Senatul Romaniei a adoptat intrarea in vigoare a noului cod de procedura civila incepand cu data de 1 iunie 2012, contrar temerii instantelor din tara, care au transmis catre CSM suficiente semnale de alarma privitoare la problemele care vor aparea in legatura cu aplicarea acestui cod, raportat la lipsurile de personal si logistica din instante. Noul cod de procedura civila vine cu un noian de modificari, dintre cele mai importante fiind repartizarea taxelor judiciare de timbru, care nu se vor mai varsa integral la primarii ci in felul urmator: 30% catre instante, 30% venit la bugetul de stat si 40% venit la bugetele locale. Dar va crea fara indoiala si numeroase probleme. Prezenta la conferinta intitulata "Noul Cod de procedura civila - Ghid de utilizare practia", organizata de casa de avocatura "Zamfirescu Racoti Predoiu si Ziarul Financiar, secretarul de stat din Ministerul Justitiei, Lidia Barac (foto) sustine insa ca noul cd va aduce imbunatatiri substantiale in activitatea instantelor de judecata si, implicit, pentru justitiabili.

<<...Cum ajuta acest Cod mediul de afaceri? Adaug raspunsurilor furnizate deja de maestrul Zamfirescu si alte institutii care au directa influenta asupra stimularii mediului de afaceri, celeritatii procedurilor. Sunt o serie de institutii, nu numai cele ce privesc termenele de judecata, dar si felul in care sunt gandite: competentele, caile de atac, procedura executarii silite si alte asemenea arata ca acest Cod isi propune accelerarea procedurilor judiciare. „Banul trebuie sa circule!” este deviza oamenilor de afaceri. De aceea, toate aceste raspunsuri pe care le regasim si le ofera Codul, sunt benefice mediului de afaceri. Apoi, predicitibilitatea este extrem de importanta pentru clientul oricarui avocat, pentru orice cetatean, pentru mediul de afaceri, in principal. Apoi, procedurile alternative de solutionare a proceselor, precum arbitrajul, medierea, sunt extrem de importante pentru a ajunge la un rezultat dorit, licit, cu costuri minime. Jurisprudenta neunitara este o problema care elimina ideea de predictibilitate, ideea de onestitate, ideea de celeritate, ideea de costuri reduse. De aceea, in acest Cod, reglementarea este extrem de utila si vine in sprijinul realizarii acestor valori ale Justitiei ca serviciu public. Inalta Curte de Casatie si Justitie este conceputa ca o instanta cu atributii principale si principiale in a dezlega sensul normelor de drept, pentru a da o interpretare corecta pe care instantele sa o considere valabila si sa o aplice in aceste litigii. O sa spunem ca legile nu functioneaza singure, ca lucrurile sunt complicate. Am auzit foarte multe discutii in legatura cu acest nou Cod, atat din interiorul sistemului judiciar, cat si in paginile revistelor de specialitate. Unele bune, altele mai putin bune. Nicio lege nu poate sa fie perfecta. Nicio lege nu poate rezolva toate aceste lucruri pe care ni le dorim. Viata a demonstrat ca o lege proasta a servit intereselor Justitiei, intereselor cetateanului, daca a fost manuita de un judecator bun. si invers, este valabil.

In zilele acestea mi-am pus foarte mult intrebarea, in calitate de judecator de scaun, in legatura cu eficienta acestor institutii introduse in noul Cod de procedura civila si ma refer la recursul in interesul legii si la intrebarea preliminara. Sunt judecator si am dimensiunea lucrurilor, cel putin dupa experienta pe care o am... maine-poimaine implinesc 31 de ani de activitate ca magistrat. Legea e buna, conteaza daca ne asumam valorile acestui Cod. Prima asumare trebuie sa o faca sistemul judiciar.

Daca recursul in interesul legii ridica unele semne de intrebare astazi la o evaluare a deciziilor promulgate in ultimul timp si multe semne de intrebare din partea instantelor de judecata chiar, avem o problema. Recursul in interesul legii trebuie sa fie, prin consecinta lui, extrem de edificator pentru labirintul in care, in mod constant, magistratul se afla, el trebuie sa gaseasca capatul. E vorba, prin urmare, de o crestere a profesionalismului la inalta Curte, fiindca judecatorii asteapta dezlegari efective, care sa rezulte ca atare din dispozitivul acestor decizii de recurs in interesul legii, care sa nu fie contrare cu considerentele acestor decizii.

Referitor la intrebarea preliminara, Codul are nuante bine definite. Daca sistemul nu isi asuma obligativitatea deciziilor de recurs in interesul legii, obligativitatea urmarii unei jurisprudente constante la un moment dat, intr-o anumita materie, avem o alta problema, o problema de care astazi se teme Inalta Curte, pentru ca, atunci intrebarile preliminare pentru dezlegarea de principiu a unor probleme de drept vor agresa Inalta Curte din perspectiva volumului de activitate pe aceste subiecte.

Codul este foarte clar: permite punerea acestei intrebari doar la tribunal sau la curtea de apel, cand judeca in ultima instanta si numai atunci cand problema de drept nu este clara, nu este rezolvata constant in jurisprudenta. Daca apelam la acest instrument juridic pus la dispozitie de noul Cod, ori de cate ori nu dorim sa evaluam jurisprudenta constanta in domeniu, deciziile pronuntate in recursul in interesul legii de catre inalta Curte, vom avea probleme. De ce v-am vorbit despre aceste lucruri? (...)

Studiile de impact arata, in ciuda asteptarilor si declaratiilor publice ale unora, ca in sistemul judiciar este nevoie de circa 500 de judecatori care trebuie sa suplimenteze schemele de personal si aceasta evaluare este facuta nu in raport exclusiv cu procedura civila, ci in raport inclusiv cu Codul penal si Codul de procedura penala, acesta din urma punand problema resurselor intr-un mod deosebit. Ori aceste doua Coduri sunt proiectate sa intre in vigoare in anul 2013. Iata ca nu putem vorbi de o nevoie de personal pe care nu o avem astazi si ca starea resurselor umane de astazi nu ar putea sustine conceptia, aplicarea, implementarea acestei legislatii, despre care astazi vorbim. E nevoie, insa, de o redistribuire a resurselor umane si mai este un lucru important: se spune cu foarte multa tarie ca schemele acestea de personal au fost ultima data ajustate in anul 1998. Este foarte adevarat. Numai ca, ajustarea a avut in vedere infiintarea curtilor de apel si desfiintarea tribunalelor. Nu s-a produs acest lucru din motive ca nu a existat o vointa politica in acest sens. Cat priveste volumul de activitate, experti straini care au evaluat aceasta stare de lucruri au vorbit despre faptul ca e greu sa se identifice acest volum, cata vreme nu sunt respectate toate rigorile privind inregistrarea dosarelor. Pe cele trei modele europene, cunoscute in evaluarea necesarului de resurse umane, Romania pare a avea suficienti judecatori. Cultura muncii este insa diferita in zone geografice, ceea ce impune o redistribuire, o evaluare.  Acest lucru il spun expertii. L-au spus in 2005, il spun in decembrie 2011. Evaluarile sunt in curs, ca si evaluarea sistemului judiciar, in ansamblul sau.

Deci, concluzia ar fi ca trebuie sa renuntam la aceste lucruri care ar putea introduce confuzie in opinia publica si, mai ales, ar putea deceptiona. Ar putea infrange asteptarile oamenilor in legatura cu aceste noi legi. E cazul sa ne asumam valorile acestea, pe care le discutam ori de cate ori avem ocazia la conferinte si seminarii, si primii care trebuie sa faca acest lucru sunt magistratii.

Am placerea, aici, de a o avea infata pe presedinta Consiliului Superior al Magistraturii care coopereaza, impreuna cu organismul pe care il conduce foarte bine, cu Ministerul de Justitie si, in perioada aceasta si imediat urmatoare, pentru consolidarea planului de implementare a acestui Cod. Este foarte important acest lucru, este foarte important ce face Institutul National al Magistraturii, fiindca celeritatea despre care am vorbit in legatura cu acordarea termenelor de judecata, cu derularea procedurii in cei trei pasi, faza scrisa in principal si cea a cercetarii, aduce in discutie cunoasterea managementului de caz.

Sunt lucruri noi care nu functioneaza in Romania  la cele mai inalte cote nici macar in mediul privat. De aceea in mediul public, si acum ma refer la instante, trebuie sa ne ocupam in mod deosebit de acest lucru, fiindca managementul de caz aduce in discutie cooperarea, colaborarea intre toate profesiile.  Ma refer la etapa scrisa, etapa de camera de consiliu pentru cercetarea fondului, in care sunt angrenati avocatii, consilierii si expertii, la faptul ca recursul  nu mai poate fi redactat si sustinut decat prin intermediul expertilor, adica al avocatilor sau consilierilor juridici, el fiind o cale extraodinara de atac in care problemele de drept sunt aduse in Justitie, care se prezuma ca sunt cunoscute de experti si nu pot fi lasate la discretia partilor.

Toate aceste lucruri sunt reglementate in Cod, dar ele, deopotriva, ridica o noua provocare: felul in care comunica judecatorul cu partile, cu avocatul, felul in care avocatul comunica, la randul sau, cu clientii si cu partenerul din proces, avocat, de asemenea, felul in care provoaca calea de atac a recursului, masura prin care se rezuma la problemele de legalitate si renunta la chestiunile de temeinicie, care au adus mult rau pentru ca nu s-au mai terminat procesele.

In zilele trecute am primit o scrisoare de la un parlamentar german in care suntem intrebati daca e normal ca in Romania caile extraordinare de atac, cum ar fi contestatia in anulare, sa poata fi exercitate la infinit. Raspunsul are si el nuante. si noul Cod  reglementeaza aceste cai extraordinare de atac, si, la fel ca si vechiul, doar pentru motive limitativ prevazute de  lege. Daca fortam limita normei sigur ca ni se va parea legitima intrebarea cu pricina. Noul Cod, insa, evaluand  o jurisprudenta eronata, care a existat in Romania, pune prag si acestui numar de cai extraordinare de atac posibile a fi indreptate impotriva unor hotarari definitive, la fel ca si cazurilor de trimitere spre rejudecare. Nu se poate relua la infinit un proces. Durata procedurilor, predictibilitatea lor, prin aceea ca judecatorul este obligat, la un moment dat, in cursul procedurii, sa informeze partile, sa estimeze durata procedurii, prin faptul ca acest nou Cod reglementeaza o noua procedura, aceea care da dreptul oricareia dintre partile dintr-un litigiu sa faca o contestatie pe cale incidentala si intr-o procedura necontencioasa, cat priveste tergiversarea procesului lor si obligatia judecatorului de a lua masurile pentru inceta aceasta amanare nejustificata a procedurilor.>>