20 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Scandalul mediatorilor a ajuns la Comisia de Abuzuri a Camerei Deputatilor si pe masa ministrului Justitiei. Secretarul de stat Gabriel Tanasescu e acuzat ca a emis un ordin abuziv! UMB sesizeaza radierea ilegala, peste noapte, a peste 1500 de mediatori (Document)

Scris de: Adina A. STANCU - Razvan SAVALIUC | pdf | print

2 October 2011 12:00
Vizualizari: 7706

Desi in tara, pana acum, institutia medierii ar fi trebuit sa se consolideze si sa se dezvolte din ce in ce mai mult pentru a ajuta Justitia sa se descarce de dosare care sufoca activitatea instantele de judecata, chiar in interiorul acestei noi profesii, conflictul dintre Consiliul de Mediere si anumiti mediatori din tara care s-au grupat in asociatii sau sub umbrela Uniunii Mediatorilor Bancari se acutizeaza. Problemele ridicate de UMB au ajuns pe masa ministrului Catalin Predoiu, prin intermediul unui memoriu transmis in data de 29.09.2011, dar si la Comisia pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputatilor. Cea mai grava sesizare tine de modul in care, recent, Consiliul de Mediere, a carui legalitate este pusa sub semnul intrebarii din cauza expirarii mandalului si a termenului prelungit, peste lege, de a organiza noi alegeri, a emis o hotarare prin care – conform anuntului UMB - peste 1500 de mediatori au fost radiati din Tabloul mediatorilor. Drept urmare, acetia nu vor avea dreptul de a alege si nici de a candida.


Ce spune legea privitor la inscrierea si obligatia mentinerii in Tabloul Mediatorilor

Art. 12. - (1) Mediatorii autorizati sunt inscrisi in Tabloul mediatorilor, intocmit de Consiliul de mediere si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) In tabloul prevazut la alin. (1) se mentioneaza urmatoarele date:
a) numele si prenumele mediatorului;
b) sediul profesional;
c) pregatirea de baza a mediatorului, institutiile la care s-a format si titlurile cu care le-a absolvit;
d) domeniul medierii in care acesta este specializat;
e) durata experientei practice in activitatea de mediere;
f) limba straina in care este capabil sa desfasoare medierea;
g) calitatea de membru al unei asociatii profesionale in domeniul medierii, precum si, dupa caz, al altor organizatii;
h) existenta unei cauze de suspendare.
(3) Consiliul de mediere are obligatia sa actualizeze periodic si cel putin o data pe an Tabloul mediatorilor si sa il puna la dispozitie celor interesati la sediul sau, al instantelor judecatoresti, al autoritatilor administratiei publice locale, precum si la sediul Ministerului Justitiei si pe pagina de Internet a acestuia.

Aceste date prevazute de art.12 din Legea nr. 192/2006au fost transmise de catre mediatori la Consiliul de mediere odata cu cererea de autorizare, iar dupa autorizarea ca mediator au fost inscrise in Tabloul mediatorilor. Modificarea continutului acestor rubrici se face doar la solicitarea scrisa a mediatorului in cazul in care acesta isi schimba sediul, telefonul etc sau orice alte date pentru care plateste o taxa reprezentand contravaloarea serviciului solicitat. In caz contrar, Consiliul de mediere are obligatia de a mentine inscrise in tablouaceste date, cu exceptia cazului in care calitatea de mediator a incetat ca urmare a unei sanctiuni disciplinare constatata prin hotarare definitiva si irevocabila, a decesului saua intervenit condamnarea definitiva a mediatorului.

Intr-o sesizare a UMB, transmisa redactiei Lumeajustitiei.ro, se subliniaza faptul ca “prin aceasta actiune de natura penala, uzurpatorii din Consiliul de mediere a ingradit dreptul la munca al mediatorilor precum si dreptul de a alege si a fi ales. Pentru a practica profesia de mediator, a alege si a fi ales, inscrierea in Tabloul mediatorilor constituie una dintre cerinte. Asa ca, celor peste 1500 de mediatori radiati ilegal din tablou nu le ramane decat sa sesizeze parchetul pentru savarsirea de catre cei noua uzurpatori a infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanei”.

Somatiile Consiliului de Mediere cuprind atributii care sunt doar ale organelor fiscale!

Mediatorii din UMB considera ca “membrii ilegali ai Consiliului de mediere, incepand de acum doua luni si ceva, au bulversat comunitatea mediatorilor, expediind notificari catre acestia prin care mediatorul era somat sa transmita pana la 15 august/1 septembrie, pe langa Declaratia referitor la datele care vor fi inscrise in Tablou, si copiile certificate ale Declaratiei 070 si ale CIF-ului”. Odata cu notificarile CDM a expediat si copia Hotararii 2021/20.05.2011, precum si un document numit sui generis ,,Precizari privind modul de completare a Declaratiei de inscriere in Tablou”, nesemnat dar stampilat „Secretariat Tehnic”.

La finalul Notificarii si in cuprinsul Precizarilor, Consiliul de Mediere informa ca nedepunerea documentelor solicitate pana la 01 septembrie atrage neincluderea in Tabloul Mediatorilor publicat in Monitorul Oficial si transmis catre autoritatile publice.

Documentele solicitate de Consiliul de Mediere sunt supuse controlului fiscal, pentru care Consiliul de mediere nu are atributii, si drept urmare nu exista obligatia ca mediatorii sa le depuna. Din continutul Notificarii, Hotararii 2021 si Precizarilor, rezulta ca CDM considera ca rubrica prevazuta de art. 12 alin. 2 lit. e se indeplineste exclusiv in conditiile depunerii declaratiei 070 si CIF-ului, iar nedepunerea lor atrage eliminarea din Tabloul Mediatorilor Autorizati.

Experienta practica”, un criteriu scos din burta!

Conform dispozitiilor art. 12 alin. 1 din legea nr. 192/22006 modificata si completata, „Mediatorii autorizati sunt inscrisi in tabloul mediatorilor, intocmit de Consiliul de mediere si
publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”; iar conform dispozitiilor art. 12 alin.2 lit e „(2) In tabloul prevazut la alin. (1), se mentioneaza urmatoarele date: e) durata experientei practice in activitatea de mediere”.
Legea nu instituie nici o distinctie intre mediatorii autorizati pornind de la criteriul experientei practice, precum nici o sanctiune pentru lipsa acestei experiente. Dimpotriva, prevede expres ca Tabloul este compus din totalitatea mediatorilor autorizati, inclusiv chiar si cei suspendati.

Conform textelor de lege mentionate, daca un mediator autorizat nu depune documentele indicate de CDM, inseamna doar ca va fi inclus in Tablou cu mentiunea ca fiind mediator autorizat „fara experienta practica”, nicicum ca va fi eliminat din cuprinsul acestuia.

Din continutul punctului 3 al documentului Precizari, rezulta ca este obligatorie completarea rubricii referitoare la asociatia profesionala din care face parte mediatorul autorizat, mentionandu-se ca este imperativ ca asociatia sa fie inscrisa in Registrul CDM; similar, necompletarea/nedepunerea atrage eliminarea din Tablou. UMB arata ca apartenenta la o asociatie subliniat ca NU este obligatorie, asa cum se acrediteaza ideea, ci este obligatorie doar completarea rubricii respective. Astfel, mediatorul autorizat va fi inscris in Tablou cu mentiunea „neinscris in nici o organizatie profesionala” sau „inscris in asociatia profesionala X”, iar neapartenenta la nici o asociatie profesionala nu are cum sa atraga eliminarea din Tablou a mediatorului autorizat.

Mai mult decat atat, art. 12 lit. g din legea 192/2006 modificata si completata prevede expres ca se poate mentiona la rubrica 7 din Tablou, „calitatea de membru….dupa caz, si al altor organizatii” decat asociatiile profesionale, ceea ce Consiliul de Mediere in mod gresit interzice.

Conditionarea inscrierii cu plata taxa de 400 de lei de administrare a Tabloului adauga la lege!

Din continutul Precizarilor, rezulta ca CDM conditioneaza inscrierea in Tabloul Mediatorilor Autorizati de achitarea taxei de 400 de lei, adaugand astfel la lege si instituind sanctiune suplimentara raportat de textele sus-citate. Dimpotriva, legea prevede expres ca actualizarea Tabloului este obligatia CDM. In lege nu se mentioneaza posibilitatea ca CDM sa modifice/interpreteze/adauge la textele de lege sus-indicate, neexistand nici o norma de genul „in conditiile stabilite prin ROF” sau „in conditiile stabilite de CDM” sau „CDM poate stabili alte conditii”. Impunerea prin norme CDM a unor conditii suplimentare fata de textele de lege impiedica dreptul de practica expres stabilit si prin art. 12 alin. (4) „Profesia de mediator se exercita numai de catre persoana care a dobandit calitatea de mediator autorizat, in conditiile prezentei legi.”

In 29 septembrie 20011, asociatia profesionala UMB a trimis un memoriu ministrului Catalin Predoiu in care solicita revocarea Ordinului MJLC din 13.11.2009 privind validarea membrilor Consiliului de mediere si emiterea unui nou Ordin pentru constituirea unui organ de conducere interimar care sa aiba drept sarcina doar organizarea de noi alegeri in termen de 60 de zile. In memoriu se subliniaza faptul ca Ordinul din 2009 “a fost emis in conditii cvasilegale de secretarul de stat Tanasescu” in timp ce ministrul se afla la sedinta de Guvern, si mai mult, ca acest ordin a incetat sa-si produca efectele incepand cu data de 06.12.2009, cand a intrat in vigoare Legea nr.370/2009 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Ministrului i se aduce la cunostinta modul in care actualul Consiliu de Mediere a tergiversat organizarea alegerilor “provocand in randul mediatorilor convulsii si proteste, nepotrivite cu situatia inca incipienta a constituirii Corpului profesional al mediatorilor”.

* Cititi aici integral memoriul adresat de UMB ministrului Justitiei, Catalin Predoiu

Comentarii

# Un oarecare date 2 October 2011 21:28 +1

Vrem sa auzim ce au de spus cei din Consiliul de mediere.Va e frica sa intrati si sa comentati? Ati adus mediatorii la exasperare.Sunteti infractori cu acte in regula.Nesimtitilor

# AVOCAT date 2 October 2011 22:19 +1

MEDIEREA ESTE O PORCARIE ATAT TIMP CAT ORICE INDIVID FARA PREGATIRE JURIDICA ARE DREPTUL SA PRACTICE. MEDIEREA ESTE O AFACERE DUBIOASA, UNDE NISTE NEICA NIMENI VIND ILUZII CONTRA SUMEI DE 4000 DE LEI UNOR FRAIERI. ACESTI FRAIERI NU VOR PRACTICA NICIODATA FIINDCA NIMENI NU ARE NEVOIE DE EI, DOAR DACA PROSTESC CITIVA MOSI SI BABE DE PRIN CATUNURILE INDEPARTATE.

# Deveghe date 3 October 2011 20:51 0

Frate, d pornit mai estiimpotriva medierii. Iti e teama c-o sa ramai fara mosii si babale de care zici si n-o s-ai poti prostia si s-ai porti ani de zile prin tribunale ? Crezi ca totul se rezuma doar la avocati fitosi care de fapt inafara de 2 carti alceva nu stiu nimic ? Pentru cultura ta generala inainte sa existe justitie a existat medier. Nu facem decat sa ne reamintim cum era sa fim oameni. Justitia a fost inventata de smecheri ca sa poata fura mai mult si mai bine la adapostul legii si bagandu-i in ceata pe bietii oameni, care au naivitatea sa creada ca avocatii chair le reprezinta interesele. Sigur ca da, mai mare teapa ca asta n-ai sa vezi. Chiar acum doua zile un avocat imi spunea in soapta ca interesul lui e sa traga de dosar nu sa-l rezolve repede. Si acuma v-ati speriat ca vin astia, mediatorii care au alte scoli si va iau painea de la gura. So what ? Avocat se poate face orice smecher cu 2 neuroni ametiti in cap sau vreo modela cu capul in nori. La mediere e mai greu.

# Alt oarecare date 2 October 2011 22:38 0

Rabdarea suportarii ilegalitatilor savarsite de catre membrii ilegali ai Consiliului de mediere, a bataii de joc si a incalcarii drepturilor mediatorilor consider ca si-a atins punctul culminant. Nu mai ramaneti in subteranele medierii si toti mediatorii, cu precadere cei care nu se mai regasesc in Tabloul mediatorilor, sa depuneti plangeri penale la parchetele de pe langa Curtile de apel la care sunt arondate localitatile in care aveti sediile profesionale. Radierea din Tabloul mediatorilor,pe langa faptul ca nu mai aveti dreptul de a participa la procesul de votare, a alege si a fi ales, va ingradeste drepul la munca. Existenta inscrierii dvs in Tabloul mediatorilor este una dintre conditiile care va da dreptul de a profesa iar inexistenta inscrierii, presupune ca nu mai puteti profesa.

# Tot al oarecare date 2 October 2011 22:40 0

Sirul ilegalitatilor savarsite de catre acest clan mafiot instalat in conducerea Consiliului de mediere cu de la sine putere cred, ca si-a atins apogeul. Decat dvs ii mai puteti opri.Altfel v-ati cheltuit banii degeaba, bani pe care i-ati luat de la gura bunicilor, parintilor si copiilor dvs. Acum cand ati fost pusi in fata faptului inplinit si cand ati vazut ca pentru acest clan mafiont nu reprezentati mediatori ci obiecte de inventar pe care le-au casat trebuie sa va treziti la realitate si sa reclamati autoritatilor competente toate abuzurile si ilegalitatile pe care acesti cetateni nedemni ai Romaniei democrate, schiori de profesie printre paginile Codului penal, le-au savarsit si le savarsesc asupra dvs.

# Alt oarecare date 2 October 2011 22:41 0

Rabdarea suportarii ilegalitatilor savarsite de catre membrii ilegali ai Consiliului de mediere, a bataii de joc si a incalcarii drepturilor mediatorilor consider ca si-a atins punctul culminant. Nu mai ramaneti in subteranele medierii si toti mediatorii, cu precadere cei care nu se mai regasesc in Tabloul mediatorilor, sa depuneti plangeri penale la parchetele de pe langa Curtile de apel la care sunt arondate localitatile in care aveti sediile profesionale. Radierea din Tabloul mediatorilor,pe langa faptul ca nu mai aveti dreptul de a participa la procesul de votare, a alege si a fi ales, va ingradeste drepul la munca. Existenta inscrierii dvs in Tabloul mediatorilor este una dintre conditiile care va da dreptul de a profesa iar inexistenta inscrierii, presupune ca nu mai puteti profesa.

# Raspuns pentru un avocat date 3 October 2011 20:31 0

Medierea nu este egel cu avocatura. Nu iti trebuie studii judice, acestea incurca, jumatate de tara se cearta cu cealalta jumatate de tara din cauza avocatilor Medierea se bazeaza pe nevoi si interese si lucreaza cu toate partile aflate in conflict, iar avocatul este un angajat al unei parti care este pus sa latre dupa niste legi strambe ca pana la urma partile sa se certe si mai tare. 

# avocat date 3 October 2011 21:42 -1

asa se petrec lucrurile in capul tau. mai bine apucate frate de o meserie onesta si lasa speculatiile pe ceva ce iti este strain.

# mediator cu scoala date 3 October 2011 22:37 +2

avocatule...pe la inaltele scoli pe la care ai umblat n-ai invatat si gramatica? se scrie "apuca-te", invatatule ce esti, unul din miile de smecheri ce pociti si limba romana si va bateti joc si de poporul ce-si cauta dreptatea, in necunostinta de cauza, in instanta...

# avocat date 4 October 2011 11:24 -2

oare ce sa-r fi facut justitia daca nu ar fi inventat medierea pentru prosti? tu, cu certitudine, un mare as al gramaticii si virtuos al tastelor, sigur ai fi ramas in obscuritatea de om al cavernelor. ;-)

# oarecare date 4 October 2011 16:53 0

Ca sa fii in Tabloul Mediatorilor asta inseamna ca oricine are nevoie de tine te poate suna si apela la serviciile de mediator. Corect, nu? Dar tu esti inscris in Tablou din 2008 si esti in anul de gratie 2011 si nu esti inca inscris la Fisc?! Desi legea spune ca in termen de 15 zile de la data " autorizarii" trebuie sa depui declaratia 220? Adicatelea, Consiliul de Mediere de ce-ar suporta toate ilegalitatile acestor persoane? Si nu sunt Popoviciu, atentie!

# PENTRU POPOVICIU date 4 October 2011 19:26 +1

Soro Popoviciu, TE DUCI LA PUSCARIE FATO! TOTI MEDIATORII TE VOR BLESTEMA PENTRU MIA DE EURO / PROST, CAT LE-AI LUAT PE VANZARE DE VANT

# oarecare date 4 October 2011 19:42 0

Domnule, si cand te gandesti ca special am precizat ca nu sunt Popoviciu, :-x pentru ca cineva are aceasta obsesie si daca vede o gandire mai aleasa si o scriere mai academica, hop, neaparat ca-i Popoviciu. As vrea sa-i spun stimabilului ca mai suntem cativa prin mediere care mai stim limba romana si mai mult decat atat, mai avem si bun-simt! De parca ar conta!,,, ;-)

# HAI SICTIR date 4 October 2011 20:25 -1

Hai sictir scroafa batrana.AI PROSTIT OAMENII SI LE-AI LUAT BANII PE VANZARE DE VANT.TE DAI INTELECTUALA, CAND TU IESTI O HAHALERA

# NAOMI date 4 October 2011 20:28 0

Sunteti infractori si noaptea cand dormiti.Paranoicilor, pentru bani nu conteaza nimic. Facati alegeri legale nu inventati senate si pasari pe creerii vostri

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva