Lozinca anilor '90 „La vremuri noi, tot noi” revine in actualitate. Joi, 7 noiembrie 2019, fosta judecatoare Lidia Barac (foto dreapta) – cea care a condus Curtea de Apel Timisoara in perioadele 2009-2010 si 2012-2015 – a fost numita secretar de stat in Ministerul Justitiei, printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban publicata in Monitorul Oficial. Barac a mai ocupat functia de secretar de stat la MJ in intervalul 2010-2012 – cand ministru era tot Catalin Predoiu (foto stanga) – si a pronuntat o controversata hotarare definitiva, despre care puteti citi in randurile ce urmeaza.

Readucerea Lidiei Barac la Ministerul Justitiei a fost ceruta chiar de catre ministerul condus de Catalin Predoiu, dupa cum puteti vedea mai jos.

Iata textul Deciziei nr. 292/2019 a premierului Orban (vezi facsimil):

„Avand in vedere Adresa Ministerului Justitiei din data de 6 noiembrie 2019, inregistrata la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/18.640/TG din 7 noiembrie 2019,

in temeiul art. 29 si art. 31 lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completarile ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.

Articol unic. – Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei decizii, doamna Lidia Barac se numeste in functia de secretar de stat la Ministerul Justitiei”.

Cutremuratorul caz Riti

Dupa cum spuneam, judecatoarea Lidia Barac a ramas in istorie prin faptul ca pe 27 mai 2015, alaturi de judecatorul Florin Vivi Suiu, a respins cererea de daune morale formulata de catre timisoreanul Alexandru Riti, acuzat pe nedrept de omor de catre procurorul Flavius Cristea (care activa atunci la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis), tinut in arest preventiv timp de 283 de zile si achitat definitiv. Intre timp, procurorul Cristea a trecut pe la DIICOT Craiova, iar in prezent activeaza la Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova.

Redam minuta prin care tandemul Barac-Suiu au respins cererea de daune morale:

„Respinge apelul declarat de reclamantul Riti Alexandru Ioan impotriva sentintei civile nr. 2918/PI/04.12.2014 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 6241/30/2014, ca nefondat. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica azi, 27 mai 2015. Document: Hotarare 97/27.05.2015”.

Dupa cum puteti citi aici (unde Lumea Justitiei a prezentat intreaga istorie a cazului), atat judecatoarea de la fond (Andra Andrei, de la Tribunalul Timis), cat si magistratii de la apel au interpretat intr-un mod cel putin controversat (cu incalcarea principiilor CEDO) dispozitiile articolului 539 din noul Cod de procedura penala, introdus in CPP – dupa cum bine ne aducem aminte – pe vremea guvernului Emil Boc, cand ministru al Justitiei era acelasi Catalin Predoiu – unul dintre principalii artizani ai noilor coduri.

Iata ce prevede art. 539 NCPP:

„Dreptul la repararea pagubei in cazul privarii nelegale de libertate

(1) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.

(2) Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei”.

Controversa cu privire la articolul de mai sus este una mult mai profunda, intrucat insasi CCR i-a declarat constitutional alineatul 2 in mai multe randuri, invocand teza a II-a din art. 52 alin. 3 al legii fundamentale.

Prezentam dispozitiile articolului constitutional invocat:

„Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica

(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.

(2) Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica.

(3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta”.

Asa cum puteti vedea aici, in Decizia nr. 133/2017, Curtea Constitutionala a Romaniei se leaga de sintagma „in conditiile legii” din textul de mai sus. Or, in opinia noastra, aceasta logica este cel putin bizara, intrucat CCR a judecat constitutionalitatea unui text de act normativ invocand norme infraconstitutionale (respectiv legi).

Iata cel mai relevant pasaj din Decizia CCR nr. 133/2017:

„In motivarea acestei solutii, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedura penala sunt similare prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedura penala din 1968, care au fost supuse controlului de constitutionalitate prin deciziile nr. 417 din 14 octombrie 2004 (...), nr. 221 din 21 aprilie 2005 (...), si nr. 78 din 5 februarie 2008 (...), prin care s-a constatat ca textul de lege criticat este o concretizare a principiului constitutional prevazut de art. 52 alin. (3) din Constitutie, conform caruia 'Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii [...]' si, pe cale de consecinta, realizarea dreptului la repararea de catre stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc in conditiile legii.

Prin aceleasi decizii, Curtea a retinut ca prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedura penala din 1968 nu numai ca nu ingradesc accesul liber la justitie, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitarii acestui drept, fiind in deplina concordanta si cu dispozitiile constitutionale ale art. 126 alin. (2), in temeiul carora procedura de judecata este prevazuta numai prin lege. De asemenea, Curtea a statuat ca reglementarea expresa a actelor procedurale prin care se constata incalcarea libertatii individuale nu este de natura a limita accesul liber la justitie al acelor persoane care nu se regasesc in unul din cazurile enumerate in art. 504 alin. 3 din Codul de procedura penala din 1968, acestea avand posibilitatea de a-si valorifica dreptul in justitie pe alte cai legale, dar in conditiile legii si urmand procedura prevazuta de lege”.