24 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

IATA CUM SE LUCRA PE PROTOCOL – Procuroarea DNA Ana Dana cerea, in 2014, sprijinul UM 0232 SRI si al lui Florian Coldea pentru solutionarea unui dosar al lui Radu Mazare. In loc sa apeleze la Politie, Institutul National de Criminalistica sau INEC, Ana Dana cerea unitatii militare a SRI sa faca rapoarte tehnico-stiintifice. Halucinant, procuroarea DNA a vrut sa afle de la Coldea daca niste cetateni greci se mai afla in Romania. O fi confundat SRI cu Politia de Frontiera?

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

18 April 2018 18:44
Vizualizari: 17124

Inca o dovada de cooperare intre SRI si DNA! In anul 2014, cand Florian Coldea (foto) era seful operativ al Serviciului Roman de Informatii, procurorii din subordinea sefei DNA Laura Kovesi ii trimiteau acestuia adrese pentru a solicita furnizarea unor informatii legate de niste cetateni straini, ori efectuarea unor expertize tehnico-stiintifice pe un document existent intr-un dosar penal pentru a certifica daca este sau nu real. Dezvaluirea a fost facuta de Victor Ciutacu in cadrul emisiunii Editiei de seara din data de 17 aprilie 2018, acesta publicand o serie de documente care se regasesc, conform precizarilor jurnalistului, in cadrul unui dosar penal aflat in instanta care il vizeaza pe fostul primar al municipiului Constanta Radu Mazare.


Documentele sunt o bombe pentru Directia Nationala Anticoruptie pentru ca vin sa contrazica declaratiile Laurei Kovesi, care a sustinut atata vreme ca nu au exista echipe mixte de procurori si ofiteri SRI. Or, dezvaluirea de marti seara de la Romania TV arata ca SRI, desi nu era acreditat de MJ, producea mijloace de probe in dosarele penale pe care mai apoi procurorii le atasau cauzelor. Totodata, prin documentele prezentate de Victor Ciutacu sunt completate astfel dosarele in care s-a putut proba colaborarea dintre procurori si ofiteri SRI, precum dosarul "Paltin Strudza", in care procurorul Iulian Nica s-a deplasat nesilit de nimeni la SRI cu bratul de inregistrari pentru a cere ajutorul ofiterilor.

UM 0232 Bucuresti, partenera DNA in constatari tehnico-stiintifice

De aceasta data, in documentele prezentate de Victor Ciutacu sunt solicitate insa alte tipuri de ajutoare.

Concret, printr-o adresa din 17 martie 2014, semnata de procuroarea Ana Dana si contrasemnata de seful de Sectie Claudiu Dumitrescu din DNA s-a solicitat "UM0232 Bucuresti" a SRI ca prin specialistii din cadrul unitatii sa se efectueze o constatare tehnico-stiintifica in cauza lui Radu Mazare, pentru a certifica daca la dosar a fost depus in original "contractul de imprumut incheiat la data de 22.01.2004, intre Mazare Radu Stefan, in calitate de imprumutator, si Ioanis Poulos Skantzikas, cetatean grec, in calitate de imprumutat".

Mai exact, Ana Dana cerea UM 0232 SRI Bucuresti sa "analizeze caracteristicile fizico-chimice ale substantelor prezentate pe acest document, identificarea echipamentelor de imprimare si a instrumentelor de scriere pe acest document, in vederea stabilirii daca acest document a fost intocmit la data de 22.01.2004" (vezi facsimil 1).



Urmare acestei adrese venite din partea procuroarei Ana Dana de la DNA, UM 0232 SRI Bucuresti a procedat la efectuarea Raportului de constatare tehnico-stiintifica nr. 36/25.04.2014 pe care Victor Ciutacu la prezentat marti seara la Romania TV:

Dupa cum veti vedea, UM 0232 SRI Bucuresti nu este straina de astfel de practici, nefiind primul raport de acest fel pe care il efectueaza, asa cum procuroarea DNA Ana Dana stia ca nu bate la usi straine atunci cand a cerut efectuarea unei astfel de expertize de la o unitate militara.

Lumeajustitiei.ro publica in octombrie 2013 un articol in care arata ca aceeasi UM 0232 Bucuresti a SRI din dosarul lui Radu Mazare a mai efectuat, in iulie 2013, un alt raport de constatare tehnico-stiintifica, de aceasta data in dosarul "RCS&RDS-Antene". La acel moment, prin Raportul de constatare tehnico-stiintifica nr 57/04.07.2013, ”experti” din SRI stabileau: "contractul ajuns in posesia inculpatului Alexandrescu George Sorin, a fost cel ridicat de echipa Garzii Financiare de la SC BODU S.R.L., care apoi a fost incredintat martorului Armas Cosmin, care l-a transmis invinuitului Serban Pop prin intermediul lui Carbunaru Gabriel."

Problema de atunci, la fel ca si in alte dosare in care este posibil sa se fi recurs la parteneriatul SRI-DNA, este ca astfel de expertize se fac dintotdeaua de Politie, de Institutul National de Criminalistica sau de Institutul National de Expertize Criminalistice. Nici vorba de vreo unitate militara care nu are cum sa fie acreditata de Ministerul Justitiei pentru a efectuate mijloace de proba in dosarele penale!

Florian Coldea, politist de frontiera

Acesta nu este insa singurul document prezentat de Victor Ciutacu. In aceeasi perioada in care cerea de la UM 0232 SRI Bucuresti sa faca expertize in dosarul lui Radu Mazare, procuroarea Ana Dana, contrasemnata de procurorul sef sectia Claudiu Dumitrescu i-a scris sefului operativ al SRI, Florian Coldea, pentru a-l ruga sa le comunica daca "la data de 22.01.2004 urmatoarele persoane figureaza intrate pe teritoriul Romaniei". Persoanele despre care Ana Dana cerea informatii de la Coldea erau trei cetateni greci, respectiv cel caruia Radu Mazare i-a imprumutat o suma de bani pentru care se intocmise contractul de imprumut si cei doi martori care au asistat la semnarea contractului.

Solicitarea procuroarei Ana Dana este cel putin ciudata, aceasta adresa putand fi facuta la Politia de Frontiera sau la Directia de Pasapoarte, in niciun caz la Serviciul Roman de Informatii!

Iata solicitarea procuroarei Ana Dana:

 

Vizionati mai jos inregistrarea emisiunii de marti seara de la Romania TV:


Comentarii

# Jos sistemul securist ! date 18 April 2018 19:33 +10

Uitati-l si pe asta : carnatzul care conducea tara ! :-x

# Gilu date 18 April 2018 19:35 0

Sunt curios daca l_ a gasit in cele din urma pe Poulos , ala ...

# NICU date 18 April 2018 21:42 +8

Cei care cerceteazä ,,inculpatii,, sunt mai vinovati decät inculpatii pe care ii cercetau.

# adrian date 19 April 2018 08:15 +3

Ar trebui aflat si daca acest Coldea a fost implicat in fabricarea dosarelor penale la Parchetul General.Dosarul 18890/281/2016 pare facut de securisti si nu de Parchetul General.SRI=Parchetul General?Sunt in aceasi cladire,unul la nr. 12,celalalt la nr.14.Cred ca se comunica si din interioul cladirii,nu doar din exterior.

# dragos date 20 April 2018 17:58 0

Nelamurire: Conform ordonantei procurorului "...inculpatul .... cu prilejul solutionarii propunerii de arestare preventiva, da o declaratie in fata instantei" (dupa cate stiu judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza propunerea parchetului). Apoi, inculpatul depune la dosarul cauzei (aflat in custodia instantei) un mijloc material de proba - un inscris in ORIGINAL. Intrebarea e: cum a ajuns aceasta proba IN ORIGINAL in mainile procuroului, avand in vedere ca ea fusese depusa la dosarul aflat in instanta si nu facea parte din materialul de urmarire penala (adica nu a fost depus la parchet)? Daca instanta avea dubii cu privire la autenticitate, nu cumva trebuia sa dispuna in mod direct efectuarea expertizei prin incheiere? Sau, daca instanta a avut indicii privind o infractiune de fals, a sesizat cumva procurorul cu privire la acest aspect? Este legala sustragerea de catre procuror a inscrisurilor in original aflate la dosar?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 23.04.2024 – „Baronul Lamborghini” risca sa fie arestat 30 de zile. Propunere pentru reorganizarea parchetelor (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva