20 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ISTORIA DREPTULUI ROMANESC - Dreptul si istoria si-au dat mana pentru aflarea adevarului. Prof. univ. dr. Petre Buneci in colaborare cu istoricul Cristian Mosneanu a lansat cartea in care izvoarele Dreptului romanesc sunt scoase la iveala. Prof.dr. Nicolae Popa: “Orice cititor atent va sesiza faptul ca Dreptul, produs al unei indelungate istorii, trebuie sa inceteze sa ocupe o pozitie de subordonare fata de celelalte componente ale societatii”

Scris de: L.J. | pdf | print

2 July 2021 16:21
Vizualizari: 5974

Eveniment de gala petrecut in aceasta saptamana in Bucuresti! Prof. univ. dr. Petre Buneci, fondator al societatii civile de avocati Buneci & Buneci, impreuna cu istoricul Cristian Mosneanu au lansat oficial cartea “Istoria Dreptului Romanesc”, o lucrare in care sunt cautate radacinile Dreptului pe taramul romanesc. Evenimentul a avut loc la Velveto Ballrooms din Capitala, in prezenta celor cateva zeci de invitati si s-a desfasurat intr-o atmosfera destinsa, relaxanta de care avocatul Petre Buneci s-a ocupat personal. Au fost invitati sa ia cuvantul la lansarea de carte prof. dr. dr.h.c. Nicolae Popa, membru titular al Academiei de Stiinte Juridice, prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, dar si cunoscutul prof.univ.dr. Nicolae Volonciu.


 

 

Noutatea cu care vine lucrarea “Istoria Dreptului Romanesc”, de peste 600 de pagini, consta in dorinta autorilor, un jurist si un istoric, de a sapa si de a afla de unde izvoraste dreptul romanesc. Lecturand “Istoria Dreptului Romanesc” veti putea descoperi legatura dintre Romania si Legile Tutedanilor, plasate cu aproximativ 6000 de ani inainte de Hristos, zona care reprezenta tinutul cel mai propice din Europa pentru dezvoltarea unei civilizatii, implicit si pentru aparitia unor reguli cu caracter moral, dar si cum inscriptiile de pe placutele de lut descoperite in localitatea Tartaria datate in 5300 i.Hr., contin de fapt reguli de convietuire intre oameni stabilite inca din acele vremuri.

Amintirea dovezilor din sursele narative grecesti ale vremii despre Zamolxe ca legiuitor al traco-geto-dacilor este o alta informatie importanta expusa in lucrarea “Istoria Dreptului Romanesc”.

Astfel cum precizeaza autorii Petre Buneci si Cristian Mosteanu, in cartea “Istoria Dreptului Romanesc” a putut fi demonstrat faptul ca Zamolxe nu a fost cel care a adus Legile Belagine la daci, ci el este primul mare reformator al lor, iar aceste legi s-au transmis mai departe din generatie in generatie, dupa ele ghidandu-se toti marii regi daci si intinzandu-se pana in evul mediu in unele tari nordice, care le-au preluat de la geti pe filiera gotica.

"O alta premiera pentru o lucrare de istoria dreptului este data de prezentarea lui Anacharsis, unul dintre cei sapte intelepti ai antichitatii. Print fiind, din neamul dacizat al agatarsilor, el va merge la Atena si il va ajuta pe Solon la crearea legilor dupa care s-au ghidat ulterior si atenielii, asa cum ne informeaza Plutarch. Tot de la acest mare invatat grec aflam ca Anacharsis a publicat un cod de legi si in „tara sa natala”. De aici tragem concluzia ca acesta a fost unul dintre primii mari legislatori de pe actualul teritoriu al Romaniei despre care insa se vorbeste atat de putin", puncteaza autorii.

 

Un element de noutate adus de cei doi autori se refera la modul cum era aplicat dreptul cutumiar in antichitate pe actualul teritoriu al Romaniei. Daca pana recent toate cutumele si regulile erau atribuite traco-getilor, ei bine, in aceasta lucrare veti descoperi ca pe teritoriul tarii noastre au dainuit populatii diferite cu reguli diferite, incadrate in cinci mari „categorii”: geto-daci, sciti, agatarsi, saci-galactofaci si traci.


Privind partea de sfarsit de istorie moderna si intreaga istorie contemporana, cei doi autori au detaliat principalele aspecte care au dus la evolutia dreptului.

Au fost analizate in acest sens masurile luate de Alexandru Ioan Cuza in ceea ce priveste codurile de legi menite a desavarsi opera Unirii de la 1859 si, in paralel, masurile si legile de deznationalizare, prezentate in ceea ce priveste pe romanii din Transilvania.

O atentie deosebita a fost acordata si Constitutiilor aparute in 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, dar si, in final, dreptului Uniunii Europene si influentelor acestuia asupra dreptului nostru intern.


Prof. Dr. dr.h.c. Nicolae Popa: "Orice cititor atent va sesiza faptul ca Dreptul, produs al unei indelungate istorii, trebuie sa inceteze sa ocupe o pozitie de subordonare fata de celelalte componente ale societatii"


"Cursul de fata este scris cu pasiune, este serios si riguros. Suntem convinsi ca studentii si toti cei interesati de istoria dreptului romanesc vor simti bucuria cu care s-a cladit aceasta istorie. Aceasta bucurie rezulta si din claritatea si din siguranta parerilor sustinute de autorii manualului, pareri care se bazeaza pe texte riguros controlate si corect explicate. Autorii pun in legatura, printr-o interogatie permanenta, multiple puncte de vedere cuprinse in impresionantul bagaj bibliografic. Orice cititor atent va sesiza faptul ca Dreptul, produs al unei indelungate istorii, trebuie sa inceteze sa ocupe o pozitie de subordonare fata de celelalte componente ale societatii (politice, economice) si sa iasa din stadiul unei existente vegetative". - Prof. Dr. dr.h.c. Nicolae Popa, membru titular al Academiei de Stiinte Juridice



Prof. Univ. Dr. Mihai Adrian Hotca: "Lecturand continutul cartii te simti contemporan si, in acelasi timp, protagonist al evenimentelor istorice reproduse"



"Dreptul si infaptuirea justitiei sunt doua dintre elementele fundamentale ale civilizatiei (nu intamplator se spune justitia regnorum fundamentum), pe care lucrarea prezentata le are in vedere, transmitand optimism in sanul societatii. In prezent, exista speranta si ea vine nu doar din faptul ca omul are cea mai prospera perioada din istorie, ci si din grotele, padurile si campiile preistoriei, in care traia homo sapiens. Acesta era mai mult bun decat rau, mai degraba de incredere decat lipsit de incredere, mai curand generos decat egoist si mai cooperant decat conflictual. In aceasta abordare, civilizatia apare nu ca o foita de lemn nobil, asezata peste rumegus presat sau lemn de calitate inferioara, ci ca o coaja de portocala, metafora care vrea sa sublinieze ideea ca statul, guvernantii si asezarile umane, cu facilitatile si restrictiile lor, sunt totusi comestibile pentru oameni, insa departe de a fi preferate, iar acestia le accepta atat timp cat sunt rezonabile, deoarece sub coaja lor protectiva se ascunde un miez bun, suculent – adus din preistorie.

Departe de a prisosi, Istoria dreptului romanesc aduce, alaturi de operele anterioare care abordeaza acest domeniu, dar in plus fata de acestea, o lumina noua si postmoderna asupra aparitiei si evolutiei Dreptului romanesc in spatiul cultural si istoric carpato-danubian-pontic. Deschizand cartea si initiind lectura acesteia, m-am simtit ca si cand as privi printr-un hublou retrospectiv.

Lecturand continutul cartii te simti contemporan si, in acelasi timp, protagonist al evenimentelor istorice reproduse. Acesta este, fara indoiala, un merit formidabil al cronicarilor operei". - Prof. Univ. Dr. Mihai Adrian Hotca.


Cartea poate fi achizitionata online: https://www.librex.ro/drept/istoria-dreptului-romanesc.html

Comentarii

# Gilu date 2 July 2021 19:28 +8

Vax! Totul rămâne la nivel livresc,între coperțile unor tratate...Spuneti- le toată vorbăria asta d-nelor ( din vara asta) ,Stanciu, Bogdan ,Koveshi , ori lui Ionuț Matei sau Augustalin Lagar si va vor rade in nas ! Și Stalin avea in 1936,cea mai liberală constituție din lume... " Viata a devenit mai vesela,tovarasi " zicea gruzinul semnand listele cu condamnati la moarte. A propos, ce faceti cu magistratii care nu dau doi bani pe deciziile CCR ?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva