FREE MAZARE – Exclusiv. Din spatele gratiilor Radu Mazare, rapit de Sistem din Madagascar, rupe tacerea dupa ce Justitia malgasa a calificat extradarea sa drept un abuz: "Detentia mea in Romania devine ilegala... S-a comis o frauda la extradare... Predarea mea s-a facut fara existenta hotararii judecatoresti". Mazare a denuntat abuzurile si in Romania, insa instantele romane "au aratat ca nu sunt competente sa se pronunte asupra legalitati procedurilor derulate intr-un stat strain" (Scrisoarea)

Scris de: Elena DUMITRACHE

12.10.2020 16:34
Vizualizari: 5649

Avem in exclusivitate prima reactie a fostului primar al Constantei Radu Mazare dupa decizia definitiva a tribunalului Antananarivo care a statuat ca predarea acestuia din Madagascar catre autoritatile romane s-a facut cu incalcarea dispozitiilor legale si a tratatelor internationale. Vorbim despre decizia prin care s-a statuat fara echivoc nelegalitatea procedurii de extradare a lui Mazare si s-a dispus retrimiterea lui Mazare in Madagascar (Click aici pentru a citi). Intr-o prima reactie dupa publicarea hotararii tribunalului Antananarivo, Radu Mazare anunta ca va initia de indata toate demersurile judiciare pentru intrarea in legalitate a procedurii sale de extradare, exprimandu-si credinta ca de aceasta data i se va acorda "sansa unei proceduri corecte si legale".


 

In scrisoarea lui Radu Mazare, remisa Lumea Justitiei, fostul edil al Constantei povesteste cum s-a desfasurat procedura de extradare din Madagascar, dar si cum a fost preluat de autoritatile romane, fara sa aiba cunostinta, ori sa i se permita sa ia act de documentele in baza carora s-a pus in executare masura aducerii sale in Romania.


Radu Mazare: "Voi initia in Romania toate demersurile judiciare necesare intrarii in legalitate... Astept sa mi se acorde sansa unei proceduri corecte si legale"


In cutremuratoarea reactie pe care Radu Mazare o are dupa decizia tribunalului Antananarivo veti afla cum a fost posibil ca instantele romane sa fie indiferente fata de abuzul care s-a comis in procedura de extradare a lui Mazare din Madagascar. Caci, astfel cum reiese din scrisoarea lui Radu Mazare, in momentul in care a reclamat in instantele din Romania incalcarea drepturilor sale (dreptul la aparare si dreptul de acces la o instanta de judecata) in timpul procedurii de extradare, judecatorii romani au ridicat din umeri sustinand ca nu sunt competente sa se pronunte asupra legalitati procedurilor derulate intr-un stat strain.


Practic, dupa ce a reclamat in Romania incalcarea drepturilor sale, autoritatile romane nemiscand un deget pentru apararea sa in fata unor abuzuri crase, Mazare s-a vazut nevoit sa initieze un proces si in Madagascar, pentru a cere sa se constate nelegalitatile la care a fost supus: "In urma procesului demarat, s-a statuat definitiv ca procedura predarii mele a fost ilegala, deoarece au fost incalcate flagrant dispozitiile legale aplicabile".


In aceeasi scrisoare transmisa Lumea Justitiei, fostul edil al Constantei a anuntat ca va initia demersurile judiciare pentru ca procedura de extradare sa se desfasoare in mod legal, solicitand public ca de aceasta data sa i se acorde sansa unei proceduri legale si corecte!



Cititi in premiera remarcabila scrisoare a lui Radu Mazare dupa decizia tribunalului Antananarivo din Madagascar:


"In 08.05.2019, am fost arestat in Republica Madagascar unde eram rezident si solicitant de azil politic Inaltului Comisariat pentru Refugiati al Natiunilor Unite.


In 09.05.2019, in cauza ce a format obiect al dosarului nr. 2699/2/2019, Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca sunt intrunite conditiile legale in vederea solicitarii extradarii subsemnatului, conform Legii nr. 302/2004 (legea romana aplicabila in materie), pentru executarea unei condamnari de 9 ani inchisoare. In aceeasi zi, in cauza ce a format obiect al dosarului nr. 4453/1/2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit acelasi lucru cu privire la punerea in executare a unui mandat de arestare preventiva.


Cererea extradare formulata de Romania, adresata Republicii Madagascar, s-a bazat atat pe Legea nr. 302/2004 (legea romana), cat si pe Conventia ONU impotriva coruptiei.


Conform art. 105-114 din Legea nr. 027-2017 (legea malgasa in materie), extradarea se acorda numai in baza unei hotarari judecatoresti ramasa definitiva, urmata de avizul obligatoriu al ministrului justitiei.


Conform art. 71, raportat la art. 56-57, din Legea nr. 302/2004 (legea romana in materie): „este considerata baza legala necesara si suficienta pentru predarea (preluarea) extradatului un extras al hotararii judecatoresti ramasa definitiva prin care se dispune extradarea”.

Predarea mea catre politistii romani s-a facut la 19.05.2019, fara existenta (obligatorie) hotararii judecatoresti si a avizului ministrului justitiei din Madagascar.

Documentele care au stat la baza predarii-preluarii mele au fost doua autorizatii ale Procurorului de pe langa tribunalul din Antananarivo si un ordin de extractie a mea din inchisoarea malgasa in vederea predarii (Autorizatiile si Ordinul de extractie).

Pus in fata unei asemenea situatii de vadita incalcare a drepturilor mele – nerespectarea dreptului la aparare si a dreptului de acces la o instanta de judecata (drepturi fundamentale ale omului) – am invocat in fata judecatorilor romani atat nelegalitatea procedurii derulate in Madagascar, cat si nelegalitatea procedurii de preluare prin raportare la Legea nr. 302/2004 (legea romana aplicabila in materie). Fata de cele invocate, instantele romane au aratat ca nu sunt competente sa se pronunte asupra legalitati procedurilor derulate intr-un stat strain.

Fata de aspectul invocat de catre instantele romane, am initiat un proces in Republica Madagascar, in cadrul caruia am solicitat sa se constate nelegalitatile mentionate mai sus. In urma procesului demarat, s-a statuat definitiv ca procedura predarii mele a fost ilegala, deoarece au fost incalcate flagrant dispozitiile legale aplicabile.

Prin sentinta nr. 2625/07.09.2020, pronuntata de tribunalul de prima instanta Antananarivo, ramasa definitiva la 09.10.2020, s-au constatat urmatoarele:

„(…) pentru respectarea principiului legalitati este cazul sa se constate toate aceste nelegalitati si sa se repuna partile in situatia anterioara extradarii, chiar daca domnul Mazare Radu stefan va fi trimis pe teritoriul Republicii Madagascar“.

„(….) Declara cererile domnului Mazare Radu stefan ca intemeiate”.

„Declara ca a avut un viciu de procedura“.


Mai departe, instanta malgasa:

  • a stabilit ca a avut loc incalcarea art. 105 - 114 din Legea nr. 2017 - 027 din 29 ianuarie privind cooperarea internationala in materie penala;

  • a constatat nelegalitatea actelor Parchetului Antananarivo in cauza dosarului nr. 4258-RP/19, respectiv din data de:

  • 14 si 18 mai 2019 referitor la orice autorizatii de deplasare a functionarilor romani in vederea extradarii sale catre Romania;

  • 19 mai 2019 referitor la ordinul de extragere, prin care Sefului Penitenciarului de la Casa Centrala Antanimora i s-a dat ordinul sa ma extraga din institutia sus-numita, sa puna sa fiu condus la aeroportul International Ivato Antananarivo si sa ma predea oficialilor romani (mandatul de depunere din 14 mai 2019)


In final, instanta malgasa a declarat ca aceste acte sunt nule si neavenite, cu toate consecintele de drept, si a dispus repunerea mea in situatia anterioara extradarii si, in considerarea celor de mai sus, a hotarat:

„Republica Madagascar dispune si ordona:

Catre toti Executorii judecatoresti solicitati sa puna aceasta sentinta in executare.

Catre toti Procurorii Generali si toti Procurorii Republicii de pe langa tribunalele de Prima Instanta sa vegheze asupra acestei executari.

Catre toti Procurorii Generali si toti Procurorii Republicii de pe langa tribunalele de Prima Instanta sa vegheze asupra acestei executari.

Catre toti Comandantii si Ofiteri Fortei Publice sa ofere ajutor atunci cand li se solicita pe cale legala.

Drept pentru care, prezenta COPIE EXECUtORIE a fost (...) si eliberata domnului MAZARE Radu Stefan spre a-i servi drept titlu executoriu".


La acest moment, ca urmare a hotararii tribunalului de prima instanta Antananarivo, statul solicitat (Republica Madagascar), prin intermediului instantei competente, a statuat oficial si definitiv ca nu m-a predat in mod legal nici pentru executarea mandatului de arestare preventiva nr. 1/10.01.2018, emis de Inalta Curte de Casatie si Justitie, nici pentru executarea mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 269/2017/07.02.2019, emis de Curtea de Apel Bucuresti.


In aceasta situatie apare cu evidenta faptul ca la data inceperii producerii efectelor sentintei nr. 2625/07.09.2020, a tribunalului Antananarivo, detentia mea in Romania devine ilegala din 3 motive:

  • S-a comis o frauda la extradare conform art. 77 din Legea nr. 302/2004 (legea romana aplicabila in materie), care dispune: „Predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontiera sau alta masura de acelasi fel este interzisa ori de cate ori ascunde vointa de a se eluda regulile de extradare”;

  • La acest moment, se constata lipsa, cu efect retroactiv, a consimtamantului statului solicitat pentru faptele care au dat loc predari incalcandu-se principiul specialitatii, conform art. 74 din Legea nr. 302/2004 (legea romana aplicabila in materie), care prevede ca: „Persoana predata ca efect al extradarii nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta in vederea executarii unei pedepse, nici supusa oricarei alte restrictii ale libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea”;

  • Incidenta principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis – anularea (desfiintarea) actelor initiale atrage dupa sine desfiintarea actelor subsecvente, care s-au bazat pe primele.


Legalitatea detentiei este un principiu de baza al dreptului, consfintit de art. 23 alin. (2) din Constitutia Romaniei si de art. 5 parag. 1 lit. a) si parag. 4 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si de Codul de procedura penala roman sau Legea nr. 254/2013.


totodata, Conventia ONU impotriva coruptiei, ratificata de ambele state (roman si malgas), la art. 44 alin. (8) prevede: “extradarea este subordonata conditiilor prevazute de dreptul intern al statului parte solicitat” (in speta, Republica Madagascar), iar la art. 14: „oricarei persoane i se garanteaza un tratament echitabil in toate stadiile procedurii”.


Avand convingerea ca instantele romane vor proceda la fel ca instanta malgasa si vor constata ca regulile relative la cooperarea judiciara in materie penala au fost flagrant nesocotite, voi initia in Romania toate demersurile judiciare necesare intrarii in legalitate.


Daca, finalmente, Republica Madagascar, prin sistemul sau judiciar, a anulat actele ilegale si a dispus repunerea mea in situatia anterioara am convingerea ca instantele romanesti vor lua act de hotararea malgasa, vor constata nelegalitatea procedurii in baza careia am fost predat, a prezentei mele in Romania si a detentiei mele si vor restabili legalitatea, repunandu-ma in situatia anterioara, asa cum a hotarat instanta din Madagascar.

Astept sa mi se acorde sansa unei proceduri corecte si legale in ceea ce priveste predarea mea catre Romania.


Mazare Radu Stefan"

Comentarii

# M date 12 October 2020 17:31 +4

În sfârșit s-a făcut de ras ICCJ, vai mama voastră cu pensiile voastre speciale, ati demonstrat inca odat cât de mafioți sunteți și cum condamnați oameni nevinovati după cum vi se scoală vouă. Voi cu miistefeasa vostra pdofila care este specializata în pedofilie, trafic de persoane și mai nou răpire de persoane și lipsire de libertate. Hai sa vedem care dintre aceste javre vor merge la puscarie

# adria nicol date 12 October 2020 17:58 +6

Si Luluta care a închiriat un avion de lucx ca sà-l salte pe Popoa din India ? Si Coldea cu valuza întro tarà în ràzboi , sà-l gàseascà si sà-l "aducà" pe unu'? Si Adamescu mor? Si judecàtorul Stan Mustatà ? ïn timp ce interlopii fac legea în România , alde Duduianu si Corduneanu ? Si cu Laurentiu ? Si cu localele date în bobi de STS ? S-a aflat la Bruxelles cà în România Delocratia este autentificatà de o Institutie Militarà ?

# Baran Gheorghe date 12 October 2020 18:35 +2

Radu Mazare este mai mult decat un Iancu Jianu al zilelor noastre. Atat si ajunge.

# Ioana M. date 12 October 2020 21:22 0

Exista o conventie bilaterala de extradare cu Madagascar ? Exista o conventie de recunoastere reciproca a hotararilor judecatoresti ?

# Ciudy date 13 October 2020 08:14 0

Tribunalul din Aidelabalamouc e glumeț tare. Practic a făcut mișto de reclamant repunându-l în situația anterioară.

# Popescu date 13 October 2020 17:01 0

Propun trimiterea in Republica Malgasa a refugiatului politic dupa livhidarea afacerilor judiciare din Romania. Dacaxavfost extradat gresit , cum sustine acest infractor., e treba justitiei malgase nu a celei romane.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii