LUSTRAGIII SRI – Parlamentarii din Comisia de control asupra activitatii SRI l-au scos basma curata pe generalul Coldea si au secretizat investigatiile privind acuzatiile implicarii SRI in anchetele marilor parchete. Ametita de explicatiile SRI, Comisia considera ca activitatea sa este secret de stat, desi Parlamentul ar fi trebuit sa faca publice dezbaterile anchetei, asa cum se procedeaza in SUA. Seful Comisiei e Georgian Pop, cel pe care George Maior l-a lasat cu mana intinsa (Video)

Scris de: Alex PUIU

09.02.2015 18:07
Vizualizari: 6412

Comisia comuna permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii SRI a finalizat ancheta in cazul sefului interimar al Serviciului Roman de Informatii, generalul cu 3 stele Florian Coldea, acuzat public de Elena Udrea de imixtiune in instrumentarea unor dosare penale la marile parchete, in special la DNA si DIICOT. Asa cum era de asteptat, Comisia nu a constatat nicio abatere din partea SRI sau a directorilor sai, in schimb a stabilit ca afirmatiile Elenei Udrea sunt "nefondate". Mai mult, membrii acestei structuri - asupra careia planeaza suspiciunea rezonabila ca mai degraba ea este cea controlata de Serviciul Roman de Informatii decat invers - au declarat cu seninatate ca discutiile purtate in spatele usilor inchise sunt secrete de stat si informatii clasificate, anuland astfel controlul cu adevarat democratic asupra activitatii SRI.


Parlamentarii din Comisia de control asupra SRI au precizat ca raspunsurile Serviciului Roman de Informatii au fost sustinute prin documente si i-au reprosat Elenei Udrea ca si-a schimbat brusc atitudinea fata de Serviciul Roman de Informatii dupa ce DNA a inceput urmarirea penala impotriva ei.

Totusi, unul dintre semnele de intrebare ridicate in spatiul public si-a gasit raspunsul, si anume, confirmarea spuselor Elenei Udrea in ceea ce priveste existenta unor vizite intreprinse de sefa PMP la sediul SRI, la sfarsitul anului trecut. Aceasta a venit din partea presedintelui Comisiei de control al SRI, deputatul PSD Georgian Pop (foto) - devenit celebru in 2013 dupa ce fostul sef al SRI, George Maior, l-a lasat cu mana intinsa (vezi video la finalul articolului) -, care insa nu a oferit prea multe amanunte, precizand ca va fi emis un comunicat de presa.

Prezentam integral declaratia de presa a sefului Comisiei de control asupra SRI, Georgian Pop:

"Acuzatiile publice sunt nefondate. Deci, vreau sa va spun ca intalnirile care au existat - a spus si doamna Udrea - intre doamna Udrea, domnul Maior si conducerea Serviciului Roman de Informatii, toate au fost facute strict pe baza procedurilor interne de acces in sediile Serviciului Roman de Informatii.

(n.r. - raspuns la intrebarea reporterului: "In ce calitate a venit doamna Elena Udrea sa se intalneasca cu domnul Coldea si cu domnul Maior?") Deci, de-a lungul timpului este o practica a oricarui serviciu de informatii din lume, inalti demnitari, oficiali, diplomati solicita in mod oficial intalniri cu conduceri ale Serviciului Roman de Informatii. Acest lucru il solicita si beneficiarii legali de informatii ai Serviciului Roman de Informatii. Repet, este o practica uzuala, normala, dar toate intalnirile se supun unei proceduri foarte stricte privind acceptarea acelor intalniri si modul de desfasurare. Atat pot sa va spun cu referire la aceste discutii. Niciodata in astfel de intalniri nu au fost discutate aspecte de securitate nationala, niciodata doamna Udrea nu a facut vreo acuza adusa conducerii Serviciului Roman de Informatii concordanta, sa spunem, cu declaratiile din ultimele ore si noi, Comisia, am constatat, pe de o parte, ca pana joia trecuta sau acum doua saptamani cand a fost acuzata oficial doamna Udrea, avea public o anumita parere despre Serviciul Roman de Informatii, laudativa, dupa aceea, dupa ce am tras noi concluzia, a fost audiata la DNA si a citit dosarul unde, ma rog, probabil a luat cunostinta de acuzatiile oficiale pe care procurorii i le aduc, si-a schimbat declaratiile. Sigur, nu o sa intru acum in comentarii politice, repet, tot ceea ce am facut in cadrul audierilor s-a bazat pe intrebari foarte clare, s-a bazat pe raspunsuri foarte clare si pe documente suport, si stiti un lucru pe care il spun de fiecare data dupa ce avem audieri, lucrarile Comisiei noastre, desi sunt secrete de stat, sunt informatii clasificate, reprezinta documente oficiale ale statului roman, ceea ce inseamna ca oricand, acum, peste un an, peste 10 ani, orice magistrat poate sa verifice daca noi aici ne-am facut treaba bine. Si vreau sa va asigur - si le multumesc colegilor de la toate partidele pentru responsabilitatea cu care am facut aceste audieri - vreau sa va asigur ca nicio intrebare, nicio afirmatie sau acuza din spatiul public din ultima perioada nu a ramas nediscutata, nicio astfel de intrebare nu a ramas nepusa, iar, repet, raspunsurile Serviciului Roman de Informatii au fost sustinute prin documente. O sa vedeti mai multe in comunicatul de presa pe care vi-l oferim. Si va multumesc!"

Dupa multumirile adresate presei, seful Comisiei de control al SRI a fugit de ziaristi, asa cum a procedat si generalul Florian Coldea.

Senatorul Daniel Savu, fost ofiter SRI, membru in Comisia de control asupra activitatii SRI: "Florian Coldea ne-a spus ca SRI nu a facut fotografiile cu Udrea si Bica la Paris"

Pe de alta parte, senatorul Daniel Savu, fost ofiter SRI si membru in Comisia comuna permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii SRI, a prezentat concluziile Comisiei privitoare la intalnirile Elenei Udrea cu sefii SRI, George Maior si Florian Coldea.

Savu a spus, printre altele, ca Elena Udrea a facut doua vizite la sediul SRI la finalul anului trecut, in zilele de 10 noiembrie si 15 decembrie, la invitatia lui George Maior, intrevederi la care a participat si Florian Coldea: „La nici una din cele doua discutii doamna Udrea nu a discutat aspectele sesizate in declaratiile sale publice din ultimele zile”. Potrivit celor declarate de Savu, Udrea a fost invitata la sediul SRI in calitate de fost candidat la alegerile prezidentiale. Acelasi Daniel Savu a afirmat ca Florian Coldea a spus ca Serviciul nu le-a fotografiat pe Alina Bica si pe Elena Udrea la Paris, in februarie anul trecut: „Florian Coldea ne-a spus ca SRI nu a facut fotografiile cu Udrea si Bica la Paris”.

Iata momentul in care George Maior il lasa cu mana intinsa pe seful Comisiei de control al SRI, deputatul PSD Georgian Pop:


Comentarii

# chisca date 10 February 2015 12:10 +2

Prea santeti pretentiosi.Ce sperati ? Domnul doar a apucat sa deschida usa de la fisetul cu schelete si sa facut liniste totala.Atata timp cat tot ceea ce face SRI sant considerate secrete de stat si membrii comisiei nu au acces la ceste documente cum poti face o cercetare obiectiva asupra activitati institutiei.Sau multumit cu ce a constatat propria comisie de control.Si se mai spune ca seful nu poate fi cercetat deoarece la parchetele militare nu exista un procuror militar cu trei stele mari adica general magistrat cu trei stele.In aceste conditii cine mai poate face lumina.Poate doar cel de sus, nu de pe pamant ci din ceruri.Insa nici el nu vrea sa coboare pe pamant.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii