A fost publicata decizia CCR care spulbera manevrele taberei #rezist din Justitie, care forteaza desfiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) prin invocarea aberanta a rapoartelor MCV si a deciziei CJUE din 18 mai 2021. Este vorba despre Decizia 390 din 8 iunie 2021 prin care s-a solutionat exceptia de neconstitutionalite a articolelor din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara referitoare la SIIJ, exceptie ridicata de Asociatia Initiativa pentru Justitie a procurorului militar Bogdan Pirlog prin care se forta desfiintarea SIIJ, inclusiv prin invocarea rapoartelor MCV si a deciziei CJUE din 18 mai 2021.

Decizia Curtii practic inmormanteaza tabara #rezist din Justitie. Asta intrucat eaa este cat se poate de clara: rapoartele MCV nu pot sa bata Constitutia Romaniei. Astfel, CCR explica faptul ca rapoartele MCV nu constituie norme de drept european, pe care instantele nationale sa le aplice cu prioritate si sa inlature legile Romaniei. Consfintind suprematia Constiitutiei Romaniei, CCR arata in decizia 309 din 8 iunie 2021 ca rapoartele MCV (despre care amintim ca au fost critice la adresa infiintarii SIIJ, fiind scrise tot de oameni #rezist) nu normeaza si asadar nu sunt susceptibile sa intre in conflict cu legislatia nationala. In aceste conditii, CCR a reiterat faptul ca o instanta nationala nu are abilitarea de a analiza conformitatea unei dispozitii din dreptul intern, constatate ca fiind constitutionala, cu dispozitiile de drept european, Constitutia Romaniei prezervandu-si pozitia ierarhic superioara. “Art.148 din Constitutie nu atribuie dreptului Uniunii prioritate de aplicare fata de Constitutia Romaniei”, subliniaza CCR, precizand ca judecatorul national nu poate fi pus in situatia de a decide aplicarea prioritara a unor recomandari in detrimentul legislatiei nationale, tocmai intrucat rapoartele MCV.

In ceea ce priveste decizia CJUE din 18 mai 2021, invocata chiar de Procurorul General la CCR cu ocazia dezbaterii exceptiei de neconstitutionalitate prin care se incerca desfiintarea SIIJ, nu poate fi considerata ca fiind un reviriment jurisprudential, care sa rastoarne principiul suprematiei Constitutiei Romaniei.

Iata fragmente din decizia CCR nr. 309 din 8 iunie 2021, pe care o atasam integral la finalul articolului:

“79. Cu privire la interpretarea principiului ”suprematiei dreptului Uniunii” in sensul ca acesta se opune unei reglementari de rang constitutional a unui stat membru, astfel cum este interpretata de instanta constitutionala a acestuia, potrivit careia o instanta inferioara nu este autorizata sa lase neaplicata din oficiu o dispozitie nationala pe care o considera contrara dreptului Uniunii, Curtea Constitutionala reafirma ca stabilirea modului de organizare, functionare si delimitare a competentelor intre diferitele structuri ale organelor de urmarire penala tin de competenta exclusiva a statului membru si reitereaza cele statuate prin Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, paragraful 456, potrivit carora Legea fundamentala a statului - Constitutia este expresia vointei poporului, ceea ce inseamna ca aceasta nu isi poate pierde forta obligatorie doar prin existenta unei neconcordante intre prevederile sale si cele europene, apartenenta statului la Uniunea Europeana neputand afecta suprematia Constitutiei nationale asupra intregii ordini juridice. De asemenea, prin Decizia nr.683 din 27 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.479 din 12 iulie 2012, Curtea Constitutionala a aratat ca „de esenta Uniunii este atribuirea de catre statele membre a unor competente - tot mai multe la numar - pentru realizarea obiectivelor lor comune, desigur, fara a se aduce atingere, intr-un final, prin aceasta cedare de competente, identitatii constitutionale nationale” si ca, „pe aceasta linie de gandire, statele membre isi mentin competente care sunt inerente in vederea pastrarii identitatii lor constitutionale, iar cedarea de competente, precum si regandirea, accentuarea sau stabilirea unor noi orientari in cadrul competentelor deja cedate tin de marja constitutionala de apreciere a statelor membre”.

80. In acest context, Curtea constata ca raportul dintre dreptul national si dreptul international este stabilit in Constitutia Romaniei in cuprinsul art.11 si art.20. Din interpretarea coroborata a celor doua norme constitutionale se desprind urmatoarele principii: (i) angajamentul asumat de statul roman de a indeplini intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte; (ii) prin ratificarea actelor sau tratatelor internationale de catre Parlamentul Romaniei, acestea devin norme nationale, de drept intern; (iii) suprematia Constitutiei Romaniei in raport cu dreptul international: Romania nu poate ratifica un tratat international care cuprinde dispozitii contrare Constitutiei decat dupa revizuirea prealabila a Legii fundamentale nationale; (iv) interpretarea si aplicarea dispozitiilor constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor se realizeaza in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte; (v) in materia drepturilor omului, conflictul intre un tratat international la care 16 Romania este parte si dreptul intern se solutioneaza in favoarea tratatului international doar daca acesta cuprinde norme mai favorabile.

81. O reglementare speciala in Constitutia Romaniei o are raportul dintre dreptul national si dreptul Uniunii Europene, care este stabilit in cuprinsul art.148 alin.(2) si (4), potrivit caruia: „(2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.[…] (4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).” Astfel, clauza de aderare la Uniunea Europeana cuprinde in subsidiar o clauza de conformitate cu dreptul U.E., potrivit careia toate organele nationale ale statului sunt obligate in principiu sa implementeze si aplice dreptul U.E. Acest lucru este valabil si pentru Curtea Constitutionala, care asigura, in virtutea art.148 din Constitutie, prioritatea de aplicare a dreptului european. Insa aceasta prioritate de aplicare nu trebuie perceputa in sensul inlaturarii sau desconsiderarii identitatii constitutionale nationale, consacrate de art.11 alin.(3) coroborat cu art.152 din Legea fundamentala, ca garantie a unui nucleu identitar de fond al Constitutiei Romaniei si care nu trebuie relativizata in procesul integrarii europene. In virtutea acestei identitati constitutionale, Curtea Constitutionala este abilitata sa asigure suprematia Legii fundamentale pe teritoriul Romaniei (a se vedea mutatis mutandis Hotararea din 30 iunie 2009, 2 BvE 2/08 s.a., pronuntata de Curtea Constitutionala Federala a Republicii Federale Germania). Potrivit clauzei de conformare cuprinse chiar in textul art.148 din Constitutie, Romania nu poate adopta un act normativ contrar obligatiilor la care s-a angajat in calitate de stat membru (a se vedea Decizia nr.887 din 15 decembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.191 din 15 martie 2016, paragraful 75), insa cele anterior aratate cunosc desigur o limita constitutionala, intemeiata pe conceptul de ”identitate constitutionala nationala” (a se vedea Decizia nr.683 din 27 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.479 din 12 iulie 2012, sau Decizia nr.64 din 24 februarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.286 din 28 aprilie 2015, Decizia nr.104 din 6 martie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.446 din 29 mai 2018, par.81).

82. Pe de alta parte, chiar articolul 4 paragraful 2 TUE, stabilind in mod expres ca Uniunea respecta ”egalitatea statelor membre in raport cu tratatele”, ”identitatea lor nationala” si ”functiile esentiale ale statului”, foloseste conceptul de ”identitate nationala”, care este ”inerenta structurilor fundamentale politice si constitutionale” ale statelor membre si care are semnificatia ca procesul de integrare constitutionala in cadrul U.E. are ca limita tocmai structurile fundamentale, politice si constitutionale, ale statelor membre.

83. Curtea retine ca o instanta judecatoreasca are abilitarea sa analizeze conformitatea unei dispozitii „din legile interne”, deci apartinand dreptului intern, cu dispozitiile de drept european prin prisma art.148 din Constitutie si, in cazul in care constata contrarietatea, are competenta sa aplice cu prioritate dispozitiile de drept al Uniunii in litigiile ce antameaza drepturile subiective ale cetatenilor. In toate cazurile, Curtea constata ca, prin notiunile de „legi interne” si „drept intern”, Constitutia are in vedere exclusiv legislatia infraconstitutionala, Legea fundamentala prezervandu-si pozitia ierarhic superioara in virtutea art.11 alin.(3) din Legea fundamentala. Asa fiind, atunci cand stabileste ca „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne”, art.148 din Constitutie nu atribuie dreptului Uniunii prioritate de aplicare fata de Constitutia Romaniei, astfel ca o instanta nationala nu are abilitarea de a analiza conformitatea unei dispozitii din dreptul intern, constatate ca fiind constitutionale prin prisma art.148 din Constitutie, cu dispozitiile de drept european. Sistemul dreptului romanesc este format din totalitatea normelor juridice adoptate de catre statul roman si care trebuie sa fie in consonanta cu principiul suprematiei Constitutiei si principiul legalitatii, care sunt de esenta cerintelor statului de drept, principii inscrise in art.1 alin.(5) din Constitutie, potrivit caruia ”in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”, unica autoritate legiuitoare a tarii fiind Parlamentul, avand in vedere ca statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale. Democratia constitutionala, intr-un stat de drept, nu este insa o abstractie, ci este o realitate a unui sistem in cadrul caruia suprematia Constitutiei limiteaza suveranitatea legiuitorului, care in procesul de creare a normelor juridice si de adoptare a unor acte normative trebuie sa tina cont de o serie de principii de rang constitutional (a se vedea Decizia nr.104 din 6 martie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.446 din 29 mai 2018, par.73).

84. Curtea constata ca C.J.U.E., declarand caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928, a limitat efectele acesteia dintr-o dubla perspectiva: pe de o parte, a stabilit ca obligatiile ce rezulta din decizie cad in sarcina autoritatilor romane competente sa colaboreze institutional cu Comisia 17 Europeana (paragraful 177 din hotarare), deci in sarcina institutiilor politice, Parlamentul si Guvernul Romaniei, si, pe de alta parte, ca obligatiile se exercita in temeiul principiului colaborarii loiale, prevazut de art.4 din TUE. Din ambele perspective, obligatiile nu pot incumba instantelor de judecata, organe ale statului care nu sunt abilitate sa colaboreze cu o institutie politica a Uniunii Europene.

85. Prin urmare, Curtea constata ca aplicarea pct.7 din dispozitivul hotararii, potrivit caruia o instanta de judecata „este autorizata sa lase neaplicata din oficiu o dispozitie nationala care intra in domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 si pe care o considera, in lumina unei hotarari a Curtii, ca fiind contrara acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE” nu are temei in Constitutia Romaniei, intrucat, asa cum s-a mentionat in prealabil, art.148 din Constitutie consacra prioritatea de aplicare a dreptului european fata de dispozitiile contrare din legile interne. Or, rapoartele M.C.V., intocmite in baza Deciziei 2006/928, prin continutul si efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotararea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european, pe care instanta de judecata sa le aplice cu prioritate, inlaturand norma nationala. Prin urmare, judecatorul national nu poate fi pus in situatia de a decide aplicarea prioritara a unor recomandari in detrimentul legislatiei nationale, intrucat rapoartele M.C.V. nu normeaza, deci nu sunt susceptibile de a intra intr-un conflict cu legislatia interna. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult in ipoteza in care legislatia nationala a fost declarata conforma Constitutiei de catre instanta constitutionala nationala prin prisma dispozitiilor art.148 din Constitutie.

86. Nu in ultimul rand, Curtea mentioneaza ca principiul statului de drept presupune securitate juridica, respectiv increderea legitima a destinatarilor in efectele dispozitiilor legale in vigoare si in modul de aplicare al acestora, astfel incat orice subiect de drept sa-si determine in mod previzibil conduita. Or, in masura in care unele instante judecatoresti lasa neaplicate din oficiu dispozitii nationale pe care le considera ca fiind contrare dreptului european, in vreme ce altele aplica aceleasi reglementari nationale, considerandu-le conforme dreptului european, standardul de previzibilitate al normei ar fi puternic afectat, ceea ce ar genera o grava insecuritate juridica si, implicit, incalcarea principiului statului de drept.

87. In concluzie, intrucat Hotararea din 18 mai 2021, pronuntata de C.J.U.E. in cauza C355/19, nu poate fi considerata un element ce poate determina un reviriment jurisprudential sub aspectul constatarii incidentei Deciziei 2006/928/CE in controlul de constitutionalitate si, implicit, a incalcarii art.148 din Constitutie, Curtea Constitutionala urmeaza sa respinga, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.88/1 alin.(1)-(5), ale art.88/2 -88/7 , ale art.88/8 alin.(1) lit.a)-c) si e) si alin.(2), precum si ale art.88/9 din Legea nr.304/2004.

88. Avand in vedere ca, potrivit art.29 alin.(3) din Legea nr.47/1992, „nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale” si tinand cont de faptul ca Decizia nr.547 din 7 iulie 2020, mai sus mentionata, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, ulterior sesizarii instantei de contencios constitutional in prezenta cauza, Curtea retine ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.88/1 alin.(6) si ale art.88/8 alin.(1) lit.d) din Legea nr.304/2004 a devenit inadmisibila.

89. Cu privire la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.90/2018 privind unele masuri pentru operationalizarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie, analizand critica de neconstitutionalitate formulata, Curtea retine ca actul normativ a reglementat o procedura derogatorie de la art.88/3 -88/5 din Legea nr.304/2004, care a permis operationalizarea sectiei in termenul stabilit de lege. Avand in vedere caracterul temporar al reglementarii, care a vizat numirea provizorie a procurorului-sef, a procurorului-sef adjunct si a cel putin unei treimi din procurorii sectiei, Curtea constata ca dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.90/2018 nu au legatura cu solutionarea cauzei in care a fost invocata exceptia, astfel ca aceasta urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.

90. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din Constitutie, precum si al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi, in ceea ce priveste dispozitiile art.88/1 alin.(1)-(5), ale art.88/2 -88/7, ale art.88/8 alin.(1) lit.a)-c) si e) si alin.(2), precum si ale art.88/9 din Legea nr.304/2004, si cu unanimitate de voturi, in ceea ce priveste art.88/1 alin.(6) si ale art.88/8 alin.(1) lit.d) din Legea nr.304/2004 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.90/2018”.

* Cititi aici integral decizia CCR