19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

MARGARETA A DORMIT IN POST – Scandalos! Sub conducerea Margaretei Tint, Statul Paralel este la un pas sa reinvie. Un proiect pritocit de ministrul Justitiei Catalin Predoiu, avizat negativ de Consiliul Legislativ si Comisia pentru drepurile omului, care vrea sa reintroduca SRI in activitatea de urmarire penala, este la un pas sa fie adoptat tacit pe 12 noiembrie 2020. De neinteles, CSM s-a facut ca ploua si a cerut studii de drept comparat in loc sa avizeze negativ, pe loc

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

11 November 2020 16:16
Vizualizari: 5724

Tocmai cand eram pregatiti sa decretam ca judecatoarea Nicoleta Margareta Tint (foto) a avut cel mai anost si lipsit de initiative mandat in fruntea Consiliului Superior al Magistraturii, s-a intamplat nenorocirea care va transforma CSM in partenerul Statului paralel, odata cu reintrarea Serviciului Roman de Informatii in dosarele penale. Initiatorii acestui plan de subjugare a Justitiei in fata serviciilor de informatii sunt ministrul Justitiei Catalin Predoiu si deputatii PNL Cristina Traila si Gabriel Andronache, cei care au intocmit proiectul pentru modificarea si completarea Legii nr. 51/1991 privind securitatea nationala, dupa Decizia CCR 55/2020, prin care s-a stabilit ca procurorii nu vor mai putea folosi ca mijloace de proba interceptarile realizate in baza mandatelor de siguranta nationala.


 

CSM a devenit partenerul SRI


In prezent, ne aflam in situatia ca in data de 12 noiembrie 2020 proiectul de lege prin care SRI va reintra in dosarele penale sa fie adoptat tacit de Camera Deputatilor. Desi nu este camera decizionala, proiectul urmand sa fie trimis la Senat, sunt toate sansele ca in noua legislatura (cu alta componenta decat cea de astazi) initiativa lui Predoiu de reintroducere a SRI in anchetele penale sa devina realitate.

Ca efect, legea, in forma in care a fost propusa, constituie practic o dezincriminare mascata a faptelor de natura penala savarsite de anumiti ofiteri SRI si procurori care au colaborat inclusiv prin protocoale abuzive declarate ca atare de CCR, fabricand cot la cot dosare. Practic, un asemenea proiect, daca ar deveni lege, ar goli de continut deciziile Curtii Constitutionale prin care s-a stabilit ca protocoalele parchete SRI sunt ilegale si ar deschide calea spre noi dosare abuzive, asa cum s-a intamplat in vremea comunismului, cand exista Directia a VI-a Cercetari penale a Securitatii si cea din timpul domniei lui Traian Basescu, cand s-au incheiat protocoalele ilegale PICCJ-SRI-ICCJ.

Peste toate, prin continutul sau, proiectul de lege contravine Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor care interzice magistratilor sa fie colaboratori ai serviciilor de informatii.

Iata ce prevede art. 7 din Legea 303/2004:

"(1) Judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, personalul de specialitate juridica asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate si personalul conex personalului de specialitate al instantelor judecatoresti si parchetelor nu pot fi lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informatii".


Proiectul de reinviere a Statului Paralel


Ticalosul proiect al ministrului Justitiei Catalin Predoiu si al deputatilor Traila si Andronache, care isi motiveaza necesitatea in expunerea de motive prin aceea ca "Decizia nr. 55/2020 este o decizie interpretativa" (iar din continutul acesteia s-ar retine ca activitatilor specifice culegerii de informatii li se poate conferi calitatea de mijloc de proba in procesul penal, cu conditia ca prin lege sa fie reglementata o procedura clara si adecvata), se justifica prin sintagme precum "potrivit legii", desi modificarile aduse de cei trei reprezentati PNL se traduc pentru orice cunoscator al sistemului de Justitie ca o revenire a Serviciului Roman de Informatii in anchetele penale.

Sustinem aceasta, intrucat proiectul PL-x nr. 460/2020 prevede ca interceptarile si activitatile de supraveghere ale SRI rezultate din activitati autorizate pe mandate de siguranta nationala sa fie folosite in dosarele penale, astfel cum sunt comunicate de SRI, Serviciul Roman de Informatii fiind, conform proiectul propus de Predoiu, cel care transmite organelor de urmarire penala "convorbirile si/sau comunicarile interceptate, redate in scris si/sau imagini".

Proiectul de lege prin care PNL – prin Catalin Predoiu, Cristina Traila si Gabriel Andronache – vrea sa reintroduca SRI in anchetele penale a primit deja avizul nefavorabil al Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputatilor, dar si al Consiliului Legislativ, care a motivat avizul negativ prin aceea ca nu este suficienta o interventie pe Legea 51/1991, ci amendarea mai multor acte normative prin care sa se reglementeze clar, coerent si previzibil aspectele referitoare la calificarea ca mijloace de proba a inregistrarilor, procedura de verificare a legalitatii acestora si instanta competenta, in raport de Decizia CCR nr. 55/2020. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca in proiectul lui Predoiu, Traila si Andronache sa scrie "potrivit legii", daca legea nu prevede!


CSM doarme in post intentionat


Singura institutie de la care aveam asteptari sa adoptate o pozitie categorica pentru taxarea proiectului lui Catalin Predoiu, mai ales ca era direct vizata de aceste modificari, Justitia (al carei garant al independentei este) fiind acaparata ani in sir de serviciile de informatii, a ales sa doarma in post si sa invoce aberatii precum studii de drept comparat, doar pentru a nu adopta o pozitie care ar putea deranja sistemul.

Ne referim, desigur, la Consiliul Superior al Magistraturii care, sub conducerea judecatoarei Nicoleta Margareta Tint, a ajuns in situatia de a nu exprima niciun punct de vedere asupra scandaloasei initiative legislative, permitand astfel ca in data de 12 noiembrie 2020, adica in doar cateva ore, proiectul de lege sa fie adoptat tacit in Camera Deputatilor, cu lipsa unui aviz al CSM.

Concret, inregistrat la Camera Deputatilor in 17 august 2020, proiectul celor trei deputati PNL avea prevazut un termen de adoptare in aceasta camera de 45 de zile (28 octombrie 2020), termen care la data de 27 octombrie 2020 a fost prelungit pana la 12 noiembrie 2020, dupa ce nu au fost transmise toate punctele de vedere din partea institutiilor carora li s-a solicitat avizul respectiv Guvern, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic si Social, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii sau Consiliul Superior al Magistraturii.

CSAT, evident, a avizat favorabil proiectul lui Predoiu, neexistand vreo emotie in acest sens, iar celelalte institutii au emis avizele dupa cum au considerat. Cu exceptia uneia! Singura institutie care a dormit in ghete, ori a facut tot posibilul pentru a nu se exprima pe proiect, validand insa efectiv proiectul (prin inactiune) a fost Consiliul Superior al Magistraturii, cel care a ales sa amane exprimarea unei pozitii sub pretextul necesitatii, atentie, "intocmirii unui studiu de drept comparat referitor la posibilitatea de a valorifica, in procesul penal obisnuit, datele obtinute din activitati de informatii ca probe, in alte modalitati sau dupa caz doar ca informare a organelor judiciare".


Aceasta decizie a fost adoptata in 17 septembrie 2020 in cadrul Comisiei nr. 1 – Legislatie si cooperare institutionala din CSM, in care s-a stabilit ca lucrarea va urma sa fie dezbatuta pe larg in Plenul CSM din 8 octombrie 2020.


Surpriza! In 8 octombrie 2020 lucrarea nici macar nu a fost introdusa pe ordinea de zi a Plenului CSM! Lumea Justitiei a cerut in cursul acestei zile informatii cu privire la pozitia CSM fata de acest subiect, solicitand in acelasi timp si clarificari cu privire la motivul pentru care s-a intarziat exprimarea unui aviz, insa pana la data redactarii articolului nu am primit pozitia CSM.

Iata ce prevede proiectul de lege si cum motiveaza initiatorii lui necesitatea reintroducerii SRI in anchetele penale:


Comentarii

# santinela date 12 November 2020 07:44 +6

Pai uitindu-va la poza TUTEI va mirati de ceva ? Asteia nici sa vrea Bill sa-i bage un cip in tartacuta nu o sa poata fiindca nu are de ce sa-l prinda. Este un gol acolo ceva de speriat !

# DODI date 12 November 2020 20:35 +2

Unde sunt zăpezile de altădată? Când aveam o Hăineală (care știam că nu știe), când aveam un playboy-dănileț (care știam că nu știe), când avem o prună (nu în gură) ci la Justiție (despre care știam că nu știe). Acum avem la CSM și Min. Justiției niște nulități care PRETIND că știu. Dar ce rămâne în urma lor este ZERO BARAT! Și ce este mai rău este faptul că atunci când se întîlnesc niște nulități nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a-și apăra privilegiile și statutul, pentru că, în sinea lor, conștientizează că nu le-au obținut pe merit, ci prin fraudă. Au fraudat buna încredere a colegilor, au dat cu subsemnatul la SRI, au făcut orice este NEomenește posibil. Și răul lor doare. Și doare pe termen lung. Și suferă românii, țara, încrederea în justiție și în respectarea prevederilor legale.

# YANY date 12 November 2020 22:04 0

Traianca Republica Socialista Securista Romania! Pentru prost,bîta e buna.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.04.2024 – Pensionare la Inalta Curte

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva