MARIANA SA MAI VERSE O LACRIMA – Iata decizia prin care ICCJ a consfintit definitiv ca judecatoarea Mariana Ghena a arestat-o nelegal pe avocata Rodica Constantinovici, la pachet cu o gravida in 8 luni. Statul roman a fost obligat din cauza Marianei Ghena la plata a 50.000 lei daune morale catre avocata Constantinovici. Ghena s-a cait in direct ca s-o vada tara cat sufera pentru ce a comis. Mai bine ar plati daunele. Are de unde, produce 120.000 euro pe an (Decizia)

Scris de: George TARATA

09.03.2021 16:36
Vizualizari: 5141

Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a pus punct unuia dintre cele mai rusionase cazuri pentru Justitia romana. Caz in care statul roman a fost condamnat la plata a 50.000 lei daune morale catre avocata Rodica Constantinovici pe motiv ca a fost arestata nelegal in dosarul ANRP de judecatoarea Mariana Ghena (foto) din CSM, pe vremea in care aceasta presta la ICCJ. O judecatoare care o are pe constiinta nu doar pe avocata Constantinovici, pe care a arestat-o nevinovata fiind, dar si pe Crinuta Dumitrean, pe care a arestat-o desi era insarcinata in 8 luni si desi la randul ei era nevinovata, asa cum insasi DNA a stabilit prin clasarea dosarului ANRP. O judecatoare care nu doar ca nu a considerat ca ar trebui sa isi dea demisia dupa ce a arestat niste oameni nevinovati, insa a ajuns chiar sa conduca sistemul si sa decida asupra destinelor altor judecatori. Scandalos!



De curand, in timpul unei sedinte CSM, transmise in direct, Mariana Ghena s-a cait public, aratandu-si regretele si suferinta pentru ceea ce s-a intamplat in cazul Rodica Constantinovici. “Mi-e greu sa va exprim ce simt eu in conditiile in care am fost investita cu o propunere de arestare preventiva si am dat tot ceea ce a fost mai bun din competenta, din straduinta mea de magistrat astfel incat sa dau o solutie legala, pentru ca mai apoi, circumstantial sau nu, concluzia sa fie alta”, spunea la acel moment Ghena. Probabil ca regretele sunt sincere, desi ele nu au oprit-o pe Ghena sa se dedea apoi la executii de judecatori, pe care impreuna cu tabara din CSM din care face parte i-a suspendat din functie fara ca impotriva lor sa existe vreo acuzatie din partea Inspectiei Judiciare. De asemenea, regretele nu au determinat-o pe Mariana Ghena sa iasa public si sa anunte ca va suporta ea daunele de 50.000 lei la plata carora a fost obligat statul roman, tocmai pentru ca banii sa nu fie achitati din buzunarele romanilor, acestia nevand nicio vina pentru ca judecatoarea Ghena a arestat-o nelegal pe avocata Constantinovici, la pachet cu o femeie insarcinata in 8 luni. Iar Ghena are de unde sa dea acesti bani, 50.000 lei fiind pentru ea un mizilic, in conditiile in care produce 120.000 euro pe an (click aici pentru a citi).


Inalta Curte a decis: Ghena a arestat nelegal o femeie nevinovata


In tot acest context, Lumea Justitiei publica in editia de astazi decizia nr. 2590 din 8 decembrie 2020, din dosarul 21840/3/2016, pronuntata de Sectia I civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-au respins recursurile formulate de Statul Roman prin Ministerul Finantelor si DNA impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti prin care statul fusese obligat la plata daunelor morale de 50.000 lei catre avocata Rodica Constantinovici, din cauza arestarii nelegale dispuse de Ghena. Cu aceasta ocazie, instanta suprema explica faptul ca nelegalitatea arestarii preventive dispuse de Mariana Ghena fata de avocata Rodica Constantinovici este dovedita chiar de incheierea judecatorilor ICCJ Horia Valentin Selaru si Francisca Vasile, care au desfiintat masura Marianei Ghena, au respins apoi cererea DNA de arestare a avocatei Constantinovici, fata de care a dispus controlul judiciar. “Esential este faptul ca incheierea data in contestatie asupra masurii arestarii preventive confirma, cu caracter retroactiv, ca privarea de libertate a reclamantei nu a avut baza legala, incheierea desfiintata in totalitate, care viza luarea masurii, neputand produce niciun efect juridic”, subliniaza ICCJ.

 

Iata un fragment din decizia ICCJ, pe care o atasam integral la finalul articolului:


”Solutia si considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Examinand decizia recurata, prin prisma criticilor formulate ce sunt susceptibile de incadrare in art. 488 alin. 1, pct. 5 Cod procedura civila, Inalta Curte va constata ca recursurile declarate sunt nefondate, urmand a raspunde, prin considerente unice, motivelor comune de recurs, care vor fi analizate grupat, avand in vedere considerentele care succed:

O critica comuna, invederata prin cererile de recurs formulate de paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie (astfel cum se desprinde din dezvoltarea criticilor prezentate), vizeaza modul gresit de interpretare si aplicare a dispozitiilor inscrise in art. 539 Cod procedura penala.

Evocand decizia in interesul legii nr. 15/2017, recurentii au pretins ca cerintele impuse de art. 539 Cod procedura penala nu sunt intrunite, deoarece prin incheierea nr. 259C/10.12.2015, pronuntata in dosarul nr...../1/2015 nu a fost stabilit, in privinta arestarii preventive a reclamantei, caracterul nelegal al privarii sale de libertate dispusa, anterior, prin incheierea nr. 919/28.11.2015. Recurentii au sustinut ca solutia de respingere a propunerii de arestare preventiva nu echivaleaza cu constatarea caracterului nelegal al arestarii, atat timp cat prin incheierea nr. 259C/2015 a fost realizata doar o reevaluare a masurii, in raport de criteriile enumerate in considerentele acelei incheieri.

Criticile formulate, care vizeaza incalcarea normelor de procedura penala, desi susceptibile de incadrare in motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. 1, pct.5 Cod procedura civila (si nu in pct. 8 din acelasi cod, indicat in cererile de recurs), nu sunt intemeiate si nu pot conduce la casarea deciziei atacate.

Pretentia de despagubire dedusa judecatii a fost justificata de reclamanta A. de prejudiciul suferit, consecinta a privarii sale nelegale de libertate, pretins stabilite prin incheierea nr. 259 din 10 decembrie 2015, pronuntata in dosarul nr. ..../1/2015, de completul de doi judecatori de drepturi si libertati al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia penala.

Art.539 din Codul de procedura penala, invocat de catre reclamanta ca temei al actiunii sale, reglementeaza o procedura speciala pentru repararea pagubei in cazul privarii nelegale de libertate a persoanei in cursul procesului penal si stabileste ca '(1) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate. (2) Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei'.

Prin norma legala enuntata, legiuitorul a reglementat un drept la despagubire pentru prejudiciul material si/sau moral, in caz de privare nelegala de libertate, savarsita in cursul procesului penal, stabilind, prin norma speciala, ca dezdaunarea sa se produca in anumite conditii, expres prevazute de lege. Norma in discutie se afla in stransa corelare cu art.5 din Conventia europeana a drepturilor omului, care consacra dreptul la libertate si siguranta, precum si cu art.9 Cod procedura penala care reda, intocmai, continutul art.5 din Conventie si care, in alin.5, stabileste ca 'orice persoana fata de care s-a dispus in mod nelegal, in cursul procesului penal, o masura privativa de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, in conditiile prevazute de lege'.

Se observa ca atat normele legale interne, cat si norma europeana, conditioneaza dreptul la despagubire de absenta unei baze legale care sa legitimeze arestarea in discutie si de necesitatea stabilirii caracterului nelegal al privarii de libertate.

Asadar, prin normele procesual penale, inscrise in art.539 Cod procedura penala, legiuitorul a conditionat repararea pagubei de stabilirea caracterului nelegal al privarii de libertate prin ordonanta procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheiere definitiva sau hotarare definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei, dupa caz. Aceasta conditionare da nastere, in sarcina organelor judiciare anterior mentionate, unei obligatii de a se pronunta, prin incheieri/hotarari definitive, cu privire la caracterul legal al masurilor preventive privative de libertate dispuse pe parcursul procesului penal, inclusiv in etapele anterioare celei in care se pronunta hotararea definitiva si care au facut obiectul controlului pe calea contestatiei sau care ar fi putut fi contestate, conform prevederilor art. 204 – 206 din Codul de procedura penala. De asemenea, aceasta presupune obligatia instantei de judecata care se pronunta, prin hotarare definitiva asupra cauzei, de a stabili caracterul nelegal al masurilor preventive privative de libertate.

Clarificarea divergentelor jurisprudentiale cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedura penala a fost realizata prin Decizia nr. 15/2017 pronuntata, in solutionarea recursului in interesul legii, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care instanta suprema a stabilit ca, pentru a beneficia de despagubiri, caracterul nelegal al masurilor preventive privative de libertate trebuie sa fie constatat explicit prin actele jurisdictionale ale instantelor penale, respectiv ca hotararea penala de achitare, prin ea insasi, nu poate constitui temei al stabilirii de catre instanta civila a caracterului nelegal al masurii privative de libertate.

Chestiunea de drept semnalata in cuprinsul cererilor de recurs vizeaza examinarea actului jurisdictional prin care se pretide ca a fost stabilit caracterul nelegal al masurii preventive privative de libertate. In cadrul analizei efectuate, in cuprinsul deciziei in interesul legii sus evocate, relativ la stabilirea caracterului nelegal al masurii preventive, in situatia contestatiilor impotriva incheierilor prin care instanta dispune asupra masurilor preventive, cum este cazul in speta, instanta suprema a retinut, in paragraful 39, ca 'instanta investita cu solutionarea contestatiei are obligatia de a face un examen al legalitatii masurii preventive privative de libertate, putand dispune oricare dintre solutiile prevazute de lege. Totodata, incheierile prin care aceste organe judiciare dispun cu privire la masurile preventive sunt motivate sub toate aspectele, inclusiv in ceea ce priveste legalitatea luarii, prelungirii ori mentinerii acestora'.

Or, in consens cu rationamentul juridic expus in considerentele deciziei in interesul legii mentionate, prin decizia recurata, instanta de apel, in examinarea cerintei premisa, impusa de art. 539 Cod procedura penala, a apreciat corect asupra indeplinirii conditiilor legale pentru acordarea reparatiei in cazul privarii nelegale de libertate, atat timp cat caracterul nelegal al masurii preventive privative de libertate a fost stabilit prin incheierea nr. 259C/10.12.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia Penala.

Contrar sustinerilor recurentilor, caracterul nelegal al luarii masurii arestarii preventive rezida explicit din insasi solutia dispusa prin incheierea nr.259/10.12.2015, atata vreme cat, in urma exercitarii controlului de legalitatea impotriva incheierii prin care masura respectiva fusese luata, instanta penala a admis contestatia formulata, in temeiul art. 204 Cod procedura penala si, ca efect al desfiintarii in totalitate a incheierii nr. 919/28.11.2015 de luare a masurii privative de libertate, instanta penala (completul compus din doi judecatori de drepturi si libertati de la Inalta Curte) a dispus, in urma rejudecarii, respingerea propunerii formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie privind luarea masurii arestarii preventive. Or, din cuprinsul dispozitiilor art. 223 alin. 1 si 2 raporatat la art. 202 alin. 1, 3, 4 Cod procedura penala rezulta ca masura privativa de libertate se propune si se dispune numai daca se constata ca sunt indeplinite cerintele legii si, tot astfel, potrivit art. 204 alin. 1 si 12 Cod procedura penala, contestatia inculpatului impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea masurii arestarii preventive se admite, cu consecinta respingerii propunerii de luare a masurii, daca nu sunt indeplinite cerintele prevazute de lege pentru luarea acelei masuri.

In cauza, fiind investita cu solutionarea contestatiei impotriva luarii masurii preventive, formulate in temeiul art. 204 alin. 1 si 12 Cod procedura penala, Inalta Curte, prin incheierea mentionata, a procedat la realizarea unui control al legalitatii masurii preventive privative de libertate, aratand, in cuprinsul incheierii nr. 259/2015 ca, in cadrul contestatiei (cale de atac devolutiva) 'controlul efectuat de instanta vizeaza toate aspectele care pot conduce la concluzia nelegalitatii sau netemeiniciei privarii de libertate: respectarea cerintelor procedurale, suficienta probelor, legitimitatea scopului urmarit prin arestare'. De asemenea, relativ la conditiile luarii masurii preventive, instanta penala retine necesitatea de a stabili 'daca probele administrate sustin suspiciunea rezonabila ca inculpatii au savarsit infractiunile intentionate retinute in sarcina acestora, infractiuni ce sunt enumerate de art. 223 alin.2, teza I Cod procedura penala si, daca, masura solicitata de procuror este necesara, proportionala si apta a inlatura starea de pericol pentru ordinea publica.'

In cuprinsul exhaustiv al incheierii pronuntate de completul compus din judecatori de drepturi si libertati de la Inalta Curte, instanta a aratat, punctual, care sunt motivele pentru care luarea masurii arestarii preventive a inculpatilor nu se justifica, care vizeaza elemente care tin de tipicitatea infractiunii de abuz in serviciu imputate reclamantei, ce o deosebeste de cea de neglijenta in serviciu, ceea ce denota neintrunirea cerintelor prevazute de lege pentru luarea unei asemenea masuri.

In cuprinsul incheierii nr. 259/2015, instanta penala retine, relativ la temeinicia acuzatiilor formulate impotriva contestatorilor inculpati, ca probele administrate sunt suficiente pentru a sustine suspiciunea rezonabila a desfasurarii de catre acestia a unei activitati ilicit penale. Cu toate acestea, completul de judecata apreciaza ca 'circumstantele reale si contributiile infractionale astfel cum sunt in prezent conturate, nu justifica insa luarea masurii arestarii preventive. In mod real datele continute de probatoriile administrate pana in prezent nu dovedesc supraevaluarea cu intentie a imobilului si limita certa a acestei supraevaluari. De altfel, supraevaluarea cu buna stiinta este de esenta acuzatiei formulate, este elementul care distinge intre infractiunile de abuz in serviciu si neglijenta in serviciu, iar nivelul supraevaluarii este util pentru dovedirea laturii subiective si gradului de pericol social concret al faptei. (…) Astfel, acuzatiile formulate, nedublate de un probatoriu suficient care sa dovedeasca ajutorul acordat de complici, precum si incalcarea cu intentie a atributiilor de serviciu de catre membrii comisiei nu pot constitui temei al arestarii preventive'.

Analiza completului de judecata, efectuata prin prisma art. 223 alin. 1, 2 raportat la art. 202 alin.1, 3, 4 Cod procedura penala, fundamenteaza solutia de admitere a contestatiei, iar dispozitia de desfiintare in totalitate a incheierii prin care s-a dispus luarea masurii arestarii preventive, pentru motivele de nelegalitate expuse, ce a avut drept consecinta respingerea propunerii de luare a acestei masuri, conform art. 227 alin.1 Cod procedura penala, pronuntate intr-o cale legala de atac pusa la dispozitia inculpatului, constituie expresia constatarii caracterului nelegal al masurii, ce rezultata din incalcari determinate ale legii, adica a nerespectarii conditiilor de luare a masurii arestarii preventive.

Sustinerea recurentului Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie potrivit careia, prin incheierea nr. 259C/10.12.2015, a fost mentionat faptul ca probele administrate sustin suspiciunea rezonabila a desfasurarii de catre contestatori a unei activitati ilicit penale, nu este in masura a valida legalitatea masurii arestarii preventive, in contextul in care solutia de respingere a propunerii de arestare preventiva in cursul urmaririi penale poate fi dispusa, potrivit art. 227 alin.1 Cod procedura penala, numai daca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru arestarea preventiva a inculpatului. in atare situatie, nici faptul ca, prin incheierea sus mentionata, s-a dispus luarea masurii controlului judiciar fata de reclamanta, nu este in masura a invalida caracterul nelegal al masurii arestarii preventive, cum corect s-a retinut prin decizia recurata, deoarece masura respectiva a fost dispusa, in rejudecare, urmarea respingerii propunerii de arestare preventiva, potrivit art. 227 alin. 2 Cod procedura civila, fiind apreciata suficienta pentru realizarea scopului prevazut de art. 202 alin. 1 Cod procedura penala.

Esential este faptul ca incheierea data in contestatie asupra masurii arestarii preventive confirma, cu caracter retroactiv, ca privarea de libertate a reclamantei nu a avut baza legala, incheierea desfiintata in totalitate, care viza luarea masurii, neputand produce niciun efect juridic.

Nici argumentul prin care s-a sustinut ca numai daca masura preventiva ar fi fost revocata s-ar putea vorbi de caracterul nelegal al masurii nu poate fi validat. Revocarea unei masuri preventive, in conditiile art. 242 alin. 1 Cod procedura penala, are la baza modificarea conditiilor initiale ce au permis dispunerea masurii. Prin urmare, revocarea opereaza in cazul unei masuri in curs de executare, luata printr-o incheiere definitiva, atunci cand se constata ca temeiurile care au stat la baza arestarii preventive nu mai subzista si nu in cazul caii de atac si procedurii reglementate de art. 204 Cod procedura penala, exercitate impotriva incheierii prin care s-a dispus asupra masurilor preventive in cursul urmaririi penale.

De asemenea, este lipsita de relevanta in examinarea conditiei premisa impusa de art. 539 Cod procedura penala si sustinerea recurentilor potrivit careia masura preventiva a arestarii preventive este executorie, intrucat acest lucru nu ii confera caracter legal juris et de jure, intrucat o atare interpretare ar fi contrara garantiilor procesuale care guverneaza procesul penal si ar goli de continut dreptul inculpatului de a contesta legalitatea masurii.

Asadar, atat timp cat a fost stabilit caracterul nelegal al masurii preventive, printr-o hotarare a instantei penale, care a cenzurat legalitatea masurii preventive dispuse fata de reclamanta, nu pot fi primite sustinerile recurentilor potrivit carora raspunderea Statului roman nu poate fi angajata, in temeiul art. 539 Cod procedura civila, de vreme ce situatia premisa impusa de acesta norma este indeplinita, reclamanta avand un drept la despagubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a acestui fapt, cum corect s-a retinut prin decizia recurata.

Fiind o raspundere civila obiectiva, justificata de obligatia pozitiva a Statului Roman de a garanta respectarea drepturilor consacrate de Constitutie si Conventia europeana, in sarcina paratului exista o obligatie materializata in plata unor despagubiri pentru consecintele pagubitoare produse in desfasurarea activitatilor specifice organelor judiciare, fundamentul acestei obligatii fiind cuprins in art. 539 Cod procedura penala.

Fata de premisele aratate, nu vor fi primite sustinerile recurentului referitoare la verificarea conditiilor raspunderii civile delictuale, prevazute de art. 1357 Cod civil, intrucat acestea nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii Statului, atat timp cat Codul de procedura penala consacra, in cuprinsul dispozitiilor art. 538 – art. 542, norme cu caracter special care reglementeaza conditiile si procedura repararii pagubei materiale sau a daunei morale in caz de eroare judiciara ori, in caz, de privare nelegala de libertate sau in alte cazuri. Aceasta procedura speciala este cuprinsa in Capitolul VII, al Titlului IV al Codului de procedura penala, intitulat 'Proceduri speciale'. Dispunerea acestor norme procesual penale in acest act normativ are o relevanta deosebita din perspectiva stabilirii regimului juridic specific al acestei forme de raspundere a statului, in raport cu regimul altor forme de raspundere juridica, de drept comun, cum ar fi raspunderea civila delictuala, reglementata in art. 1.349, art. 1.357 Cod civil. Asadar, raspunderea Statului este strict circumscrisa acestor ipoteze avute in vedere de legiuitor, nefiind incidente prevederile dreptului comun in materie de raspundere civila delictuala, in conditiile in care exista dispozitii legale exprese, aplicabile actiunilor avand ca obiect reparea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul privarii de libertate in mod nelegal.

Relativ la critica care vizeaza cuantumul daunelor morale acordate in suma de 50.000 lei, recurentul parat Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice a solicitat cenzurarea acestuia, in raport de durata pentru care a fost luata masura arestarii preventive.

Inalta Curte apreciaza caracterul nefondat al acestor sustineri ale recurentului. Din ansamblul considerentelor expuse in decizia recurata reiese, in esenta, ca instanta de apel a constat temeinicia pretentiei reclamantei - anume aceea ca privarea nelegala de libertate, stabilita prin incheierea definitiva a instantei penale, a produs reclamantei suferinte pe plan fizic, moral si social, fiindu-i lezate o serie de drepturi fundamentale nepatrimoniale, respectiv dreptul la propria imagine, la demnitate si reputatie.

Rationamentul juridic expus reflecta, in analiza referitoare la elementul prejudiciu, criteriile generale si reperele faptice concrete pe care instanta de apel le-a avut in vedere spre a cuantifica despagubirile acordate reclamantei intimate, tinand cont de specificul prejudiciului incercat de aceasta, consecintele suportate de reclamanta in plan emotional si social, instanta de apel raportandu-se atat la gradul de intensitate al suferintei incercate de aceasta, durata privarii nelegale de libertate (13 zile), a conditiilor de detentie, dar si la pozitia sa profesionala si sociala anterioare masurii privative de libertate, consecintele produse de luarea masurii in privinta reclamantei si a familiei sale, specificul si impactul concret al acestei masuri, in contextul mediatizarii cazului reclamantei in presa si care a avut un puternic impact asupra imaginii acesteia in societate.

Asadar, raportandu-se la circumstantele concrete ale cauzei, la probele care au atestat impactul produs de masura privativa de libertate asupra reclamantei si familiei sale si indicand criteriile concrete de analiza care au determinat existenta si intinderea acestor daune, instanta de apel a apreciat ca despagubirea acordata in cuantum de 50.000 lei este in acord cu principiile echitatii si proportionalitatii daunei, astfel cum au fost dezvoltate in doctrina, precum si in jurisprudenta nationala si cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Aceste aspecte, circumstantiate situatiei particulare cauzei, expuse in considerentele deciziei recurate, fundamenteaza solutia pronuntata relativ la cuantificarea despagubirilor morale, menite sa asigure o reparatie justa si echitabila a prejudiciului produs, instanta de apel aratand ca daunele morale acordate sunt de natura sa acopere, din punct de vedere pecuniar, suferinta produsa reclamantei, prin lezarea valorilor morale, a demnitatii si reputatiei acesteia, pentru privarea nelegala de libertate. Or, in acest context al analizei, despagubirea baneasca acordata de instanta de apel pentru repararea prejudiciului nepatrimonial nu reflecta o neconcordanta valorica intre cuantumul determinat si gravitatea prejudiciului la a carui reparare a fost obligat prin decizia recurata, asa cum eronat pretinde recurentul parat.

Or, criteriile avute in vedere de instanta de apel la cuantificarea daunelor (criterii care nu au fost contestate in recurs, ci chiar reiterate) nu pot fi reanalizate in cadrul acestei cai extraordinare de atac, in raport de dispozitiile art. 483 alin. 1 Cod procedura civila, deoarece presupune reevaluarea probelor si a situatiei de fapt, astfel incat sustinerea recurentului privind reaprecierea cuantumului daunelor stabilite in favoarea reclamantei nu va putea constitui obiect al controlului de nelegalitate in recurs, in raport de art. 488 alin. 1 Cod procedura civila”.

 


Comentarii

# Cetateanul date 9 March 2021 16:54 +12

Precum portocala ce zicea mă piș cu bolta asa și Tomberoanca. Asa mult prea mulți imparțitori ai nedreptății... se pișă cu boltă. PS Cum era aia cu această soluțe mă nemulțumește profund?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii