LOVITURA PENTRU PROCURORII ABUZIVI – CCR a publicat decizia prin care a desfiintat art. 118 din Codul de procedura penala, constatand ca dreptul martorului la tacere si la neautoincriminare nu este reglementat: “Accesul la un avocat este limitat... Nu interzic folosirea impotriva martorului a elementelor probatorii obtinute, indirect, pe baza declaratiei sale... Poate fi pus in situatia sa contribuie indirect la propria incriminare” (Decizia)

Scris de: Bogdan GALCA

06.07.2020 15:53
Vizualizari: 6862

Curtea Constitutionala a publicat motivarea Deciziei 236 din 2 iunie 2020 prin care a stabilit ca actuala forma a Codului de procedura penala nu ofera nicio protectie martorilor cand vine vorba despre dreptul de a nu se incrimina pe ei insisi.



Astfel, CCR a declarat neconstitutional articolul 118 din Codul de procedura penala privind dreptul martorului de a nu se acuza pe sine insusi:

“Solutia legislativa cuprinsa in art. 118 din Codul de procedura penala, care nu reglementeaza dreptul martorului la tacere si la neautoincriminare, este neconstitutionala”.

Curtea Constitutionala arata ca martorul era obligat sa declare tot ceea ce cunoaste, sub sanctiunea savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa, chiar daca prin declaratia sa se autoincrimina. Mai exact, o persoana citata in calitate de martor, care spune adevarul, se poate autoincrimina, iar daca nu spune adevarul, evitand autoincriminarea, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa.

Judecatorii constitutionali explica faptul ca ca se ajungea, in acest mod, la punerea sub invinuire a persoanei audiate ca martor, chiar si in ipoteza in care, anterior audierii, procurorii aveau date din care rezulta participarea acesteia la comiterea faptei ce a facut obiectul audierii in calitate de martor, fara sa-i fie atribuita calitatea de suspect, calitate in care avea dreptul sa refuze sa dea declaratie.


In motivare se precizeaza ca, desi declaratia in sine nu poate fi folosita impotriva martorului, asa cum prevede Cpp, in conditiile in care norma nu face vreo referire la efectele subsecvente acestei declaratii, ea poate fi utilizata in vederea obtinerii altor mijloace de proba, iar probele rezultate din aceasta pot fi folosite impotriva martorului: “O atare conduita procesuala a organelor judiciare - raportat la obtinerea unor probe derivate, in mod direct, in baza declaratiei martorului - nu ar putea fi sanctionata in temeiul dispozitiilor art.102 alin.(4) din Codul de procedura penala, de vreme ce declaratia de martor nu este inclusa in sfera notiunii de proba obtinuta in mod nelegal, astfel ca textul precitat sa poata fi incident”. 

CCR a mai retinut ca art.118 din Codul de procedura penala nu reglementeaza un drept al martorului de a avea acces la avocat, respectiv obligatia organului judiciar de a-l informa in acest sens, or, in situatii particulare, dreptul martorului de a i se desemna un avocat din oficiu.

 

Iata pasaje din Decizia CCR 236/2020, pe care o publicam integral la finalul articolului:

 

“In forma in vigoare, supusa examinarii, art.118 din Codul de procedura penala reglementeaza 'dreptul martorului de a nu se acuza' ca obligatie procesuala negativa a organului judiciar, care nu poate folosi declaratia data in calitate de martor impotriva persoanei care a avut sau a dobandit, ulterior declaratiei, calitatea de suspect sau de inculpat in aceeasi cauza. Astfel, Curtea constata ca textul criticat are in vedere doua ipoteze, si anume:

(i)ipoteza in care persoana este audiata in calitate de martor dupa momentul inceperii urmaririi penale cu privire la fapta, iar, ulterior, dobandeste calitatea de suspect si

(ii) ipoteza in care persoana are deja calitatea de suspect sau inculpat si, ulterior, organul judiciar dispune disjungerea cauzei, iar, in dosarul nou-format, persoana dobandeste calitatea de martor.

Asadar, fata de formularea actuala, art.118 din Codul de procedura penala nu permite aplicarea dreptului la neautoincriminare similar suspectului sau inculpatului. Totodata, martorul nu are posibilitatea de a refuza sa dea declaratie, in temeiul art.118 din legea procesual penala in vigoare. Mai mult, Curtea observa ca martorul este obligat sa declare tot ceea ce cunoaste, sub sanctiunea savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa, chiar daca prin declaratia sa se autoincrimineaza.

In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii, luand in examinare recursul in interesul legii referitor la fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmatii mincinoase sau de a nu spune tot ce stie in legatura cu faptele sau imprejurarile esentiale cu privire la care a fost intrebata, a pronuntat Decizia nr.1 din 14 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.187 din 8 mai 2019, prin care a statuat ca 'Fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmatii mincinoase sau de a nu spune tot ce stie in legatura cu faptele sau imprejurarile esentiale cu privire la care a fost intrebata intruneste numai elementele de tipicitate ale infractiunii de marturie mincinoasa, prevazuta de art.273 alin.(1) din Codul penal'.

Curtea constata, asadar, ca o persoana citata in calitate de martor, care spune adevarul, se poate autoincrimina, iar daca nu spune adevarul, evitand autoincriminarea, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa. Raportat la prima ipoteza prevazuta in art.118 din Codul de procedura penala (retinuta in paragraful 62 al prezentei decizii), in lipsa unei reglementari a dreptului martorului la tacere si neautoincriminare, organele de cercetare penala nu sunt obligate sa dea eficienta acestui drept in ceea ce il priveste pe suspectul de facto, care nu a dobandit inca calitatea de suspect de jure.


Se ajunge, in acest mod, la punerea sub invinuire a persoanei audiate ca martor, chiar si in ipoteza in care, anterior audierii, organele de urmarire penala aveau date din care rezulta participarea acesteia la comiterea faptei ce a facut obiectul audierii in calitate de martor, iar lipsa calitatii oficiale de suspect ar putea sa derive din lipsa manifestarii de vointa a organelor judiciare, care nu emit ordonanta in conditiile art.305 alin.(3) din Codul de procedura penala.

Totodata, cat priveste a doua ipoteza reglementata in art.118 din Codul de procedura penala, retinuta, de asemenea, in paragraful 62 al prezentei decizii - cand persoana are deja calitatea de suspect sau inculpat si, ulterior, organul judiciar dispune disjungerea cauzei, iar in dosarul nou-format persoana dobandeste calitatea de martor - , Curtea retine ca disjungerea cauzei este doar o masura procesuala, dispusa pentru buna solutionare a cauzei.

In realitate, insa, ambele dosare - cel initial si cel nou-format ca urmare a disjungerii - constituie o singura cauza. Chiar daca legea procesual penala permite audierea unui participant la savarsirea infractiunii, in calitate de martor, in cauza disjunsa, acesta nu poate fi un martor veritabil. Martorul veritabil este acela care nu a participat in niciun fel la savarsirea infractiunii, ci doar are cunostinta despre aceasta, respectiv are cunostinta despre fapte sau imprejurari esentiale care determina soarta procesului.

Participantul la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala are o stransa legatura cu infractiunea dedusa judecatii, astfel incat, in cazul sau, opereaza o prezumtie de partialitate - similar partilor si subiectilor procesuali principali. Or, martorul, de principiu, se situeaza in afara intereselor raportului juridic concret dedus judecatii si, tocmai de aceea, se pretinde ca el sa fie obiectiv si sa contribuie la aflarea adevarului.

Calitatea de martor presupune o participare corecta si loiala la proces a celor care au informatii ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatarii vinovatiei sau nevinovatiei unei persoane. Aceasta calitate insa trebuie sa se mentina pe toata durata procesului, pentru ca doar atunci i se poate cere martorului sa fie consecvent in relatarea adevarului.

Curtea constata, asadar, ca persoana ascultata in calitate de martor - sub prestare de juramant si sub sanctiunea penala a savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa, cu privire la fapte sau imprejurari de natura a o incrimina - se confrunta cu (cel putin) doua alegeri dificile, respectiv (i) sa aleaga sa furnizeze organelor judiciare informatii incriminatoare sau (ii)sa minta si sa riste sa fie condamnata pentru infractiunea de marturie mincinoasa.

Totodata, Curtea constata ca, fata de statutul procesual pe care il are, martorul este vulnerabil - din punct de vedere substantial - si din perspectiva faptului ca nu poate intruni calitatea de subiect pasiv secundar al infractiunii de cercetare abuziva, astfel cum este reglementata in art.280 din Codul penal, protectia legii penale vizand doar persoanele urmarite penal sau aflate in cursul judecatii. Aceeasi situatie vulnerabila s-ar putea mentine in masura in care accesul la un avocat al unei persoane ascultate in calitate de martor este limitat - din motive financiare ori din cauza neintelegerii situatiei in care se afla, cauzata de lipsa de instruire.

De altfel, art.118 din Codul de procedura penala nu reglementeaza un drept al martorului de a avea acces la avocat, respectiv obligatia organului judiciar de a-l informa in acest sens, or, in situatii particulare, dreptul martorului de a i se desemna un avocat din oficiu. Asa incat, Curtea constata ca si din punct de vedere procedural se poate retine lipsa unor garantii adecvate pentru persoana ascultata in calitate de martor.

Curtea observa ca 'dreptul' martorului de a nu se acuza, proclamat in denumirea marginala a art.118 din Codul de procedura penala, reprezinta, de facto, o obligatie pozitiva de a colabora cu organele judiciare, avand corelativ obligatia acestora din urma de a nu utiliza declaratia impotriva lui, martorul neavand un nivel de protectie similar cu cel de care beneficiaza suspectul ori inculpatul. Cu alte cuvinte, protectia martorului, potrivit normelor procesual penale ale art.118, presupune doar faptul ca declaratia nu poate fi folosita impotriva sa.


Insa, Curtea retine ca, desi declaratia in sine nu poate fi folosita impotriva martorului, in conditiile in care norma nu face vreo referire la efectele subsecvente acestei declaratii, ea poate fi utilizata in vederea obtinerii altor mijloace de proba, iar probele derivate/rezultate din aceasta, in lipsa unei prevederi contrare, pot fi folosite impotriva martorului si pot determina conduita procesuala ulterioara a organelor judiciare.

Or, o atare conduita procesuala a organelor judiciare -raportat la obtinerea unor probe derivate, in mod direct, in baza declaratiei martorului - nu ar putea fi sanctionata in temeiul dispozitiilor art.102 alin.(4) din Codul de procedura penala, de vreme ce declaratia de martor nu este inclusa in sfera notiunii de proba obtinuta in mod nelegal, astfel ca textul precitat sa poata fi incident.

Curtea constata, in aceste conditii, ca normele procesual penale ale art.118 nu instituie o protectie efectiva a martorului in raport cu o eventuala raspundere penala, nu reglementeaza garantii procedurale, respectiv substantiale adecvate persoanei ascultate in calitate de martor si nu interzic folosirea impotriva martorului a elementelor probatorii obtinute, indirect, pe baza declaratiei sale, singura proba fata de care martorul este protejat fiind propria sa declaratie. (…)

Totodata, Curtea constata ca obtinerea unei declaratii, in temeiul art.118 din Codul de procedura penala – sub sanctiunea retinerii infractiunii de marturie mincinoasa, in cazul in care martorul nu face declaratii adevarate, si in conditiile in care martorul isi asuma riscul ca aspectele declarate sa poata fi folosite chiar impotriva sa –, constituie un mecanism coercitiv incompatibil cu dreptul la un proces echitabil.

In concluzie, avand in vedere toate cele retinute, Curtea constata ca art.118 din Codul de procedura penala nu instituie garantii suficiente pentru martor, de vreme ce acesta poate fi pus in situatia sa contribuie indirect la propria incriminare, in dezacord cu respectarea prezumtiei de nevinovatie, de care orice persoana beneficiaza potrivit art.23 alin.(11) din Legea fundamentalasi art.6 par.2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, si, totodata, impieteaza asupra justei solutionari a cauzei, contrar dreptului la un proces echitabil, consacrat constitutional in art.21 alin.(3)si conventional in art.6 par.1, inclusiv prin incalcarea dreptului la aparare al martorului(...).

Curtea urmeaza sa admita exceptia de neconstitutionalitate si sa constate ca solutia legislativa cuprinsa in art.118 din Codul de procedura penala, care nu reglementeaza dreptul martorului la tacere si la neautoincriminare, este neconstitutionala, fiind contrara dispozitiilorart.21 alin.(3), ale art.23 alin.(11) si ale art.24 alin.(1) din Legea fundamentala, precum si prevederilor art.6 par.1 si 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale”.

 

* Cititi aici integral Decizia CCR

Comentarii

# Ioana M. date 6 July 2020 17:25 +2

Codul de procedura penala facut de procurori, pentru procurori. Destepti ai codurilor...

# Nechidor Tinca date 6 July 2020 17:29 +9

Pentru anumite dosare aceasta horarare a venit tarziu, oricum este un pas spre normalitate in conditiile in care procurorii din Romania fac ce vrea muschiul lor intr-un dosar!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii