INCULPATA KOVESI, VULNERABILITATE PENTRU ROMANIA - Premierul Viorica Dancila avertizeaza cu privire la riscul numirii Laurei Kovesi la sefia Parchetului European: „Trebuie sa-si rezolve problemele cu justitia. Ce ne facem daca acele acuzatii sunt reale? Nu stiu daca sunt reale sau nu (e o ipoteza), dar cred ca imaginea Romaniei va fi afectata, iar eu vreau ca imaginea tarii mele sa fie foarte buna”
Imaginea Romaniei va fi afectata daca Guvernul va sustine pentru sefia Parchetului European (EPPO) o inculpata care in cele din urma va fi condamnata definitiv. Este avertismentul lansat de catre premierul Viorica Dancila (foto 2) in legatura cu fosta sefa DNA Laura Kovesi (foto 1), Dancila sfatuind-o pe Luluta sa-si rezolve mai intai problemele din justitie.
Sefa Executivului a oferit aceasta declaratie pentru ziarul britanic The Guardian, o publicatie care in articolul de marti, 16 iulie 2019, a ridicat-o in slavi cat a putut pe anticorupta Kovesi, omitand bineinteles sa mentioneze ca aceasta este cercetata in doua dosare penale pentru nenorocirile comise de DNA in mandatul ei de procuror-sef.
Iata precizarile prim-ministrului despre Kovesi:
„Trebuie sa-si rezolve problemele cu justitia. Ce ne facem daca acele acuzatii sunt reale? Nu stiu daca sunt reale sau nu (e o ipoteza), dar cred ca imaginea Romaniei va fi afectata, iar eu vreau ca imaginea tarii mele sa fie foarte buna”.
In acelasi interviu, Viorica Dancila a aratat cum Comisia Europeana continua sa tina cizma pe grumazul Romaniei si al Bulgariei, prin mentinerea scandalosului Mecanism de Cooperare si Verificare:
„Daca MCV-ul ar fi valabil pentru toate statele-membre, atunci eu nu as vorbi despre un dublu standard. Dar cand se aplica doar pentru doua state... Nu o sa comentez despre continut sau daca unele dintre ele (n.r. dintre rapoartele MCV) sunt sau nu corecte, ci despre principiu in sine”.
Declaratia de marti a Vioricai Dancila despre Laura Kovesi este pe aceeasi linie cu luarea de pozitie de vineri, 12 iulie 2019, de la Ambasada Frantei:
„Opinia mea personala este ca fiecare trebuie sa-si lamureasca anumite lucruri atunci cand candideaza pentru o functie si acest lucru ar fi si in beneficiul domniei sale. Atata timp cat exista anumite aspecte legate de domnia sa, eu personal nu cred ca este oportuna o sustinere. Dar acest lucru (asa cum am spus) il vom stabili in forurile statutare, din punct de vedere al partidului. Aceasta este opinia mea si sunt constanta opiniilor pe care le am.
Fiecare avem dreptul la o opinie, asa este in democratie. Daca aceste opinii sunt divergente (n.r. se referea la pozitia presedintelui Klaus Iohanis), acest lucru nu este un lucru neobisnuit. Este opinia mea si o sustin. De fiecare data am spus ca atunci cand cineva accede intr-o anumita functie, trebuie sa nu aiba semne de intrebare referitoare la activitatea domniei sale si acest lucru il gandesc pentru toate persoanele, nu neaparat pentru doamna Kovesi. Stiti ca doamna Kovesi a fost revocata in timpul unui ministru care facea parte din Guvernul pe care-l conduc si sustin ceea ce am spus si atunci”.
Precizarile sunt extrem de binevenite avand in vedere ca, anterior, pe 5 iulie 2019, Dancila nu fusese la fel de transanta pe subiectul Kovesi: „Nu am discutat despre acest lucru. Pentru a lua o decizie sau pentru a vedea modul in care ne pozitionam vizavi de acest subiect trebuie sa avem o discutie in forurile statutare. Am spus inca de la preluarea mandatului ca atunci cand luam decizii nu trebuie sa le ia doar presedintele sau un grup restrans. Fiecare decizie trebuie sa ne-o asumam si daca este o decizie buna, sa avem si noi satisfactia acestei decizii in forul in care am luat aceasta decizie, daca este o decizie rea, sa ne-o asumam cu totii. (...)
Trebuie sa avem democratie in partid si sa luam deciziile impreuna. Nu am discutat acest subiect si nu vreau sa vin cu o parere personala. Vreau sa vin cu parerea forumului statutar”.
In seara aceleiasi zile, premierul mersese tot pe ideea potrivit careia trebuie sa se pronunte „forurile statutare” din PSD:
„Nu am afirmat asa ceva (n.r. ca o sustine pe Kovesi). Spun ce am afirmat la Galati. M-au intrebat daca o sustinem pe doamna Kovesi. Si am spus ca nu pot sa dau un raspuns, pentru ca deciziile le luam in forurile statutare si ca este important sa vad opinia tuturor colegilor mei si vom face o analiza, pentru a avea o directie in care sa mergem. Nu am spus ca sustin, nu am spus ca nu sustin. Am mai spus faptul ca nu este corect ca eu, singura, sa iau o decizie intr-un sens sau altul. De aceea, atunci cand va fi nevoie, vom face un Comitet Executiv National si impreuna vom decide directia in care vom merge.
Am vazut ca a aparut aceasta stire. Daca reluati conferinta de presa pe care am avut-o la Galati, veti vedea ca aceasta a fost atitudinea mea acolo si in niciun caz nu mi-am exprimat sustinerea sau nesustinerea pentru doamna Kovesi”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# PENALA COVESI,in sfarsit ; este Ciolanis ca n-ai gandit ? 16 July 2019 18:51 +8
# Uitati-o si pe boschetara sistemului Basescu...dupe gratii, 16 July 2019 18:56 +9
# Pintea 16 July 2019 20:34 +2
# Lale 17 July 2019 06:33 +1
# Intrebare 17 July 2019 11:41 -1
# Ioana M. 17 July 2019 19:45 0