Cei care plang de dorul Serviciului Roman de Informatii in dosarele penale au pur si simplu o mentalitate kaghebista. Nu o spunem noi, ci asta da de inteles judecatorul Daniel Morar (foto 1) de la Curtea Constitutionala a Romaniei, subliniind ca Decizia CCR 51/2016 (care a rupt Binomul SRI-DNA, scotand SRI din anchetele penale) este cea mai importanta pentru mecanismul penal din Romania.

Prezent duminica, 18 iulie 2021, la emisiunea „Off / On the record” a jurnalistei Sorina Matei de la Aleph News, Daniel Morar – fost sef al DNA si fost prim-adjunct al Procurorului General – a subliniat ca Decizia 51/2016 este una dintre cele pe care nu ar fi vrut sa le rateze in calitate de judecator constitutional. (Amintim ca mandatul lui Morar la CCR a inceput in 2013 si se va incheia in 2022.)

Confruntat cu faptul ca el insusi, ca procuror-sef al DNA, a lucrat cu SRI in dosarele penale, Daniel Morar a raspuns ileistic (adica vorbind despre sine la persoana a treia): „Morar cand era la DNA lucra cu serviciile de informatii fix cat permitea legea. Iar legea spunea ca serviciile de informatii sub obligate sa ne comunice informatiile legate de fapte de coruptie pe care ei le obtin in activitatea specifica. Morar nu a folosit ofiterii de informatii sa faca acte de cercetare niciodata, pentru ca nici legea nu prevedea. Singurul loc unde prevedea era aceasta sintagma legata de interceptari, pe care am declarat-o ulterior neconstitutionala. DNA, pe ansamblu, s-a folosit de logistica SRI, ca nu avea ce sa faca. Logistica SRI e acolo de cand a preluat-o de la fosta Securitate. Si DNA oricum avea mai mult, din punctul de vedere al logisticii, decat orice alta unitate de parchet, pentru ca DNA are propria unitate de interceptari”.

Alta anomalie despre care Daniel Morar a vorbit in interviu (anomalie corectata intre timp de catre CCR prin mai multe decizii) a fost cea a mandatelor de siguranta nationala. Mai exact, Morar a dezvaluit ca stia inca de cand activa la Parchetul General (ca prim-adjunct) de industria care se crease la nivelul Inaltei Curti, cand ICCJ accepta pe banda rulanta cereri din partea DNA, pentru interceptarea unor persoane impreuna cu SRI, pe mandate de siguranta nationala. Cu toate acestea, fostul prim-adjunct al PICCJ a tinut sa precizeze: „Campul tactic nu functiona pe vremea mea. Nu cu stiinta mea”.

Nu la fel de vehement s-a exprimat fostul sef al DNA cu privire la problema Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ). Mai precis, Morar a dat de inteles ca existenta sau desfiintarea SIIJ sunt chestiuni care tin strict de oportunitatea politica, instanta de contencios constitutional – in cele patru hotarari pronuntate pana acum in legatura cu SIIJ – spunand doar ca existenta sectiei speciale este constitutionala, dar evitand sa se pronunte pe problema inchiderii acestei sectii.

Pe de alta parte in legatura cu proiectul de lege privind reducerea vechimii de la 10 la 7 ani (de la 8 la 5 ani fara sa socotim cei doi ani de INM) pentru accederea la DNA si la DIICOT, Daniel Morar a precizat ca a fost unul dintre cei trei judecatori CCR care au facut opinie separata, explicand ca initiativa de act normativ ar fi fost binevenita pentru rezolvarea crizei de personal din cele doua mari parchete. In acelasi context al Directiei Nationale Anticoruptie, chiar daca nu i-a pronuntat numele, Morar a criticat managementul Laurei Kovesi (foto 2), in mandatul careia parchetul anticoruptie a inregistrat celebrele si dezastruoasele rate de achitari. Pe de alta parte, Daniel Morar a sugerat ca lucrurile s-ar putea ameliora acum, in mandatul lui Nicu Bologa.

Prezentam cele mai importante afirmatii facute de judecatorul CCR Daniel Morar la Aleph News (video la final):

Despre decizia CCR privind vechimea la DNA si DIICOT:

„Am vazut in spatiul public inclusiv afirmatia ca pana in acest moment vechimea de 6 ani care era necesara pentru a accede la DNA si DIICOT a fost constitutionala si dintr-o data nu mai este constitutionala. E adevarat, dar pana in acest moment, nimeni n-a contestat la CCR vechimea pe care trebuie sa o aiba procurorii atunci cand acced in aceste doua structuri specializate. Si iata ca acum a venit aceasta sesizare, din partea cui? Tocmai din partea sistemului judiciar – ceea ce este un semnal.

Eu nu am votat aceasta decizie; eu am votat pentru respingerea ei. Eu am un trecut in spate ca procuror-sef al DNA. Stiu ca e foarte important, ca sef al unei institutii, sa ai un bazin cat mai mare de recrutare a oamenilor. Si cand am fost eu acolo sef, vechimea procurorilor necesara ca sa-i aduci in DNA era de 6 ani. Cu precizarea ca la acel moment, vechimea de 6 ani era suficienta sa accezi la parchetul de pe langa curtea de apel. In acest moment, vechimea necesara din aceasta lege supusa controlului de constitutionalitate era de 7 ani, plus INM-ul si perioada de auditor la justitie... 5 ani (n.r. fara INM). Vechime cu care nu poti accede nici la parchetul de pe langa tribunal. Exact asta au sesizat judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar Curtea a admis critica. In majoritate, e adevarat, dar e decizia Curtii si este obligatorie. Pe ideea ca din moment ce DNA si DIICOT sunt doua structuri specializate care functioneaza la cel mai inalt nivel (la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie), trebuie sa aiba vechimea necesara pe care o are orice procuror care da un examen pentru a accede la cel mai inalt nivel. In acest moment, vechimea este de 10 ani. Pe aceasta idee s-a dus Curtea Constitutionala – deci nu este nicio lovitura data luptei anticoruptie, pentru ca lupta anticoruptie se desfasoara cu oamenii pe care ii avem in sistem. Si legea care cere 10 ani vechime (cea care s-a incercat a fi modificata) este in vigoare din 2018, din cate stiu.

Am vazut si eu cifrele pe care ni le-a trimis CSM si reiese ca din aproximativ 2.500 de procurori care functioneaza in Romania, aproximativ 1.500 (deci mult mai mult de jumatate – vreo 60%) au vechimea necesara de 10 ani. Va spun din experienta proprie: cei care erau la Parchetul General sau la parchetele curtilor de apel (avand un nivel de salarizare similar sau apropiat procurorilor din DNA si DIICOT) n-aveau nicio motivatie sa mearga sa lucreze la DNA si la DIICOT. Si de aceea legiuitorul, inca din 2002 (cand a infiintat DNA) si 2004 (cand a infiintat DIICOT) a prevazut o vechime mai mica, pentru ca aceste institutii trebuiau sa functioneze cumva. Problema este de ce tocmai sistemul judiciar a criticat aceasta vechime. Deci probabil ca cei care spun ca decizia CCR este una care blocheaza lupta anticoruptie ar trebui sa se gandeasca ca aceasta critica n-au facut-o cei din opozitie, nici Avocatul Poporului macar, ci a facut-o sistemul judiciar – adica Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Eu aveam 15 ani vechime cand am venit la DNA. Deci eu nu intram in categoria celor care n-aveau voie sa vina. Legea imi permitea sa aduc in DNA si oameni care aveau doar 6 ani vechime. Atunci pentru Parchetul General se cereau 8 ani, dar majoritatea erau cei care aveau vechimea necesara fara sa aiba neaparat grad. Dar motivul pentru care am votat acum impotriva acestei decizii este ca nu vechimea neaparat conteaza atunci cand vrei sa faci performanta intr-o institutie, ci conteaza ambientul de ansamblu si experienta. Probabil ca in rationamentul Curtii se va spune ca experienta si specializarea vin si dupa ani, nu doar dupa studii.

Ce inseamna a avea succes ca procuror? In principal, sa ai condamnari in instanta. Sa nu ramai cu dosarele in fiset, in asa fel incat sa cada pe tine cand le deschizi (sa le scoti intr-un termen rezonabil). Dar cel mai important indicator este solutia pe care ti-o da judecatorul in final. Si daca solutia este cea de condamnare (pentru ca procurorii nu trimit dosare in instanta decat in vederea condamnarii), atunci inseamna ca te-ai validat.

Sa facem o comparatie cu DNA-ul acelor ani si DNA-ul din anii urmatori: si eu am avut in DNA oameni care nu aveau vechimea necesara de a fi la Parchetul General. Insa in toti anii in care am condus DNA, cei 7 ani, rata achitarilor nu a depasit 10%. M-am gandit: ce-a putut determina Inalta Curte sa critice aceasta norma? Pentru ca stie si Inalta Curte care sunt problemele sistemului. Si probabil ca aceasta rata mare a achitarilor este unul dintre motive. Daca as fi fost eu, probabil ca l-as fi vazut ca principalul motiv. Daca ai oameni cu 6 ani vechime care ti-au facut performanta si au doar 10% achitari si, dupa aceea, in timp, vezi ca tot oameni cu 6 ani vechime au 50% achitari inseamna ca intre timp s-a intamplat ceva. Si atunci, daca managementul institutiei n-a reusit sa regleze aceste lucruri pentru ca s-au dus inspre rau ca performanta pe indicatorii statistici, trebuie sa intervina legiuitorul sa reglementeze. N-a intervenit legiuitorul (legiuitorul a facut exact invers) si uitati ca sistemul judiciar probabil ca a luat aceasta sesizare ca pe o modalitate de aparare. Ei au vazut rezultatele muncii procurorilor, s-au gandit ca procentul mare de achitari poate fi si rezultatul vechimii insuficiente si a insuficientei specializari a procurorilor care intocmesc aceste dosare. (...)

Cred ca trebuie sa dam putin timp si noi conducerii DNA, si domnului Bologa, pentru ca acest procent de achitari dezastruos pentru unitatea de parchet nu i se datoreaza. A venit de curand acolo. Rezultatele muncii dansului si a echipei pe care o are se vor vedea in 3-4-5-6 ani. Eu nu am urmarit nici datele lor statistice (ca sa-mi dau seama daca au activitate performanta sau nu) si nu e treaba mea s-o fac acum. Si oricum: e prea devreme ca sa evaluez”.

Despre reformarea CCR:

„Curtea Constitutionala nu poate fi reformata decat prin modificarea Constitutiei. Pentru ca aproape tot ce e in legea Curtii Constitutionale se regaseste intr-o forma contrasa in dispozitiile constitutionale.

Poti s-o reformezi in multe feluri: s-o faci sa judece in doua paneluri, sa reduci numarul judecatorilor, sa-l cresti...

Categoric, pentru asta trebuie modificata Constitutia (...). Nu poate fi desfiintata Curtea Constitutionala si probabil domnul Orban (n.r. care a cerut desfiintarea CCR) a vorbit la suparare. Nu toate tarile au curti constitutionale. Majoritatea dintre ele au. Tarile europene in general au, dar sunt unele care nu au si atunci atributiile Curtii Constitutionale – de verificare a constitutionalitatii legilor – sunt exercitate de regula de catre instanta suprema. Insa odata ce ai curte constitutionala, nu mai poti s-o desfiintezi, pentru ca o curte constitutionala este categoric un garant al respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti. Potrivit Constitutiei noastre, limitele revizuirii Constitutiei se blocheaza in aceasta axioma. Nu poti sa revizuiesti Constitutia, nu poti sa schimbi nimic din ea daca aceasta are ca rezultat afectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti si a garantiilor lor. Or, Curtea Constitutionala este garantul respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti. Prin urmare, atata timp cat exista in Constitutie, trebuie sa se obisnuiasca cu ea, pentru ca acolo va ramane. Curtea Constitutionala nu poate fi desfiintata.

Eu am un exercitiu in a primi aceste critici de cand eram sef la DNA. Prin urmare, nu ma afecteaza foarte mult. Dar le cunosc, le stiu, le citesc si ce ma mira este ca nivelul discursului politic vizavi de Curte nu a crescut absolut deloc in acesti ani. Iar atacurile la adresa Curtii sunt extrem de simpliste. Atacurile inseamna: Curtea este PSD-ista sau Curtea este PNL-ista – in functie de solutia pe care o primesc, solutia zilei. Insa nu am vazut oamenii politici sau oamenii publici sa analizeze deciziile CCR din punct de vedere al dreptului, al considerentelor. Toate deciziile CCR sunt in Monitorul Oficial si in ultimii ani sunt extrem de elaborate, sunt scolastice, chiar sunt adevarate manuale. Prin urmare, daca ai ceva sa reprosezi Curtii Constitutionale, trebuie sa vii cu argumente juridice. Daca vii doar si critici pozitionarea Curtii sau tu, ca om politic, alipesti Curtea partidului din opozitie fata de tine inseamna ca gresesti. Este cea mai facila abordare, care nu presupune nici inteligenta si nici pricepere. Probabil de aceea apeleaza atat de des la aceste atacuri.

Paradoxul este ca, in acest moment, Curtea este alcatuita din politicieni in mai mica masura decat din magistrati. Suntem 5 fosti magistrati la Curtea Constitutionala, 1 profesor universitar si abia 3 oameni care au facut politica. Prin urmare, nu cred ca aceasta este linia buna de atac. Sunt doar trei membri ai CCR care au fost in Parlament. In anii anteriori, intr-adevar, majoritatea membrilor plenului venea din fosti parlamentari sau fosti demnitari. Doamna Stanciu n-a facut politica, eu n-am facut politica, Pivniceru a fost ministru o perioada scurta, dar cariera ei a fost de judecator. Domnul Deliorga si si domnul Stan au fost de asemenea magistrati. Asa ca nu inteleg de ce e acum inversunarea impotriva Curtii, pe motiv ca ar fi curtea politica. Adica eu inteleg, stiu de ce...

Categoric, Constitutia este un instrument functional si tocmai faptul ca e un instrument functional trezeste furia acestor oameni care critica zi de zi Curtea Constitutionala. Vrand-nevrand, Constitutia trebuie respectata si, daca n-o respecti tu, de bunavoie, vine Curtea Constitutionala si iti da o decizie obligatorie care te forteaza sa o accepti. (Pentru autoritati.) Si niciodata pana acum, in ultimii ani, CCR n-a fost atat de mediatizata si Constitutia n-a fost atat de vehiculata. Pentru ca conflictele dintre autoritatile statului au fost tot mai dese si au venit cu extrem de multe sesizari la Curtea Constitutionala. (...) Avea Curtea inainte de a veni eu aproximativ 10 sesizari de control a priori (n.r. inainte de promulgarea proiectelor de legi). Adica aproximativ in zece legi inainte de promulgare, cineva critica acea lege pe neconstitutionalitate. Si am ajuns in ultimii ani sa solutionam, sa analizam aproximativ 60-70-80 de legi in control aprioric. Si atunci e evident ca este prezenta CCR in discursul public zilnic, e evident ca este prezenta Constitutia, e evident ca oamenii politici sunt nemultumiti. Dar daca ar sta sa faca o analiza ca la fotbal, ar vedea ca sunt foarte echilibrate deciziile.

Este foarte simplu (n.r. de ce s-au aglomerat cazurile de la CCR). Oamenii nu se inteleg. Pentru ca atmosfera este poate mai conflictuala decat altadata. Atunci cand doi jucatori nu se inteleg, se duc la arbitru. Arbitru in statul roman este Curtea Constitutionala. Prin urmare, nu Curtea Constitutionala este cea care tine pagina ziarelor zilnic, din proprie initiativa. Curtea Constitutionala nu lucreaza decat la sesizare. Curtea Constitutionala a devenit importanta prin deciziile ei, pentru ca cineva i-a cerut sa se pronunte pe o anumita chestiune. Stiti ca in general oamenii politici cu experienta si politologii destepti spun asa: daca vreti sa va rezolvati voi, politicienii, lucrurile, ar fi mai bine sa va intelegeti si sa nu ajungeti la Curtea Constitutionala. (...) Ce se asteapta? Ce asteapta cineva de la un judecator? Sa dea o solutie. O solutie – automat, cand partile sunt pe pozitii antagonice – nu poate fi decat favorabila unuia si nefavorabila celuilalt.

Raportandu-ne la Codul de procedura penala, la aceasta carte, evident ca este mult loc de mai bine in legiferarea Parlamentului. Pentru ca este un CPP intrat in vigoare in 2014, care pe alocuri s-a dovedit mai refractar si mai retrograd, mai inapoiat decat Codul lui Dongoroz – CPP din 1968, de pe vremea comunistilor. Da, domnul Predoiu era ministru cand a facut acest cod. Prin urmare, nu a fost opera de legiferare foarte buna, din moment ce peste 10% din articolele Codului au fost declarate neconstitutionale, sanctionate intr-un fel sau altul de Curte. Inseamna ca nota acordata legiuitorului nu e una foarte buna.

De ce vin oamenii si actorii politici la Curte? Pentru ca ei isi cauta dreptatea, pentru ca legiuitorul nu-si face treaba nici macar atunci cand este obligat de CCR – daramite cand un cetatean are o problema! (...) Am dat decizie pe intreruperea cursului prescriptiei in 2018. Au trecut 3 ani de zile si Legiuitorul n-a pus-o in acord. (...) Si atunci, unii judecatori apreciaza ca se intrerupe cursul prescriptiei doar daca ii comunici actul de urmarire inculpatului sau suspectului, iar alti judecatori spun ca nu se mai intrerupe deloc. Diferenta iarasi este fundamentala: ca intr-un caz fapta ajunge sa se prescrie in 5 ani si intr-un alt caz ajunge sa se prescrie in 7 ani si jumatate. Sunt 3 ani si jumatate in care niciunul dintre ministrii care s-au perindat pe acolo n-au catadicsit sa modifice.

Inainte de a modifica Constitutia (pe care nu au cum s-o faca, din punct de vedere politic; ca nu au, e imposibil, vedem toti care este scena politica), cred ca ar fi bine sa modifice legile. Sunt chiar obligati”.

Despre SIIJ:

„Competenta de a cerceta magistratii poate sa fie oriunde. Constitutia nu da indicii precise aici. Competenta a fost la Parchetul General intr-o vreme, dupa aceea a venit la DNA, acum s-a dus la SIIJ. La DNA a fost intotdeauna competenta de a cerceta faptele de coruptie. Prin urmare, alte fapte ale magistratilor au fost anchetate de Parchetul General, de DIICOT sau de parchetele curtilor de apel pentru judecatorii si procurorii de la judecatorie si tribunal. Nu e competenta data de Constitutie. Prin urmare, legiuitorul are dreptul sa jongleze cu aceasta competenta si sa stabileasca in functie de politica lui penala la un moment dat. Pe fapte de coruptie – ca, pana la urma, de asta discutam. Aici este aparentul conflict de competenta intre DNA si SIIJ. Faptele de coruptie au fost la DNA, pentru ca DNA a fost infiintata ca sa combata coruptia la nivel inalt. Si coruptia in magistratura poate fi catalogata asa, desi vedem magistrati – cel putin in mandatul meu (n.r. de sef al DNA) care luau mita 800 de lei. Nu era tocmai coruptia la cel mai inalt nivel.

Legiuitorul a spus in 2018 ca toate faptele comise de magistrati (prin urmare, si cele de coruptie) merg la o alta structura specializata. Curtea s-a pronuntat in nenumarate randuri si a spus ca acea dispozitie legala, acea constructie legala este constitutionala, fiind dreptul Parlamentului. Si CCR mai spune un lucru acolo... Pentru ca in criticile de neconstitutionalitate (si am vazut si in criticile pe care le-au facut instantele de sesizare a CJUE) era ca pierde DNA din competenta. Si Curtea spune un lucru: atat timp cat DNA nu este o structura constitutionala, cu o competenta prestabilita, nu e o problema ca pierde competenta. Competentele se muta dintr-o parte in alta. Nu dispare competenta; se muta dintr-o parte sau alta.

Din punct de vedere constitutional, nu este absolut nicio problema ca exista SIIJ. Legiuitorul poate sa legifereze, poate sa construiasca aceste institutii in functie de situatia de moment. Pentru ca daca parchetele obisnuite... Cum este Parchetul General – singurul cu existenta constitutionala (n.r. singurul mentionat cvasi-explicit in Constitutie). Daca parchetele obisnuite puteau sa faca aceste lucruri (si au facut atatia ani pana in 2002), ramanea acolo (n.r. competenta anchetarii faptelor de coruptie ramanea la parchetele obisnuite). Dupa aceea, in contextul preaderarii [la Uniunea Europeana], Romania si-a asumat ca are o problema cu marea coruptie si, ca s-o rezolve cumva, a infiintat o anumita institutie. Si acea institutie a fost DNA – care, printre altele, ancheta si faptele comise de magistrati.

Eu nu cred ca Romania are o problema cu marea coruptie mai mare decat au alte state – chiar din Europa. Ceea ce s-a schimbat fundamental in Romania a fost abordarea institutiilor si structurilor de law enforcement – adica a procurorilor, a Politiei in abordarea marii coruptii. Vad ce s-a intamplat din 2004-2005 incoace: e ceva ce era incredibil [pana atunci]. Nu puteai sa crezi ca ministri, parlamentari se vor duce la inchisoare ca un om de rand. Prin urmare, abordarea procurorilor e una cat se poate de curajoasa. A fost si ramane. Acuma ramane de vazut daca ea va continua. Dar fenomenul coruptiei ca atare exista peste tot”.

Despre Decizia CCR 51/2016, care a scos SRI din dosarele penale:

„Categoric, Decizia 51/2016 nu a fost gresita. (...) Decizia 51, din punctul meu de vedere, este cea mai importanta decizie pentru mecanismul penal al acestei tari. Era timpul ca la 26 de ani de la Revolutie sa scoatem serviciile de informatii din cercetarea penala. Si asta a fost ocazia pe care a avut-o acest stat, pe care a avut-o Curtea Constitutionala: sa le scoata. Am facut-o – stau in fata oricui si sustin ca acea decizie nu doar ca este buna, dar era absolut necesara. Cum ar suna sa aflati ca in Rusia, KGB / FSB de astazi face cercetare penala? Ai spune ca e un stat inapoiat sau care nu respecta regulile. Noi vedem ca o parte din magistratii si procurorii Romaniei de astazi regreta faptul ca SRI, ca serviciile de informatii nu mai exista in cercetarea penala. Deci daca este o decizie din toti acesti ani de cand sunt eu la CCR pe care n-as fi vrut s-o ratez in niciun fel, este aceasta Decizie 51.

Iar pozitia mea era clara inca de cand eram procuror-sef al DNA. N-a venit intamplator. Inca de atunci spuneam ca trebuie ca Ministerul Public sa aiba propria logistica pentru interceptari si ca ofiterii de informatii nu au ce sa caute in cercetarea penala. Nu este specific unui stat democratic. Eu ma uit la acei judecatori care au sesizat CJUE si au intrebat daca este buna Decizia 51 a CCR, prin care a scos SRI din anchetele penale. Ma intreb: acei oameni n-au citit vreo carte la viata lor despre sistemele totalitare in care serviciile de informatii faceau si desfaceau tot si distrugeau vieti? Deci nu au ce sa caute serviciile de informatii in cercetarea penala. Este o decizie absolut necesara.

Morar cand era la DNA lucra cu serviciile de informatii fix cat permitea legea. Iar legea spunea ca serviciile de informatii sub obligate sa ne comunice informatiile legate de fapte de coruptie pe care ei le obtin in activitatea specifica. Morar nu a folosit ofiterii de informatii sa faca acte de cercetare niciodata, pentru ca nici legea nu prevedea. Singurul loc unde prevedea era aceasta sintagma legata de interceptari, pe care am declarat-o ulterior neconstitutionala. DNA, pe ansamblu, s-a folosit de logistica SRI, ca nu avea ce sa faca. Logistica SRI e acolo de cand a preluat-o de la fosta Securitate. Si DNA oricum avea mai mult, din punctul de vedere al logisticii, decat orice alta unitate de parchet, pentru ca DNA are propria unitate de interceptari. Dar odata cu decizia aceasta, legiuitorul a fost obligat sa stabileasca ca cei care stau si asigura interceptarea sunt ofiteri de politie – adica cei care au atributii judiciare, asa cum spunem in decizie. Deci pot sa planga oricat dupa serviciile de informatii; nu e voie sa se mai intoarca in cercetarea penala. (...)

Campul tactic nu functiona pe vremea mea. Nu cu stiinta mea”.

Despre decizia CCR pe Legea 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei:

„Sunt doua probleme mari. Una este legata de deciziile prin care CCR a sanctionat anumite amenintari la adresa sigurantei nationale, considerate de lege. Alta este decizia prin care s-a analizat daca probele rezultate din mandatele pe siguranta nationala pot fi folosite ca mijloc de proba in procesul penal.

In primul caz, pur si simplu am declarat neconstitutionale anumite sintagme din lege care permiteau serviciilor de informatii sa obtina mandate pe siguranta nationala. In al doilea caz, am spus ca nu pot fi folosite datele rezultate din aceste mandate in procesele penale – deci cand ai inculpat un om – decat daca ai o procedura prin care sa controlezi legalitatea obtinerii lor. Intr-o idee foarte simpla: siguranta nationala este una, munca de cercetare penala este alta. Majoritatea amenintarilor la adresa sigurantei nationale care dau dreptul serviciilor de informatii sa obtina de la Inalta Curte masuri intruzive (interceptarea, perchezitia samd) nu se finalizeaza cu dosare de urmarire penala. Acei oameni care sunt urmariti pe mandate de siguranta nationala nu sunt trimisi in judecata in marea majoritate a cazurilor.

In anumite situatii, date din acele mandate au fost trimise la procuror pentru ca s-a constatat ca ar putea fi infractiuni. Ei bine, in Codul de procedura penala exista un alt tip de mandat – mandatul de supraveghere tehnica – pe care-l cere procurorul si il obtine tot de la judecator. Dar acel mandat se da dupa o anumita procedura, iar procedura este verificata apoi de judecatorul de camera preliminara, sa vada daca este legal.

Mandatele pe siguranta nationala n-au o procedura de verificare in materia procedurii penale. De ce? Tocmai pentru ca sunt din alta parte. Ele n-au fost concepute (nici de legiuitor si nici ca filosofie a contracararii amenintarilor la siguranta nationala), n-au fost concepute sa fie transbordate in procedura penala. Ele au fost concepute sa contracareze amenintarile la adresa sigurantei nationale. Erau secrete, ramaneau secrete. Cand ajung in munca de cercetare penala, obligatoriu se vrea ca pe baza acelor probe sa se inculpe un om. Daca vrei sa inculpi un om, trebuie sa i le aduci la cunostinta. Deci automat ele devin nesecrete. Si obligatoriu, Curtea le-a mai spus o conditie: trebuie sa aveti o procedura prin care sa verificati daca au fost obtinute legal. Pentru ca simplul fapt ca au fost emise de judecatorii de la Inalta Curte nu este suficient. Asta o spune si CEDO.

Eu stiam lucrurile acestea (n.r. rata foarte apropiata de 100% de aprobare a mandatelor de siguranta nationala de catre ICCJ) atunci cand am fost la Parchetul General. Stiam care este rata de admitere a solicitarilor. Nu era niciun filtru. Am vazut acum cu totii, din date publice, de cand s-a schimbat conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca s-au comunicat date si, intr-adevar, sunt ani intregi in care nu s-a refuzat eliberarea niciunui MSN si mai apare pe ici, pe colo, cate o respingere.

Ca sa nu analizam noi: exista o decizie a CEDO pe Moldova, in care statul moldovean a fost sanctionat tocmai pentru ca mandatele pe siguranta nationala solicitate de catre serviciile de informatii erau respinse doar intr-un procent de 2%. Si curtea de la Strasbourg a spus ca aceasta nu inseamna un control judecatoresc asupra acestor institutii; ba dimpotriva. Am vazut datele statistice de la noi: nu sunt 2% pe respingeri.

Haideti sa pornim de la definitia pe care o da legea securitatii nationale. E o definitie generala: spune ca securitatea nationala este acea stare de legalitate, de echilibru economic, social, financiar care asigura functionarea in parametri optimi ai statului, dar cu respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti. Este o definitie foarte generoasa. Prin urmare, la nivel de formula generala, coruptia poate fi amenintare la adresa securitatii nationale, daca statul la un moment dat o catalogheaza ca atare. Statul poate sa spuna: avem atatea acte de coruptie, avem atatia functionari corupti, incat, intr-adevar, vulnerabilizeaza statul. Si ne oprim aici. Aceasta este conotatia generala.

Daca mergem la conotatia juridica (care este singura care conteaza in discursul juridic), coruptia nu este o amenintare la adresa securitatii nationale – si am spus asta in cateva decizii. Coruptia in sensul penal inseamna infractiuni de coruptie. Infractiunile de coruptie si in Codul penal sunt la alt titlu decat infractiunile contra securitatii nationale. Acesta este criteriul formal. Dar infractiunile de coruptie nu pot fi prin ele insele, separat, fiecare dintre ele, amenintari la adresa securitatii nationale, pentru ca nu au amploarea fenomenelor care sa dea o amenintare care sa puna in pericol stabilitatea statului. Nu conteaza in aceasta ecuatie decat sensul juridic al termenului de amenintare la adresa securitatii nationale. Pentru ca sensul juridic are conotatii juridice.

Daca se accepta ca fenomenul coruptiei, coruptia este amenintare la siguranta nationala din punct de vedere juridic, inseamna ca serviciile de informatii (care sunt cele abilitate; ele sunt stapane pe domeniul asta) pot sa faca interceptari si pe infractiuni de coruptie. Or, noi nu am permis asta. Coruptia nu este mai grava decat omorul. Omorul este o infractiune contra vietii persoanei. (...) Viata persoanei este o valoare absoluta. Nu poate fi afectata. De ce nu este omorul atunci o amenintare la adresa securitatii nationale? Nu este. El aduce atingere clar unor valori recunoscute de Constitutie, de Carta, ca si infractiunile de coruptie: a lua mita, a da mita, trafic de influenta...

Deci din punct de vedere juridic, coruptia nu este amenintare la adresa sigurantei nationale (am spus-o). Din punct de vedere politic, a politicilor publice, poate sa fie orice. Poate s-o catalogheze statul cum vrea el. (...) Nimeni nu poate sa arate un act normativ (pentru ca nu exista) care sa catalogheze coruptia drept amenintare la adresa securitatii nationale. Coruptia ca amenintare la adresa securitatii nationale a fost catalogata prin diverse hotarari ale CSAT, dar acele hotarari ale CSAT nici eu nu le-am vazut – eu care am avut ani si ani de zile acces la informatii. Nu le-am cerut, ca nici nu ma interesau, nu imi erau aplicabile. Acele hotarari ale CSAT nu sunt legi; ele nu obliga. Ele pot sa il oblige doar pe cel caruia ii sunt adresate (sunt anumite institutii), dar nu un judecator. Un judecator nu poate sa aplice o hotarare a CSAT, pentru ca nu o stie – ea e secreta si nu este lege.

Nu serviciile secrete trebuie sa-si modifice legile, ci Parlamentul. (...) Problema modificarii legilor securitatii nationale este una recurenta. Daca va uitati, aproape in fiecare legislatura se pune problema reformarii serviciilor si schimbarii legii. Nu se intampla. Deci problema este a legiuitorului – el trebuie sa faca legea, indiferent ce vor serviciile. Categoric le faci cu consultarea lor. Dar n-au facut-o. Si atunci am intervenit noi.

In acea decizie, Curtea a spus ca [parlamentarii] nu fac un control efectiv asupra serviciilor de informatii”.

* Click aici pentru intreaga inregistrare video a interviului