18 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

INSPECTIA CSM A INCHIS OCHII – Curtea de Apel Bucuresti a dispus citarea procurorului Dragos Bujorean pentru a explica in fata instantei de ce nu s-a abtinut la intocmirea Rechizitoriului impotriva avocatilor din UNBR-Bota, in conditiile in care era avocat in baroul advers, care a facut plangerea si s-a constituit parte civila cu 300.000 euro. Citarea s-a dispus in dosarul in care Bota a atacat rezolutia de clasare data de Inspectia CSM in cazul Bujorean (Documente)

Scris de: L.J. | pdf | print

20 December 2015 10:36
Vizualizari: 180823

Actiune de pionierat la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia VIII Contencios. Presedintele UNBR-Bota, avocatul Pompiliu Bota a solicitat instantei anularea rezolutiei de clasare data de Inspectia Judiciara in cazul procurorului Dragos Bujorean (foto 2) de la PJ Suceava si a cerut sanctionarea disciplinara a procurorului pentru incalcarea obligatiei de a se abtine intr-o cauza in care se afla in conflict de interese.


 Concret, avocatul Bota l-a acuzat pe procurorul Dragos Bujorean de faptul ca a efectuat cercetari penale impotriva sa si altor avocati din structura sa, emitand rechizitoriu (foto 1) cu acuzatia de practicarea fara drept a profesiei de avocat si altele, in conditiile in care era obligat sa se abtina. Bujorean a fost acuzat ca nu s-a abtinut in conditiile in care in timpul urmaririi penale pe care o efectua a devenit avocat in Baroul Suceava – aripa traditionala, cea care a facut plangere impotriva avocatilor din barourile din UNBR-Bota si care s-a constituit parte civila in dosar cu suma de 300.000 euro. Actiunea in instanta survine dupa ce, in prealabil, Inspectia Judiciara, in modul ei binecunoscut de a musamaliza orice evidenta atunci cand exista anumite interese, a inchis ochii la starea de incompatibilitate si a clasat plangerea disciplinara formulata impotriva procurorului Dragos Bujorean, evitand sa specifice care sunt acuzatiile concrete si de ce nu a existat conflict de interese. Asta in conditiile in care procurorul Bujorean, devenind avocat al baroului traditional din Suceava, a devenit practic membru al Baroului care a facut plangerea penala si s-a constituit parte civila.

In privinta Rechizitoriului (vezi foto 1) surprinde faptul ca acesta a fost editat in coperti de carte, si nu intr-un dosar cu foi legate si numerotate, sigilate la sfarsit, cum este practica in toate parchetele din Romania. Unde oare a confectionat Bujorean acest tip nemaintalnit de rechizitoriu?

O premiera: Curtea de Apel Bucuresti a dispus citarea lui Bujorean

Noutatea in materie este faptul ca la termenul din 10 decembrie 2015, judecatoarea Andreea Marchidan, a admis cererea reclamantului Pompiliu Bota si a dispus in cadrul cercetarii judecatoresti ca procurorul Dragos Bujorean sa fie citat la locul sau de munca pentru a se prezenta sa dea explicatii in fata instantei, la termenul din 28 iuanuarie 2016, cu privire la motivele pentru care nu s-a obtinut in conditiile in care este avocat in baroul care a facut plangerea care a stat la baza rechizitoriului pe care l-a emis.

Actiunea lui Pompiliu Bota se intemeiaza pe recenta decizie a Curtii Constitutionale, care a statuat ca actele Inspectiei Judiciare pot fi atacate in instanta, in virtutea dreptului liberului acces in justitie. Publicam in continuarea actiunea aflata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, cu mentiunea ca rezolutia de clasare a Inspectiei CSM o puteti citi atasata la finalul articolului.

DOMNULE PRESEDINTE

Subsemnatul Bota Pompiliu... chem in judecata CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII – INSPECTIA JUDICIARA, cu sediul in Bucuresti, B-dul Regina Elisabeta nr. 40, sectorul 5, pentru ca prin hotararea ce va fi pronuntata :

-sa dispuneti anularea Rezolutiei de clasare din 23.06.2015, pronuntata in dos. nr. 2699/IJ/705/DIP/2015 a Inspectiei Judiciare,

-sa obligati parata la efectuarea activitatilor specifice de cercetare disciplinara a domnului procuror BUJOREAN DRAGOS din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava si aplicarea unei sanctiuni disciplinare potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2003 privind Statutul judecatorilor si procurorilor, pentru urmatoarele

MOTIVE

In fapt, la 07.05.2015 am sesizat in scris CSM – Inspectia Judiciara, in scopul efectuarii de verificari fata de procurorul BUJOREAN DRAGOS din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava, in contextul solutionarii Dosarului penal nr. 3100/P/2012, in sensul ca acesta tergiverseaza solutionarea acestui dosar si nerespectarea indatoririi de a se abtine.

Potrivit Rezolutiei de clasare din 23.06.2015, pronuntata in dos. nr. 2699/IJ/705/DIP/2015, Inspectia Judiciara, in temeiul art. 47 alin. 1 lit. din Legea nr. 317/2004 a procedat la clasarea sesizarii subsemnatului pe motiv ca nu s-au prefigurat elemente de natura a conduce la concluzia existentei indiciilor savarsirii unor abateri disciplinare in sarcina procurorului BUJOREAN DRAGOS din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava.

Fata de solutia pronuntata am formulat plangere impotriva rezolutiei de clasare prin care am solicitat completarea verificarilor in cauza, aducand in plus elemente care sunt de natura a prefigura existenta elementelor constitutive ale unor abateri disciplinare, ce pot fi retinute procurorului de caz. Potrivit comunicarii nr. 4699/IJ/DSCR/2015 din 28.06.2015, parata Inspectia Judiciara si-a mentinut punctul de vedere exprimat anterior cu privire la aspectele sesizate.

De precizat ca adresa de inaintare a Rezolutiei de clasare din 23.06.2015, pronuntata in dos. nr. 2699/IJ/705/DIP/2015 a Inspectiei Judiciare, are mentionata data de 03.07.2015.

Motivarea tergiversarii cercetarilor prin invocarea faptului ca procurorul de caz a derulat un numar important de activitati specifice urmaririi penale, cum ar fi 39 de perchezitii domiciliare, 23 de perchezitii informatice, numeroase extinderi si audieri de persoane, nu este de natura a justifica incalcarea dispozitiilor art. 99 din Legea nr. 303 din 28.06.2004, in sensul solutionarii cu celeritate a cauzelor, dosarelor penale sau a altor lucrari specifice urmaririi penale, in conditiile in care majoritatea activitatilor de urmarire penala au fost derulate de organele de cercetare penala ale politiei judiciare.

Prin modul defectuos de efectuare a verificarilor, de justificare a tergiversarii cercetarilor, parata Inspectia Judiciara nesocoteste in acelasi timp prevederile art. 8 Cod proc. pen., art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, potrivit carora orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil si intr-un termen rezonabil a cauzei sale.

Verificarile superficiale efectuate de parata Inspectia Judiciara, care potrivit art. 31 alin. 2 din Constitutie are competente in domeniul raspunderii disciplinare a procurorilor, este de natura a tolera nerespectarea atributiilor organului de urmarire penala in ceea ce priveste respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor.

In baza art.6 si art.13 din Conventie statele semnatare sunt obligate sa ia masuri pentru judecarea intr-un termen rezonabil a cauzelor cetatenilor proprii. Incepind cu hotarirea pronuntata in cauza Kudla vs Polonia (2000) statele sunt obligate sa puna la indemina partilor o cale de recurs eficienta pentru valorificarea plingerilor privind depasirea duratei rezonable a procedurii penale. Ca o consecinta a adoptarii acestei decizii, Polonia a adoptat in 2004 o cale efectiva de atac impotriva tergiversarii procedurilor penale de catre procurori.

In consecinta, apreciez ca durata procesului de peste 3 ani, in cadrul unui singur nivel de jurisdictie, din cauze care nu tin de comportamentul inculpatilor, a depsit limita termenului rezonabil de solutionare a dosarului. Parata nu a constatat cu ocazia verificarilor efectuate, probe ca acestia ar fi contribuit la tergiversarea procesului sau ca s-ar fi sustras in vreun fel de la procedurile penale, iar drepturile la aparare si garantiile procesuale nu au fost exercitate in mod abuziv.

Motivarea clasarii sesizarii formulate de subsemnatul impotriva procurorului Bujorean DRAGOS pentru nerespectarea indatoririi de abtinere, prin invocarea faptului ca in cauza au fost formulate 4 cereri de recuzare, respectiv doua ale inculpatului petent Bota Pompiliu si a altor inculpati si ca toate au fost respinse, este gresita din urmatoarele considerente:

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, indatorirea de abtinere a procurorului de caz nu este conditionata de existenta sau inexistenta unor cereri de recuzare si de modul de solutionare a acestora.

Dosarul penal nr. 3100/P/2012 instrumentat de procurorul Bujorean DRAGOS, are ca obiect plangerea formulata de Baroul Suceava (traditional) impotriva subsemnatului si a altor avocati din Baroul Suceava (structura Bota), in vederea efecturarii de cercetari sub aspectul exercitarii fara drept a profesiei de avocat. Reclamantul s-a constituit parte civila cu suma de 300.000 Euro.

In timpul derularii de activitati specifice urmaririi penale in Dosarul nr. 3100/P/2012, procurorul de caz Bujorean DRAGOS, se adreseaza reclamantului cu cerere si este primit in profesia de avocat, inscris pe tabloul avocatilor suspendati al reclamantului.

Prin dobandirea calitatii de avocat, procurorul de caz dobandeste implicit calitatead e parte vatamata si de parte civila, intrucat Legea nr. 51/1995 prevede ca Baroul dintr-un judet este alcatuit din toti avocatii din acel judet, fara nici-o exceptie.

In consecinta apreciez ca in situatia de fata sunt intrunite elementele constitutive ale cazului de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. 1 lit. f C.P.P., in sensul ca dobandirea calitatii de parte vatamata si de parte civila, genereza o suspiciune rezonabila ca impartialitatea procurorului Bujorean DRAGOS este afectata.

Obligatia abtinerii este prevazuta in mod expres de art. 66 Cod proc. pen.

Prin urmare, fata de dispozitiile art. 64-67 Cod proc. civ., art. 6 paragraful 1 teza 1 CEDO, art. 47 teza a II-a prima parte CDFUE, art. 101-110 dinLegea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, art. 5-11 din Legea nr. 303/2004, Rezolutia de clasare din 23.06.2015, pronuntata in dos. nr. 2699/IJ/705/DIP/2015 a Ins pectiei Judiciare este nelegala, cu consecinta incalcarii drepturilor funadamentale mentionate anterior si a calitatii actului de justitie.

Probe: Dosarul penal nr. 3100/P/2012, inscrisuri, proba cu 2 martori, interogatoriul procurorului Bujorean DRAGOS.

In temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 solicit citarea paratei Inspectia Judiciara cu mentiunea depunerii la dosarul prezentei cauze a intregii documentatii care a stat la baza emiterii Rezolutia de clasare din 23.06.2015, pronuntata in dos. nr. 2699/IJ/705/DIP/2015, precum si orice alte date sau lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.

DOCUMENTAR - MINUTA

intalnirii dintre conducerea CSM si membrii Comisiei unificarea practicii judiciare cu presedintele Sectiei civile de la ICCJ, reprezentantul PICCJ si presedintii sectiilor civile, conflicte de munca si asigurari sociale a curtilor de apel pentru discutarea problemelor de practica judiciara neunitara 12 noiembrie 2008

12. Problema formularii cererilor de abtinere pentru alte cazuri decat cele prevazute de Codul de procedura civila (de exemplu, in ipoteza nasilor de cununie) (Curtea de Apel Craiova)

a) Intr-o prima opinie, se sustine ca, daca nu se face dovada existentei unei situatii prevazute de Codul de procedura civila, cererea trebuie respinsa.

b) In a doua opinie, se considera ca daca se face dovada situatiei invocate, cererea este intemeiata, intrucat un astfel de motiv se incadreaza in Codul deontologic.

Nota DLDC: In sustinerea celei de a doua opinii, un argument in plus il poate constitui si necesitatea protejarii nu doar a impartialitatii judecatorilor si procurorilor, ci si a aparentei de impartialitate (sens in care urmeaza a se face o aplicare corespunzatoare a disp. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare potrivit carora: „Judecatorii si procurorii sunt obligati sa se abtina de la orice activitate legata de actul de justitie in cazuri care presupun existenta unui conflict intre interesele lor si interesul public de infaptuire a justitiei sau de aparare a intereselor generale ale societatii, cu exceptia cazurilor in care conflictul de interese a fost adus la cunostinta, in scris, colegiului de conducere al instantei sau conducatorului parchetului si s-a considerat ca existenta conflictului de interese nu afecteaza indeplinirea impartiala a atributiilor de serviciu.).

Opinia exprimata la litera B este cea majoritara, fiind recomandata a fi imbratisata de judecatori.

* Cititi aici Incheierea CA Bucuresti prin care procurorul Bujorean a fost citat sa explice in instanta de ce nu s-a abtinut

* Cititi aici Rezolutia de clasare a Inspectiei Judiciare a carei anulare s-a cerut in instanta

Comentarii

# av Bota date 20 December 2015 11:20 +9

Nu cred ca are curaj sa vina, e frate de ,,lipsa barbatie,, cu Kurtian

# BERCEA MONDIAL ,, e manevra lu frații miei,,,,,,,,,, date 20 December 2015 15:34 +7

Ministerul Justiției (MJ) nu lovește niciodată în UNBR ,, tradițional-neînființat ,, pentru că : PATRIMONIUL MJ A FOST ÎMPĂRȚIT FRĂȚEȘTE CU UNBR. ADICĂ BANI, IMOBILE, MOBILE, FOND DE CARTE, SPAȚII PENTRU AVOCAȚI, ETC. 8o% din avocații UNBR sunt: judecători, procurori, scriitori de cărți, profesori universitari, parlamentari, fâte și secretare de oameni cu funcții importante în stat.

# Zenit date 20 December 2015 12:29 +6

Alaturi de Bujorean le-ar sta bine si numitilor Notu si Florea. Tare frumos ar fi sa ne explice minunea juridica numita infiintare barou din vorbe goale. Cred ca am sa fac o cerere sa fiu si eu recunoscut ca printul taditional al romaniei.

# Ursul polar panda date 20 December 2015 16:40 +1

https://www.youtube.com/watch?v=EXxMJgmMens Apropo de traditionalii po******ri, un grup de cercetatori francezi au constatat ca ardelenii sunt singurii din lume care pot formula o propozitie poruncitoare din 5 cuvinte alcatuite fiecare din 2 litere , propozitie care sa aiba sens:NO NI MA LA EL ! Asa-s asmut ardelenii ,ciobanestii mioritci, la ursul carpatin. Exista si varianta NO NI MA LA OI, cateii de turma pricepand diferenta si executand instant ordinul, dupa cum vor muschii ardeleanului. Ardelenii sunt mai tic tacuti, facand economie de litere in vorbee. https://www.youtube.com/watch?v=gHa1yqAI5ts

# BB date 20 December 2015 13:17 +1

Chiar Presedintele Johannis nu face nimic? Sau il are in buzunar flo&co? Pana unde merge acest system imputit? Oricum si CA Bucuresti o sa se retraga....

# atentie... date 20 December 2015 15:04 +9

Dupa aspectul "cartuliei" pe care  o vedem in poza,  intitulata rechizitoriu, se pare ca acest material a fost prelucrat intr-o legatorie -tipografie. Asta inseamna ca materialul a parasit unitatea fara incuviintarea conducatorului unitatii? Sau poate a avut incuviintarea conducatorului. Se pare ca domnii procurori nu stiu ce inseamna secret de serviciu ceea ce este grav. Mergeti unde doriti si vedeti in ce conditii se scot actele dintr-o unitate.

# Boo jour el date 20 December 2015 18:40 -8

PJ Suceava s-a dotat inclusiv cu aparatura de legatorie ca sa se prezinte estetic la instanta, cu Rechizitoriu copertat, inspirat probabil de Avocatul Poporului, cu raportul lui despre situatia cumplita din penitenciare. Cum pe D-na ministru Pruna n-o intereseaza situatia din penitenciare, tot asa , nici judecatorii nu vor fi sensibili la cazul Bota & turma, functie de aspectul de cartulie al rechizitoriului, ci vor analiza probele , luminati fiind si de Decizia RIL. Dificil ca Bota sa scape fara condamnare cu executare. Cei care i-au facut si continua sa-i fac lobby "juridic" lui Bota, ar trebui sa fie ATENTI la consecinte. Mai ales dupa publicarea Decizie RIL, care a transat problema. :-* (L.J.)

# geims bonduelle date 20 December 2015 17:42 +3

Bujorele nici nu stii, cat de mic incepi sa fii. :-*

# intrebare date 20 December 2015 17:44 +14

O singura intrebare i-as adresa asa-numitului presedinte al unbr traditional: CU CE SUNT MAI PRESUS SUTELE DE AVOCATI ADMISI FARA EXAMEN IN BAROUL TRADITIONAL COMPARATIV CU AVOCATII DIN UNBR 2004?

# Av.Radu Liviu date 20 December 2015 19:45 +8

asa ar trebui facut si ptr procuroul Nitu,cum de a inaintat Ril-ul stiind ca este av in UNBR Florea

# BB date 21 December 2015 09:24 +4

A costat ceva ril-ul crocodilul http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_42230/De-la-1-ianuarie-2016-crește-cota-maximă-de-contribuție-obligatorie-pentru-avocați.html

# Dorel date 21 December 2015 16:37 -9

 Nu scapă nimeni la Suceava, cu executareeeee.

# Ultimul Charlot date 21 December 2015 21:50 +10

Nu scapa nimeni la Suceava. |DOAR ca primul cu executare ia Bujorean. Vreo 5 ani. 

# POLO date 22 December 2015 23:14 +1

BOTA NU ARE CALITATE PROCESUALA ACTIVA, DEOARECE NU ESTE NICI AVOCAT NICI PRESEDINTE, NICI NIMIC, IN UNBR.

# leroD date 21 December 2015 20:04 +9

ai dreptate Dodorelus, pregateste lovelele ca de nu te executa gurul tau. De la anul creste birul per capita/ vorba aia prostia si domnia se platesc. iar la baroul vostru devine scumpa rau.. :P

# lamurire date 23 December 2015 08:58 +5

Bujorean se comporta ca un demn avocat de la florea. El trebuie sa se ocupe numai de concurenta ca sa fie rasplatit sa ajunga procuror general ca revolutionarul de la 48.  In suceava au disparut violatorii, hotii, batausii, singurii infractori care au mai ramas sunt avocatii, atit cei din baroul 2004 cat si cei din baroul traditional. Omul elimina orice concurent care ii poate lua painea. 

# o colega avocat date 24 December 2015 16:56 +4

Tuturor avocatilor din UNBR 2004 B.B  le doresc craciun fericit , multa sanatate, .La multi ani , si sarbatori fericite. 

# BB date 28 December 2015 14:20 +1

Trece sau nu trece? http://www.legal-land.ro/propunere-legislativa-de-modificare-a-legii-privind-organizarea-si-exercitarea-profesiei-de-consilier-juridic/

# MM date 28 December 2015 17:41 -1

Deloc argumentata in drept, printre formele de exercitare a profesiei de consilier juridic, alaturi de "angajat" + "numit functie" si "societatea civila profesionala de consilieri juridici ". Cum sa asimilezi angajarea prin contract de munca a unei persoane fizice( aspect bazat pe raportul de subordonare ierarhica) cu prestarea de servicii juridice a unei persoane juridice "consilier juridic" cu rol de avocat si in instante , si la parchet ??? :roll:

# justitiarul date 3 January 2016 10:07 +1

Te inseli dragul meu.....citeste cu atentie proiectul de lege si vei vedea ca si in Colegiul  Consilierilor Juridici vor fi primiti cei care stiu carte si vor reprezenta numai persoane juridice.....e cam mult sa iti explic dar daca citesti cu atentie te vei lumina....ganduri bune

# MM date 28 December 2015 17:52 -1

Continuare : Avocatul nu este in raport de subordonare cu cel pe care-l reprezinta. Din acest motiv, o astfel de propunere legislativa incalca art.24 alin.2 din Constitutia Romaniei.

# @MM date 29 December 2015 09:02 +1

Cum dormiti voi cu Consitutia in mana. Oricum demult se vehiculeaza ca s-ar uni CCj cu UNBR. In CCJ sunt peste 7000 de consilieri inscrisi.

# avi date 30 December 2015 15:11 +1

Vine luna ianuarie. Pregatiti banii ca de nu va paste suspendarea  :D  ati auzit albinutelor? Banii ca ne trebuie  sa mai cumparam niste hoteluri pe la Sibiu si Caracal. Priceput??? Executareaaaaaaa!!

# CAB date 7 January 2016 16:55 +1

Congres 20.01.2016 ora 09:00 la CAB etaj.1 sala Vasile Lascar.

# Alberto Kurtyan date 10 February 2016 03:47 +1

Toti "avocatii" lui Bota din Italia au fost eliminati din barourile italiene. Doar la noi mai continua Bota cu tiribomba de barou. http://www.consiglionazionaleforense.it/site/home/naviga-per-temi/circolari/articolo9466.html

# Biziniche Carmen Simona date 6 November 2019 11:36 0

Da, aveau dreptate europenii sa solicite schimbarea conducerii Inspectiei Judiciare prin MCV. Eu le voi trimite in Parlamentul European o scrisoare deschisa prin care le voi solicita CONTINUAREA MCV asupra Romaniei. Inspectia Judiciara favorizeaza magistratii care favorizeaza mafia compusa din SCPA Mi****** si Asociatii-Bancpost-First Bank in tentativa lor ilegala de a se substitui reprezentantilor legali ai ERB New Europe Funding II B.V. si Eurobank Ergasias. Falsul lor si uzul de fals, dus la indeplinire cu ajutorul magistratilor romani, conduc nu doar la jefuirea clientilor romani de bani care se scurg nu se stie unde, poate in buzunarele mafiei, dar au ca efect si posibile evaziuni fiscale in tarile unde firmele straine activeaza. Asta vom vedea prin plangeri internationale pe care le voi face ulterior. ORicum, rusine Inspectiei Judiciare si acelor judecatori si procurori care, literalmente, ``mananca mizerii`` cu mafia asta. Dar stiti cum se spune: ``nici un rau nu dureaza 100 ani``

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.04.2024 – Inculpat de DNA, abandonat de PNL

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva