitari definitive si condamnari la CEDO, si cred ca stiti la ce ma refer. Judecatori care au gresit si gresesc in mod constant, au un numar urias de casari si totusi nu este niciun fel de responsabilitate. Intotdeauna am considerat ca acestea sunt problemele grave ale Justitiei romanesti. Vorbesc acum ca un om care s-a pregatit mult timp nu sa fie prim-ministru, ci sa fie ministru al Justitiei, si sigur mi-as fi dorit sa fac aceste reforme. Acum insa, va avea din partea mea doamna Pivniceru tot sprijinul pentru a face o reforma reala in Justitie si nu de a vopsi de fiecare data gardul in niste culori care uneori dau bine la Bruxelles, alteori nu dau bine, dar care de fapt nu schimba nimic din fondul problemei.

Va dau un singur exemplu. Cred ca primul meu conflict public important cu domnul presedinte Basescu a fost la inceputul anului 2009, cand a cerut sa adoptam codurile noi prin asumarea raspunderii Guvernului si m-am opus, am spus: nu, haideti totusi sa le discutam in Parlament. Suntem in 2012, care era graba sa le adoptam in 2009? Asa incat, in acesti opt ani pentru partea de anticoruptie s-a facut foarte multa imagine si foarte putin pe fond, dovada ca Transparency International a degradat Romania, avem mai multa coruptie si perceptia publica asupra coruptiei este mult mai rea acum decat in 2004, iar problemele de fond ale Justitiei, de finantare, de organizare, de personal, sunt mult mai mari decat atunci. De asta cred ca, intre 2012-2016, trebuie facuta o reforma reala si transformarea Justitiei intr-un serviciu public de calitate. Oamenii dau bani, platesc taxe si nu primesc in schimb ceea ce se asteapta de la Justitie. Sigur ca partea cu MCV va ramane intotdeaua o parte care va atrage atentia media si va constitui un obiect de polemica.

Adica nu scapam de MCV ?

Nu, dar este o decizie politica. Foarte clar. Nu are rost sa ne facem iluzii in acest sens. Nu am scapat nici cu marele anticorupt Traian Basescu, nici cu marea anticorupta Macovei, nici cu extraordinarii procurori Morar si Kovesi, nu am scapat de MCV. Toti au fost atat de buni incat suntem tot cu monitorizare! Sigur ca intotdeaua este altcineva de vina. Dar, asta incerc sa va spun. E ca si cu Schengen. Nu ne-au primit acum cand este Guvernul USL. Pai, nu ne-au primit nici anul trecut cand era Guvernul PDL! Sunt niste decizii politice care exced problema stricta a ceea ce vorbim astazi.

VA URMA

Comentarii

# nu cred date 3 October 2012 18:47 -8

divide et impera? nu cred ca veti reusi vreodata, politicienilor. nu mai invrajbiti procurorii si judecatorii, ei sunt cei care muncesc si au creier, pe care il folosesc pentr toti, inclusiv pentru voi, politrucilor.

# goe date 3 October 2012 18:50 +9

dar v-ati gandit ca poate are dreptate? in fond, ii stie, provine dintre ei................ :-* :-* :-*

# procuror date 3 October 2012 20:30 -13

ponta ar trebui sa aiba bunul simt sa taca. Este cel mai arogant si mai incompetent prim ministru si cel mai prost ministru, fie el si interimar, al justitiei. el a stat in genunchi la stapanii europeni si ne-a obligat sa suportam si noi prostia europenilor si masinatiunile slugilor lui basescu. Corlatean a luat-o pe kovesi la externe pentru ca a alergat taranii cu biblia in mana prin sate si biserici. Ponta se lauda ca apara poporul, dar e doar lacheul lui basescu...

# Micul Infidus P(T)ontus date 3 October 2012 20:49 -6

Dupa bomba de ieri parca nu ma asteptam la luju sa dea interviuri cu tradatorii de tara (vezi diktatul de la Bruxelles, cele 11 porunci;vezi detasare Kovesi).Mai onorabil, in acest moment este Omar Hayssam decat Ponta.Poate in partea adoua a interviului il intrebati si despre diktat si despre Kovesi si despre procurorul Panait s.a.m.d.?

# imbecilitati date 3 October 2012 21:04 -6

...la scara guvernamentala,ca tocmai s-a incheiat comedia Oltchim !Pana la urma e bine ca n-au dat combinatul ; muncitorii respira usurati ca n-au ajuns pe mana ciocoilor-manevra de manevra ,tată! :D :D :D

# domino date 3 October 2012 23:14 +9

Ponta e bine intejntionat, dar mai trebuie si lasat. cum sa guvernezi cu ciocanitoarele alea de la Bruxelles pe creierii tai??? romani uniti-va.

# puzzle date 4 October 2012 03:21 +1

Daca gandeau ca tine si ca Ponta, Kogalniceanu, Bratianu si Tache Ionescu cand tranteau usile in nas marilor puteri nu mai exista Romania de mult, dupa cum se manifesta Basescu si mai recent si Ponta nu va mai exista in curand.

# viziru date 4 October 2012 06:57 +3

In speranta ca pot transmite Dlui Ponta astfel un mesaj, incerc in acesta forma sa il rog sa fie stulpul romanilor si scutul lor in toata acesta apasare si inrobire moderna a noastra ,de catre cei din UE Il rog sa faca un exercitiu al mintii si sa isi retraiasca momentele cind in urma alegerilor pe care le-a facut pentru copii ,are asteptari de la ei.Tot asa si aceleasi sentimente avem noi toti romanii si SPERAM ca va putem, Dle Ponta decora cu respectul nosrtu si cu aprecierea pentru siguranta care ati putea-o oferii, luptind pentru noi cei multi si dezamagiti.Ce simtiti cind vedeti coronita la final de an , pe capul copiilor ??Asta ati putea sa ne oferiti si noua dle prim-ministru??

# livia date 4 October 2012 08:47 -1

Se stia ca pe 2 octombrie ii expira mandatul baschetbalistei. De ce procedurile nu au inceput din august, pentru ca pe 3 octombrie sa fi avut sefi noi la cele doua institutii, si sa se evite interimatul? Stie cineva raspunsul????

# paul date 4 October 2012 09:20 +2

Pentru livia----Amintiti-va ce se intampla in august.Apoi , cand a fost numita Mona Pivniceru si dupa acea data, calculati cat timp a avut intreg Guvernul la dispozitie pentru a intocmi acele proceduri...ce sa faci in nici 3 saptamani? Mai stati putin si ganditi, inainte sa vorbiti !

# adi date 4 October 2012 10:52 +1

am urmarit aseara ce a spus D- l Ponta ,cred ca trebuie sa avem un pic de rabdare, nu se pot face miracole in 5 luni ,asa ca si noi trebuie sa il sprijinim

# Mesia date 4 October 2012 13:04 -1

"nu se pot face miracole in 5 luni" va contrazic unele au fost facute: s-a inchinat tara lui Barosso (cel altceva poate fi acceptarea celor 11 porunci, achizitionarea avioanelor F16 din Portugalia) a fost apreciata Kovesi in comunicatul de presa MJ pentru activitatea in slujba lui Basescu si in detrimentul poporului si pe cale de consecinta detasata in diplomatie, am votat USL sa scapam de fostii si ne-am trezit cu ei in USL (vezi UNPR)...

# Marian date 4 October 2012 19:36 -1

Sa-l sprijinim pe Ponta, sa devasteze tara poate! Voi ati innebunit bai bolsevicilor care tineti acest site comunist?  USL trebuie sa dispara ca tara sa o duca bine!!!

# Miklos date 5 October 2012 19:17 0

Cei care il sprijina(!) pe Ponta NU SINT COMUNISTI, BOLSEVICI etc. Sint pur si simplu, fie prosti, fie disperati de viata mizerabila(de cobai) facuta de basescu si pdl, timp de 8 ani, preponderent la ordin extern. Ponta nu poate face ceva bun nici in 5 ani, asa ca 5 luni nu mai conteaza. El are stofa de tradator care vrea sa ramina in istorie calcind pe cadavre. De aia a si fost impins in fata. EL TREBUIE SA DISPARA, o data cu psd-ul, ard, basescu si cam tot ce misuna in jurul lor. TREBUIE CEVA CURAT ! ALTCEVA! REPEDE !!!!!!

# costel date 4 October 2012 12:57 -1

nu mai tine asta cu "greaua mostenire".daca sunteti impotenti,dati-va demisia.nu sunteti cu nimic mai buni ca pdl-istii.va tot vaitati ca nu puteti face nimic.atunci demisia si lasati-i pe altii!

# costel date 4 October 2012 13:09 -2

nu mai tine asta cu "greaua mostenire".daca sunteti impotenti,dati-va demisia.nu sunteti cu nimic mai buni ca pdl-istii.va tot vaitati ca nu puteti face nimic.atunci demisia si lasati-i pe altii!

# vasile date 6 October 2012 12:37 0

Ce parere aveti la ei se poate si la noi Nu??? A aparut in MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2012 , LEGEA nr. 303 din 28 iunie 2004 (**republicata**)(*actualizata*) privind statutul judecatorilor si procurorilor (actualizata pana la data de 26 ianuarie 2012*) Si acum, atentie ce apare la ART. 82*)alin.7 (7) Judecãtorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public. JUDECATORII SI PROCURORII MILITARI POT OPTA INTRE PENSIA DE SERVICIU SI PENSIA MILITARA DE SERVICIU !!!!!…. Intrebare: MAI EXISTA PENSIE MILITARA DE SERVICIU , DEOARECE PENTRU MILITARII DE CARIERA A FOST DESFIINTATA , SAU EI ATATA MERITA???? Si la ART. 85*)alin.2 (2) Pensiile de serviciu ale judecãtorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevãzute la art. 84 se actualizeazã ori de câte ori se majoreazã indemnizaţia brutã lunarã a unui judecãtor şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare,

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.03.2024 – Oamenii s-au dus peste „Baronul Lamborghini” (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva