29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Hotararea CJUE privind SIIJ - un document politico-juridic

Scris de: prof.univ.dr. Adrian SEVERIN | pdf | print

23 May 2021 20:17
Vizualizari: 3602

Curtea de Justitie a UE (CJUE) a facut si face politica. Iar hotararea privind conformitatea legilor justitiei din Romania cu dreptul UE, cum am mai spus, musteste de ambiguitati politicianiste. Din ceata acestor ambiguitati trebuie extrase, pe cale de interpretare, concluzii care sa evite o criza constitutionala si sa asigure functionarea sistemului judiciar. Diferenta intre partea sanatoasa a magistraturii si magistratii #rezist, este ca cea dintai supune textul hotararii pronuntate de CJUE unei analize rationale, in timp ce ultimii il flutura deasupra capului strigand „Victorie!” si pretinzand ca Europa le-a dat permisiunea sa desfigureze justitia potrivit dogmelor lor si sa desfiinteze statul roman.


 

CONTRADICTIA INTRE INTERESUL FEDERAL SI INTERESUL NATIONAL

 

Este de netagaduit ca in constructia UE se ciocneste, cel putin la prima vedere, interesul acestei entitati de tip federal, constituita ca uniune de state si de cetateni, potrivit caruia legile federatiei ar trebui sa prevaleze asupra celor ale statelor federate, pe de o parte, cu interesul statelor nationale membre, potrivit caruia dreptul intern al acestora ar trebui sa aiba prioritate fata de cel transnational, european, pe de alta parte. La o privire mai atenta, se observa ca UE a fost creata de catre statele membre tocmai pentru a-si putea promova mai bine interesele nationale, punand in comun gestiunea unor dintre acestea si resursele necesare pentru promovarea lor. Prin urmare este logic ca regulile stabilite in comun prin actiunea institutiilor europene create in comun, sa fie respectate de toata lumea; inclusiv de institutiile judiciare nationale. Se poate vorbi deci, intr-un sens special, despre o adevarata lupta si unitate a contrariilor.

Pentru impacarea contrariilor s-a convenit ca in cazul unor neconcordante intre dreptul UE si dreptul intern al statelor membre, dispozitiile celui dintai sa prevaleze, dar in cazul neconcordantelor intre dreptul UE si Constitutiile statelor membre, ca si in acela al neconformitatii legilor nationale cu Constitutia nationala, Constitutia sa prevaleze. Astfel se confera UE caracterul sui generis al unei federatii de state-natiune, state care isi delega doar partial exercitiul suveranitatii, cu dreptul de a retrage delegatia atunci cand nevoile lor o cer.

In plus, competentele atribuite de statele membre institutiilor europene nu acopera toate domeniile suveranitatii nationale. Unul dintre acestea, in care dreptul UE ramane la nivelul principiilor, in timp ce reglementarea de detaliu apartine legiuitorului national, este cel al organizarii justitiei. Argumentele in favoarea unei asemenea solutii sunt numeroase. Printre altele, ele tin de imprejurarea ca organizarea sistemului judiciar este strans legata de traditiile specifice fiecarei natiuni, precum si de atributul de nedelegat al suveranitatii care priveste garantarea prin drept a ordinii in interiorul unei anumite comunitati, avand o anumita identitate culturala.  

Ambitiile unor jucatori statali si parastatali cu inclinatii oligarhice, care urmaresc sa domine Uniunea si, prin ea, natiunile care o compun, au luat-o inaintea proiectului si au facut ca intre institutiile comune (federale) si cele nationale sa apara tensiuni. O expresie a acestei tendinte este incercarea CJUE de a subordona Constitutiile nationale dreptului UE si a transforma organizarea justitiei nationale din obiect al unei competente partajate intre legiuitorul national si cel federal (unional), intr-o competenta exclusiva a uniunii. In dispretul total al conceptiei asezate la temelia UE (care nu exclude sporirea competentelor exclusive ale Uniunii, dar numai prin atribuirea lor voluntara de catre toate statele membre, iar nu prin rapt), se incearca obtinerea unui atare rezultat nu prin renegocierea si modificarea tratatelor constitutive, ci pe calea precedentului judiciar.

Ceea ce, evident, duce la nasterea unor crize constitutionale, la nivel national, si a unei crize politice, la nivel european. Intr-adevar, confruntate cu un conflict intre deciziile CJUE si propriile lor decizii, curtile constitutionale ale statelor membre nu au nimic altceva de facut decat sa repete pe plan intern, in spatiul jurisdictiei lor, ca ramane asa cum s-a vorbit: deciziile curtii constitutionale sunt general obligatorii pentru toate instantele nationale si prevederile Constitutiei nu pot fi ignorate de nici un judecator pe motiv de neconventionalitate / neconformitate cu dreptul UE.

Intr-un atare context, creat de ambitiile politice exprimate de CJUE si prin CJUE, este inevitabila interventia factorului politic, in discutie fiind nici mai mult nici mai putin decat raportul de putere dintre UE si statele nationale membre. Comisia europeana ameninta statele nesupuse cu declansarea procedurii de infringement (care sanctioneaza incalcarea obligatiilor decurgand din tratate), iar guvernele nationale (nu si cele antinationale, precum cel actual al Romaniei) se vad prinse intre Curtile constitutionale nationale, care le obliga la respectarea Constitutiei nationale, adoptata democratic, si institutiile europene, care le cer sa ignore ordinea constitutionala proprie in favoarea celei europene, lipsite de fundament democratic, respectiv sa renunte la insasi existenta statului ca subiect de drept (international) de sine statator.

Cum nimeni nu isi poate asuma riscul infrangerii in asemenea confruntari, ele se rezuma, de regula, la incercarea marii cu degetul si se termina in coada de peste. In termeni elevati aceasta se numeste remiza generatoare a „ambiguitatii constructive”. Cu alte cuvinte, fiecare ramane cu parerea lui si concilierea parerilor are loc de la caz la caz cu aplicarea principiului „cooperarii loiale”. Ramane de vazut cat de loial este fiecare guvern natiunii lui si cat de loiala este uniunea fiecarui stat membru.

 

AMBIGUITATEA CJUE TULBURA APELE JUSTITIEI ROMANESTI

 

Toate cele scrise mai sus se verifica in hotararea CJUE pronuntata la sesizarea aranjata de secta magistratilor #rezist din Romania. In acest caz, judecatorii europeni, numiti politic de guvernele lor si capturati politic de oligarhia europeana, care le asigura satisfacerea ambitiilor personale cu supra de masura, s-au bucurat si de sprijinul guvernului roman care, printr-un act de tradare patent, nu a sustinut suprematia Constitutiei nationale, ci a lasat sa se inteleaga, atunci cand nu a oferit argumente explicite, ca doreste ca dreptul european sa treaca nu doar inaintea legilor interne (ordinare, organice sau constitutionale), ci si inaintea legii fundamentale.

Cu cateva luni inainte, avocatul general a testat terenul printr-un aviz care, practic, anula existenta statului roman, lasand pe orice judecator de la nivelul oricarei instante judecatoresti sa inlature aplicarea Constitutiei Romaniei daca aprecia, asa cum vedea el lucrurile de la Pocreaca, Gaujani sau Frecateii din Deal, ca aceasta contravine intereselor (financiare) ale Uniunii. Activistii #rezist au aplaudat isteric, cerand accelerarea „reformelor” justitiei astfel incat sa se asigure deromanizarea ei, CCR a reactionat timid, mediile academice au asurzit lumea cu tacerea lor sumbra, si numai asociatiile profesionale ale magistratilor responsabili si sanatosi, sustinute de unele elaborari ale doctrinei, au trimis un adevarat mesaj de protest, avertizand (realist sau nu, nu mai conteaza) ca excesele CJUE ar putea provoca o adevarata revolta in sistemul judiciar romanesc. Cu siguranta, mai convingatoare decat aceste avertismente, vor fi fost luarile de pozitie ale Curtilor Constitutionale din alte state, comunicate pe canale diplomatice, care, intelegand ca se creeaza un precedent susceptibil sa se aplice si statelor lor, au atras atentia ca exista linii rosii de neignorat.  

In asemenea conditii, temandu-se sa dea celor pe care avea ordin sa ii sustina, dreptatea pe care acestia nu aveau de ce / cum sa o primeasca, CJUE a formulat un text care, permitand orice speculatie, nu va face decat sa alimenteze scandalul si haosul. Faptul se vede deja din interventiile lui Ion Stan, Ana Birchall, Cristi Danilet si altii ejusdem farinae, din care nu poti intelege ce este mai coplesitor: incompetenta sau reaua credinta.

Printr-un comunicat de un tupeu de-a dreptul huliganic al batalionului de asalt numit „Vedem (in)just”, pur si simplu se afirma fals ca hotararea Curtii de la Luxemburg ar fi stabilit ca atat legile justitiei adoptate dupa 2017, cat si deciziile CCR din aceeasi perioada ar fi subminat independenta justitiei, si  cere inlaturarea tuturor celor care au contribuit la aceasta. In realitate, ceea ce a facut CJUE a fost sa precizeze, este adevarat, in stilul oracolului din Delfi, criteriile unei justitii independente si sa transfere raspunderea pentru verificarea respectarii lor, prin confruntare cu situatia de pe teren, „instantelor de trimitere”.

Un prim efect negativ concret s-a produs la nivelul CSM, unde, sectia pentru procurori, interpretand ca ea insasi este o „instanta nationala” abilitata sa stabileasca masura in care normele romanesti cu caracter tehnic referitoare la raspunderea disciplinara a procurorilor, respecta principiul european general al „independentei” (corect este al „autonomiei”) acestora, altminteri niciodata negat in legislatia romana, a anulat acte de cercetare disciplinara si a inchis procedura referitoare la unii procurori dintre aceia ce „cu-a serviciilor porunca a lor patrie si-o schimba”.

La ceva, insa, si rau-i bun. Se deschide astfel discutia cu privire la intelesul sintagmei „instanta nationala” folosita in delirul redactional al CJUE.

 

CINE ESTE „INSTANTA NATIONALA” CARE POATE MODIFICA ORGANIZAREA SIIJ?

 

Asa cum orice cititor de buna credinta a observat, CJUE, parasind linia avocatului general si abandonandu-i pe sectantii #rezist din Romania, nu a indicat desfiintarea SIIJ si nu a afirmat ca aceasta structura a parchetului ar fi potrivnica dreptului UE. Referindu-se nu doar la SIIJ, ci si la orice alta unitate a parchetului care ar avea in competenta sa (exclusiv sau nu) urmarirea penala a magistratilor, CJUE a fixat niste repere de care trebuie sa se tina seama in reglementarea activitatii acestora, pentru a se asigura atat independenta justitiei, cat si echitatea procesului care sa conduca la aplicarea principiului aflarii adevarului.

Cu privire la intelesul acestor repere, precum si la transpunerea lor in constructia sistemului judiciar romanesc si in practica acestuia, au aparut deja analize de fond. Doamna judecator Dana Garbovan, printre altii, si-a propus o evaluare detaliata, din care primele texte au si fost publicate. Eu unul ma voi referi aici la un singur aspect, legat de problema organizarii SIIJ si nu numai.

CJUE, prin hotararea in discutie, a lasat instantelor nationale rolul de a decide daca garantiile enumerate de ea sunt respectate de normele ce reglementeaza infiintarea si functionarea SIIJ. Iata textul: Revine instantelor nationale sarcina de a verifica daca reforma care a condus in Romania la infiintarea unei sectii specializate in cadrul Ministerului Public, insarcinate cu anchetarea judecatorilor si a procurorilor, precum si normele privind numirea procurorilor incadrati in aceasta sectie nu sunt de natura sa faca sectia mentionata permeabila la influente exterioare. In ceea ce priveste carta, revine instantelor nationale sarcina de a verifica daca reglementarea nationala in discutie nu impiedica examinarea intr-un termen rezonabil a cauzelor referitoare la judecatorii si la procurorii vizati.

Intrebarea este: ce se intelege in acest context prin instante nationale” si instante de trimitere”? 

Sintagma din urma apare a fi mai explicita, ea referindu-se, probabil, la instantele judecatoresti romane care au sesizat CJUE (au trimis” intrebarea la CJUE) conform procedurii reglementate de TUE.

Ar putea, oare, aceasta sintagma sa primeasca un inteles mai larg pentru a include si persoanele juridice care au ridicat in fata instantelor judecatoresti romane problema trimisa spre dezlegare la CJUE? Opinam ca nu, intrucat potrivit tratatelor constitutive ale UE, numai anumite instante judecatoresti nationale au competenta de a solicita CJUE clarificari de principiu cu privire la interpretarea si aplicarea dreptului UE.

Indiferent de interpretare, insa, ma intreb cum ar putea modifica aceste instante legislatia pentru a aduce SIIJ la standardele europene? Caci de desfiintare nu poate fi vorba.

Ce sa faca instantele judecatoresti de trimitere apropo de SIIJ? Aici nu este vorba despre vreo contradictie intre dreptul material sau cel procesual intern si norme de drept material sau procesul ale UE, pe care judecatorul roman l-ar putea si ar trebui sa il aplice direct. (De regula, nu o face.) In discutie ar fi organizarea justitiei potrivit unei conceptii politice care, in limitele principiilor unanim impartasite la nivel unional, tine de aprecierea situatiei de fapt de catre legiuitor si de optiunile acestuia. O asemenea organizare poate fi modificata numai de legiuitorul national, chiar si atunci cand se urmareste asigurarea conformitatii cu principiile dreptului UE; drept care nu cuprinde o schema uniforma pentru organizarea parchetelor nationale. Judecatorul nu modifica legile, ci le aplica.

Problema se pune la fel si in ceea ce priveste forurile competente cu administrarea actiunii disciplinare.

O proba a imensei rele credinte cu care opereaza furiosii rezistentei hastagiste rezida si in aceea ca ei cer anularea actelor privind cercetarea in materie de raspundere disciplinara a magistratilor, pe motiv ca au fost efectuate sub coordonarea unor sefi interimari ai Inspectiei judiciare, dar s-au opus anularii sentintelor penale pronuntate de complete ale ICCJ ilegal constituite, in baza unor reglementari administrative neconstitutionale. Sunt oameni care stau in inchisoare executand condamnari lovite de nulitate absoluta, dar cercetarea disciplinara trebuie anulata pentru ca impartialitatea si independenta politica a unui inspector interimar sunt indoielnice.

Mai dificil de identificat imi pare, insa, instanta nationala” la care se refera CJUE. De ce? 

Admitand ca un judecator de la un tribunal oarecare apreciaza ca organizarea SIIJ, dar si a DNA sau DIICOT sunt neconforme cu dreptul UE (sa zicem, intrucat admit ingerinte externe, sau sefii unitatilor respective sunt numiti politic – la propunerea guvernului, cu un aviz al CSM care nu obliga la conformare), ce va putea el face? Sa refuze judecarea rechizitoriilor SIIJ, DNA sau DIICOT? Sa trimita dosarul pentru refacerea cercetarii de catre un alt parchet care respecta criteriile CJUE, inclusiv cu riscul depasirii termenului de prescriptie? Sa achite inculpatii ca fiind trimisi in judecata de un parchet incompatibil cu dreptul UE? Nu mi se pare posibil. Este nu numai absurd, dar sursa de haos judiciar.

Ironia face ca in cazul unei comparatii intre SIIJ, cu procurorii sai numiti de CSM fara ingerinta factorului politic, si DNA, cu procurori propusi si numiti politic, tocmai DNA sa trebuiasca a fi desfiintat in conformitate cu „instructiunile” CJUE.

Iata de ce, observand ca hotararea CJUE nu vorbeste de instante judecatoresti nationale”, ci de instante nationale”, credem ca au fost avute in vedere orice instante” (persoane juridice de drept public) competente cu alinierea legislatiei nationale la standardele dreptului UE. Referirea este, deci, la puterea legislativa, iar la nu cea judecatoreasca.

Instanta nu este doar judecatoreasca. Sintagma „instanta judecatoreasca” nu este o tautologie. Simtim nevoia sa vorbim despre „instante judecatoresti” tocmai pentru ca exista si alte tipuri de instante. Sinonime ale substantivului „instanta” sunt „for”, „adunare”, „autoritate”, „organ de stat”, „conducere”.

Observand aceasta intelegem la ce s-a gandit CJUE, cand a spus ca „revine instantelor nationale (iar nu instantelor judecatoresti nationale – nn) sa verifice daca reforma care a condus la infiintarea SIIJ” ridica probleme de conformitate cu criteriile de independenta existente in dreptul UE. Desigur, ambiguitatea a fost cautata, dar chiar si in conditiile ei, nu se poate trage o alta concluzie decat ca legiuitorul roman a fost invitat sa isi evalueze produsul in lumina clarificarilor aduse de CJUE cu privire la criteriile care trebuie urmarite din perspectiva europeana. Astfel CJUE a evitat sa se amestece in disputele politice interne din Romania, chiar daca simpatiza cu partea care dorea ca legislativul roman sa devina o anexa a celui european, iar Constitutia Romaniei o norma facultativa supusa cenzurii UE, si s-a limitat la a-si etala exigentele, lasand concluzia silogismului implicand comparatia dreptului romanesc cu cel al UE in sarcina „instantelor legiuitoare romane”. Iar acestea, in exercitarea competentelor lor, recunoscute atat in dreptul constitutional romanesc, cat si in dreptul UE, vor avea in speta ultimul cuvant.  

Abia asa si numai asa vom evita „criza juridica de amploare” (sic!) pe care o deplang cu lacrimi de crocodil magistratii #rezist, punand-o in seama altora, pe cand chiar ei sunt aceia care imping Romania in criza.

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva