27 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ISTERIA AVIZULUI – Judecatorul Andi Malaliu de la TMB ofera o solutie mult mai simpla decat gaselnite legislative, gen aviz CSM pentru trimiterea in judecata a magistratilor: “Acest filtru n-ar functiona si n-ar exista o opozitie eficienta a CSM impotriva unor abuzuri. Orice cerere respinsa ar fi tocata de malaxorul propagandei cu titluri ca 'CSM scapa un magistrat corupt'... Mentinerea si intarirea SIIJ. Nu-i o solutie perfecta, dar macar nu permite cosmarului sa revina”

Scris de: G.T. | pdf | print

23 March 2021 13:27
Vizualizari: 6534

Decat sa caute aberatii legislative neconstitutionale si fara niciun efect real precum conditionarea trimiterii in judecata a unui magistrat de acordarea unui aviz favorabil de catre CSM, decidentii politici ar putea sa ia in calcul o varianta mult mai simpla pentru asigurarea independentei judecatorilor si procurorilor. Si anume mentinerea si intarirea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ).


 

Propunerea ii apartine judecatorului Andi Malaliu (foto) de la Tribunalul Bucuresti, care explica intr-o postare pe pagina sa de Facebook, de marti, 23 martie 2021, ca impunerea unui aviz CSM pentru trimiterea in judecata a magistratilor ar fi total ineficienta, intrucat nu va exista o opozitie eficienta din partea Consiliului impotriva abuzurilor, de teama propagandei care va acuza CSM ca face scut in fata magistratilor corupti. De asemenea, Andi Malaliu explica si de ce nu a semnat memoriul adresat de aproximativ 1.000 de judecatori mai tineri impotriva introducerii avizului CSM la trimiterea in judecata a magistratilor, judecatori anti “coruptie si hotie” si care cred ca lor nu li se poate intampla nimic.


Redam comentariul judecatorului Andi Malaliu de la Tribunalul Bucuresti:


“In legatura cu avizul CSM pentru trimiterea in judecata a magistratilor, colegii mai tineri si mai nelinistiti au facut un memoriu. Nu l-am semnat, deoarece argumentele aduse acolo sunt gresite sau chiar false. In esenta, aflati ei la inceputul carierei, cinstiti si, neaparat, anti 'coruptie si hotie' si, de aceea convinsi ca lor nu li se poate intampla nimic niciodata si ca 'nu te iau astia daca n-ai facut tu ceva', ei sustin sa nu existe niciun filtru si sa infrunte trimiterea in judecata doar cu piepturile de arama, ca vitejii lui Penes Curcanul. Sancta simplicitas! Daca nu sustin acest filtru nu o fac pentru ca el n-ar fi necesar sau pentru ca ar fi, probabil, neconstitutional, ci pentru ca ar fi ineficient. Din cate stiu, desi vorbesc doar din memorie, sectia pentru judecatori a CSM a dat, mai tot timpul aviz pentru arestarea judecatorilor. La procurori a fost si mai rau: s-a dat cu voiosie aviz pentru arestarea procurorului Tudose de la Ploiesti si acesta a fost achitat definitiv pentru inexistenta faptelor. In ciuda acestui lucru, cariera lui in magistratura s-a terminat. E limpede ca acest filtru n-ar functiona si n-ar exista o opozitie eficienta a CSM impotriva unor eventuale abuzuri. Orice cerere respinsa ar fi tocata de malaxorul propagandei cu titluri ca 'CSM scapa de judecata un magistrat corupt', 'magistratul X scapa basma curata' ori 'procurorul Y fenteaza justitia'. Isi va asuma CSM acest lucru? Eu, personal, nu cred. Si atunci, vorba lui Lenin, ce-i de facut? Mentinerea si intarirea SIIJ. Nu-i o solutie perfecta, dar macar nu permite cosmarului sa revina”.

Comentarii

# Avocat date 23 March 2021 16:10 +40

Bravo !!! In sfârșit o poziție coerenta cu privire la prostia asta de aviz. CSM nu a respins vreo cerere de aviz pentru arestare și nu va respinge nici pentru trimiterea in judecată. SIIJ este total in subordinea CSM: - CSM numește procurorii - CSM numește procurorii cu funcții de conducere Membrii CSM sunt aleși de către magistrați. In aceste condiții cum și in ce modalitate SIIJ este sub putere politica? Singurul argument “cântat” de #gisti este ca SIIJ este înființat de Dragnea și trebuie desființat. Chiar dacă a fost înființat de Dragnea, SIIJ a fost pus 100% sub controlul CSM. Pe același raționament, ar trebui sa desființăm și DNA (fost PNA) pentru ca a fost înființat de “coruptul” Nastase! Somn ușor Justiție...

# VIKY date 24 March 2021 11:50 +8

Pe lumea asta, nimic nu este "batut in cuie", nici macar viata noastra. Magistratii, indiferent de "grupurile" din care fac parte, ar trebui sa coboare cu picioarele pe PAMANT, sa apere independenta justitiei, nu interesele unor gunoaie politice, care sunt sezoniere, iar la o schimbare, s-ar putea sa platiti voi pretul tradari. USR-ul este o organizatie nazista, care nu are legi, nu are D-zeu, iar daca nu ii opriti, veti fi primele victime ale acestei organizatii ticaloase. Nu uitati, ca roata vietii se intoarce...cand iti este lumea mai draga.

# Moise Toma date 31 May 2021 14:42 0

Independenta oricărui Individ pe lumea acesta si mai ales in JUSTITIE o dă fiecare persoană,cetatean fie EL MAGISTRAT in fata LEGII nu o Institutie ce are ,,N” membrii cu “N”Interese !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 26.04.2024 – Sute de posturi de procurori, scoase la concurs

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva