MAGISTRATURA SUB CIZMA DNA (III) – Culoarele anticoruptilor: procurorul DNA Gheorghe Popovici a obtinut interceptarea in cascada a unui coleg de la PCA Bucuresti, fata de care in final s-a dat clasare. Inspectorii IJ au gasit indicii despre un posibil blat intre DNA si instanta care a dat mandatele de supraveghere: “Se ridica semne de intrebare cu privire la modalitatea de repartizare la instanta a solicitarilor, in raport de necesitatea respectarii normelor privind repartizarea aleatorie”

Scris de: George TARATA

19.05.2019 11:48
Vizualizari: 4625

Publicam in editia de astazi episodul III din serialul “Magistratura sub cizma DNA”, in care prezentam constatarile devastatoare facute de inspectorii Inspectiei Judiciare in urma controlului realizat la DNA in legatura cu dosarele deschise in mandatele Laurei Kovesi celor aproape 3000 de judecatori si procurori. Dupa ce in primul episod am publicat concluziile extrem de grave ale raportului si situatia defalcata a magistratilor urmariti de DNA (click aici pentru a citi), iar in al doilea episod am aratat nenorocirile gasite la structura DNA Oradea condusa ani de zile de vestitul Ciprian Man (click aici pentru a citi), astazi veti putea vedea cum un procuror de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti a fost interceptat cu lunile de DNA, fara a exista vreun temei real, pentru ca in final sa primeasca solutie de clasare. Si nu doar atat, dar Inspectia Judiciara a identificat indicii despre existenta unui culoar al DNA in instanta care a dat mandatele de interceptare in cascada. Cu alte cuvinte, un posibil blat intre DNA si judecatorul sau judecatorii care au autorizat supravegherea procurorului.


Neregulile descoperite de Inspectia Judiciara privesc un caz instrumentat de procurorul Gheorghe Popovici, fost sef al Sectiei I DNA, intre timp plecat la Parchetul Tribunalului Tulcea. Pe scurt, povestea este urmatoarea: Gheorghe Popovici i-a facut dosar unui coleg de-al sau de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, in urma unui denunt inregistrat la DNA in data de 19 august 2015. La aproape doua saptamani de la inregistrarea denuntului, mai exact in 31 august 2015, Popovici a cerut si a obtinut in instanta emiterea unor mandate de supraveghere tehnica a procurorului constand in interceptarea comunicatiilor sau supravegherea video, audio si prin fotografiere. Ulterior, au fost obtinute mandate noi pana in decembrie 2015, dupa care in februarie 2017, deci la mai bine de un an distanta de la primele mandate, Popovici a obtinut un nou mandat de supraveghere tehnica prin care s-a autorizat obtinerea datelor privind tranzactiile financiare, respectiv a extraselor de cont si a documentelor justificative aferente operatiunilor efectuate prin conturile bancare in ultimii trei ani de catre procurorul vizat de dosar.

Nimic nu s-a ales insa in urma operatiunii de supraveghere a procurorului. Drept urmare, prin Ordonanta 728/P/2015 din 4 septembrie 2018, deci la trei ani de la deschiderea dosarului, procurorul Gheorghe Popovici a dispus clasarea cauzei pentru infractiunile de dare de mita, complicitate la dare de mita si luare de mita. Prin aceeasi ordonanta, Popovici a dispus insa disjungerea si declinarea comptentei in favoarea Parchetului Curtii de Apel Bucuresti in legatura cu o pretinsa infractiune de spalare de bani.

Iacob a desfiintat solutia lui Popovici

Inspectorii Inspectiei Judiciare au gasit insa grave nereguli in legatura cu modul in care Gheorghe Popovici a lucrat acest dosar. Foarte important, raportul Inspectiei in legatura cu aceasta cauza se bazeaza inclusiv pe constatarile facute chiar de fostul adjunct al DNA Marius Iacob.

Concret, Marius Iacob a schimbat temeiul solutiei de clasare dispusa de Popovici din art. 16 lit. c) Cod procedura penala - “nu exista probe”, in art. 16 lit. a) Cod procedura penala - “fapta nu exista”. In plus, Iacob a desfiintat inclusiv solutia de disjungere in ceea ce priveste pretinsa fapta de spalare de bani si a dat solutie de clasare, retinand ca, atentie, Popovici a dispus extinderea urmaririi penale pentru aceasta infractiune desi nu au fost efectuate audieri si nici nu a fost stabilita vreo tranzactie din care sa rezulte indicii de spalare de bani.

In ordonanta lui Marius Iacob sunt enumerate si alte probleme care privesc modul de lucru al lui Popovici. Cum ar fi spre exemplu lipsa oricarei referiri in ordonanta de incepere a urmaririi penale in rem la cel de-al treilea denuntator din dosar sau audierea unor martori fara legatura cu cauza.

Interceptare si supraveghere fara motiv. Blat cu instanta?

Totusi, de departe cele mai grave nereguli enumerate in raportul Inspectiei Judiciare, constatate si de Marius Iacob, se refera la lipsa oricaror motive care sa justfice solicitarea si prelungirea mandatelor de supraveghere tehnica. Se retine in acest sens modul in care Gheorghe Popovici a solicitat prelungirea mandatelor de interceptare si supraveghere facand doar mici modificari fata de referatele intiale prin care solicitase emiterea mandatelor.

De altfel, tocmai modul in care au fost date aceste mandate a atras atentia Inspectiei Judiciare. Inspectorii IJ explica in raport ca exista semne de intrebare in ceea ce priveste modalitatea de repartizare la instanta a solicitarilor de emitere si prelungire a mandatelor de supraveghere tehnica, atat in raport de necesitatea respectarii normelor privind repartizarea aleatorie a cauzelor, cat in raport de stabilirea elementelor de probatiune care au fost in concret prezentate judecatorilor de drepturi si libertati odata cu solicitarile facute. Practic, indicii privind existenta unui culoar DNA in instanta si a unui blat intre parchetul anticoruptie si judecatorul sau judecatorii care au emis si apoi prelungit mandatele de supraveghere. Parteneriat in toata regula!

Iata raportul Inspectiei Judiciare privind neregulile din dosarul instrumentat de procurorul DNA Gheorghe Popovici impotriva unui procuror de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti:

Dosar penal nr. 728/P/2015, vizand un procuror, la data presupuselor fapte, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, constituit ca urmare a formularii la data de 19.08.2015 a unui denunt in care se sustine ca denuntatorii au oferit si, respectiv, intermediat obtinerea unei solutii favorabile de la procurorul reclamat. Din verificarea dosarului se constata ca unul dintre denunturi a fost luat personal de catre procurorul de caz, respectiv de d-nul procuror sef sectie Popovici Gheorghe, insa nu poarta mentiunea vizei de repartizare a dosarului.

I.Prin incheierea nr. 120 din 31.08.2015 data in dosarul nr. 5378/2/2015 (mandat de supraveghere tehnica nr. 11/U.P./31.08.2015 valabil in perioada 01.09.2015-30.09.2015 inclusiv) s-a incuviintat supravegherea tehnica constand in:

a.interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta efectuate de catre procuror si unul dintre denuntatori;

b.supravegherea video, audio sau prin fotografiere a acestora cu ocazia intalnirilor ce vor avea loc intre ei sau intre acestia cu alte persoane, in legatura cu faptele ce fac obiectul cauzei;

c.localizarea si urmarirea prin mijloace tehnice a celor doua persoane, precum si a aparatelor telefonice si a mijloacelor de transport utilizate de acestia.

II.Prin incheierea nr. 129 din 29.09.2015 data in dosarul 5939/2/2015 (mandat de supraveghere tehnica nr. 127/U.P./29.09.2015 valabil in perioada 01.10.2015-30.10.2015):

s-a incuviintat:

a.interceptarea comunicatiilor ori a oricaror tip de comunicare la distanta efectuate de catre procuror;

b.patrunderea in imobilele martorului denuntator in vederea activarii sau dezactivarii mijloacelor tehnice folosite in cazul supravegherii tehnice constand in fotografierea, observarea sau inregistrarea conversatiilor, miscarilor ori altor activitati ale procurorului si denuntatorului in legatura cu obiectul cauzei;

s-a prelungit mandatul de supraveghere tehnica nr. 118/U.P./31.08.2015 cu o durata de 30 de zile (de la data de 01.10.2015 pana la data de 30.10.2015, inclusiv).

III.Prin incheierea nr. 144 din 30.10.2015 data in dosarul nr. 6638/2/2015 (mandat de supraveghere tehnica 141/UP/30.10.2015 valabil in perioada 31.10.2015-29.11.2015) s-a prelungit masura supravegherii tehnice constand in interceptarea comunicatiilor ori a oricaror tip de comunicare la distanta efectuate de catre procuror, supravegherea video, audio sau prin fotografiere a procurorului si denuntatorului, cu ocazia intalnirilor ce vor avea loc intre ei sau intre acestia sau alte persoane, in legatura cu faptele ce fac obiectul cauzei, localizarea si urmarirea prin mijloace tehnice a acestora, precum si a aparatelor telefonice ori a oricaror tip de comunicare la distanta efectuate de catre procuror, precum si a masurii ca organele de urmarire penala sa patrunda in imobilele denuntatorului pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmeaza a fi folosite in cazul supravegherii tehnice constand in fotografierea, observarea sau inregistrarea conversatiilor ori altor activitati ale procurorului si denuntatorului.

IV.Prin incheierea nr. 153/27.11.2015 data in dosarul nr. 7371/2/2015 (mandat de supraveghere tehnica nr. 150/UP/27.11.2015 valabil in perioada 30.11.2015-29.12.2015) s-a prelungit masura supravegherii tehnice constand in interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta efectuate de catre procuror, supravegherea video, audio sau prin fotografiere a procurorului si denuntatorului, cu ocazia intalnirilor ce vor avea loc intre ei sau intre acestia cu alte persoane, in legatura cu faptele ce fac obiectul cauzei, localizarea si urmarirea prin mijloace tehnice a acestora, precum si a aparatelor telefonice si a mijloacelor de transport utilizate de acestia, interceptarea comunicatiilor ori a oricaror tip de comunicare la distanta efectuate de catre procuror, precum si a masurii ca organele de urmarire penala sa patrunda in imobilele denuntatorului pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmeaza a fi folosite in cazul supravegherii tehnice constand in fotografierea, observarea sau inregistrarea conversatiilor, miscarilor ori altor activitati ale procurorului vizat si ale denuntatorului, in legatura cu faptele care fac obiectul cauzei.

V.Prin incheierea nr. 159/3.12.2015 data in dosarul 7484/2/2015 (mandat de supraveghere tehnica nr. 156/UP 03.12.2015 valabil in perioada 03.12.2015-29.12.2015) s-a incuviintat interceptarea si inregistrarea comunicatiilor ori a oricaror tip de comunicare la distanta efectuate de procurorul vizat.

VI.Prin incheierea nr. 6 data in dosarul nr. 348/2/2017 (mandat de supravgehere tehnica nr. 6/UP/02.02.2017 valabil in perioada 02.02.2017-03.03.2017) s-a autorizat obtinerea datelor privind tranzactiile financiare, respectiv a extraselor de cont si a documentelor justificative aferente operatiunilor efectuate prin conturile bancare in perioada 01.01.2013-31.12.2016 de catre procurorul vizat.

Prin Ordonanta nr. 728/P/2015 din 04.09.2018, procurorul de caz a dispus clasarea sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. de art. 290 C.p.rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 48 C.p. cu ref. la art. 290 C.p. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 si art. 289 C.p. rap. la art. 6 si 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, clasare dispusa in temeiul art. 16 lit. c) Cod procedura penala, precum si disjungerea si declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 29 alin.1 lit. a) si b) din Legea nr. 656/2002.

Prin ordonanta nr. 529/C/2018 din 24.09.2018, procurorul sef adjunct directie Iacob Marius a dispus infirmarea ordonantei nr. 728/P/2015, in sensul schimbarii clasarii in art. 16 lit. a) Cod procedura penala si al desfiintarii solutiei de disjungere si declinare sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 29 alin. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 656/2002, cu consecinta dispunerii solutiei de clasare in temeiul art. 16 lit. a Cod procedura penala si cu privire la infractiunea de spalare de bani.

In continutul ordonantei nr. 529/C/2018 din 24.09.2018 se retin o serie de aspecte privind defectuozitatea urmaririi penale si a solicitarii mandatelor de supraveghere tehnica:

-lispa vreunei referiri in ordonanta de incepere in rem a urmaririi penale din 20.08.2015 la cel de-al treilea denunt, 'desi acesta a fost atasat la acelasi dosar si reflecta aspecte care au legatura cu primele doua denunturi';

-audierea la data de 19.11.2015 si 08.12.2015 a unor martori fara legatura cu cauza retinandu-se: 'de altfel, in ordonanta de clasare nu sunt mentionati acesti doi martori si nici nu sunt consemnate aspecte in legatura cu eventuale activitati infractionale comise anterior anului 2013'.

-solicitarea/prelungirea masurilor de supraveghere tehnica in lipsa unor motive care sa le justifice: Prin referatul din 29.05.2015, procurorul a solicitat prelungirea masurilor de supraveghere tehnica pentru aceleasi persoane, motivand urmatoarele: 'l-a contactat telefonic pe (…) atat prin apelare, cat si prin mesaje tip SMS. (…) nu a raspuns apelurilor si a evitat contactul cu (…)'. Acestea sunt singurele fraze care diferentiaza prezentul referat fata de cel intial prin care s-au luat masurile de supraveghere tehnica.

In cuprinsul referatului din data de 30.10.2015, procurorul de caz consemneaza mai multe discutii si intalniri intre (…), din care rezulta ca primul dorea ca cel din urma sa-l ajute sa ia legatura cu procurorul (…); la data de 27.11.2015, procurorul de caz a intocmit un nou referat cu propunere de prelungire a masurilor de supraveghere tehnica, (…), ca aspect diferit fata de referatele anterioare, procurorul de caz consemneaza o intalnire in incinta Aeroportului Otopeni, la data de 17.11.2015 intre (…). Conform relatarilor martorului (…) i-a dat un alt numar de telefoin pe care poate fi apelat, insa tot martorul a precizat ca ulterior acesta nu i-a raspuns la telefon. Prin Incheierea nr. 159/03.2015 instanta de judecata a admis cererea procurorului de caz si a incuviintat interceptarea si inregistrarea convorbirilor de la un alt post telefonic folosit de catre procurorul vizat; din referatele intocmite de catre procuror in legatura cu solicitarile de incuviintare sau de prelungire a acestora, precum si din redarile transcrierilor continutului convorbirilor telefonice atasate dosarului cauzei, rezulta ca procurorul vizat a purtat o singura comunicare tip SMS cu martorul, la data de 06.12.2105: 'Nu cunosc pe nimeni la niciun restaurant. Nu dau sfaturi juridice cu privire la nicio problema. Nu pot sa vin la fiul dumneavoastra. Va rog sa nu ma mai sunati, sa nu ma cautati si sa nu ma deranjati'; In legatura cu infractiunea de spalare a banilor, pentru care procurorul a dispus extinderea urmaririi penale, nu au fost efectuate audieri si nici nu a fost stabilita vreo tranzactie din care sa rezulte indicii de spalare a banilor. Prin Incheierea nr. 6 data in dosarul nr. 348/2/2017 (mandat de supraveghere tehnica nr. 6/UP/02.02.2017 valabil in perioada 02.02.2017-03.03.2017) s-a autorizat obtinerea datelor privind tranzactiile financiare, respectiv a extraselor de cont si a documentelor justificative aferente operatiunilor efectuate prin conturile bancare in perioada 01.01.2013-31.12.2016 de catre procurorul vizat.

In ordonanta nr. 529/C/2018 din 24.09.2018 se retine ca instanta de judecata a solutionat favorabil toate solicitarile de emitere si prelungire a mandatelor de supraveghere tehnica.

In atare situatie, fata de aceste constatari, se ridica semne de intrebare cu privire la modalitatea de repartizare la instanta a solicitarilor de emitere si prelungire a mandatelor de supraveghere tehnica, cu referire la concreta la dosarele nr. 5378/2/2015, nr. 5939/2/2015, nr. 6638/2/2015, nr. 7371/2/2015 si nr. 348/2/2017 si la continutul acestor dosare de instanta, in raport de necesitatea respectarii normelor privind repartizarea aleatorie a cauzelor si a stabilirii elementelor de probatiune care au fost in concret prezentate judecatorilor de drepturi si libertati odata cu solicitarile facute”.


* Cititi aici magistratura sub cizma DNA (I)

* Cititi aici magistratura sub cizma DNA (II)

Comentarii

# Protocoalele care au dus la abuzuri date 19 May 2019 21:31 +6

Cate ABUZURI au facut procurorii si ofiterii de politie judiciara aflati in subordinea lui Gheorghe Popovici( cu mici exceptii)! Aceasta e doar um episod marunt. Le veti afla la momentul potrivit.

# Cetateanul date 19 May 2019 22:09 0

Și paraditorul e bine mersi? Pe bune? În lipsa oricărei măsuri, raportul e maculatură ... să și-o bage în partea moale inspectorii lu pește.

# EU date 20 May 2019 15:25 +2

Popovici ai incurcat-o, asa iti trebuie daca ai SLUJIT-o pe Luluta, acum ea la Parchetul ICCCJ( inculpat) , tu la Tulcea, STOINA( inculpat) și suspendat, usor mai suferind la acest moment decat voi Șefii....dar atenție, păcatele vă ajung din urmă și pe voi, asta este :P procurorii harnici și tineri așa pățesc :P . Sănătate să le duceți pe toate :lol:

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii