Contextul juridic al ultimilor ani este unul dominat de abuzuri judiciare repetate, anchete selective cu o vadita inclinare spre cercetarea anumitor fapte si subiecti activi in detrimentul altora, protocoale ilegale, scurgeri de informatii din dosare aflate in lucru ori bunaoara redarea transcrierilor in presa ; vin sa completeze tabloul interceptarile multianuale fara finalitate dar cu costuri exorbitante, telejustitia, valurile de achitari ale DNA precum si completurile compuse ilegal. In ciuda acestei realitati, criticam cu mult aplomb, promt, doar derapajele, erorile sau abuzurile savarsite in alte zone decat cea a justitiei.

Spiritul nostru critic se blocheaza in identificarea si mai ales sanctionarea propriilor erori. Ne oprim abrupt, cautam justificari iar cand, in sfarsit legiuitorul intrezareste solutii reparatorii pentru victimele noastre, gasim subterfugii si recurgem la atitudini care doar mimeaza schimbarea.

Cred cu tarie ca, daca nu panaceul, cel putin antidotul problemelor din justitie il reprezinta raspunderea materiala a magistratilor.

In opinia mea, acceptarea in mod firesc a raspunderii materiale e testul suprem de altruism si buna-credinta pe care ar trebui sa-l treaca orice magistrat.

In urma unei analize riguroase a textului de lege privind raspunderea materiala a magistratilor, am identificat intr-un material precedent principalele capcane juridice, adaugiri strecurate de colegii de breasla, concretizate in tot atatea impedimente in calea aplicarii acestuia.

Aratam atunci ca defintia erorii judiciare nu include situatiile nerespectarii deciziilor obligatorii ale CCR, ale ICCI pronuntate in solutionarea recursurilor in interesul legii ori ale CEDO; de asemeni, demonstram ca formularea este deficitara si cautioneaza autorii abuzurilor, prin referirea la o vatamare care nu a putut fi remediata intr-o cale ordinara sau extraordinara de atac.

Subliniam de asemeni ca textul art. 96 din legea 303/2004 actualizata (modificata prin legea nr. 242/2018) nu este corelat si vine in contradictie cu dispozitiile in materie din Codul de procedura penala (art.538 si urmatoarele). Astfel, legea 303 nu stabileste un termen pentru exercitarea actiunii in repararea pagubei, in timp ce in CPP este prevazut un termen de 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii instantei de judecata precum si a ordonantei sau incheierilor organelor judiciare prin care se constata eroarea judiciara sau privarea nelegala de libertate. Daca potrivit dispozitiilor CPP actiunea in regres poate fi exercitata de catre stat impotriva tututor persoanelor care au cauzat situatia generatoare de daune - judecator, procuror, politist etc.- textul art. 96 restrange cercul acestora doar la magistrati.

Remarcam faptul ca trimiterile abuzive in judecata, fara probe sau in baza unor probe nelegale soldate cu achitarea definitiva a inculpatilor, data fiind amplitudinea fenomenului, reprezinta un caz particular al erorii judiciare si trebuie explicitat ca atare prin lege.

Procedura instituita de art. 96 este stufoasa si aproape imposibil de aplicat, lasand la latitudinea statului, prin Ministerul Finantelor Publice exercitarea actiunii in regres impotriva magistratului raspunzator, in baza raportului consultativ al Inspectiei Judiciare si a propriei aprecieri; stabileste termene foarte relaxate de maximum un an pentru plata daunelor si de 6 luni pentru exercitarea actiunii in regres si nu prevede o cale de atac impotriva deciziei de a nu exercita actiunea in regres.

Daca tot s-a optat pentru asigurarea obligatorie a magistratilor, desi personal nu agreez ideea, textul trebuia sa includa prevederi clare referitoare la asigurarea profesionala a judecatorilor si procurorilor, cu limitarea despagubirii la maximum doua situatii per magistrat. In opinia mea, reputarea de catre magistrat a unei a treia erori judiciare imputabile trebuie sa atraga excluderea din magistratura. Aceeasi sanctiune se impune in cazul unei condamnari CEDO. Aceste prevederi si procedura specifica trebuie reglementate prin lege si nu prin regulament al CSM ca in prezent.

Revenind la definitia erorii judiciare, aceasta anuleaza, face inaplicabila practic norma legala prin includerea conditiei ca vatamarea produsa de actul de dispozitie sau hotararea judecatoreasca contrare legii, “sa nu fi fost indreptata in cai ordinare sau extraordinare de atac”.

In sensul definitiei actuale, nu vor putea pretinde despagubiri persoanele ale caror drepturi au fost grav lezate in cursul anchetei penale soldate cu clasarea cauzei, intrucat se considera ca prin insasi solutia de clasare si incetarea/ridicarea masurilor prejudiciante s-a indreptat orice vatamare suferita de acestia. Este exclusa deci raspunderea materiala a procurorului de caz si eventual a sefului ierarhic in cazul solutionarii plangerii impotriva solutiei.

Pentru mandatele de supraveghere emise in baza legii nr.51/91 (interceptari telefonice, in mediu ambiental, luari de imagini, localizare etc ) fata de una sau mai multe persoane pentru ani intregi cu costuri aferente de milioane de euro ori pentru mandatele de supraveghere dispuse in baza CPP fata de sute de persoane pe perioada maxima intr-un singur dosar in care ulterior se dispune clasarea cauzei pentru inexistenta faptei, statul nu va raspunde material intrucat vatamarea se repara prin incetarea masurilor de supraveghere. In subsidiar, celor mai multe persoane nici nu li se comunica faptul ca au fost supuse acestor masuri profund abuzive de natura a limita dreptul la viata privata.

Asijderea, pentru sechestrarea averii pe parcursul mai multor ani, cu consecinta privarii persoanei in cauza de mijloace elementare de trai, nu raspunde nimeni intrucat prin solutia de clasare se ridica si masurile asiguratorii acoperindu-se chipurile vatamarea produsa.

In ipoteza trimiterii in judecata fara probe soldata cu achitarea definitiva a inculpatului, solutia in sine va fi considerata o reparatie suficienta in sensul legii, asa incat nu se poate pune problema despagubirii. Din nou, procurorul de caz, procurorul sef ierarhic, procurorul de sedinta ori judecatorul nu raspund material.

O logica similara se va aplica din pacate si situatiei in care un inculpat trimis in judecata pe baza unor probe nelegale, cum ar fi audierea unei persoane (denuntator, martor, suspect) sub mai multe identitati protejate ori in baza interceptarilor dispuse sau efectuate in mod nelegal, este achitat definitiv. Si aici orice vatamare suferita se va considera acoperita cat timp probele nelegale au fost excluse din dosar.

Am trecut in revista cateva erori judiciare frecvente pe care textul legal in vigoare le exclude din aria sa de aplicare, le cautioneaza cu multa bunavointa.

In baza celor expuse, forma optima a textului art. 96 din lege capata urmatorul continut:

Alin.(3) se modifica astfel: “Exista eroare judiciara atunci cand:

a) s-a dispus in cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu incalcarea evidenta a dispozitiilor legale de drept material si procesual, prin care au fost incalcate grav drepturile, libertatile si interesele legitime ale persoanei, producandu-i-se o vatamare (...).

b) s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva in mod evident contrara legii sau situatiei de fapt care rezulta din probele administrate in cauza, prin care au fost afectate grav drepturile, libertatile si interesele legitime ale persoanei, producandu-i-se o vatamare (...).

Se considera eroare judiciara si nerespectarea deciziilor CCR sau a hotararilor CEDO savarsita in conditiile prevazute la litera a) sau b)”.

Alin.(6) se modifica astfel: “Plata de catre stat a sumelor datorate cu titlu de despagubire se efectueaza in termen de maximum 3 luni de la data comunicarii hotararii judecatoresti definitive.“

Alin.(7) se modifica astfel: ”In termen de 30 zile de la comunicarea hotararii definitive pronuntate in actiunea prevazuta la alin.(6), Ministerul Finantelor Publice sesizeaza Inspectia Judiciara pentru a verifica daca eroarea judiciara a fost cauzata de judecator sau procuror ca urmare a exercitarii functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, potrivit procedurii prevazute la art.74 ^1 din legea nr.317/2004 republicata, cu modificarile ulterioare.”

Alin.(8) se modifica astfel: ”Statul prin Ministerul Finantelor Publice exercita actiunea in regres impotriva judecatorului sau procurorului in baza raportului (...) Inspectiei Judiciare (...) din care rezulta ca eroarea judiciara a fost cauzata ca urmare a exercitarii de judecator sau procuror a functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta. Termenul de exercitare a actiunii in regres este de 30 zile de la data comunicarii raportului Inspectiei Judiciare.

Alin.(10) se modifica astfel: “Impotriva hotararii pronuntate potrivit alin.(9) se poate exercita calea de atac a recursului la sectia corespunzatoare a ICCJ, in termen de 10 zile de la data comunicarii hotararii.

Se introduce alin.(12) cu urmatorul enunt: ”Asigurarea obligatorie de raspundere civila a judecatorului sau procurorului poate acoperi cel mult doua situatii per procuror/judecator pe tot parcursul carierei. Savarsirea unei noi erori judiciare atrage excluderea din magistratura.

Masura excluderii din magistratura se va aplica si fata de magistratul care prin eroarea comisa cu rea-credinta sau grava neglijenta a determinat condamnarea statului roman la CEDO”.