Fostul presedinte al PSD Liviu Dragnea (foto centru) nu abandoneaza lupta pentru anularea revoltatoarei condamnari la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu executare pe care a primit-o in cauza DGASPC Teleorman. Marti, 14 ianuarie 2020, Dragnea, aparat de avocata Flavia Teodosiu, si-a sustinut cauza in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in cadrul recursului in casatie declarat impotriva condamnarii din dosarul DNA.

In fata completului ICCJ format din judecatorii Marius Dan Foitos, Maricela Cobzariu, Ioana Alina Ilie, Lavinia Valeria Lefterache si Ana Hermina Iancu, Liviu Dragnea a subliniat ca sta in inchisoare nevinovat, motiv pentru care nici nu a achitat partea lui de prejudiciu pe care i-o imputa DNA, spre deosebire de fosta sotie, Bombonica Prodana. De asemenea, Dragnea a reluat o afirmatie pe care a facut-o de-a lungul intregului proces – atat in sala de judecata, cat si in presa –: ca nu le-a cunoscut pe Adriana Botorogeanu si Anisa Stoica si nici ca a avut vreodata cunostinta despre faptul ca acestea erau angajate fictiv la Protectia Copilului Teleorman, in realitate ele lucrand la filiala judeteana a Partidului Social Democrat. Completul condus de Marius Foitos a ramas in pronuntare pentru data de 21 ianuarie 2020.

Iata cele mai importante declaratii ale lui Dragnea:

„Vreau sa ma refer la doua lucruri. In primul rand, la un neadevar reluat in rechizitoriul DNA – si anume: la faptul ca eu le-am cunoscut pe Adriana Botorogeanu si Anisa Stoica, ca lucrau la DGASPC, dar de fapt veneau la partid. Este un neadevar ca multe altele folosite de acest parchet in rechizitoriu.

Nu am initiat si nu am sustinut acest recurs in casatie doar pentru faptul ca as fi nevinovat si impreuna cu avocatii as fi cautat interpretari ale legii doar pentru a iesi din inchisoare, ci cred cu tarie in nevinovatia mea. Eu cred cu tarie ca sunt complet nevinovat si ca stau de opt luni nevinovat in Penitenciarul Rahova. De aceea nu am platit partea care mi-ar reveni mie din prejudiciu (cum a facut fosta sotie): pentru ca nu mi s-a parut normal sa platesc pentru o fapta pe care nu am comis-o.

Ramane la aprecierea dumneavoastra daca eu voi sta in continuare nevinovat la inchisoare sau daca, tinand cont de argumentele doamnei avocat, veti dispune eliberarea mea”.

Mentionam ca fostul lider PSD – prin avocata Flavia Teodosiu – a depus recursul in casatie in temeiul art. 438 alin. 7 din Codul de procedura penala: „inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala”. De altfel, avocata Teodosiu a subliniat ca faptele pe care DNA le-a acuzat in rechizitoriu nu pot fi sanctionate drept penale, ci cel mult ca abateri disciplinare, in conformitate cu Codul muncii.

Redam principalele argumente ale Flaviei Teodosiu:

„Asa cum a fost savarsita, fapta doamnei Alesu Floarea (n.r. - fosta sefa a DGASPC Teleorman, condamnata in dosar pentru abuz in serviciu pe motiv ca le-a angajat pe Botorogeanu si Stoica) nu indeplineste elementele de tipicitate a faptei de abuz in serviciu. Domnul Liviu Dragnea a fost condamnat pentru ca ar fi instigat-o pe doamna Alesu sa savarseasca abuz in serviciu.

Pentru a exista fapta de abuz in serviciu, este necesar sa fie trei mari conditii. Prima a fost indeplinita – ma refer la subiectul activ al faptei. Dar a doua, cea legata de modalitatea de incalcare a legii, nu a fost indeplinita. A treia – cea privind vatamarea unui drept sau producerea unui prejudiciu – este discutabila, in raport cu argumentele acuzarii.

Codul muncii statueaza clar ca angajatul poate fi concediat sau tras la raspundere pentru nereguli in activitate. Cheia acestui recurs in casatie este articolul 247, alineatul 1 din Codul muncii, care vorbeste despre faptul ca 'angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara'. Or, mergand in DEX la definitia cuvantului 'prerogativa', vedem ca ea vorbeste despre un privilegiu si despre un avantaj acordat cuiva.

Am cautat sa vad daca in Codul muncii exista vreun articol ce trage la raspundere angajatorul care nu sanctioneaza angajatul pasibil de tragere la raspundere. Nicaieri nu se prevede vreo sanctiune pentru pasivitate, pentru inactiune. Astfel, cum putea instanta sa retina ca dreptul de a aplica sanctiunea disciplinara cade in sarcina anagajatorului? Daca acest Cod al muncii nu prevede obligativitatea sanctiunii, cum putea instanta sa condamne in acest sens?

Faptele doamnei Alesu reprezinta cel mult o abatere ce poate fi sanctionata disciplinar sau administrativ la locul de munca; nicidecum penal. Cu atat mai mult fapta domnului Liviu Dragnea nu isi regaseste ancora in fapta doamnei Alesu. Acesta nu poate decat sa fie achitat, iar decizia in cazul sau sa fie desfiintata”.