Curtea Constitutionala a Romaniei are din nou ocazia de a pronunta o hotarare istorica, prin care sa desfiinteze dictatura politico-sanitara a regimului Iohanis-Orban-Arafat. Avocatul Poporului, Renate Weber (foto 1), a atacat la CCR vineri, 7 august 2020, Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic (pe scurt: Legea carantinarii).

Pasajele criticate din Legea 136/2020 sunt art. 8 alin. 3-9 (cu referirea la sintagma „izolarea intr-o unitate sanitara sau la o locatie alternativa atasata unitatii sanitare”), precum si art. 19. Sintetic spus: este vorba despre internarea cu forta in lagarele COVID, respectiv despre detasarea medicilor fara acordul lor si pe termen nelimitat. Insistam asupra carantinarii, urmand ca despre situatia medicilor sa cititi mai multe in documentul anexat la final.

Iata mai intai pasajele din lege atacate la CCR:

„Articolul 8

(1) Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne si simptome sugestive specifice definitiei de caz, precum si pentru persoanele purtatoare ale agentului inalt patogen, chiar daca acestea nu prezinta semne si simptome sugestive.

(2) Lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locatia declarata de acestea sau, dupa caz, in unitati sanitare sau in locatii alternative atasate acestora, precum si lista unitatilor sanitare de baza in care se trateaza persoanele bolnave se stabilesc prin hotarare a Guvernului. Pentru a asigura un echilibru corect intre nevoia de a preveni raspandirea unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitara si dreptul la libertate al persoanelor, masura izolarii se instituie in functie de boala infectocontagioasa, stabilita potrivit prezentului alineat, cu respectarea urmatoarelor standarde necesare exercitarii drepturilor si libertatilor fundamentale:

a) masura sa fie dispusa pe durata limitata, in mod nediscriminatoriu si proportional cu situatia de fapt care o determina;

b) masura sa aiba ca scop prevenirea raspandirii unei boli infectocontagioase, periculoase pentru siguranta persoanei si sanatatea publica;

c) masura sa fie instituita pentru a proteja interesul public si sa nu determine un dezechilibru intre nevoia de protejare a sanatatii publice si imperativul respectarii libertatii persoanei.

(3) Izolarea persoanelor prevazute la alin. (1) se instituie cu acordul persoanelor supuse examinarii, iar in lipsa acestuia, in conditiile alin. (6), atunci cand medicul constata riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitara, intr-o unitate sanitara sau, dupa caz, intr-o locatie alternativa atasata unitatii sanitare, stabilita conform alin. (2), in scopul efectuarii examinarilor clinice, paraclinice si a evaluarilor biologice, pana la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.

(4) Cel mai tarziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinarilor clinice si paraclinice si daca se mentine riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitara, medicul recomanda prelungirea masurii izolarii intr-o unitate sanitara sau intr-o locatie alternativa atasata unitatii sanitare ori, dupa caz, la domiciliul persoanei sau la locatia declarata de aceasta.

(5) Izolarea la domiciliu sau la locatia declarata se instituie daca riscul contaminarii altor persoane sau al raspandirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locatia declarata nu poate fi dispusa in situatiile in care informatiile stiintifice oficiale referitoare la tipul agentului inalt patogen, calea de transmitere si rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv intr-o unitate sanitara sau o locatie alternativa atasata acesteia.

(6) In situatia in care persoanele prevazute la alin. (1) refuza masura izolarii instituite conform alin. (3), medicul informeaza de indata, dupa consemnarea refuzului persoanei, directia de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti, care, in termen de cel mult doua ore, va emite decizia prin care confirma sau infirma masura izolarii recomandata de medic, in unitatea sanitara sau intr-o locatie alternativa atasata acesteia. Decizia are caracter individual si se comunica de indata persoanei in cauza. Decizia va contine mentiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele de identificare ale persoanei izolate, durata masurii si calea de atac prevazuta de lege. In scopul prevenirii raspandirii bolii infectocontagioase, pana la comunicarea hotararii primei instante de anulare a actului administrativ contestat, persoana in cauza nu poate parasi locatia unde se afla izolata fara incuviintarea medicului sau a reprezentantului directiei de sanatate publica.

(7) In situatia in care persoanele prevazute la alin. (1) refuza masura izolarii prelungita si recomandata conform alin. (4) sau daca persoanele incalca masura izolarii instituita la domiciliu sau la locatia declarata pe durata acesteia, desi au consimtit-o anterior, medicul sau, dupa caz, organele de control informeaza de indata directia de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti, care poate confirma sau infirma masura izolarii intr-o unitate sanitara sau la o locatie alternativa atasata acesteia, printr-o decizie cu caracter individual. Decizia se va emite in cel mult doua ore de la informarea facuta de medic sau, dupa caz, de organele de control si se comunica de indata persoanei in cauza. Decizia va contine mentiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele de identificare ale persoanei izolate, durata masurii si calea de atac prevazuta de lege. In scopul prevenirii raspandirii bolii infectocontagioase, pana la comunicarea deciziei directiei de sanatate publica prin care se infirma masura prelungirii izolarii in unitatea sanitara sau la o locatie alternativa sau, dupa caz, pana la comunicarea hotararii primei instante, persoana in cauza nu poate parasi locatia unde se afla izolata fara incuviintarea medicului sau a reprezentantului directiei de sanatate publica.

(8) Masura izolarii instituita potrivit alin. (4) inceteaza la data confirmarii persoanei ca fiind vindecata pe baza examinarilor clinice si paraclinice sau a recomandarii medicului care constata ca riscul de transmitere a bolii nu mai exista.

(9) Daca persoana mentionata la alin. (1) este un minor, masura izolarii se instituie pentru acesta conform alin. (3) si (4), dupa caz, la domiciliul apartinatorului ori la locatia declarata de acesta. Izolarea minorului intr-o unitate sanitara sau la o locatie alternativa atasata acesteia se instituie potrivit reglementarilor in vigoare. Apartinatorul minorului este supus masurii carantinarii in temeiul prezentei legi, daca masura izolarii nu i se aplica. (...)

Articolul 19

(1) In situatia existentei unui deficit de personal medical constatat de catre directia de sanatate publica sau de inspectoratul judetean pentru situatii de urgenta sau al municipiului Bucuresti, pe durata instituirii masurii in domeniul sanatatii publice, in situatii de risc epidemiologic si biologic, personalul medical, paramedical si auxiliar specializat din sistemul public poate fi detasat cu acordul persoanei detasate, iar in lipsa acestuia, in conditiile prezentei legi, pe o durata de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sanatatii ai sefului Departamentului pentru Situatii de Urgenta sau al persoanei desemnate de acesta sau, dupa caz, al conducatorului institutiei angajatoare.

(2) Masura prevazuta la alin. (1) se dispune in cazul existentei unui deficit de personal, atunci cand completarea schemei de personal nu poate fi realizata cu personal medical care isi exprima acordul pentru detasare, cu voluntari sau cu personal medical militar, si la solicitarea motivata a directiei de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti, a inspectoratului judetean pentru situatii de urgenta sau al municipiului Bucuresti ori a Centrului national de coordonare si conducere a interventiei.

(3) Pe durata detasarii dispuse conform alin. (1) se asigura persoanei detasate, suplimentar fata de salariul platit de unitatea angajatoare, plata indemnizatiei de detasare in cuantum de 50% din salariul de incadrare, diurna zilnica de 2% din salariul de incadrare, cazarea si transportul in localitatea unde se dispune detasarea.

(4) Drepturile platite persoanei detasate se suporta din bugetul Ministerului Sanatatii, transportul se asigura de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, iar cazarea de catre institutia care beneficiaza de serviciile persoanei detasate sau, dupa caz, de catre unitatea administrativ-teritoriala.

(5) Ordinul de detasare emis conform alin. (1) poate fi atacat in termenul legal la instanta de contencios administrativ competenta.

(6) Ministerul Sanatatii impreuna cu Departamentul pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor operationaliza un registru national al voluntarilor din randul personalului medical pentru situatii de urgenta”.

Forma mascata de transfer fortat

In esenta, Avocatul Poporului invoca aceleasi argumente folosite de catre Curtea de Apel Bucuresti cand a scos comuna Gornet din carantina (click aici pentru a citi): faptul ca trebuie sa existe mai multe grade de restrictii pentru suspectii de boli infectocontagioase (de exemplu, izolarea la domiciliu), iar nu sa fie oamenii bagati direct in centre de carantinare. Altminteri, se incalca principiul constitutional al proportionalitatii unei masuri de restrangere a drepturilor si libertatilor. In egala masura, judecatorul in fata caruia oamenii isi contesta carantina este legat la maini si la picioare de lege, astfel incat nu poate dispune o masura de izolare mai blanda. Totusi, este necesar sa evidentiem distinctia: cazul Gornet a pornit de la o norma infralegala (respectiv un ordin al sefului DSU Raed Arafat), care, fiind act infralegal, a putut fi anulat de catre o instanta de contencios administrativ. Pe de alta parte, in cazul in care carantinarea unei persoane sau a unei comunitati ar fi dispusa in baza Legii 136/2020 (iar nu in baza unui act infralegal), atunci instanta de contencios administrativ nu ar mai avea de ales, pentru simplul motiv ca insasi Legea 136/2020 o constrange sa nu poata dispune eliberarea carantinatilor. Or, o astfel de situatie incalca principiul constitutional potrivit caruia orice persoana privata de libertate are dreptul sa ceara in fata unui judecator eliberarea intr-un termen cat mai scurt, puncteaza Renate Weber.

Cu privire la a doua parte a exceptiei de neconstitutionalitate (respectiv detasarea medicilor chiar si fara acordul lor si pentru o perioada ce se poate prelungi la nesfarsit), Avocatul Poporului atrage atentia ca asa ceva nu este altceva decat o forma mascata de „transfer fortat” (sintagma ii apartine) si lasa loc pentru un grad ridicat de arbitrariu in raporturile de munca dintre angajator si angajat. In al doilea rand, Constitutia Romaniei – la art. 73 alin. 3 lit. p – impune ca „prin lege organica se reglementeaza (...) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele si protectia sociala”. Deci prin lege organica – nicidecum prin acte administrative, asa cum permite Legea carantinarii, subliniaza Weber. (Repetam: problema nu este cu Legea 136/2020, care este o lege organica, ci cu faptul ca acest act normativ da posibilitatea reglementarii unor raporturi de munca prin acte administrative – adica norme infralegale.)

Redam principalele argumente ale Avocatului Poporului legate de carantinarea abuziva a romanilor:

„Nerespectarea principiului obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale, reglementat de art. 147 alin. (4) din Constitutie, cu consecinta afectarii art. 21 si art. 23 din Legea fundamentala. (...)

Solutia legislativa referitoare la izolarea intr-o unitate sanitara sau la o locatie alternativa atasata unitatii sanitare din cuprinsul art. 8 alin. (3) - (9) este constitutionala, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 458/2020, numai in masura in care acest tip de izolare se impune ca masura de ultim resort, dupa ce toate celelalte masuri, de o severitate mai scazuta, au fost epuizate. In mod contrar, izolarea intr-o unitate sanitara sau la o locatie alternativa atasata unitatii sanitare, stabilita ope legis, are drept consecinta nerespectarea de catre legiuitor a deciziei Curtii Constitutionale, nesocotind atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor pronuntate de instanta de contencios constitutional. (...)

Din examinarea prevederilor Ordinului ministrului Sanatatii nr. 1309 din 21 iulie 2020 privind modalitatea de aplicare a masurilor de prevenire si limitare a imbolnavirilor cu SARS-CoV-2, emis in aplicarea Legii nr. 136/2020, precum si a Anexei nr. 2 la Ordin, observam ca plasarea in izolare in spatiul special desemnat din unitatea sanitara / locatia alternativa unitatii sanitare se face prin efectul legii, fara a reglementa posibilitatea medicilor, directiei de sanatate publica si judecatorilor de a dispune aplicarea unei forme mai putin severe de izolare (izolarea la domiciliu), aceasta din urma fiind permisa doar asimptomaticilor [art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 1309/2020].

Atat actul normativ de reglementare primara, cat si actul normativ secundar exclud posibilitatea dispunerii ca masura de prim resort a izolarii la domiciliu sau intr-o locatie aleasa, fiind obligatorie izolarea intr-o unitate sanitara atat pentru 48 de ore, cat si prelungirea ulterioara a masurii.

Jurisprudenta Curtii Constitutionale

In ceea ce priveste masura internarii / izolarii intr-o unitate sanltara, in jurisprudenta Curtii Constitutionale, in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-au cristalizat cateva exigente pe care legiuitorul este obligat sa le respecte intocmai in procesul de legiferare.

Astfel, in considerentele Deciziei nr. 458/2020, Curtea Constitutionala a stabilit cu titlu de principiu urmatoarele criterii ce trebuie indeplinite de un act normativ care stabileste masuri privative de libertate dispuse in scopul prevenirii transmiterii bolilor contagioase prin care se restrange libertatea individuala si libertatea de circulatie:

- internarea obligatorie pentru prevenirea raspandirii unor boli transmisibile nu poate fi considerata ca fiind suficienta pentru a intruni conditia legalitatii;

- legiuitorul trebuie sa alba in vedere ca dispozitiile referitoare la internarea obligatorie reprezinta ultima optiune la care autoritatile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a raspandirii unei boli transmisibile, aspect ce implica reglementarea si a altor masuri de o severitate mai scazuta, care sa fie aplicate, daca sunt eficiente;

- stabilirea motivelor si conditiilor in care o astfel de masura se poate dispune, a procedurii aplicabile;

- dreptul persoanei de a ataca in justitie actul in temeiul caruia s-a dispus internarea sa obligatorie si asigurarea garantiilor pentru un acces la justitie efectiv.

In acest sens, se impune amintit ca art. 5 paragraful 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundarnentale prevede ca 'Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detentie are dreptul sa introduca recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detentiei sale si sa dispuna eliberarea sa daca detentia este ilegala'.

De altfel, si Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa, a subliniat ca un drept de acces la justitie efectiv 'nu se caracterizeaza doar prin posibilitatea instantei de judecata de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor si probelor prezentate si de a pronunta o solutie, ci si prin faptul ca solutia pronuntata determina inlaturarea incalcarii denuntate si a consecintelor sale pentru titularul dreptului incalcat'. [Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017, paragraful 42].

Analiza de constitutionalitate

Pornind de la aceste repere jurisprudentiale, vom analiza in ce masura dlspozitiile art. 8 alin. (3)-(9) din Legea nr. 136/2020 raspund acestor exigente.

Examinand prevederile legale mentionate, observam ca izolarea persoanelor bolnave cu semne si simptome sugestive specifice definitiei de caz, precum si a persoanelor purtatoare ale agentului inalt patogen, chiar daca acestea nu prezinta semne si simptome sugestive, se instituie atunci cand medicul constata riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitara, intr-o unitate sanitara sau, dupa caz, intr-o locatie alternativa atasata unitatii sanitare, stabilita conform alin. (2), in scopul efectuarii examinarilor clinice, paraclinice si a evaluarilor biologice, pana la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore:

- cu acordul persoanelor supuse examinarii;

- in lipsa acordului, medicul informeaza de indata, dupa consemnarea refuzului persoanei, directia de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti, care, in termen de cel mult doua ore, va emite decizia prin care confirma sau infirma masura izolarii recomandata de medic, in unitatea sanitara sau intr-o locatie alternativa atasata acesteia.

Decizia are caracter individual si se comunica de indata persoanei in cauza. Decizia va contine mentiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele de identificare ale persoanei izolate, durata masurii si calea de atac prevazuta de lege.

In scopul prevenirii raspandirii bolii infectocontagioase, pana la comunicarea hotararii primei instante de anulare a actului administrativ contestat, persoana in cauza nu poate parasi locatia unde se afla izolata fara incuviintarea medicului sau a reprezentantului directiei de sanatate publica.

Interpretand sistematic dispozitiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 136/2020, observam ca, in privinta masurii izolarii ce poate fi dispusa, legiuitorul opereaza o distinctie in functie gradul de contagiozitate al bolii transmisibile, astfel:

a) Daca riscul contaminarii altor persoane este redus, se instituie izolarea la domiciliu sau la locatia declarata; per a contrario, daca riscul contaminarii altor persoane este ridicat / crescut, izolarea la domiciliu sau locatia declarata nu este posibila, devenind incidente dispozitiile tezei a II-a a art. 5, si anume:

b) In situatiile in care informatiile stiintifice oficiale referitoare la tipul agentului inalt patogen, calea de transmitere si rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv intr-o unitate sanitara sau o locatie alternativa atasata acesteia, izolarea la domiciliu sau la locatia declarata nu poate fi dispusa.

In considerentele Deciziei nr. 458/2020, Curtea Constitutionala, invocand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit ca dispozitiile referitoare la masura internarii obligatorii (denumita in Legea nr. 136/2020 'izolare intr-o unitate sanitara sau intr-o locatie alternativa atasata unitatii sanitare') reprezinta ultima optiune la care autoritatile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a raspandirii unei boli transmisibile, aspect ce implica reglementarea si a altor masuri de o severitate mai scazuta, care sa fie aplicate, daca sunt eficiente.

Observand ca nici Curtea Constitutionala, nici Curtea Europeana a Drepurilor Omului nu au realizat o distinctie prin raportare la gradul de contagiozitate al bolii, ci prin raportare la gradul de severitate al masurii dispuse in considerarea oricarei boli contagioase.

Cu toate acestea, in cazul art. 8 alin (5) dln Legea nr. 136/2020, legiuitorul impune, prin efectul legii, internarea obligatorie (izolarea intr-o unitate sanitara n.b.) in functie de gradul de contagiozitate (pentru situatiile in care informatiile stiintifice oficiale referitoare la tipul agentului inalt patogen, calea de transmitere si rata de transmisibilitate impun izolarea intr-o unitate sanitara), nefiind posibila stabilirea unei masuri mai putin restrictive, si anume: izolarea la domiciliu sau la locatia declarata.

Solutia leglslativa cuprinsa in art. 8 aim. (5) potrivit careia 'Izolarea la domiciliu sau la locatia declarata se instituie daca riscul contaminarii altor persoane sau al raspandirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locatia declarata nu poate fi dispusa in situatiile in care informatiile stiintifice oficiale referitoare la tipul agentului inalt patogen, calea de transmitere si rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv intr-o unitate sanitara sau o locatie alternativa atasata acesteia' nu corespunde exigentelor stabilite in considerentele Deciziei nr. 458/2020, aspect ce atrage nerespectarea art. 147 alin. (4) privind obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale, cu consecinta incalcarii libertatii persoanei, consacrata de art. 23 din Constitutie, potrivit caruia 'libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile'.

Asa cum am aratat, masura internarii obligatorii (izolarea obligatorie intr-o unitate sanitara), avand trasaturile unei masuri restrictive de libertate, trebuie sa fie o masura de ultim resort, dupa ce alte remedii posibile au fost epuizate. Or, in cazul bolilor inalt contagioase, aceasta cerinta stabilita cu titlu de principiu in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Constitutionale nu este respectata, legiuitorul prevazand izolarea obligatorie pentru 48 de ore, ca o masura de prim resort, stabilita de drept, prin efectul legii. Izolarea, astfel cum este ea definita la art. 3 lit. c) din lege, prezinta caracterele unei internari obligatorii – masura restrictiva de libertate, fiind aplicabile considerentele Deciziei nr. 458/2020.

Dispozitiile art. 8 alin. (3)-(9) nu raspund nici exigentelor de principiu retinute in considerentele Deciziei nr. 458/2020 a Curtii Constitutionale referitoare la accesul liber la justitie, care subliniaza ca un drept de acces la justitie efectiv 'nu se caracterizeaza doar prin posibilitatea instantei de judecata de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor si probelor prezentate si de a pronunta o solutie, ci si prin faptul ca solutia pronuntata determina inlaturarea incalcarii denuntate si a consecintelor sale pentru titularul dreptului incalcat'.

Avand in vedere ca, printr-o dispozitie expresa a legii masura izolarii la domiciliu sau la locatia declarata nu se poate dispune pentru bolile cu risc crescut de transmitere, este pusa sub semnul intrebarii efectivitatea accesului liber la justitie, intrucat judecatorul se afla in imposibilitatea de a dispune o masura mai putin restrictiva.

Izolarea poate fi dispusa in mai multe forme, implicand grade diferite de restrangere a exercitiului drepturilor persoanelor carora li s-a aplicat aceasta masura, iar controlul judecatoresc trebuie sa asigure nu doar posibilitatea verificarii conformitatii actului administrativ cu dispozitiile legale si constitutionale, dar si analizarea proportionaliatii masurii dispuse, in raport cu situatia concreta avuta in vedere.

Or, in cazul bolilor cu grad de contagiozitate crescut, judecatorul se afla in imposibilitatea de a efectua testul de proportionalitate, aplicand gradual formele izolarii, astfel incat sa poata dispune o masura mai putin restrictiva, prin inlocuirea masurii izolarii intr-o unitate sanitara cu cea a izolarii la domiciliu. In acceptiunea legii, in cazul bolilor inalt contagioase, judecatorul se limiteaza la a solutiona actiunea in anulare a deciziei de confirmare sau infirmare privind masura izolarii si de prelungire a izolarii in unitati sanitare dispusa de directia de sanatate publica. In acest sens, art. 6 din Ordinul ministrului sanatatii nr. 1309/2020, prevede ca 'Deciziile de confirmare sau infirmare privind masurile de izolare, prelungire a izolarii sau carantinare reprezinta acte administrative cu caracter individual ce pot fi contestate de persoanele care se considerii vatamate la instanta competenta in conditiile Legii nr. 136/2020'.

Analizand actul normativ, observam ca, in cazul bolilor inalt contagioase, directia de sanatate publica emite doua categorii de decizii:

a) decizia de confirmare a masurii izolarii in unitatea sanitara sau locatia alternativa atasata unitatii sanitare, recomandata de medic;

b) decizia de infirmare a masurii izolarii in unitatea sanitara sau locatia alternativa atasata unitatii sanitare, recomandata de medic;

Raportat la categoriile de decizii ale directiei de sanatate publica pe care legea le reglementeaza expres, instanta competenta, sesizata cu actiunea in anulare, poate dispune urmatoarele solutii:

a) anularea deciziei de confirmare a masurii izolarii intr-o unitate sanitara, cu consecinta incetarii masurii izolarii in unitatea sanitara sau locatia alternativa atasata unitatii sanitare si punerea in libertate a persoanei purtatoare de agent inalt patogen;

b) anularea deciziei de infirmare a masurii izolarii intr-o unitate sanitara, cu consecinta izolarii persoanei purtatoare de agent inalt patogen in unitatea sanitara sau locatia alternativa atasata unitatii sanitare.

In lipsa unei prevederi legale exprese, judecatorul nu se poate substitui legiuitorului, astfel incat sa inlocuiasca o dispozitie legala care prevede interdictia expresa a dispunerii unei masuri putin restrictive in cazul bolilor inalt contagioase.

Caracterul de boala inalt contagioasa este stabilit, potrivit art. 8 alin. (5) din lege, pe baza informatiilor stiintifice oflciale referitoare la tipul agentului in alt patogen, calea de transmitere si rata de transmisibilitate, aspecte care impun, ope legis, izolarea persoanelor exclusiv intr-o unitate sanitara sau o locatie alternativa atasata acesteia.

Prin urmare, legiferand obligativitatea izolarii obligatorii ca masura de prim resort, fara reglementarea posibilitatii inlocuirii acesteia cu o masura cu un grad de severitate mai scazut, statul esueaza atat in obligatia sa de a apara sanatatea publica (prin punerea in libertate a unei persoane contagioase, fara aplicarea unor restrictii domiciliare, in situatia infirmarii masurii izolarii in unitatea sanitara), cat si in obligatia constitutionala de a reglementa masura izolarii obligatorii ca masura de ultim resort.

In acest sens, Avocatul Poporului apreciaza ca reglementarea posibilitatii masurii izolarii la domiciliu si pentru bolile apreciate ca fiind inalt contagioase (nu doar pentru bolile cu risc scazut de contagiozitate), precum si dreptul judecatorului de a dispune inlocuirea masurii izolarii intr-o unitate sanitara cu masura izolarii la domiciliu ar fi raspuns exigentelor instituite de Curtea Constitutionala si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Un alt viciu cu relevanta constitutionala este acela referitor la lipsa unor prevederi privind organele competente cu aducerea la indeplinire a masurii izolarii intr-o unitate sanitara in cazul in care persoana contagioasa se opune masurii. Tinand seama de natura restrictiva de libertate a masurii izolarii in unitatea sanltara sau locatia atasata, legiuitorul ar fi trebuit sa reglementeze proceduri si garantii pentru toate partile implicate, menite sa imprime un caracter previzibil legii.

Subliniem ca argumentele invocate de Avocatul Poporului pornesc de la necesitatea respectarii deciziilor Curtii Constitutionale si, implicit, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prin asigurarea unui cadru legislativ coerent, previzibil, care sa permita restrangerea proportionala si justificata a drepturilor si libertatilor fundamentale in situatii exceptionale determinate de raspandirea larga a bolilor contagioase”.

* Cititi aici intreaga exceptie de neconstitutionalitate