19 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

IOHANNIS SI ORBAN SUBMINEAZA STATUL DE DREPT – Reactia AMR, UNJR, AJADO si APR dupa ce presedintele si premierul s-au napustit sa infiereze CCR: „Cu o populatie speriata, inchisa in casa, ramane institutiilor abilitate rolul de a apara statul de drept, drepturile si liberatile fundamentale. Este exact ce au facut Avocatul Poporului si CCR, indeplinindu-si menirea constitutionala de a proteja drepturile si libertatile fundamentale garantate de Constitutie intr-un moment extrem de dificil”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

11 May 2020 13:20
Vizualizari: 9195

Presedintele Klaus Iohannis (foto dreapta) si prim-ministrul Ludovic Orban (foto stanga) n-au inteles altceva din starea de urgenta decat sa instaureze dictatura in Romania, calcand in picioare principiile statului de drept. Iar cand manevra le-a fost demontata de catre Curtea Constitutionala, cei doi au persistat in propriile naravuri, sarind sa atace CCR.



Devastatoarele observatii au fost lansate luni, 11 mai 2020, de catre Asociatia Magistratilor din Romania, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepturilor Omului si Asociatia Procurorilor din Romania, care au condamnat iesirile necontrolate ale tandemului Iohannis-Orban la adresa Curtii Constitutionale a Romaniei dupa ce instanta a declarat neconstitutionale reglementarea amenzilor in starea de urgenta.

Mai exact, cele patru ONG-uri le atrag atentia politicienilor ca decizia CCR era previzibila, fiind anticipata de catre mai multi profesionisti ai dreptului. De asemenea, prin atacurile la adresa Curtii, Sica si Werner au dovedit nu vointa de a indrepta neregulile desfiintate de Curtea Constitutionala, ci pur si simplu o atitudine cinica si un exercitiu de demagogie. De altfel, demagogia a fost cu atat mai crasa, cu cat Iohannis si Orban s-au napustit sa atace CCR desi decizia de desfiintare a OUG 1/1999 (privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta) a fost pronuntata in unanimitate – deci inclusiv cu voturile Liviei Stanciu si Siminei Tanasescu, facute judecatoare CCR de catre insusi presedintele Klaus Iohannis, mai arata asociatiile profesionale.

Mai mult: AMR, UNJR, AJADO si APR compara atacul lui Orban la CCR cu alt atac, din 2015, al lui George Maior, directorul SRI de la acea vreme fiind foc si para pe CCR dupa ce instanta de contencios constitutional desfiintase legile Big Brother, pe care Serviciul Roman de Informatii le dorea cu ardoare. Nu in ultimul rand, asociatiile profesionale ale magistratilor le atrag atentia politicienilor ca statul de drept nu este suspendat pe durata starii de urgenta, deci autoritatile nu au niciun drept sa se dedea la „derapaje autocratice”. Mai pe romaneste: sa se joace de-a dictatura.

Nici Parlamentul nu este ocolit de criticile celor patru organizatii non-guvernamentale, in contextul in care Legislativul s-a facut pres in fata presedintelui Klaus Iohannis, votandu-i in unanimitate neconstitutionalul decret de instituire a starii de urgenta, prin care Werner si-a arogat prerogativa de legiferare, care nu ii este permisa decat Parlamentului si – prin delegare – Guvernului, mentioneaza AMR, UNJR, AJADO si APR.


Redam comunicatul complet al celor patru asociatii profesionale:


AMR, UNJR, AJADO si APR condamna atacurile la adresa Curtii Constitutionale prin care se submineaza statul de drept si democratia in Romania

Atacurile recente indreptate impotriva Curtii Constitutionale a Romaniei, de o gravitate iesita din comun, venite din partea unor lideri politici, jurnalisti, comentatori ori reprezentanti ai unor ONG-uri, demonstreaza ca, la 30 de ani dupa caderea dictaturii comuniste, reflexele autocratice persista inca in societatea romaneasca, incalcarile Constitutiei fiind scuzate in numele securitatii si al “interesului poporului”. Aceasta justificare a fost mereu folosita de autocrati in timpurile intunecate ale istoriei pentru a acapara tot mai multa putere.

Usurinta cu care se argumenteaza si justifica incalcarea drepturilor si libertatilor in Romania de catre diverse autoritati si lideri de opinie readuce in actualitate cuvintele fostului presedinte american Ronald Reagan, care a spus ca “libertatea este un lucru fragil si nu se afla niciodata la mai mult de o generatie distanta de extinctie“.

Romania este la doar doua generatii de perioada comunista in care nu a existat o Curte Constitutionala. Desi Constitutiile Romaniei din 1948 si 1965 prevedeau egalitatea in fata legii, libertatea constiintei, libertatea religioasa, libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea intrunirilor, libertatea de asociere, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondentei, dreptul de proprietate, romanilor le-au fost incalcate, in perioada comunista, toate aceste drepturi, prin legi edictate de Marea Adunare Nationala, in dispretul Constitutiilor in vigoare. Neexistand atunci niciun mecanism de control si corectare a acelor legi, Romania a fost transformata in una dintre cele mai crunte si crude dictaturi comuniste.

Pe data de 6 mai 2020, Curtea Constitutionala a Romaniei a constatat neconstitutionalitatea unor norme cuprinse in OUG 1/1999, pe motiv ca acestea nu sunt suficient de clare pentru a permite cetatenilor sa isi regleze conduita in acord cu legea. Peste 300.000 de amenzi contraventionale au fost aplicate in baza acestor norme neconstitutionale in perioada starii de urgenta.

Imediat dupa pronuntarea deciziei, Curtea Constitutionala a devenit tinta unor atacuri extrem de agresive si lipsite de argumente, pornind de la Presedinte si Prim-ministru, continuand apoi cu alti lideri politici si nu numai, fapt ce demonstreaza ca atat de clamatele principii ale statului de drept, pe care acestia pretind ca le respecta si apara, sunt simple slogane.

Vremurile exceptionale sunt cele care ii separa pe cei ce cred in valorile statului de drept, in libertate si suprematia legii, de cei ce le folosesc doar pentru imagine ori pentru a acapara tot mai multa putere, in afara controlului democratic.

Punand in balanta argumentele Curtii Constitutionale cu pseudo-argumentele continute in atacurile virulente indreptate impotriva acesteia, prezentele asociatii profesionale subliniaza cateva concluzii:

1. Curtea Constitutionala a dat o decizie predictibila, anticipata de altfel de o serie de profesionisti ai dreptului, prin articole sau note de specialitate.

Este general acceptat ca, atunci cand statul impune o sanctiune, tot statul trebuie sa indice precis, intr-o norma legislativa clara, conduita pe care persoana are voie sau nu are voie sa o urmeze. In concret, articolele neconstitutionale nu cuprindeau o astfel de descriere, ci defineau fara sa distinga drept contraventii orice incalcari ale oricaror masuri “stabilite in prezenta ordonanta de urgenta, in actele normative conexe, precum si in ordonantele militare sau in ordine, specifice starii instituite“.

Conform oricaror standarde interne si internationale, o astfel de norma de incriminare nu putea fi considerata “clara si previzibila”, astfel incat aceasta a fost declarata neconstitutionala.

Curtea a pronuntat decizia in UNANIMITATE, fapt ce pur si simplu face ridicole si demagogice acuzatiile de partizanat politic aduse judecatorilor curtii.

2. Reactiile ce au succedat imediat pronuntarii deciziei de catre CCR, coroborate si cu neaplicarea de catre Guvern a masurilor pe care le avea la indemana pentru solutionarea problemei sanctiunilor, dovedesc ca toti acesti critici nu doresc rezolvarea unei probleme, ci ca folosesc cinic momentul pentru a ataca Curtea Constitutionala.

Prin aceasta decizie, guvernul, autoritatile se poate spune ca aproape sunt impiedicate sa apere sanatatatea si viata romanilor pe durata starii de urgenta” a declarat Primul-ministru Ludovic Orban.

Declaratia Premierului Orban aminteste de cea din 2015 a fostul director SRI, George Maior, care a atacat CCR spunand: “Eu vreau sa avertizez foarte serios ca exista o raspundere si morala undeva, in stat, in legatura cu securitatea nationala a cetatenilor Romaniei – nu a statului, nu mai vorbesc de stat – si ca la momentul in care se va intampla o catastrofa voi sti spre cine sa arat cu degetul“. Atacul era generat de nemultumirea fostului Director SRI Maior ca CCR a aparat drepturile individuale ale romanilor fata de intruziunea ilegitima a statului in viata lor privata, ce ar fi fost permisa prin legile Big Brother.

Dupa 5 ani in care respectarea regulilor statului de drept ar fi trebuit sa fie consolidata, un alt inalt oficial al statului roman demonstraza, dimpotriva, degradarea ingrijoratoare a democratiei in Romania.

Atacarea Curtii Constitutionale de catre Premierul Romaniei in aceeasi retorica folosita de fostul director SRI demonstreaza cat de putin au progresat liderii politici in a intelege ce inseamna statul de drept, democratia si respectarea drepturilor omului.

3. Prin decizia pronuntata, Curtea Constitutionala pune o oglinda in fata insitutiilor si le arata slabiciunile in a-si cunoaste propriile competente si limite: Guvernul, in plina pandemie, adopta OUG neconstitutionala si esueaza in a stabili sanctiuni legale pentru cei ce nu respecta regulile; Presedintele legifereaza prin decretul de instituire a starii de urgenta, incalcand atributul exclusiv al Parlamentului; la randul sau, Parlamentul lasa nesanctionata conduita Presedintelui, ratificand in intregime decretul acestuia.

Decizia Curtii Constitutionale ar fi trebuit sa aiba efectul unui dus rece pentru toate aceste autoritati din stat, care ar trebui sa se preocupe de reinstaurarea echilibrului dintre puteri, pentru binele cetatenilor. Atunci cand o institutie sau o autoritate iese din cadrul constitutional, reactia normala este de a corecta derapajul si rezolva problema, nu de a ii ataca pe cei care o expun.

E important de stiut de catre toate fortele politice si diversii comentatori care fac retorica autocratiei ca statul de drept nu este suspendat in perioada starii de urgenta. Acest fapt este subliniat de toate institutiile internationale, care atrag atentia cu privire la posibilele derapaje autocratice ce pot aparea in astfel de perioade.

Este necesar sa se previna ca aceasta criza provocata de COVID-19 sa se transforme intr-o catastrofa pentru statul de drept. (…) Criza ar trebui sa ne ofere o binevenita oportunitate de a demonstra ca UE ne poate proteja chiar si fata de propriile guverne“, sublinia Jose Igreja Matos, presedintele Asociatiei Europene a Judecatorilor (EAJ-AEM).

Acestea sunt momente dificile pentru noi, cu multe constrangeri asupra democratiei si a statului de drept (…). Cu toate acestea, este si un timp in care putem invata multe despre noi insine si despre importanta statului de drept si a independentei sistemului judiciar. Tocmai in perioadele de pandemie, ambele sunt esentiale. Masurile dificile, care au fost puse in aplicare in intreaga lume, nu pot fi mentinute cu incredere si nu pot fi prezervate, cu exceptia cazului in care exista stat de drept si increderea unui sistem judiciar independent pentru a aplica aceste legi in mod echitabil“, a declarat si Tony Pagone, presedintele Asociatiei Internationale a Judecatorilor (IAJ-UIM).

Cu o populatie speriata, inchisa in casa, ramane institutiilor abilitate rolul de a apara statul de drept, drepturile si liberatile fundamentale. Este exact ce au facut Avocatul Poporului si Curtea Constitutionala, indeplinidu-si menirea constitutionala de a proteja drepturile si libertatile fundamentale garantate de Constitutie intr-un moment extrem de dificil.

Un apel la vigilenta a fost lansat si de Felipe Marques, presedintele MEDEL, care a cerut “intregii comunitati juridice europene, inclusiv organizatiilor specializate pe drepturile omului, asociatiilor de avocati si magistrati, mediului academic, sa se puna in slujba persoanelor afectate de incalcarea drepturilor lor fundamentale si sa atraga atentia asupra oricaror abuzuri ale autoritatilor care profita de pandemie“.

AMR, UNJR, AJADO si APR subliniaza ca, la 30 de ani de la caderea dictaturii comuniste, este de asteptat ca toate institutiile statului roman sa inteleaga si sa respecte valorile constitutionale supreme, adica statul de drept, democratia si drepturile fundamentale ale omului, sa le apere atunci cand sunt in pericol si sa le restabileasca atunci cand sunt incalcate. Instaurarea unei autocratii profitand de o “stare exceptionala” este deja o reteta brevetata de istorie, motiv pentru care am sanctionat si vom sanctiona public orice retorica ce o poate precede.

Comentarii

# Obs date 11 May 2020 13:41 +11

Salutara pozitia asociatiilor de magistrati. O trimitere nominala la presedintele Iohannis si premierul L.Orban era de bun augur. Chiar ei au dat tonul criticilor la adresa C.C.R. De ce sa fie retineri ?! Pe de alta parte, nici o vorba despre decizia abuziva a CEDO cu privire la Kovesi ?! Nu pot invoca pozitia de rezerva a magistratilor cu privire la deciziile instantelor nationale de judecata, sau cele ale CEDO. Aici este vorba de un abuz flagrant si d-lor ca profesionisti ai dreptului o stiu cel mai bine. Este teama, este lasitate ?!

# livia date 11 May 2020 13:50 +7

Pai toti cei de pe partea cealalta a spectrului politic, in afara de PNL, poate si zburatacitii aia de la usr, sa puna de o coalitie si sa-l suspende pe klaun, sa-i dea jos guwernerul si gata treaba. Motive, cata frunza, cata iarba.

# mitica date 11 May 2020 13:59 +2

klaus sparanghel isi bate joc de ROMANIA! INALTA TRADARE!

# koae date 11 May 2020 14:44 -8

si daca ccr zice ca daca u esti gay nu iesi pe strada, ce facem? ca u avem cale de atac si nu ne putem lua de ei! apoi, cine pana mea sunt astia? niste tracoristi pusi pe pile! astia nu au fost magistrati ci diversi politicieni pusi pe pile in functie. hai siktir ccr!

# Marin date 11 May 2020 15:14 +1

Pentru "echidistanta" cred ca articolul ar trebui preluat și de ziare. com și nu numai!

# Indignata date 11 May 2020 18:29 +2

Doamna, Carmennnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnnn, daca nu va este rusine ca sunteti romanca, daca nu v-ati dilit inca de tot,rechemati-l pe netotul D-voatra sot sa vina sa faca acasa doar ceeea ce D-voastra, poate va satisface , caci pe poporul din care faceti parte si ar trebui sa-l iubiti, nu-l satisface din nici un punct de vedere.Exista trucuri prin care ar putea face o frumoasa si utila figura, retragandu-se, asta, daca nu vreti sa va ia lume a la pietre in cap. D-na , Carmen, eu stiu ce sunt in stare femeile sa faca cu barbatii lor idioti ca sa-i cheme la ordine..Veti fi EROINA NEAMULUI ROMANESC , si veti putea, probabil, D-voastra, sa deveniti ceea ce EL, MARELE SAS ar fi dorit sa devina, caci, nimeni in lumea asta o sa ma convinga ca meditatiile din care s-au cumparat cele 6 case au fost ale lui, un mediocru, dar aratos flacau sas, si nu ale-D-voastra, la ENGLEZA. Deci, oricum, pentru mine, el este Domnul, Doamna Georgeta, Carmen. Ha, Faceti un bine,D-na, si D-zeu va va fi alaturi.

# Andre Edmond ABELS date 11 May 2020 20:17 +1

????Nemernicul cretinoid a încălcat din nou Constituţia! La punctul 3 se explică frumos în ce constă încălcarea Constituţiei pentru a nu ştiu a câta oară! Nemernicul care zicea că doreşte o justiţie curată si fără intruziuni politice, de 1 an de zile face exact opusul a ceea ce pretindea că ar fi dori!De fapt demult a bătut recordul la încălcarea Constituţie! Băsescu crapă de invidie! Mincinos ordinar! În plus are şi partidul lui (primul pas de a instaura dictatura ca Hitler!) PD-ul (pnl), condus de un alt nemernic care după înlăturarea figurilor reprezentative din PNL a ajuns în fruntea unui partid cu nume de PNL! De fapt acest partid ar trebui să se numească PD! ????Proşti cei care l-au crezut! ???? Citiţi cu rabdare până la capăt. Cei care au scris s-au informat şi au transmis punctul de vedere al celor specializaţi în drept, şi în special în drept constituţional. Toţi lătrăii din presa i-aş bate cu nuiaua de bambus pe tălpi şi la c*r în frunte cu nemernicul ala isteric de CTP!

# Constantin date 12 May 2020 03:37 0

Felicitări tuturor juriștilor si magistraților care s-au aliat in apărarea CCR si a Avocatului Poporului! Ma bucur ca aceste asociații profesionale care ii reprezintă pe profesioniștii dreptului si care cunosc legile de funcționare ale statului de drept si-au dat seama ca democrația este in pericol si au hotărât sa ia atitudine publica împotriva dictatorului sas si impostorului care a devenit din șomer, Prim Mistru!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.03.2024 – Lista pentru magistratura

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva