19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

PROCESUL CATHEDRAL PLAZA – Ioannis Papalekas: „Daca reautorizarea cladirii nu se va permite pentru ca autorizatia initiala a fost invalidata pe motiv ca emitentul nu a fost PMB, ci primaria de sector, ar trebui sa demolam vreo 50 de cladiri autorizate de primarii de sectoare... Nu pot sa cred ca Primarul vrea sa demoleze, sa exproprieze, pentru ca in final sa vada si Catedrala Sf. Iosif prabusita si sa plateasca si nota de 100 milioane euro”

Scris de: L.J. | pdf | print

18 May 2015 16:01
Vizualizari: 7025

Lumeajustitiei.ro continua publicarea interviului realizat in exclusivitate cu unul dintre cei mai mari investitori in imobiliare din Romania - miliardarul grec Ioannis Papalekas (foto), noul proprietar al cladirii Cathedral Plaza, cel care a vorbit despre procesele purtate in Justitie in legatura cu aceasta cladire pe care a cumparat-o in februarie 2013. Astazi, va prezentam partea a doua a interviului cu Ioannis Papalekas, cu noi precizari referitoare la turnul de langa Catedrala Sf. Iosif a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, imobil care a fost ridicat in baza unei autorizatii de construire emisa de Primaria Sectorului 1, autorizatie anulata de Tribunalul Dambovita, dupa ridicarea imobilului. De curand insa, asa cum Lumeajustitiei.ro a dezvaluit, judecatoarea Carmen Irinel Ducu de la Tribunalul Dambovita a admis cererea primarului Sorin Oprescu de suspendare a executarii hotararii prin care Primaria Capitalei a fost obligata, in 2012, sa emita decizia privind desfiintarea cladirii Cathedral Plaza. Magnatul Ioannis Papalekas, subliniaza ca misiunea Primariei Capitalei este de a dezvolta orasul, precizand ca nu crede ca primarul doreste sa demoleze cladirea, sa faca exproprieri si apoi sa plateasca 100 de milioane de euro despagubiri in caz ca turnul ar fi demontat. Iata a doua parte a interviului cu Ioannis Papalekas:


Ati facut un demers impotriva Primarului General?

Nu si nici nu intentionez sa fac asa ceva chiar daca citind actele vad ca si Primaria, ca institutie, a gresit. Dar nu atacand se rezolva acest conflict. Nu pot sa cred ca Primarul General vrea sa demoleze o investitie de 60 de millioane de euro! Misiunea Primariei este de a dezvolta orasul asa cum i se cade unei capitale europene si unei metropole respectabile. Nu pot sa cred ca Primarul vrea sa demoleze, sa exproprieze, pentru ca in final sa vada si Catedrala 'Sf. Iosif' prabusita si sa plateasca si nota de 100 de milioane de euro. Eu nu sunt nebun. Urmaresc in continuare un dialog, o solutie amiabila si implicarea tuturor partilor pentru a termina odata cu scandalul asta. Cred ca Monseniorul a mers prea departe. Ati si vazut, de altfel, saptamana trecuta ca Tribunalul Dambovita a suspendat procedurile de demolare a cladirii, pana la momentul la care se va clarifica obligatiile instituite in sarcina Primarului, precum si pana la finalizarea procedurilor de reautorizare a cladirii ce fac obiectul dosarului 8563/3/2012 al Tribunalului Bucuresti. Asadar, mult trambitata teza a demolarii, prin care Monseniorul incearca sa puna presiune, nu se sustine.

De nu ati reusit sa ajungeti la un acord cu Arhiepiscopia Romano-Catolica dupa ce, initial, ati avut un acord cu aceasta pentru ridicarea constructiei?

Din pacate eu personal nu am fost implicat in pregatirea si edificarea acestui proiect, mostenind doar o situatie conflictuala pe care incerc inca si sper ca o pot rezolva amiabil. Am fost informat ca forma actuala a cladirii (cele 18 etaje supraterane) si retragerea ei de la strada au fost propunerile arhiepiscopului Ioan Robu, care a propus si numele cladirii. Acestea s-au petrecut pana in 2001, pe vremea cand sustinea public, in mod neconditionat, edificarea cladirii. Exista chiar si scrisori din partea arhiepiscopului in care acesta lauda proiectul viitoarei cladiri aratand ca va constitui un pol de atractie pentru bucuresteni si va pune totdata in valoare lacasul de cult. Ceea ce am inteles eu este ca intre fostul proprietar si arhiepiscopul Ioan Robu au aparut neintelegeri in momentul in care acesta din urma a exprimat noi solicitari cu privire la folosinta gratuita a unor spatii suplimentre celor agreate initial din cladire. Trebuie spus ca primul acord al Arhiepiscopului a fost neconditionat. Al doilea acord a venit cu pretentii, iar ulterior acesta a fost retras in 2001. S-au purtat discutii intre Millennium si ARCB pana in 2006, iar cerintele au crescut. Asta se vede din acte, inscrisuri si declaratii care sunt in parte deja publice. Din pacate nu am fost eu parte in toate astea, si zic din pacate pentru ca nu cred ca se ajungea aici daca as fi fost implicat in negocieri. Asadar, Monseniorul a cerut 2 etaje, locuri de parcare lift exterior, etc in raport cu o cladire care a presupus o investitie de 60 de milioane, pretentiile sale fiind echivalente cu 6 milioane de euro! Imediat dupa ce am preluat proprietatea cladirii in februarie 2013, am solicitat avocatilor mei sa nu initieze niciun proces contra ARCB, a arhiepiscopului Robu si a PMB. Tot eu am transmis mai multe scrisori oficiale catre Excelenta Sa pentru a solicita o audienta in vederea discutarii, ca intre vecini, a problemei ce a generat acest conflict si a posibilitatilor de stopare a agresiunilor din partea lui. Am solicitat, de asemenea, autoritatilor sa initieze sau sa medieze un dialog cu arhiepiscopul. In urma acestor demersuri, Arhiepiscopul a raspuns ca se gandeste si ca va reveni cu o solutie. L-am si sunat si mi-a transmis sa astept o solutie, iar intre timp a continuat sa atace atat Millennium, cat si pe Primar, cerand demolarea cladirii. Chiar si asa, mi-am pastrat speranta si respectul. In plus, in 2014 am fost contactat de trezorierul ARCB, care mi-a cerut sa-mi arat buna credinta prin ajutorarea comunitatii romano-catolice, lucru pe care l-am facut donand sume importante pentru constructia unei biserici, pentru orfelinate si o asociatie a maicutelor. De Paste si Craciun am trimis mereu cadouri la orfelinate, asa cum de foarte multi ani ajutam mii de copii din Bucuresti. I-am cerut trezorierului sa ma ajute sa discut cu Monseniorul si de fiecare data raspunsul a fost un atac public impotriva Millennium.

Initial ati avut o autorizatie de construire eliberata de Primaria Sectorului 1, autorizatie anulata de instanta de judecata. Mai este posibil sa primiti o alta pentru a intra in legalitate?

Cathedral Plaza a fost edificata in baza autorizatiei emise de Primaria Sectorului 1, acolo unde ne-au trimis chiar cei de la Primaria Capitalei, pentru ca o instanta de judecata, intr-o cale de atac extraordinara (revizuire), sa o considere nevalida. Exista un detaliu pe care ARCB omite de fiecare data sa il recunoasca si anume ca litigiul privind valabilitatea autorizatiei de construire a confirmat prin decizia definitiva a instantei de recurs, Curtea de Apel Ploiesti, valabilitatea autorizatiei noastre in iunie 2009 si ca, in baza acestei decizii, cladirea a fost finalizata si introdusa in circuitul civil in octombrie 2010. Anularea actului administrativ a intervenit ulterior, pe 3 noiembrie 2010, dupa ce acesta isi epuizase efectele! Foarte important de mentionat este ca in aceeasi perioada si pana in 2007, primarii de sectoare au emis zeci de autorizatii pe zone protejate din cauza ca PMB nu emitea astfel de documente si trimitea pe toti investitorii sa ia autorizatii de la sectoare. Daca reautorizarea cladirii noastre nu se va permite pentru ca autorizatia initiala a fost invalidata pentru motivul ca emitentul nu a fost PMB, ci Primaria de Sector, ar trebui atunci sa demolam vreo 50 de cladiri edificate pe zone protejate si cu autorizatii emise de catre primarii de sectoare! Credeti ca este logic? Sa nu uitam ca ARCB a reclamat initial ca edificiul catedralei Sf Iosif va fi grav afectat de lucrarile la Cathedral Plaza, ceea ce, la cinci ani de la finalizare, se dovedeste a fi fost o prezumtie falsa. Tot ARCB sustine inca din 2007, pe baza unei lucrari intocmite de un institut din Italia, ca in caz de cutremur, indiferent de forta acestuia, catedrala va fi afectata. Precizez, si se poate verifica, ca in ultimii sapte ani, lacasul de cult nu a avut de suferit de pe urma niciunui seism. Peste aceasta situatie de fapt incontestabila vine insa si legea autorizarii lucrarilor de constructii 50/1991, care reglementeaza in Normele sale metodologice o procedura clara ce stabileste posibilitatea de reautorizare chiar si pentru constructiile edificate fara autorizatie de construire. Este o procedura intalnita in majoritatea legislatiilor europene. In cazul Millennium, edificiul a fost realizat cu autorizatie si in puterea tuturor avizelor si acordurilor solicitate de certificatul de urbanism, de la toate autoritatile competente ale statului. Apreciem ca indeplinim conditiile reglementate de art. 59 alin. 3 din respectivele Norme si am cerut instantei competente sa verifice acest lucru.

Poate deveni aceasta constructie un obiectiv benefic pentru Bucuresti? Ce va propuneti sa faceti aici daca veti reusi sa opriti demontarea cladirii?

Mi-am oferit tot sprijinul pentru consolidarea Catedralei, daca acest lucru este necesar, am propus dialogul cu privire la orice solicitare care sa repuna relatia de vecinatate in limite normale si pe mine in situatia de a fi util comunitatii bucurestene si in sens restrans comunitatii catolice prin implicarea in proiecte filantropice, lucru pe care il fac cu entuziasm de 15 ani de cand sunt in Romania. Nu am deranjat pe nimeni in tara asta. Nu merit asa un tratament, cu atat mai putin din partea unui reprezentant al Bisericii.

Constructia reprezinta un edificiu emblematic pentru Bucuresti si pentru bucuresteni, ce poate aduce beneficii din mai multe perspective: economice - prin impozite platite la budgetul local si national, prin locurile de munca nou create prin administrarea cladirii, arhitecturale si culturale.

 

(va urma)

Comentarii

# Gheorghe Moise date 18 May 2015 18:02 -4

_ Nu trebuie demolata nici o cladire. _ Cei care insista sa fie demolata cladirea, sint lipsiti de demnitate, in contextul inactiunii [inca] din faza initiala "de santier" prin care s-au inceput lucrarile, si presupun ca in necinstea care-i caracterizeaza, vor sa stoarca bani; -Fapta jenanta, din partea unora ca cei care-si zic "pastori, preoti, dascali si invatatori, care stau nemeritat pe Scaunul Meu", in concordanta si conformitate cu prorocii[le] (vezi / coroboreaza) _ Matei 23/1,2,[3-10],13-15, ...care slugesc pentru pantecele lor nesatule (vezi) _ Romani[a] 16/18, ...[si], care, "ca niste "Calauze Oarbe", se apropie de Mine cu gura si Ma cinstesc cu buzele (vezi / coroboreaza) _ Matei 15/8,14; _ Marcu 7/6,7; _ Luca 6/39, care incalca Poruncile din Legea Mea privintor la iubirea aproapelui (vezi) _ Matei 22/37-40. ... = Cu stima.-Mesia (coroboreaza) _ Ioan 1/1,5,[11],14; 3/16,19; 4/25,26; 5/39; 7/37; 8/21,23,24-28,29,43-47; _ Romani[a] 5/14;_ Is.9/1,2,[6]; 52/6 -Iata-Ma!.

# pocaitu' date 18 May 2015 20:25 -2

Prietene , ai gresit adresa . Du-te la un site de pocaiti cu versetele astea ! Eventual , spre un succes deplin ia-ti si ... halatul , halatul !

# Gheorghe Moise date 18 May 2015 23:05 -3

... _ Doar atat ?1/[nimic], ai inteles din mesajul Meu ?, mai draga id falus, care probezi ca nu ai depasit starea _ Geneza 1/24,25. _ Trezeste-te! / Vine dimineata -*Si va fi Lumina!* (vezi / coroboreaza) _ Isaia 21/11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; _ Isaia 9/1,2,[6], ...si vezi / grija mare, Mare, MARE, in concordanta si conformitate cu prorocii[le] (vezi) _ Marcu 4/21,23-25; _ Luca 8/[17],18; _ Matei 12/[34],35-37. - Pune pe cineva dintre cei care crezi ca ar fi in stare sa-ti talcuiasca mesajele Mele. = Cu stima. -Mesia (vezi) _ Matei 5/17; _ Ioan 9/39,[40,41].

# Ion date 19 May 2015 10:50 +1

Daca este o zona protejata, atunci nu trebuie construit nimic acolo. Punct.

# Alexandru date 19 May 2015 13:19 +1

Nu inteleg ce e atat de complicat.. A fost un parc , s-a ridicat o monstruozitate de beton. Ce treaba are episcopia cu asta ? De ce sa negocieze pe plamanii bucurestenilor lift si spatii in cladire? Sa se demoleze si cine a facut asta posibil sa plateasca nu bucurestenii, nu-mi amintesc sa mi se fi cerut parerea si sa fi fost de acord, de ce sa platesc eu din taxe?

# Architektor date 18 June 2015 09:51 0

Nu a fost un parc ci un maidan cu vegetatie spontana crescuta peste resturile unei constructii paraginite. O eventuala desfiintare a constructiei se va face pe cheltuiala proprietarului, nu din banii tai, Alexandru. In schimb, tu, impreuna cu toti ceilalti bucuresteni, ai putea beneficia de taxele incasate de primarie pentru acea constructie, care e "monstruoasa" doar pentru cine nu are un minim de educatie arhitecturala.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.04.2024 – Pensionare la Inalta Curte

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva